Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PASĂ
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 326 pentru PASĂ.
Mihai Eminescu - Floare albastră
Mihai Eminescu - Floare albastră Floare albastră de Mihai Eminescu - "Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele. În zadar râuri în soare Grămădești-n a ta gândire Și câmpiile Asire Și întunecata mare; Piramidele-nvechite Urcă-n cer vârful lor mare - Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite!" Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi părul. Ah! ea spuse adevărul; Eu am râs, n-am zis nimica. - "Hai în codrul cu verdeață, Und-isvoare plâng în vale, Stânca stă să se prăvale În prăpastia măreață. Acolo-n ochiu de pădure, Lângă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță, Eu pe-un fir de romăniță Voi cerca de mă iubești. Și de-a soarelui căldură Voi fi roșie ca mărul, Mi-oi desface de-aur părul, Să-ți astup cu dânsul gura. De mi-i da o sărutare, Nime-n lume n-a s-o știe, Căci va fi sub pălărie - Ș-apoi cine treabă are! Când prin crengi ...
Mihai Eminescu - La moartea lui Neamțu
Mihai Eminescu - La moartea lui Neamţu La moartea lui Neamțu de Mihai Eminescu Lăsați clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă, Lăsați turnul ca să miște a lui inimă de fier, Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă Că un suflet bun și nobil se îndreaptă cătră cer. Clopote, tu simți durerea și urmezi cu-a ta cântare, Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt, Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare Lutul palid, fără suflet, să-l depunem în pământ. Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine! Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat! Inima? Câtă simțire frământat-a ea în sine? Sufletul? Câte speranțe, câte visuri a păstrat? Ș-azi nimic. Lumea gândirei e o lume sfărâmată De lemnoasa mân-a morții inima e stoars-acum, Și imaginele-s șterse, ce prin el treceau odată, Sufletul (dacă esistă) printre nori își face drum. Ai știut tu, scumpe frate, că pământu-i o ruină? Că-i o sarcină viața? Că-i martiriu să trăiești? Ai știut ...
Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture.  Groaznic s-a îmbătat bătrânul  soarele zice; Nu-i minune  a ...
Mihai Eminescu - Ursitorile Ursitorile de Mihai Eminescu Codru-i alb și frunza-i neagră. A lui mii de rămurele De zăpadă îi sunt grele, Vântul trece doar prin ele, Vântul rece și vro țarcă Scuturând le mai descarcă... Albă-i noaptea cea cu lună, De-n departe codrul sună, Lupi-n pâlcuri se adună. Suflă vântul, suflă-într-una, Câmp și cer mi le-mpreună. Te-apuc-o jale nebună, Jale lungă și întinsă, Ca și țara toată ninsă, Codri tremur ca o vargă Cât îi zarea ta de largă, Lupii peste culmi aleargă, Străbătând ninsorile, Pâlcuri zboară ciorile, De mai zici cu zicătoarea: Albă-i lumea, neagră-i cioara. În temei de codri deși Nu e pârtie să ieși, Nu-i cărare, nici răzor, Nici urmă de vânător. Vicolind, troienele Au umplut poienele, S-au lăsat pe crengi uscate, Peste frunze scuturate, Peste ape, peste toate. În pădurea nepătrunsă, O căscioară e ascunsă, Nu-i aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ...
Panait Cerna - Din depărtare Din depărtare de Panait Cerna Nu ți-am vorbit vreodată, și pe ferești deschise Nu ți-am trimis buchete, stăpâna mea din vise, Ci numai de departe te-am urmărit adese, Iluminat de gânduri nespuse, ne-nțelese... Înfioratu-mi suflet nu s-a-ntrebat vreodată Făptura ta de zee pe cine îl îmbată; Ce frunte se-nnorează, gândind că steaua lină Împarte și la alții bogata ei lumină?... Nimic nu știu de tine senina mea iubire Dar ochii mei, în cale-ți culeg numai uimire; Cărarea mea pustie se umple de lumină. Încât mă-mpac cu viața-mi și uit că mi-ești străină... Ce vrea și unde merge un fulger? Cui ce-i pasă!... Destul că face noaptea, o clipă mai frumoasă. Dar uneori, când luna e prea strălucitoare, Din adâncimea serii vin vrăji turburătoare Aș vrea să cânt, să cuget, dar nu mă-ndemn... nu pot... Și-atât mă simt de singur, că mă-nfior, de teamă, Și ochii mei, din umbră, lumina ta o cheamă... Atunci, m-abat pe drumuri de sufletul tău pline, Și sufletul meu prinde din nou să se-nsenine, De cum te-arăți privirii setoase, de ...
Traian Demetrescu - Iubire (Traian Demetrescu)
Traian Demetrescu - Iubire (Traian Demetrescu) Iubire de Traian Demetrescu Soldatul Ion nu știe carte, Că-n satu lui a fost Cioban la un boier, — și iacă, