Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZDROBIT
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 255 pentru ZDROBIT.
Ion Luca Caragiale - Bubico Bubico de Ion Luca Caragiale 1901 Nouă ceasuri și nouă minute... Peste șase minute pleacă trenul. Un minut încă și se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon... Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment aș găsi un loc mai comod... Aci. O damă singură, și-fumează, atât mai bine! Intru și salut, când auz o mârâitură și văz apărând dintr-un paneraș de lângă cocoana capul unui cățel lățos, plin de funde de panglici roșii și albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânii-si. - Bubico! zice cocoana... șezi mumos, mamă! "Norocul meu, gândesc eu, să trăiesc bine!... Lua-te-ar dracul de javră!" Bubico se liniștește puțin; nu mai latră; își retrage capul în paneraș, unde i-l acopere iar cocoana cu un tărtănaș de lână roșie; dar tot mârâie înfundat... Eu, foarte plictisit, mă lungesc pe canapeaua din fața cocoanii și-nchiz ochii. Trenul a pornit... Prin coridor umblă pasajeri și vorbesc. Bubico mârâie arțăgos. - Biletele, domnilor! zice conductorul, intrând cu zgomot în compartimentul nostru. Acum Bubico scoate ...
Ion Luca Caragiale - Făcătoare de minuni...
Ion Luca Caragiale - Făcătoare de minuni... Făcătoare de minuni... de Ion Luca Caragiale Am cumpărat de la un anticar cu toptanul, pe câțiva gologani, un vraf de cărți vechi, toate desperecheate și hărtănite. Bănuiam că între atâtea mardale de tipar, avariate de câte și mai câte împrejurări, tot se găsește poate ceva interesant; asemenea, într-o ladă de gunoaie se-ntâmplă să găsim un crâmpei de sârmă, un nasture sau măcar cine știe ce lucru de nimic, care să mai poată fi-ntrebuințat la ocazie cu folos... Omule, nu desprețui lucrurile fie cât de nensemnate! Valoarea lor se măsoară cu nevoia ce ai de ele la un moment anume, și, uneori, nevoia rară de o clipă acordă un preț exorbitant la un lucru nesocotit cu desăvârșire în împrejurările comune ale vieții... Un ac cu gămălie... Ce valoare poate avea un biet ac cu gămălie?... Și totuși un ac cu gămălie poate salva onoarea tânărului gentleman care, în mijlocul unui bal high-life, se pomenește trădat de un nasture prea slab cusut tocmai acolo unde trebuia cusut mai trainic... Dar să lăsăm altora, mai preparați pentru aceasta, sarcina de a filosofa despre valoarea lucrurilor și nevoile oamenilor, și ...
Ion Luca Caragiale - Ironie Ironie de Ion Luca Caragiale În Timpul din 15 iulie 1890; p. 1. În Note și schițe , 1892, p. 17, și Momente, schițe, amintiri , 1908. Am cunoscut foarte de-aproape pe un om de o superioară înzestrare intelectuală; rareori a încăput într-un cap atîta putere de gîndire. Era pe lîngă aceasta un mare poet; cu cea mai nobilă și mai înaltă fantazie, ajutată de un rafinat instinct artistic, el a turnat într-o lapidară „formă nouă limba veche și-nțeleaptă", pe care o cunoștea atît de bine și o iubea atît de mult. De felul lui mîndru, ei fugea de onoruri, știindu-le cîte concesiuni costă. Melancolic și pasionat, deși-n același timp iubitor de veselie si de petreceri ușoare, ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. Niciodată nu primea bucuros laude, nici chiar de la puținii prietini, foarte puțini, pe cari-i avea și-n judecata și sinceritatea cărora credea — darmite pe ale acelei mulțimi de seci fără talent, judecată, nici sinceritate, cari se tot vîră în biata noastră literatură ca microbii răufăcători în trupul omului sănătos și cari nu se sfiesc a ...
Ion Luca Caragiale - Moftangii
Ion Luca Caragiale - Moftangii Moftangii de Ion Luca Caragiale Apărut în 1893 Rromânul Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu. Născut dintr-o familie săracă dar onestă, el este fiul operelor sale, și, deși democrat prin naștere, el face parte din aristocrația inteligenții, a meritului, științei, artei, culturii ș.cl. Dar... născut dintr-o veche familie de adevărați boieri, cari au știut totdeauna să pună interesul patriei mai presus de interesele de clasă renunțând la privilegii, el, aristocratul get-beget, este adevăratul democrat... Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe! Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăște cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e național. El stimează agricultura, dar visează o industrie mare națională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutați de copiii ...
