Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCULĂ

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 498 pentru SCULĂ.

Emil Gârleanu - Părăsită

Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...

 

Emil Gârleanu - Tovarășii

Emil Gârleanu - Tovarăşii Tovarășii de Emil Gârleanu E încă întuneric. Pământul e jilav de rouă și brazdele, răsturnate, în ajun, de către fierul plugului, miroase a proaspăt. În văzduh, o rață sălbatică zboară, furișându-se, măcăind speriată, ca alungată de glonț. Pe o grămadă de coceni, plugarul, rămas peste noapte în câmp, doarme învelit cu niște saci; și mai încolo, boulenii treji, Duman și Joian, stau cuminți, cu gâturile întinse, așteptând jugul. Dar departe, în sat, încep să cânte cocoșii, căci zorile prind să mijească. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și-n vreme ce cununa cerului se luminează, pe pământ se deslușesc toate: satul; încolo, pe coastă, ca urnită din loc, pădurea; în fund, dealurile gemene unul după altul, ca pe o scară. Și-n cea dintâi clipă de revărsare a luminii, grija, care țârâie în urechea plugarului ca un greier, îl scoală. Omul aruncă sacii la o parte, sare în picioare, își freacă ochii cu dosul mâinii stângi și cu dreapta își îndreaptă șalele. Apoi pornește spre boi. I-a înjugat... Slabi, de li se văd coastele ca niște arcuri sub piele, boii își încoardă mușchii, își potrivesc ...

 

Gelu Vlașin - Ogoh ogoh

Gelu Vlaşin - Ogoh ogoh Ogoh ogoh de Gelu Vlașin mamă de mamă țară cum se pierd stagiunile printre stațiile de bus și fripturi de vacănebună — păi nu mai sta la cozile altora mai cornute fugi iute iute fă trotuarul scuipă-ți plămânii la loto dă cu sictir pe la poște cară și tu vreo tipă nasoală la școală fii bodyguard fii crescător de bovine sapă groapa lu' șefu dăi cu tifla dăi cu naftalină cu nitroglicerină dăi foc arză-l-ar focu' fii patriot fii mare sculă fii gunter grassul nostru ușurat fii

 

George Coșbuc - Dușmancele

George Coşbuc - Duşmancele Dușmancele de George Coșbuc Las ochii, mamă, las să plângă! Tu-n leagăn tot cu mâna stângă Mi-ai dat să sug de-aceea sânt    Nătângă! Dar n-am pus doară jurământ, Să merg neplânsă în mormânt! Nu plâng că mi-e de Leana teamă; De ciudă plâng eu numai, mamă. Cuvintele ei nu le ieu    În samă, Dar mi-e rușine și mi-e greu, Că scoală satu-n capul meu. Ea duce sfat din casă-n casă Că n-am broboade de mătasă, N-am șorț cu flori și dacă n-am    Ce-i pasă? N-am mers să-i cer, aveam-n-aveam; Și n-o să-mi meargă neam de neam. Stă-n drum de vorbă cu vecine Și bate-n pumni: Să mor îmi vine, Auzi tu! Să se prindă ea    Cu mine! Știi, ieri, la moară, ce spunea? Că-s proastă foc și gură rea! Și-auzi! îi umblă-n cap, tu, soră, S-ajungă ea Lucsandrei noră! O, meargă-i numele! N-o vezi    La horă? Ce șorț! Nu-ți vine nici să crezi; Fă cruce, fa, să nu-l visezi. Nu l-aș purta nici de poruncă! Ce ...

 

George Coșbuc - Graiul neamului

George Coşbuc - Graiul neamului Graiul neamului de George Coșbuc Poezia a fost pusă pe muzica compozitorului T. Cerne. Fie-a voastră-ntreagă țară, Și de cereți, vă mai dăm, Numai dați-ne voi graiul Neamului și se sculară Să ne vremuiască traiul Câți dușmani aveam pe lume! Graiul ni-l cereau anume, Să-l lăsăm! Dar nestrămutați strămoșii Tot cu arma-n mâini au stat: Au văzut și munți de oase, Și de sânge râuri roșii, Dar din țara lor nu-i scoase Nici potop și nici furtună. Graiul lor de voie bună Nu l-au dat! Astăzi stăm și noi la pândă, Graiul vechi să-l apărăm; Dar pe-ascuns dușmanii cată Să ni-l fure, să ni-l vândă. Dacă-n vreme tulburată Nu ne-am dat noi graiul țării, Azi, în ziua deșteptării, Cum să-l dăm? Repezi trec cu vifor anii, Ispitind puterea ta, Neam român! Cu ură mare Vor căta mereu dușmanii Graiului român pierzare; Dar să piară ei cu toții: Nu l-am dat, și nici nepoții Nu-l vor

 

George Coșbuc - Lângă leagăn

George Coşbuc - Lângă leagăn Lângă leagăn de George Coșbuc Dormi acum, odorul mamei, Dormi că ești pe prag, Strânse-n aripa năframei Flori de rug ți-am pus, din vale Roșii strămători de bete, Să fii drag așa la fete, Cum ești drag măicuții tale, Dragul mamei, drag. Ieri pe când cântau cocoșii, Peste piept ți-am pus La cămașă panglici roșii, De deochi, ca el să piară Unde spaime-l înspăimântă Și cocoșii-n zori nu-i cântă Să rămâi curat, ca fața Soarelui de sus. Dormi în pace și te scoală Tânăr plugărel! Azi prin somn mi-ai râs în poală Și te-am dus plângând sub cruce. Maica Domnului când vine Pune-o mână peste tine, Măr de aur ea-ți aduce Să te joci cu el. Nouă luni în zori, pe rouă, Tot ți-am descântat, Joi curate, alte nouă Să ai inimă curată Și să fii păzit de ele, Șapte stele, logostele Fie-ți scrise-n cer și-o fată Mândră de-mpărat. M-am rugat de ursitoare Pentru capul tău, S-odrăslești, ca rupt din soare, Toată lumea să te placă; Dar nici fapt și pus-din-ură, Nici un fel de-aruncătură, ...

 

George Coșbuc - Legenda trandafirilor

... trecut, În veci va fi de-acu nainte, Și cei vii de vor înceta Să râdă, blestămându-și soartea, Cei morți din groapă s-or scula Și-or râde ei! Nimic nu-i moartea, Viața-i tot! Auzi cuvântul: Nebunii n-au nimic d-ajuns! Și biata mamă n-a ...

 

George Coșbuc - Păstorița

George Coşbuc - Păstoriţa Păstorița de George Coșbuc Umbre mari răsar pe cale, Ziua moare după culmi; De pe coastă, pe sub ulmi, Se scoboară mieii-n vale. Obosit și blând popor! Și cântând, pășește-agale O copilă-n urma lor. Noapte bună, soare sfânt, Până mâine! Noapte bună! Mâine iar vom fi-mpreună, Tu să râzi și eu să cânt. Mâine până-n zori te scoală, Adă flori de-argint în poală Și le-așterne pe pământ! Și, murind, întinerește Soarele de dragul ei, Și-o cunună de scântei El prin păr i le-mpletește: Mâine dacă n-oi veni. Păru-n apă ți-l privește, Dor de mine de-ți va fi! Și-i va fi de soare dor! Mâine blonda păstoriță, Despletind a ei cosiță Toată ziua la izvor, Va privi cu drag la plete Pline de-aur ce i-l dete Soarele ascuns sub

 

George Topîrceanu - Al. Depărățeanu: Vara la țară...

George Topîrceanu - Al. Depărăţeanu: Vara la ţară... Al. Depărățeanu: Vara la țară... de George Topîrceanu Locuința mea de veră   E la țeră... Acolo era să mor De urât și de-ntristare   Beat de soare Și pârlit îngrozitor! Acolo, când n-are treabă,   Orice babă Este medic comunal. Viața ce aci palpită   E lipsită De confort occidental. Nu există berărie,   Nici regie... Doar un hoț de cârciumar Care are marfă proastă   Și-o nevastă Ce se ține c-un jandar. Când te duci pe drumul mare   La plimbare, Este praf de nu te vezi. Trec, mișcând domol din coadă,   Spre livadă Ale satului cirezi. Și te poartă sub escortă   O cohortă De țânțari subțiri în glas, Înzestrați la cap c-o sculă   Minusculă Cu pretenție de nas... Când se ia câte-o măsură,   Lumea-njură Pe agentul sanitar Și-l întreabă fără noimă:   â€” Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?... Ale satului mari fete   Fără ghete Ies la garduri pe-nserat... (Am văzut aci-ntr-o noapte   Niște fapte Care m-au scandalizat!) Lângă foc, o babă surdă   Și absurdă Spune, ca și alte dăți, Tot povestea cu Ileana   Cosânzeana, Plină de banalități. Doarme-apoi ...

 

George Topîrceanu - Bimbirițichel

George Topîrceanu - Bimbiriţichel Bimbirițichel de George Topîrceanu I ................ Frații lui, băieți și fete, Au crescut mai pe-ndelete, Toți plângoci și dolofani. Cel mai tânăr dintre șapte Se numește Papă-lapte Și-a-mplinit abia doi ani. Toată ziulica țipă — Nu stă locului o clipă, (Cere lapte), vrei-nu vrei. Biata mă-sa la tot pasul Trebuie să-i șteargă nasul Și să-l aibă-n grija ei. N-au nici capră, n-au nici vacă. Mama-i văduvă săracă. Numai Bimbirițichel O ajută câteodată Când o vede supărată... Ce s-ar face fără el? II Într-o seară, o vecină Zice: — Vin de la grădină, Dintr-o margine de sat. Mă dusesem, eu cu fata, Și-am luat și pe cumnata, Să culegem zarzavat. Dar nici nu intrasem bine: De sub gard, de lângă mine Țâșt! un iepure șoldan! Arză-l focul să mi-l arză, Mi-a mâncat un car de varză, Toată munca dintr-un an!... Bimbirițichel deoparte Stă uitându-se-ntr-o carte, Parcă nici n-ar auzi Chestia cu zarzavatul... Dar a doua zi, băiatul S-a sculat în zori de zi. Unde pleacă? ...

 

George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie

George Topîrceanu - C. Hogaş: Note din călătorie C. Hogaș: Note din călătorie - Un popas de George Topîrceanu ...Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borșului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind sprâncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă. După ce ne ospătarăm astfel, Axinia își ghemui cum putu pe o laviță, lângă vatră, trupul ei sprinten și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă vârtoasă și dispăru numaidecât sub o pocladă uriașă, potrivită parcă anume pe măsura persoanei sale lungi și deșirate, iar eu ieșii în cerdac și de acolo coborâi în livadă, ca să mă pot încânta în voie de priveliștea măreață a nopții aceleia. Din înalta împărăție a umbrelor, luna și stelele care înotau în negrele și depărtatele adâncuri ale Nemărginirii, până dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană și viorie. Sub mângâierile ușoare și nevăzute ale unui vânt de răsărit, fânațul adânc se mlădia în valuri molatice, pe înclinarea lină a costișei, iar prin rariștea frunzișului mișcător treceau adieri răcoroase și ușoare, ca fâlfâitul unor aripi fantastice și nevăzute. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>