Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE DE CEALALTĂ PARTE

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 376 pentru PE DE CEALALTĂ PARTE.

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna

... atunci! Mircea s-a dus, dar fiul său a rămas, și Chiajna îi e mumă și va ști să-l apere de voi! Ochii pribegilor se-ntoarseră către Pătru, pe care Doamna îl arăta cu degetul, zicând acestea; dar când văzură trupul mic și gârbovit al tânărului, un zâmbet de dispreț le înflori pe față, și Badea cluciarul adăugă râzând: – Aolău! vai de biată moșie, dac-o fi să-i meargă toată seama șoldâș, ca Făt-Frumos ăl ghebos! Dar tacă-ți gura, nu vorbi de pomană, jupaniță, că doar nu vom rămânea, sărac de noi, râsul lumii, că adică nu s-a mai aflat dintre noi altul mai vrednic de domnie decât ăst pitic slut și șchiop! Râseră boierii cu hohote; dar Chiajna, turbată de mânie, smulse c-o mână vârtoasă de pe plioapa sicriului buzduganul și sabia domnească, și dindu-le în mânile fiu-său: – De e șchiop și mărunt, zise ea, iată cârja ce-i va sprijini betegia, și iată paloșul ce-l va înălța cu capul mai pre sus ... chip mândru și plăcut, ieși dintr-o strană afundată, unde el se ascunsese cu inima pătrunsă de

 

Garabet Ibrăileanu - Privind viața

... de pace ori de armistițiu, căci celălalt te-ar surprinde. Fata, pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de-atunci, o iubești toată viața. Când bărbatul pe care-l iubește o femeie se face vinovat față cu tine de o grosolănie, femeia îți reproșează ție grosolănia lui și, în nevoia arzătoare de a-l consola de vina lui, îl iubește și mai mult. Câți oameni ar prefera să moară ei, decât să se scufunde un continent în ocean? Dacă nu crezi ... au consolat pe tatăl tău și pe mama ta și le-au ușurat ceasul greu al morții? Pentru o femeie toți bărbații sunt bărbați, afară de acela pe care nu-l mai iubește. La furie, mintea celui inteligent intră în ebuliție, a prostului se sleiește. În gelozie superioritatea adversarului triumfător te ... îți par că s-au petrecut ieri. Așadar natura, părtinitoare cu tinerețea și ostilă bătrâneții, îi ia acesteia totul, îi dă celeilalte totul! Bărbații țin pe femei în stare de inferioritate, nu pentru că le socot inferioare, ci le socot inferioare pentru că Ie țin în stare de ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... Ion Luca Caragiale - O soacră O soacră de Ion Luca Caragiale ( Teatrul înfățișează o sală de intrare a unui otel, etajul întâi.Mobile elegante; în fund, ușă care dă în coridor; de o parte și de alta a ușii două oglinzi mari; lângă dânsele, în unghiuri, două piedestaluri, d-asupra cărora sunt așezate coșuri cu glastre de flori. La dreapta și la stânga, în planul al doilea, câte o ușă de odaie. În fund la dreapta, lângă coșul cu flori, un dulap mic cu bufet, unde sunt așezate serviciuri de dulceață, ceai, cafea șcl. În mijlocul scenii, o jardinieră încărcată de glastre. Scaune ușoare împrejurul ei. Sala e luminată printr-un geamlâc de d-asupra. ) Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV 5 SCENA V 6 SCENA VI 7 SCENA VII 8 ... temi de cineva. VICTOR ( același joc ): Nu. LIZA: Atunci, ce? ( se aude soneria în fund. ) VICTOR( același joc ): Voila! Voila! LIZA: Răspunde, ce? ( îl scutură de

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului

... goni pe toți de lângă dânsul. Puse punga pe lopată, o vârî binișor până-n fundul cuptorului și o răsturnă, trăgând lopata înapoi. Luă capacul de pământ și-l potrivi în gura cuptorului și se dete la o parte, așteptând sa vadă ce are sa se întâmple. Nu trecu mult, și-odată s-auzi o pocnitură ca de pușcă. Piatra din creștetul cuptorului sări în sus zbârnâind, și o limbă albastră de foc ieși pe gaură, flutură în văzduh și pieri. — A plesnit purcelul, strigă un copil. — Ba vreo șoimană de pită, zise altul. Un miros de pâine caldă se împrăștie în toată curtea. Femeia zise omului: — Prea am ars cuptorul, să crap nițel capacul. — Crapă-l, zise omul, ștergându ... rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă o dată în ea, se gândi el, să-l apuc bine pe spiriduș și să-l strâng

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată și bogată. Într-o zi de vară, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu sculat din somn de sunetul clopotelor unor poștalioni ce intrau în curte cu strigăte și saltanat. Atât el cât și nevastă-sa Sofița săriră din paturile lor de cit, și ...

 

Petre Ispirescu - Ileana Simziana

... să se țină după dânsa. Împăratul îi ieși pe de altă parte înainte, mai la marginea împărăției, fără să știe ea; așeză îndată un pod de aramă, se făcu un lup și se ascunse sub pod. Când era să treacă fiică-sa, deodată ieși de subt acel pod, cu dinții rânjiți și clănțănind de te lua groaza; se uita drept la dânsa cu niște ochi cari strălucea ca două făclii, și se repezi la ea ca să o sfâșie ... grajd ca să-și aleagă și ea un cal. Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toți caii din grajduri, și de nici unul nu i se prindeau ochii, deși erau armăsarii și caii cei mai buni din toată împărăția. În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, bubos și zăcând pe coaste. Cum îl văzu, se uita la el cu milă și parcă nu se îndura să se depărteze de dânsul. Calul, dacă văzu așa, îi zise: Se vede că pentru iubirea ce ai către împăratul, stăpână, te uiți așa de galeș la mine. Ce pui de voinic era în tinerețele lui! Multe izbânzi am mai făcut noi amândoi! Dară de ...

 

Alecu Russo - Soveja

... niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări, roșii, verzi și împestrițate

 

Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan

... ce cânta doina... Era Ștefan!... Iartă-mă, Doamne, dac-am greșit!... — Tu ești, Mario? mi-a grăit el. O, vino, vino, că de mult te dorește inima mea! Și m-a luat de mână și m-a strâns la piept și m-a sărutat cu drag pe frunte; iar eu tremuram de mult ce-mi era drag, ș-așa bine mă simțeam răzemată pe brațul lui, c-aș fi voit parcă să mor. Iar el mi-a zis: — Mario! știi tu una? dac-ai fi tu ... de mult ce mi se bătea inima, mă-nădușeam. — Ștefan! strigă tata, deschizând niște ochi mari. Cum! Ștefan! Pe dânsul vrai să-l iei de bărbat? A îndrăznit el să-ți întoarcă capul; un derbedeu; un om fără căpătăi, care n-are pânea de toate zilele?... O, asta n-a fi niciodată!...Și s-a înfuriat tata așa de tare, că era cât pe ce să mă bată. În zadar m-am rugat, în zadar am plâns și m-am pus în genunchi înaintea lui. Nimic nu l-a ... fac! ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la ... frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de

 

Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos

... deodată se ridică o furtună pe cer și le răpi pe cîtetrele. Ajungînd la urechile împăratului această întîmplare, i se tăie inima și muri, lăsînd pe împărăteasa văduvă. Într-o zi, împărăteasa se apucă să măture pîn casă, dar pe cînd mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul și-l puse pe sobă, dar el sări și de acolo iar în poala împărătesei. Văzînd că nu poate scăpa de dînsul, îl înghiți; și așa rămase grea și născu un copil cu părul de aur. Acest copil creștea în trei zile cît cresc alți copii în treizeci de ani și se făcu voinic ca brazii munților. Împărăteasa îl dete la dascăl de învăță toate măestriile lumei și, temîndu-se ca să nu-l piarză, îi făcu o colivie de aur și-l închise într-însa, dîndu-i jucării copilărești ca să-i treacă de urît. Într-o zi trecu p-acolo o babă cu două tivdi cu apă; feciorul de împărat o văzu și, trăgînd cu arcul îi sparse amîndouă tivdiile. Baba se uită în sus și, văzîndu-l, îi zise: — Lua-te-ar ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran

... Ion Luca Caragiale - Între Stan şi Bran Între Stan și Bran de Ion Luca Caragiale Nici Dumnezeu nu poate mulțumi pe toată lumea, de vreme ce chiar doi frați buni, unul grădinar și altul cărămidar, i se roagă totdeodată, unul de ploaie, și altul de secetă... Pe oricare l-o împăca mai întâi, o să-și auză vorbe dela celălalt... Dacă nici Dumnezeu nu poate, darmi-te bietul om muritor ! Când te pui, cum te trage inima, să faci, după putere, o slujbă spre folosul ... Bran se poate potoli, și că el trebue să rămână deopotrivă bun prietin cu amândoi. Dar poate oricine fi chibzuit și nepărtinitor ca Leibu ? Nu ... de sigur. Te 'mpinge nu știu ce apucătură, care trece peste socoteala cuminte, și te dă partea unuia, de unde auzi tu bine că te strigă poruncitor glasul dreptății - să zicem de partea lui Bran. Ei ! atunci, lasă pe Stan să gândească și să spună câte și cum i-o plăcea și vezi-ți de treabă. Ba chiar, dacă s'o vârî Stan ori cu duhul blândeții, ori toana de arțag, să te scuture ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>