Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru A(-SI) TRECE
Rezultatele 1401 - 1410 din aproximativ 1718 pentru A(-SI) TRECE.
Mihai Eminescu - Strigături (Mihai Eminescu)
Mihai Eminescu - Strigături (Mihai Eminescu) Strigături de Mihai Eminescu I Eu pe pieptul tău culc capul Și mă uit la tine-n față, Ca copilul ce se uită L-ale maicii sale brațe. * Ca miresele să îmble ori să calce ca pe piuă. * Chiar sărac, de ai drăguță, Ai mulțimi de daraveri, Căci primești și dai simbrie În necazuri și plăceri. * Că amorul e zădarnic Nu vei ști numaidecât. Ci atunci numai, copile, Când de el te-i fi topit. * Ce-mi scoți ochii cu mândria Și-mi vorbești că o să-mi treacă  Fie omul cât de mândru Tot la dragoste se pleacă. * Unde dragostea domnește Ia greșelele-n nimic, Căci prin certele omenimei E ca ramul de finic. * Știu eu dacă ții la mine, Dacă tu nu mă înșeli? Căci pe buze-s scrise numai A iubirei învoieli. * Oricât fii nenorocită Tot cu dragostea te iei  Oricum simtă-o bărbatul, Îndoită-i la femei. * Căci la dragoste de cade Tare mult s-au îmblânzit. * Limba-n gură ți se moaie Pe când dragostea vorbește. * Ah, mai bine să mă-nșele Chiar de zece ori amorul Decât nenșelat de dânsul Nici să-l știu ...
Mihai Eminescu - Sunt ani la mijloc
... Mihai Eminescu - Sunt ani la mijloc Sunt ani la mijloc de Mihai Eminescu Sunt ani la mijloc și incă mulți vor trece Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm, Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm, Minune cu ochi mari și mână rece. O, vino iar! Cuvinte ...
Mihai Eminescu - Sus în curtea cea domnească
... Cu priviri crunte și rece, Cu-ochiul negru înfundat. Fața palidă și tristă, Manta-i neagră pe-umeri tari, Fața spână, ochii mari  Astfel trece în revistă Pe boierii lui cei mari. Ici bătrâni ca iarna albă, Munți cu fruntea de arginți, Șoptesc dulce și cuminți  Colo tinerețea dalbă ...
Mihai Eminescu - Ta twam asi Ta twam asi de Mihai Eminescu Fiică gingașă de rege, când în haina ta bogată Treci în faeton de gală și te mlădii zâmbitoare, Cum din frunzele-nfoiate râde proaspătă o floare, Toată lumea ce te vede e de tine-nseninată. Zbori cu șase cai ca vântul și răsai ca aurora. Cu căciulele în mână și cu gurile căscate, Oamenii salută-n cale pământeasca zeitate. Tu te-nchini. Te simți născută spre norocul tuturora. Dar deodată în mulțime tu fixezi ochiul tău mare. De o umbră-nfiorată e gândirea ta cuprinsă... O femeie de pe stradă și-a-nălțat privirea-i stinsă Înspre tine... fără ură, făr-amor, fără păsare. Tu? Unde te-apropii codrul se preface în grădină, Întristarea-n bucurie, bucuria-n fericire... Secolii coroanei tale cu regală strălucire Pot să scoată grâu din pietre și palate din ruină. Ea? născută-ntr-o cămară în mizerie obscură, N-auzi nici glas de mumă, nici a preoților psalme... S-a trezit cu comedianții cum juca bătând din palme, Pe-a pierzării căi părinții o-ndreptară ș-o vândură. Ea? De-o intra în templu, sub ...
Mihai Eminescu - Te duci... Te duci... de Mihai Eminescu Te duci și ani de suferință N-or să te vază ochii-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În față farmecul palorii Și ochi ce scânteie de vii, Sunt umezi înfiorătorii De lingușiri, de viclenii. Când mă atingi, eu mă cutremur, Tresar la pasul tău, când treci, De-al genei tale gingaș tremur Atârnă viața mea pe veci. Te duci și rău n-o să-mi mai pară De-acum de ziua cea de ieri, Că nu am fost victimă iară Neînduratelor dureri, C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări fierbinți, Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci Ca să mă faci să-mi ies din minți. Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema, Ca azi va fi ziua de mâne, Ca ...
