Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLAN��EU
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 170 pentru PLAN��EU.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II
... A supărării tale am înțeles pricina. Acuma să-mi dai voie să-ți spun a mea părere, Vestindu-ți mai-nainte că eu disprețuiesc Minciuna, lingușirea, viclene însușiri, Și ruga mea rostește ce inima îmi spune. Noblețea cum că este a slujbelor răsplată Nu este îndoială ... ai pus o haină care plătește o moșie, Și slugile asudă până ce te gătesc. Când statul lor romanii au vrut să-ntemeieze, Atâta osteneală eu cred că n-au avut, Cât cei ce au s-aleagă colorul hainei tale, Caftanul cum să fie cu moda potrivit, Cu vârsta și cu ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... auzindu-i, să crăpe de necaz. Măi dăunăzi vorbeam c-un june prieten de astă supărăcioasă boală de ținut, ce asuprește pre bieții iașeni. — Eu am aflat o rețetă, îmi răspunse, cu care am scăpat. Am avut trebuință, sunt acum vro trei luni, să mă duc pănă la târgul... Cum ... duce, i-am rugat să mai îngăduie puțin, și suindu-mă în picioare pe un scaun, le-am făcut acest cuvânt: "Boieri, cucoane și cuconițe! "Eu sunt de la Iași; "Șed în casă cu chirie în mahalaua Păcurarii. "Trăiesc din venitul unii moșioare ce am. "Mă numesc B.B. "Am venit aici ...
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... se depărta de dânsa; câteodată numai, când Huțu voia să se joace de-a mingea cu ceilalți băieți, mi-o lăsa mie, iară eu vorbeam cu ea, o purtam de mână, o țineam în brațe și eram foarte fericit. Eu m-am dus apoi la școlile cele mari din oraș, iară când m-am întors, peste un an, acasă, Huțu era tot mare, dar îmi ... Dar tot țineam la el, fiindcă era băiat domol și intra totdeauna în voile mele. Dacă însă acum Huțu îmi părea mie grozav de prost, eu îi păream lui grozav de înțelept. Într-o zi el însuși mi-a mărturisit-o aceasta, deși numai așa — cam pe departe ... luând din când în când câte una și pentru sine. — Uite, îmi zise el nedumerit, taica zice că dascălul zice să mă duc și eu la școală la oraș ca să mă fac dascăl: ce crezi tu, aș putea să învăț acolo cu voi? — Pentru ce nu? — Vezi ... că nu știu ungurește, răspunse el, privind deznădăjduit la mine. — Ai să înveți. — Dar cum să învăț, când dascălul vorbește numai ungurește și eu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... alta, toate muștele, tăcu și începu să mănânce, fără a se sinchisi de vecinii care râdeau cu hohote. — Ce gugumănie rea! mormăii eu, revoltat de veselia căpitanului ș-a doamnei de lângă dânsul, dar așa de încet, încât socotii că nimeni nu mă auzise. Dar acel ... zâmbi o clipă ușurel și nepăsător. Se uită țintă la mine și tresării când îi auzii glasul: — De ce te superi, domnule, ar trebui eu să mă supăr. Eu însă am un câine cam hârbar: de câteva ori mi-a murdărit ghetele și niciodată nu l-am bătut. Și oamenii, ca și ... proști, mai murdari și mai răi decât orice dobitoc. Căpitanul îl auzi și tăcu. Vroi să fumeze și-și băgă țigareta cu focul în gură. Eu vrusei să răspund necunoscutului, dar el băuse cel din urmă pahar de vin, își luase pălăria și bastonul și, într-o clipă, se făcu nevăzut ... dă-i o țuică, mai dă-i alta, mai dă-i și pe-a treia, și vorba se dezleagă. — Leliță, îi zisei eu, cum cheamă pe boierul găzduit de d-ta? — Că zău, să mă crezi, domnișorule, nici ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... se dete cât putu înapoi, îi șopti: "Să mă aștepți în noaptea Paștelui, să ciocnim ouă roșii, jupâne... Să știi că ți-am făcut și eu socoteala!" Atunci intrară mușterii în dughiană. "Să ne vedem sănătoși la înviere, coane Leiba!" adăogă Gheorghe depărtându-se. Leiba a mers la primărie ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... lacune esențiale alăturea cu detalii superflue; nemic să nu fie de prisos, nemic să nu fie descusut; cele importante să reiasă în relief pe primul plan, cele secundare să se umbrească pe planul al doilea, cele accesoare abia să mijească mai încolo. Tabloul cată să aibă un fond sau un cer ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, și o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama ... când a murit. Ea mai trăiește în mintea câtorva oameni și mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va șterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică ființă, de ... pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut. Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura ființă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu , spunea el -- ,,el" eram eu. Și ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconștient, ca să am asemenea sentimente. După ce ... de la iaz spre casă. Era lună plină. Atunci am fost foarte lovit de faptul că luna merge și ea pe cer spre casa noastră. ( ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... te număra în această nație. Omul, începând de la strămoșul Adam, purure a voit a ști ce nu știe și, deși eu nu sunt în stare ca să vă fac să gustați din pomul științei, care nu se află decât în grădina raiului, unde nici d-voastră ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... ai fi crezut că greutatea unei pene ar fi fost de ajuns ca să-i frângă mijlocul în două, nici măcar nu se îndoi când eu îmi așezai pe spatele ei volumul respectabil al persoanei mele cu întreg tarhatul meu de drum... Ce voiți? era iapă din soiul lui popa Gheorghe ... drăgălaș și-l rezemă pe umărul meu... Iată pentru ce-i învoii să pască slobodă patlagina, troscotul și chirul colbăit de pe marginea drumului; iar eu desfăcui și întinsei pe iarbă, mai deoparte, mantaua mea imensă, cu care aș fi putut acoperi întregul nostru emisfer; aprinsei o țigară și mă lungii ... Pisicuța se opri la scară și, înainte de a descăleca, o femeie trimisă întru întâmpinarea mea mă pofti în casă, din partea "duducăi". Eu, care, când îmi vine la socoteală, iau vorbele după slova lor, făcui chip Pisicuței cu frâul la dreapta, ca și cum aș fi avut de ... putea fi decât al stăpânei de casă, care de mult îmi cunoștea apucăturile. Descălecai și dădui pe Pisicuța, spre îngrijire, unui argat de ogradă, iar eu suii scara, aruncai mantaua pe balustrada cafenie a cerdacului și intrai în casă. Femeia pe care o speriasem mă scutură de colb cu ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
Alecu Russo - Iaşii şi locuitorii lui în 1840 Iașii și locuitorii lui în 1840 de Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma ...
Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...