Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PUSTII
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 495 pentru PUSTII.
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
... Alexei Mateevici (Povestire) Se ivea de după dealuri Noaptea-n umbre mohorâte, Scuturând întunecimea Din aripile urâte. Nu-i lumină nicăierea, Numa-ntr-un bordei pustiu Luminează-o luminiță, Ca un suflet de-abia viu. Și într-acel bordei, pe paie, Numa-n petice-nvelită, Zăcea mama celor patru Prunci, cu ...
... lumina Ta din cer Spre-a mântui viețile ce pier, Mult necăjite-n rele și nevoi. Și cum o zare lină într-un pustiu Se-nalță și tot crește luminând, -- Așa pătrunde-n minte și în gând Credința într-aceia cari Te știu. La strălucirea stelei din senin, Trezitu ...
Alexei Mateevici - Psalmul al 83-lea
Alexei Mateevici - Psalmul al 83-lea Psalmul al 83-lea de Alexei Mateevici Sufletul mi-i amărât Și de patimi ostenit, Inima pace-mi dorește Și la Tine, Doamne, vine, Gându-a lumilor, Stăpâne, La Tine în veci năzuiește. Păsărilor locuință Le gătește-a Ta voință. Prin Preasfânta-Ți hotărâre, Greul crucii suferind, Fiii micului pământ Toți gândesc la a Ta liniștire. O, cu ce mare dor Arde inima lor, Când se trag la locașele Tale. Vreau să cânt eu cântări Despre slava din cer Ca să-mi spun în cântări a mea jale. O, ce sunt fericiți Cei din cer proslăviți, Gurile nu le tac de cântare; Nu știu ei cum știm noi Grele amaruri, nevoi. Sufletu-i plin de-alinare. Și o zi, — ca un veac O trăiesc mai cu drag, Decât noi pe pământ, și o mie* Eu la praguri să stau, În locașul Tău vreau, Nu în curtea mea mare, pustie**. Fericiți sunt ș-acei Cari ș-aici în ani grei Își îndreaptă spre Tine nădejdea; Pe-al durerii pământ Ei la cer cugetând, Viața toată petrec îngerește. Valea plânsului greu, Ei, crezând-n Dumnezeu, O ...
Alexei Mateevici - Sfântul Apostol Petru
... Dorm slugile-ostenite. Și focul nu mai arde... ,,Unde-i Iacov, Ioann Și unde-s alții ucenici?" El a ieșit. Măcar să strigi, -- Pustiu. Nici un galileean. Și prorocirea lui Hristos În gând îndată i-a venit, Și-ndată el a izbucnit Într-un plâns ...
Alexei Mateevici - Unora Unora de Alexei Mateevici Noi nu ne înțelegem: voi vreți a noastră limbă S-o înnoiți, surpându-i temeiurile vechi, Și noua latinie, măcar de-ar fi cam strâmbă, Vă pare totuși cântec, sunându-vă-n urechi. Veșmântul firii noastre din pânză strămoșească Cu tivituri de aur, de vechi argint și flori, Războaie-mpodobite de-o mână meșterească Vă par sărăcăcioase mantale de păstori. Noi nu ne înțelegem: acolo unde bate Izvorul veșniciei, frumoasei nemuriri, -- Vă pare că-i pustie, bordeie lepădate -- Și căutați s-aduceți de-ai voștri trandafiri. Dar trandafirii voștri făcuți-s din hârtie Și miroase a leacuri luate din dugheni, În limbă doftorească a voastră latinie Preface graiul slobod din codrii moldoveni. Noi nu ne înțelegem: din sine limba crește, Nevoie nu mai are de ajutor străin, Din sine-și prinde floare, din sine se-nnoiește, Când nu-i atingi temeiul puternic și bătrân. Destulă înflorire păstrat-a limba noastră Din sânul maicii sale cel vechi și sănătos, Și nu-i mai trebui leacuri și nici boia albastră Să zugrăvească cerul cel sfânt și luminos. Noi nu ne înțelegem: povestea nu-i de-aseară ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Alphonse de Lamartine - Singurătatea
Alphonse de Lamartine - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele-i muginde Și șerpuind se pierde în depărtat ascuns; Lacul colo-și revarsă apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază rubinoasă P-al munților nalt vârf de brazi încoronat; Ș-a umbrelor stăpână în caru-i rourat Pășaște, și albește o pânză fumegoasă. Religiosul sunet, curmând astă tăcere, În aer se revarsă din turnul goticesc; Pe călător oprește; și luciul câmpenesc Ne-nsuflă-n locul zilei o sfântă mângâiere. Dar sufletu-mi, l-această vedere felurită, Rece, nimic nu simte plăcere pe pământ; El înainte-mi este o umbră rătăcită: Soarele nu-ncălzește pe cei ce nu mai sânt. Stânce, colnice, dealuri, d-a rând le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu las din lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea) Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință O văz, ca prin vis. O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos. Cum dăschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Năut! - Nu. - Turtă-dulce! - Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Și totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii. Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră. - Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Surâsul ei mă gâdila în creștetul capului. - Să spui... Și niciodată nu isprăvea basmul. ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cântecul de leagăn
... adiind suflu-i răcoros c-un tainic susur. Paserea pe somn Ș-asterne-nchizând ochiul cel zglobiu, Iar cernitul corb s-ascunde pitiș În zidul pustiu. Din ascunzători ies la lilieci, zburând în târcol, Și din când în când al bufniței glas cobește a gol Dormi, puiuțul meu, de ...
Cincinat Pavelescu - Adio (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Adio (Pavelescu) Adio de Cincinat Pavelescu Ă¡ m-elle B. H. de So Să fim străini pentru vecie; De-acum să nu ne mai zâmbim. D-a dragostei zădărnicie Ca printr-un vis să ne-amintim! Pe tot trecutul de iubire Lințoliu negru să așternem; Și raze reci de nesimțire P-a noastre inime să cernem! Când ne vom pierde-n amintire Să ni se pară c-am visat. C-o dată-n dulce fericire Al nostru suflet s-a scăldat! Și să nu plângem când durerea A noastre inimi o cerni; Că ne-o rămâne mângâierea Iubirii vechi spre-a ne zâmbi! Iar dacă-n calea cea pustie Ne-om rătăci neluminați, Atuncea faclă să ne fie Lumina anilor
Cincinat Pavelescu - Bunica (Pavelescu)
... îi arde fusul. Și când, trezindu-se din vise, Văzu că-i noapte și târziu, La luna care răsărise Lătra un câine a pustiu