Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRINDE DE
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 523 pentru PRINDE DE.
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să ... mort Torcea din mintea lui un fir, Un subțiratic fir
George Coșbuc - Patru portărei
... orbiș la moarte, când zestrea-i lumi deloc, Când ai pe Veta doamnă, să prinzi cu gura foc. E țara toată șesuri, ca ploaia-i de mănoasă; Și n-are-n lume seamăn Saveta de frumoasă. Ca malura de negri sunt ochii ei duioși, Obrajii ei molateci ca zmeura de roși. E ruptă din zori palizi, căzută e din soare: Căci glia, cât de stearpă, pe urma ei dă floare. III Și patru cai aleargă cu patru portărei, Topește-se pământul cum tremura sub ei. Ajung la mănăstirea din ... vrăjite sfânta Vineri. Le spune că departe, pe râu de mărgărint, Sunt poduri cu părcane cioplite din argint. Sub nalt grindiș d-aramă stau câșițe de aur, Și-acolo străjuiește mereu câte-un bălaur. De scapi de dânșii teafar, ajungi să poți vedea Palatele de glajă pe-un munte de mărgea. Și cine-i om să lupte cu zmeu, ca să-l omoare, Stăpân va fi pe Veta, pe chei și pe zăvoare. IV Hei ... parte, Vorbește cel cu roibul frumos ca scris în carte. Și cum izbesc ei fuga răzleți într-un șirag Îi vede maica Vineri din tindă, de pe prag. Din cârjă ea ridică bătrânele sprâncene, Și dă din cap privindu-i la margini ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... · · · · · · · · · · · · · · Dar, o Doamne, ce se aude?... Ce clocot aduc apele Trotușului de sus în jos?... Un vifor se stârnește de puterea căruia se leagănă în aer micul han tătăresc, și pământul prinde să se clatine și să sune parcă s-ar fi răsturnat stâncile cele mari de la obârșiile Trotușului. Iar în timp ce Ștefan și întreaga lui oștire stăteau nedumeriți de vuietul ce se apropia, în timp ce micul Gheorghie în brațele văzduhului se gândea la cei ce-s spânzurați aievea, deodată se văzu o ceată ... aprig de soi moldovenesc [3] și alerga ca un fulger la toate punctele de bătaie, vârându-se unde primejdia era mai mare. Și-n loc de săbii de lemn, se-ncrucișau acum săbii de fier, și-n loc de puști de soc, detunau tunuri de schijă, încât se-nnegrea văzduhul de fum, de uneori nu se mai vedea om cu om. Pănă-n ceri se înălța răsunetul restriștei
... George Topîrceanu - Ripostă Ripostă de George Topîrceanu 1919. Se referă la Octavian Tăslăoanu, aflat în polemică, pe atunci, cu Topîrceanu. În 1919 conducea revista Luceafărul . — Unui gazetar care cerea ... Vrei să mă spânzuri, vasăzică?... Când te-am citit, în adevăr, Îți dau cuvântul că de frică Mi s-a zbârlit un fir de păr ! Cum? ți-a venit așa, deodată, Netam-nesam? Păreai un om cu judecată — La asta nu mă așteptam. Te-ai supărat ... să-ți scriu ! Dar asta-i datoria mea: Să dau cu zacherlină-n proști. Talent avem — o recunoști. Atunci, păzea ! Păzea, să nu dai de rușine, Să nu te strâng într-un sonet. Să nu te spânzur eu pe tine De-un epitet ! Păzea, că muza mi-i fecundă Și când te-oi prinde nu te scap: Cu șapte rime pe secundă Îți dau la cap ! Păzea, să nu te-aștern pe-o filă Și-n roca unui vers ... ți sparg în cap o odă proastă, Să faci cucui ! Să nu-ți arunc în ochi o stanță Cu versuri mici, Să nu te ard de ...
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe
... mai ales Când este în putere, să șadă cocoțată Pe bustul divei Pallas, s-o cheme “Niciodată!â€� Dar corbul numai două cuvinte-avu de zis Și parcă-ntregu-i suflet în ele și-a închis! Atunci șoptii: “Mulți alții s-au dus de lângă mine, “Din cei iubiți; ca mâine și dânsul va zbura. “Și dânsul se va prinde în tristele ruine, “Ca stolul de iluzii ce-atât mă-nconjura!â€� Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!â€� Desigur, aste vorbe le-a învățat vreodată De la un om de soartă și ceruri prigonit, Un om fără iluzii și-atâta de zdrobit Încât, văzându-și viața de soartă blestemată, Nu mai putea să spere în lume: “Niciodată!â€� Trăsei, în a lui față, un scaun și-ncercai Să aflu ... demon, profet, te jur pe zei, “Pe zeii-n care credem și eu și tu cu mine, “Oh, spune, al meu suflet așteaptă de la tine. “Voi mai vedea în ceruri pe tânăra curată, “Lenora?â€� Însă corbul răspunse: “Niciodată!â€� “Te du, răcnii atuncea ...
Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe
... mai ales Când este în putere, să șadă cocoțată Pe bustul divei Pallas, s-o cheme “Niciodată!â€� Dar corbul numai două cuvinte-avu de zis Și parcă-ntregu-i suflet în ele și-a închis! Atunci șoptii: “Mulți alții s-au dus de lângă mine, “Din cei iubiți; ca mâine și dânsul va zbura. “Și dânsul se va prinde în tristele ruine, “Ca stolul de iluzii ce-atât mă-nconjura!â€� Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!â€� Desigur, aste vorbe le-a învățat vreodată De la un om de soartă și ceruri prigonit, Un om fără iluzii și-atâta de zdrobit Încât, văzându-și viața de soartă blestemată, Nu mai putea să spere în lume: “Niciodată!â€� Trăsei, în a lui față, un scaun și-ncercai Să aflu ... demon, profet, te jur pe zei, “Pe zeii-n care credem și eu și tu cu mine, “Oh, spune, al meu suflet așteaptă de la tine. “Voi mai vedea în ceruri pe tânăra curată, “Lenora?â€� Însă corbul răspunse: “Niciodată!â€� “Te du, răcnii atuncea ...
Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa
... Dumitru Stăncescu - Ţiganul şi popa Țiganul și popa Dumitru Stăncescu , Snoave șau glume populare, București, 1892, pp. 51—55 Un popă venea cu un țigan, de la oraș spre casă. Se întîlniseră pe drum. Tot vorbind ei de una, de alta, la marginea unui sat prin care trecuseră, iacă un purcel rătăcit. — Haoliu, hațin-te, părinte, să-l prindem, că nu ne vede nimeni ... Hai mai bine să facem vreo prinsoare ori ceva, și care-o cîștiga, ăla să mînînce purcelul tot. — Ce prinsoare să facem, părinte ? — De, eu știu ?... se gîndi popa nițel. Eu zic sâ ne culcăm, și care o visa vis mai minunat și mai frumos, al ăluia să fie ... culcară. Popa se gîndi nițel ce să spuie că a visat, și găsind ce-i trebuia se lăsă somnului. Țiganul nu lipi pleoapă de pleoapă, și cînd auzi pe popă sforăind — că sforăia de tuna —, se sculă binișor, se duse la vatră, alături cu odaia unde se culcaseră, puse mîna pe purcel și mi ți-l îmbucă tot ... prost, țigănesc. — Se făcea, mă, că se deschisese cerul, începu popa, și se vedeau numai îngeri și sfinți, și se auzeau, mă, cîntînd heruvimii ...
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
... din rochiță. III Cântă cucul, se rotește; Neica se călătorește. Foaie verde sălcioară, Călator ești, frațioare, Nu mă pune la uitare, Nici la plâns amar de jale, Cât îi fi și-i== fi pe cale. Foaie verde usturoi! A plecat neica de joi... Parcă mi-e de-un an, de doi. IV De nu ț-ar fi leleo, dor, N-ai veni după obor, Tremurând cu capul gol. De nu ț-ar fi, leleo, milă, N-ai veni după gradină, Tremurând, cu furca-n mână. De-aș muri de dor, de drag, Târg cu fete nu mai fac, C-am facut eu târg cu tine Ș-am pierdut firea din mine. V Foaie verde arțăraș, Te ... Și-n basma un leușor, Să-mi botez un finișor, Și să-i pun numele tău, Nume dulce ca și-al meu, Când m-o prinde dor de tine Mi-oi striga finul cu bine, Zi și noapte l-oi striga Și pe ochi l-oi săruta. VIII Nu știi, vecină, ceva? M ... bălă, și-mi ghicește, Voinic de ce-mbătrânește Ș-așa curând se topește? De umbletul drumului, De bătaia vântului, De ...
... În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți ... Știa că s-a pus prea rău la protopop pentru ca să poată crede că-l va trimite în alt sat. Iară făr' de sat nu putea să rămână. Popă făr' de sat; roată făr' de car, jug făr' de boi, căciulă pusă într-un vârf de par. Își puse dar de gând ca s-o ieie precum i se face, să facă din nevoie drag și să stea bucuros în Sărăceni. Era un sat cel puțin ... sărac popa nici spice n-are de unde culege. Câtă vreme vor fi sărăcenii leneși, ei vor rămânea săraci și eu flămând!" Își puse dar
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... spate. Ești nebună, draga mea! Zise Constantin. Ce vorbă?! Eu, nebună! O, bărbate! Un voinic frumos, ca ăsta, nu găsești în șepte sate; Vezi cât de-ndesat pășește și cât e de subțirel? Să-l sorbi într-un picur de-apă și să fugi flămând cu el! Mult e tânăr! Ca o fragă! și se vede de-omenie! Cât e de frumos!... Bărbate, ce gândești, de und să fie? Constantin vorbește-n glumă: Eu-l cunosc destul de bine! Cum? Tu nu știi unde merge; nu știi tu de unde vine?! Nevasta e în uimire: D-apoi eu n-am cum să știu; De-l cunosc, bată-mă dragul și-a minunilor să fiu! Cam râzând el mai adaugă: Nu-l cunoști? Destul de rău! E drumar și doarme noaptea chiar în pod la noi. Ba zău, Chiar în podul nostru doarme? Veronica iar întreabă, Dar la noapte? Tot ... mălai rău Și-apoi pleacă, ca să ducă de prânz la bărbatul său. Când a fost de holdă-aproape, se cârligă de spinare,
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe ... apoi, de cealaltă parte pe care se urcase, se coborî pe haină. Ca să ajungă jos, trebuia să treacă peste tolbă. Păși iute peste geanta de la șoldul vânătorului și, la marginea ei, îi veni sufletul la loc. Tocmai atunci ochii furnicii zăriră o bucățică de