Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TOAMNA

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 283 pentru TOAMNA.

Mihai Eminescu - Amicului F.I.

Mihai Eminescu - Amicului F.I. Amicului F. I. de Mihai Eminescu Visuri trecute, uscate flori Ce-ați fost viața vieții mele, Când vă urmam eu, căzânde stele. Cum ochiul urmă un meteor, V-ați dus cu anii, ducu-vă dorul. Precum cu toamna frunzele trec; Buza mi-e rece, sufletul sec, Viața mea curge uitând izvorul. Candela ștersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Mă topesc tainic, însă mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vânt, Alerg pe calea vieții mele, O buhă care, țipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. Viața-mi se scurge ca și murmura Ce-o suflă-un crivăț printre pustii, Mă usc ca crucea pusă-n câmpii Și de blesteme mi-e neagră gura. Îmi târăsc soarta ca un vultur Ce își târăște aripa frântă, Viscolul iernii moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot de-mprejur. Am uitat mamă, am uitat tată, Am uitat lege, am uitat tot; Mintea mi-e seacă, gândul netot. Pustiul arde-n inima-mi beată. Numai prin caos tu îmi apari, Cum printre valuri a navei velă, Cum printre nouri galbena stelă, Prin neagra noapte cum un fanar. ...

 

Mihai Eminescu - Amicului F. I.

Mihai Eminescu - Amicului F. I. Amicului F. I. de Mihai Eminescu Visuri trecute, uscate flori Ce-ați fost viața vieții mele, Când vă urmam eu, căzânde stele. Cum ochiul urmă un meteor, V-ați dus cu anii, ducu-vă dorul. Precum cu toamna frunzele trec; Buza mi-e rece, sufletul sec, Viața mea curge uitând izvorul. Candela ștersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Mă topesc tainic, însă mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vânt, Alerg pe calea vieții mele, O buhă care, țipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. Viața-mi se scurge ca și murmura Ce-o suflă-un crivăț printre pustii, Mă usc ca crucea pusă-n câmpii Și de blesteme mi-e neagră gura. Îmi târăsc soarta ca un vultur Ce își târăște aripa frântă, Viscolul iernii moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot de-mprejur. Am uitat mamă, am uitat tată, Am uitat lege, am uitat tot; Mintea mi-e seacă, gândul netot. Pustiul arde-n inima-mi beată. Numai prin caos tu îmi apari, Cum printre valuri a navei velă, Cum printre nouri galbena stelă, Prin neagra noapte cum un ...

 

Mihai Eminescu - Apari să dai lumină

Mihai Eminescu - Apari să dai lumină Apari să dai lumină de Mihai Eminescu Apari să dai lumină arcatelor ferești, Să văz în templu-i zâna cu farmece cerești. Prin vremea trecătoare lucește prea curat Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat. Privi-te-voi cu ochii în lacrime fierbinți... O, marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! Îndură-te și lasă privirea-mi s-o consol La alba strălucire a gâtului tău gol, La dulcea rotunzime a sânilor ce cresc, La noaptea cea adâncă din ochiul tău ceresc, Să văd că de privirea-mi tăcând te înfiori... O, marmură, aibi milă de ochii-mi rugători! Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald, În dulcea-nfiorare a sufletului cald, Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt, Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt, Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci... O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! Ca iarna cea eternă a Nordului polar Se-ntinde amorțirea în sufletu-mi amar, Nimic nu luminează astei pustietăți, Doar sloiurile par ca ruine de cetăți, Plutind ...

 

Mihai Eminescu - Cântec de nuntă (Goethe)

... conțișorule, acasă că-mi ești... Dar afli mai rău cele toate, Căci vânturile trec neoprit prin ferești Și vin prin odăile toate. În noaptea de toamnă ce-ar fi de făcut? Ah! multe de-aceste mai rău le-am trecut. Vede-se-va mâne ce-ar mai fi de făcut. Deci ...

 

Mihai Eminescu - Ce s-alegea de doi nebuni, iubito...

Mihai Eminescu - Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... de Mihai Eminescu (variantă) Ce s-alegea de doi nebuni, iubito, De ne-ntâlneam demult și nu pierdeam O tinereță, care-am risipit-o? De dragul tău demult înnebuneam, Sau că muream de-atâta fericire, Dar numai sara vieții n-ajungeam. Era de zgomot plină, de-nflorire, Iar ochii tăi cei tineri de copil M-ar fi ținut de-a pururea-n uimire. Iar graiul tău când blând și când ostil Făcea singurătatea-mi zgomotoasă, Cum e cu zgomot luna lui april. Și în necazul tău și mai frumoasă Te cuprindeam, să nu te mai retragi, Să-mi plângi la piept la dragoste geloasă. Și ne-am fi fost atât, atât de dragi... Ca o crăiasă mi-ai fi fost cu toane, Eu lacom de-al tău farmec ca un pagi. Dar azi, loviți de ale sorții goane, Viața-mi pare-un istovit izvor Și plină de-ale toamnei reci icoane. A noastre visuri cad pe rând și mor Precum în vânt rotiri de frunze-uscate... Statornic nu-i decât al nostru-amor... Renunț silit la el, căci nu ...

 

Mihai Eminescu - Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... (variantă)

Mihai Eminescu - Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... (variantă) Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... de Mihai Eminescu (variantă) Ce s-alegea de doi nebuni, iubito, De ne-ntâlneam demult și nu pierdeam O tinereță, care-am risipit-o? De dragul tău demult înnebuneam, Sau că muream de-atâta fericire, Dar numai sara vieții n-ajungeam. Era de zgomot plină, de-nflorire, Iar ochii tăi cei tineri de copil M-ar fi ținut de-a pururea-n uimire. Iar graiul tău când blând și când ostil Făcea singurătatea-mi zgomotoasă, Cum e cu zgomot luna lui april. Și în necazul tău și mai frumoasă Te cuprindeam, să nu te mai retragi, Să-mi plângi la piept la dragoste geloasă. Și ne-am fi fost atât, atât de dragi... Ca o crăiasă mi-ai fi fost cu toane, Eu lacom de-al tău farmec ca un pagi. Dar azi, loviți de ale sorții goane, Viața-mi pare-un istovit izvor Și plină de-ale toamnei reci icoane. A noastre visuri cad pe rând și mor Precum în vânt rotiri de frunze-uscate... Statornic nu-i decât al nostru-amor... Renunț silit la el, căci ...

 

Mihai Eminescu - Ce s-alegea de noi, a mea nebună...

Mihai Eminescu - Ce s-alegea de noi, a mea nebună... Ce s-alegea de noi, a mea nebună... de Mihai Eminescu Ce s-alegea de noi, a mea nebună, De ne-ntâlneam demult cu-așa iubire? Sau nebuneam mai mult încă-mpreună, Sau eu muream de-atâta fericire. Viața mea cea strălucită De ochii tăi cei de copil Era cu zgomot și-nflorită Precum e luna lui april. Și-n astă înflorire zgomotoasă Noi ne-am fi fost atât ... atât de dragi... Cu toane multe, tu, ca o crăiasă, Iar eu ­ de tine lacom ­ ca un pagi. Acum ca-n toamna cea târzie Un istovit și trist izvor, Asupra-i frunzele pustie A noastre visuri cad și mor. Și de nimica astăzi nu-mi mai pasă, Nu cer nimic din lume, nici aștept. Mă mir de ce cu strângeri dureroase Sărmana inimă mai bate-n piept. În văduvire și eclipsă, Eu anii mei îi risipesc, Simțind în suflet pururi lipsă De chipul tău

 

Mihai Eminescu - Cine ești

Mihai Eminescu - Cine eşti Cine ești? de Mihai Eminescu Nici luna plutitoare, nici stelele din ceri N-or să pătrunză-n umbra trecutelor dureri, N-or să pătrunz-amarul pierdutei tinereți, Chiar de-aș avea de-acuma ș-o sută de vieți, Căci sufletu-mi e-atâta de-ntunecat de-atunci... Tu numai o privire în visul meu arunci. Ca toamna cea târzie e viața mea, și cad Iluzii ca și frunza pe undele de vad Și nici o bucurie în cale-mi nu culeg, Nimic de care-n lume iubirea mea să leg, Ca pe bătrânul Cain, pustiuri mă cuprind... Doar brațele-ți de marmur în visul meu se-ntind. Aș vrea a mea viață să aib-un înțeles, Să apăr adevăruri, minciună ori eres, Pentr-un nimic oricare, cu lumea să mă lupt De-ar fi să mă strivească puterea-i dedesupt, Dar nu țin la nimica, căci nu mai cred nimic... Doar genele-ți umbroase în visu-mi se ridic. Puțin îmi pasă dacă cu mine voi spori Mulțimea care numai se naște spre-a muri, Din leagănul acelor sicriu nu s-a făcut Ce-avură fericirea de- ...

 

Mihai Eminescu - Cu mâine zilele-ți adaogi...

... Precum când soarele apune El și răsare undeva. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. Naintea nopții noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineți; Chiar moartea însăși e-o părere Și un visternic de vieți. Din ...

 

Mihai Eminescu - Cu mâne zilele-ți adaogi...

... Precum când soarele apune El și răsare undeva. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. Naintea nopții noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineți; Chiar moartea însăși e-o părere Și un visternic de vieți. Din ...

 

Mihai Eminescu - Cum universu-n stele...

... privirea, Cum s-a putut ca-n lumea asta să ne iubim... noi? Astăzi inima-mi este o rădăcin-uscată, Gândirea mea o toamnă

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>