Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VORBI MAI TARE

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 395 pentru VORBI MAI TARE.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

... melancolia poeților noștri este răsunetul adâncii melancolii a lui Alfred de Musset ori a lui Henri Heine. Acest răspuns, deși mult mai adânc decât întâiul, totuși nu ne mulțumește, căci, ca și cel dintâi, el împinge întrebarea mai departe, fără a ne da un răspuns convingător. Dacă decepționismul în literatura noastră e pricinuit de literatura decepționistă a Apusului, apoi ... s-au obișnuit a o numi acolo? În Europa dăm peste o literatură întreagă în această privință, peste o grămadă de răspunsuri, unele mai de duh decât altele, și ne-ar trebui un articol întreg numai pentru a le înșira. Însă cea mai mare parte din răspunsuri sunt departe de a fi îndestulătoare și chiar cele mai bune nu ne pot mulțumi decât în parte. ,,Pricina decepționismului în societate și literatură este pierderea religiei și a credinței; lumea mai înainte a fost naivă, dacă vreți — ne zic apostolii trecutului —, dar a avut credințele ei, credea în basme, în ... noi nu putem avea și de a pregăti urmașilor noștri o fericire de care noi nu vom avea parte. Crescuți într-un aer ...

 

Emil Gârleanu - Înecatul

... și prinse să fluiere a pagubă, apoi zise: — Păi dacă aș fi prins pe toți umflații care au trecut pe ici, vă mai măcinam eu făină? Mai stătu puțin pe gânduri și adăugă: Pai asta-i treaba premarului. — A lui, răspunse călărașul, mă duc să-l chem. Da până ... poată scoate vreunul o vorbă. Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ... șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să ... unei păsări înfrigurate. Nimic. Toată firea părea înecată în acea tăcere adâncă ce-ți poate da închipuirea morții. Nici măcar scânteierile focului din sobă nu mai ...

 

George Topîrceanu - În jurul unui divorț

... ea zadarnic speră, Că el n-are-n casă nici o manieră, Nu respectă seara orele de masă, Rareori cu leafa nimerește-acasă, Frecventează cele mai de jos localuri Și se ține noaptea numai de scandaluri... Dar mai e un lucru mai fenomenal: Mișu St. Popescu este imoral ! Parcă ea nu știe că, de-acum un an, Dumnealui se ține cu madam Vârlan? O caricatură... un chibrit ... iotă ! Că găsind odată niște cărți franceze, A rugat pe Mișu "s-o inițieze"... (Promitea fetița !) Tot așa mereu, Azi o sărutare, mâine... mai știu eu? Ba cu franțuzeasca, ba cu scuturatul, Până când la urmă a-ncurcat băiatul !... Toate astea însă la un loc denotă C ... geamantan Și venind cu-ncetul către Damian Care sta să plece, zise: — "Bună seara. (Damian atuncea s-a făcut ca ceara.) Nu mai stați de vorbă? Poate că ți-e somn... Te grăbești prea tare, mult stimate domn !" Și zicând acestea cu o voce calmă, Vru să-l ia de guler și să-i dea o palmă. — "Domnule Popescu ...

 

Ion Luca Caragiale - Tot Mitică

... am hotărât eu să merg acasă... încai să-mi iau și pălăria. * În trenul de plăcere. Vagonul este plin de lume. O doamnă, intrând: - Nu mai e nici un loc liber pentru mine... - Ba da, doamnă, mai este unul, cel mai comod... - Unde?... - În inima mea... * La cafenea. Mitică: Băiete, un șvarț!... Chelnerul pleacă să execute comanda. Mitică: Băiete! Chelnerul se întoarce. Mitică: Să fie mai ... tramvaiul, și tramvaiul nu mai trece. - Ah! domnișoară, toate trec în lumea aceasta, numai tramvaiul nu trece. * Un amic, poet, explică lui Mitică: - Călimări, sau, mai corect, călămări, vine de la calamus, care nsemnează condei. - A! zice Mitică; am înțeles... tot de-acolo trebuie să vie și calamitate . * Mitică ... amicul său Costică, zărește, venind în față-le cu mare viteză, un automobil: - Ține bine, Costică, să nu se sperie bicicleta. * - Monșer, știi că Tocilescu mai organizează o excursie? - Serios ? unde ? - La Bucureștii-Noi. * La birt. Costică (dulce): Ce mai faci, Mitică? Mitică (mâncând cu lăcomie): Mă apăr de moarte, monșer! * - Câți ani aveți? întreabă o domnișoară pe amicul nostru. - Doisp'ce, mamuazel! - Ei, aș ... ...