Mihai Eminescu - Un farmec trist și ne'nțeles
Mihai Eminescu - Un farmec trist şi ne'nţeles Un farmec trist și nențeles de Mihai Eminescu Un farmec trist și nențeles Puterea mea o leagă, Și cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. E un luceafăr răsărit Din negura uitării, Dând orizon nemărginit Singurătății mării. Îngălbenit rămâne-n veci Și-i e aproape stinsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc cu dânsul. Cu-atâtea tainici rugăminți, Cu-atâtea calde șoapte, Cu-atâtea lacrime fierbinți, Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nalță tot mai sus Ca să nu-l poți ajunge. Va rămânea necunoscut Și va luci departe Căci luminează din trecut Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon Pustiu de mări și stepe Și a lui farmec monoton M-a-nvins făr-a-l
Mihai Eminescu - Un farmec trist și nențeles
Mihai Eminescu - Un farmec trist şi nenţeles Un farmec trist și nențeles de Mihai Eminescu Un farmec trist și nențeles Puterea mea o leagă, Și cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. E un luceafăr răsărit Din negura uitării, Dând orizon nemărginit Singurătății mării. Îngălbenit rămâne-n veci Și-i e aproape stinsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc cu dânsul. Cu-atâtea tainici rugăminți, Cu-atâtea calde șoapte, Cu-atâtea lacrime fierbinți, Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nalță tot mai sus Ca să nu-l poți ajunge. Va rămânea necunoscut Și va luci departe Căci luminează din trecut Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon Pustiu de mări și stepe Și a lui farmec monoton M-a-nvins făr-a-l
Mihai Eminescu - Vis Vis de Mihai Eminescu Ce vis ciudat avui, dar visuri Sunt ale somnului făpturi: A nopții minte le scornește, Le spun a nopții negre guri. Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave Fantastic trec din val în val, În urmă-mi noaptea de dumbrave, Nainte-mi domul cel regal. Căci pe o insulă în farmec Se nalță negre, sfinte bolți, Și luna murii lungi albește, Cu umbră împle orice colț. Mă urc pe scări, intru-nlăuntru, Tăcere-adâncă l-al meu pas. Prin întuneric văd înalte Chipuri de sfinți p-iconostas. Sub bolta mare doar străluce Un singur sâmbure de foc; În dreptul lui s-arat-o cruce Și-ntunecime-n orice loc. Acum de sus din cor apasă Un cântec trist pe murii reci Ca o cerșire tânguioasă Pentru repaosul de veci. Prin tristul zgomot se arată, Încet, sub văl, un chip ca-n somn, Cu o făclie-n mâna-i slabă  În albă mantie de domn. Și ochii mei în cap îngheață Și spaima-mi sacă glasul meu. Eu îi rup vălul de pe față... Tresar  încremenesc  sunt eu. ............................................. De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua Și ...
Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași
Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iaşi Fiziologia provincialului în Iași de Mihail Kogălniceanu Dar dintâi să ne înțelegem. Acest titlu de provincial sau ținutaș este foarte mare; împărăția lui se întinde, în Moldova, de la barierele Iașilor, socotind afară de bariere mahalalele Păcurariul, Tătărașul, o bucată din Sărărie și partea orașului zidită pe șesul Bahluiului, și până la marginile principatului; această împărăție a provincialului este hotărită la nord prin Bucovina, la sud prin Valahia și Turcia, la est prin Basarabia și la vest prin Transilvania; ea cuprinde deci toata populația țării, afară de Iași, unde sunt iașeni, locuitori capitaliei; așadar cuprinde peste un milion și o sută de mii de trupuri — nu zic suflete — de toată vrâsta, de toată starea și de toată mâna, un milion și o sută de mii de bătrâni, de femei, de copii și de oameni copți, care se subtîmpărțesc în oameni cu capital, în lăieși, în dvorenini mari și mici, în negustori, în slujitori, în jidani, comisari, săraci, privighetori, surugii, avocați, pojarnici, proprietari, țărani și cinovnici. Ar fi un lucru foarte greu pentru noi dacă într-un biet calendar, care trebuie să cuprindă de toate, am vroi să zugrăvim toate ...
Mihail Lermontov - Torentele și oamenii
Mihail Lermontov - Torentele şi oamenii Torentele și oamenii de Mihail Lermontov Traducere de Alecu Donici Cu vuiet și zgomot torentele trec, Și unul pe altul ca-n luptă se-ntrec; Le place mișcarea ș-a undei lățime, Le place răceala, ce dă prospețime; Și oamenii astfel în șir necurmat, Pe calea vieții se scurg ne-ncetat; Și cred că au inimi, dar a lor căldură, Ca torentul rece-i egoism și
Mihail Săulescu - Durerea lui Faust
Mihail Săulescu - Durerea lui Faust Durerea lui Faust de Mihail Săulescu Informații despre această ediție « Știu eu?... Poate că 'n clipa asta, Nu știu nimic din câte ar trebui să știu! « Ce valuri se frământă pe-al mărilor pustiu, Și mâna ce le poartă, nu-i nimeni să o știe, Dece le face veșnic spre țărmuri ca să vie, Dece le face veșnic să spumege în soare, De-apururi neoprite și veșnic călătoare !... Ce știu acum, nu este cu-adevărat ce știu? Ce văd pe ceru' albastru — înmărmurit pustiu — Ce văd în floarea asta ce tremură în glastră, În valurile care frământă marea-albastră, În Firea necuprinsă, cu mii și mii de forme, Tot ce e sub puterea acestei vieți enorme, — Cu-adevărat e astfel cum numai pare-a fi, Ori numai un vis-umbră pe care-l voiu sfârși ?... Și toată lumea asta enigmă poate n'are; Ci este-așa cum este — nemărginită, mare, Iar tu, o! biete suflet, tu ești atât de mic, Că nu pot ști nimic, — Că tot ce știi și câte vei ști de-aci 'nainte — Va fi ca o poveste ce pururea te ...