Ion Luca Caragiale - O conferință
Ion Luca Caragiale - O conferinţă O conferință de Ion Luca Caragiale S-a hotărât! trebuie sâmbătă să țiu la S.P.M.D.R. o conferență în ședință plenară. Imposibil să scap: am apucat, într-un moment de slăbiciune, să promit junei mele amice din tinerețe, madam Parigoridi — este pentru mine o chestiune de conștiință, de onoare, de inimă. Eu țiu la madam Parigoridi, fiindcă și dumneei ține la mine. De atâta vreme suntem buni prietini, și nici un nor n-a venit să întunece... în sfârșit, ce să mai vorbim? îmi zice: „nene Iancule". Asta, ce-i drept, nu-mi prea place... Când eram sufler la teatru, acu vreo patruzeci de ani, damele aveau obicei să-mi zică „Iancule", ba, unele, chiar „mă Iancule" — nici un respect! Apoi, au mai trecut așa cam douăzeci de ani, îmi ziceau „domnule Iancule". Când am ajuns director, îmi ziceau „stimate domnule director..." Acu, după alți vreo douăzeci, toate — adică toate câte-mi mai sunt prietine — din „nene Iancule" nu vor să mai mă scoată. Toată lumea în serviciu public înaintează — numai eu, din zece-n zece ani, regulat, degradat! De ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
Ion Luca Caragiale - Partea poetului Partea poetului de Ion Luca Caragiale „Nehmt hin die Welt!... â€� SCHILLER „Luați-vă lumea! a strigat domnul; luați-o, oamenilor! a voastră să fie ca moștenire-n vecii vecilor! și frățește v-o-mpărțiți!â€� S-au repezit care mai de care cu mânile-ntinse să-și apuce partea; mișunau tineri și bătrâni. Plugarul se duse spre roadele câmpului; Vânătorul porni să bată pădurile; Neguțătorul își înfundă hambarele; Viierul își alese zeama nobilă; Regele puse streji la poduri și drumuri și zise: «Dați-mi dijma !» Într-un târziu, după ce se isprăvise-mpărțeala, iată vine și Poetul din depărtări... Nimic nu mai rămăsese de apucat; pretutindeni toate aveau stăpân. — Vai! eu singur — strigă el cu mâhnire — eu singur fusei uitat, eu, cel mai supus copil al tău! Și-ngenunchie înaintea domnului, care-i răspunse: — Dacă te-ai desfătat în lumea visurilor, ce stric eu? Unde erai când s-a-mpărțit pământul? — La tine eram! zise Poetul. Ochiul meu țintea la fața ta; urechea mea la armonia cerurilor... Iartă sufletului care, îmbătat de lumina ta, nesocoti cele pământești! — ...
Nicolae Filimon - Rașela și Ristori
Nicolae Filimon - Raşela şi Ristori Rașela și ristori de Moritz Gottlieb Saphir Primele Tragediene La Expozițiunea Din Paris, De M. G. Saphir; Traducere de Nicolae Filimon Vin de la templul artelor care seamănă mai mult cu un stabiliment de industrie! Vin, în fine, de la casa Rașelei, strada Trudhon nr. 4. Mă dusei la dînsa ca să-i aduc aminte că de două ori pe rînd îmi promisese că va da la Viena o reprezentațiune în beneficiul săracilor. Să vedeți cu ce ocaziune îmi dete acea promisiune. Rașela fusese invitată la Viena ca să dea vro cîteva reprezentațiuni, dar ea nu veni singură, ci întocmai ca Rașela din Biblie: Rașela și Lia, tatăl și fratele său, împreună cu toată turma sau compania artiștilor tragedieni; și cum socotiți că o priimirăm noi? I-am așternut calea cu ghirlande de flori, am salutat-o cu imne de veselie! I-am umplut caseta cu fiorini de argint, nu de hîrtie; iar ea, într-un esces de simtimente de umanitate, promise că va da o reprezentare în beneficiul săracilor. Ultima reprezentare de abonament era deja anunțată, iar eu și săracii nutream o dulce speranță. Însă omul propune și Rașela dispune! Fiindcă o scrisoare ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie Noaptea de noiembrie de Alexandru Macedonski To die is landing on some silent shore Where billows never beat, not tempests roar. Samuel GARTH Deunăzi către ziuă visasem că murisem... Zăceam sub crini și roze, suflare nu aveam, Și mumă, frați, prieteni, și toți pe câți iubisem, Cuprinși de-o jale-adâncă plângându-mă-i vedeam. Intrau în curte cioclii cu fața uscățivă;... Călări intrau în treapăt și doi sau trei ostași;... Veneau la urmă popii, ca buturii de grași, Cu pântece rotunde umflate de colivă. În albe sovonite sub flori de lămâițe, Vin fete-nchiriate să-mi țină de panglici; Apoi o-ntreagă ciurdă de-orbeți și de lelițe... Pomană când se face, se află și calici! Dar muzica e gata și popii s-află gata, Și toți vor să mă ducă mai iute lângă tata Ce doarme-n uniformă, gătit ca pentru bal, Alăturea cu spada de-ostaș și general. Ziarele, chiar ele! unindu-se, mă rog, Pe pagina a treia mi-au pus un necrolog. Discursuri, de-altă parte, turnatu-s-au mai multe, Și pare c-o să fie și lume să le-asculte... ,,Sărmanul Macedonski, ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor 2 Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul MĂ©rgeț în satul carele iaste înaintea voastră și numaidecât veți găsi o asină legată și mânzul cu ia. Dezlegându-o, o aduceți și, de va zice cineva ceva, veți zice că acĂ©stia Domnului trebuesc și numaidecât va trimite pre iale. Cum va putea fi adevărat Domnul tuturor făpturilor a-i fi lipsă de niște dobitoace ca acĂ©stia? Că de i-au fost lipsă de cară și de căruțe, ca să meargă undevaș, are el cu mult mai slăvite și mai lăudate cară decât acĂ©stia; că zice David, Psalm 17: S-au suit pe heruvimi și au zburat; zburat-au pe arepile vântului. De sunt, drept acĂ©ia carăle lui Dumnezeu acĂ©stia, cum i-au fost lipsă a să purta de niște dobitoace netrĂ©bnice, ca acĂ©stia? Lipsă i-au fost nu numai pentru sine, ci mai vârtos pentru mine, că mă îngroziia pre mine mai de demult mărirea acĂ©ia de care iaste scris: Înfricoșat iaste cela ce ia sufletele boiarilor, înfricoșat iaste mai mult decât împărații pământului. Și iarăș zice ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Milogul Milogul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Vântul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului. În albia sa încovoiată, Dâmbovița își mână liniștit apa tulbure, galbenă și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...