 

Dimitrie Anghel - Floarea de aloes

... casele cînd presimt că vine moartea, ca să revie apoi cu grămada, cînd doliul a fost dat jos de pe ziduri, nu-și mai găseau astîmpăr. Tata, nepăsător, luă cheile și deschise cea dintîi ușă, trăgind-o zgomotos după dînsul. Era un iatac mobilat după moda veche, cu paturi ... molii, cu zborul lunatec, întinseră aripele lor ofilite ca niște scîntei ce stau să se stingă. O rază de soare pătrunse și învechi parcă și mai tare lucrurile. Mirosul ciudat ce-l au sertarele închise se răspîndi deodată, și nu știu pentru ce mirosul acela mi se păru mie că este însuși ... o clipă cum lucesc geamurile aburite de ceață cînd aprinde cineva îndărătul lor un chibrit, dar tata nu luă în seamă acestea, și după ce mai făcu o dată ocolul odăii, frecîndu-și mînele cu mulțumire, deschise o altă ușă. Scoarțe și chilimuri vechi în fel de fel de ape, flori ... scria umbra lanțurilor cu greutăți pe pereți. Tata dete la o parte un jeț, stricînd simetria ospățului la care doar numai umbrele veneau să se mai ...

 

Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act

... sănătoasă, puică! (O sărută, ea se face că plânge.) Vezi tu Terinte, cum i-s de drag? Asta nu-i prefăcătorie, Crede-mă, nu te mai pune de pricină, și dă cârlanii. TERINTE: Ba, ba, păn-acu-i tot una. Să te găsesc sănătoasă, Vochițo, și pe dumneta, cumătriță. Vin, Miroane ... în clopotniță. Vin. (întră amândouă în casă.) Scena 10 Terinte și Miron (în clopotniță) MIRON: De aicea putem videa bine. Dar știi tu că ești tare îndărătnic? ai văzut cum mă iubește nevasta mea, ce-ți mai trebui? Crede-mă, dă cârlanii. TERINTE: Mai avem treabă, nenișorule. A! iaca merloiu. Teci că videm acu. Scena 11 Țăranii (în clopotniță), Lionescu LIONESCU: Ce osândă pentru mine să fiu ... țară, unde mor de urât. Eu nu știu ce i-au abătut tătâni-meu să vie să șeadă toată vara aice? Zău, dacă n-ar mai fi Vochița și Domnica m-aș usca pe picioare. TERINTE: Auzi tu? o zis Domnica. MIRON: Ba o început cu Vochița. LIONESCU: (puindu-se jos ... carte! când aș putea videa pe Vochița, care-i așa de frumușică!... MIRON: Na! te pricepi acu? — După Vochița îmblă. LIONESCU: Ori pe Domnica. Tare ...

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... fără grijă, din rude scăpătate, însă pline de deșertăciune, care trăiau pe sama vărului avut, din refugiați străini ― poloni, unguri sau nemți ― care, mai la velni ță, mai la gospodărie, mai în cancelaria domeniilor, formau o clasă de amploiați, din călugări, feciori de boieri, care înconjurau mănăstirea spre a trăi bine pe moșiile și ... și, la zile mari, fintosmosuri nimerite pentru lăutar. Astfel era și arătarea curții lui Creangă, la a cărei componen ți caracteristici vom reveni mai târziu. Femeia cuconului Vasile era cu mult mai tânără decât el și încă destul de frumoasă. Ea era o damă naltă și foarte albă la față, avea ochi mari și albaștri, fața lungăreață ... din sânii* anteriului basmaua mare, neagră cu flori verzi, și tabachera [de] tinichea zugrăvită c-o turcoaică cu ciubucu-n gură. ― Ș-apoi am mai auzit că nu mai trăiești sub un acoperemânt cu dânșii. ― Nu, zise Rufă, luând din chiseaua cu dulceți pe care-[o] adusese pe o tabla frumoasă Maria, știi ... cea veche din vie, vere, unde în urmă nu mai ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul

... strecoară, Se roagă; aspră, dar, tu-l gonești; El cere pieptul, tu îl ferești... Și-ndat' el inima împresoară. O fură! zboară, și nu-l mai vezi: Pe loc te pipăi, simți ce-ți lipsește, O ceri, o cauți, ea se unește Cu-a mea-mpreună, și tu oftezi ... sfânta noastră unire. Și-ndată pacinicul Imeneu Pe capul nostru mâna lui pune, Și înțeleptele-i griji și bune Însânuiește în pieptul meu. Nod și mai tare dup-asta vine, Minuturi sfinte sărbătorim: Cerul ne face părinți să fim, Brațele noastre acum sunt pline. Numele tată de două ori Coboară focul ce ... treacă, să stea amorul. Ah, și trec toate, n-aștept și zbor: La vânturi frunza cea fugătoare, În mare unda cea plângătoare, Omul la moarte mai grăbitor. Vremea grăbește, e călătoare; P-ale ei aripi grăbim și noi La toamna vieții plină-n nevoi, La bătrânețe tremurătoare. Dar noi nevoia știm ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V

... acum țiganii dară Că nici ei sunt pui dă căprioară." Abea fârși Tandaler cuvântarea, Când iacă, cu mare bucurie, Sfatu-i întări toată-adunarea Cea mai multă și mai tinerie, Numa bătrânii ceva-îndoială Avea pentr-a turcilor năvală. [3] Nici în zădar să temea, că iată, Să-aud de departe țipete ... încremeniră de frică: Cesta lĂ©șină fără de veste, Cela-amĂșrte, nu sâmte nimică, Altul să vaietă-în gura mare, Iar altul plânge cu suspinare. Mai toți acu de sineș' uitasă, Numa Neicul încă firea-ș' ține Și la tâmplarea cea mai jeloasă Socotindu-să puțin în sine, Un bun cuget îi nimeri-în minte, Să iasă turcilor înainte, Ca doar va putea ceva să facă Prin ... mare Și-îngenunchiend grăi cu plânsoare: ,,Domnilor turci! deh, fie-vă milă Dă țigănia noastră săracă! Că zieu! nu dă voie, ci dă sâlă, Ca mai rău doară să nu petreacă, Au trebuit armele să-îmbrace Neavând dă nevoie ce mai face! Tot Vlad Vodă e-ahăstĂ²r dă vină, Numa Dumnezieu lui să plătească, Căci el ne-au băgat în hastă tină, Dar' vița noastră ... om, tot într-aceaiaș' măsură Cu gura,-o! câte și câte sute De viteji ar fi biruiți cu-o gură Atunci cel cu gura cea ...

 

Alexei Mateevici - Tovărășiile de cultură pe la sate

... școlii. După cum am priceput din cuvintele lui, țărănimea cam simte lipsa de școală moldovenească. — Uneori, când îți vine feciorul de la școală, îl mai pui să-ți citească ceva, să știi ce se mai face pe lume. Ș-apoi, dacă nu înțelege mai nimic, nu știe limba rusească. — Apoi iaca acu puțini moldoveni de cei învățați își pun silințele ca să le fie dată țăranilor noștri școală ... l rupă cu dinții, nu alta. Îl pun pe-un băiet să-l citească și până când nu-l va citi nu scapă de dânșii. Mai ales gazetul cel moldovenesc... Din vorba de mai sus se vede că săteanul nostru nu numai că înțelege folosul învățăturii, dar chiar o dorește din toata inima, ca cum ar dori un om ... la țară pot să-și deie răsunetul lor acestei dorințe, ieșită din însăși inima norodului. Ei pot să întrunească în așa tovărășii, cerând dezlegare de mai sus și dându-i lucrului său puțin câte puțin o lărgime tot mai mare în toate cererile vieții de azi. Asemenea tovărășii fără îndoială ar putea să se prindă tare ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... femeie, casă și masă... Cosmin, de felul lui palid, se aprinse în obraji; tuși de câteva ori; răsuci o țigare; sorbi din ceașcă, deși nu mai avea cafea; se căută în buzunare fără a ști ce caută; scoase batista; o puse pe masă; scutură fărâmiturile; aruncă jos șervetul și ... casă, masă și bani, și la cei de geniu, femeie, casă, masă, bani și pozițiuni sociale. Mănoiu a ajuns până la bani. Cei mai puțin deștepți se opresc numai la masă . Ce copilărie! Dar după femeie, casă și masă absolut nimic nu se mai poate măsura cu ceea ce deja au comis... Cosmin privi în tăișul cuțitului și îngână: — Da, da, ai dreptate... tot ce urmează după primul ... morală se schimbă, în acest caz păcatul comis contra lor este o dreptate, fiind pedeapsa păcatelor comise de ei; în acest caz crima chiar e mai de valoare decât virtutea, căci izbește acolo unde virtutea și legile nu pot să izbească. Banii unui cămătar, Cosmine, i-aș hrăpi cu amândouă mâinile ... pentru croitor, pentru femei, pentru amici și chiar pentru săraci când nu mi-e lene să bag mâna în buzunar; și dacă fur pentru cineva ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>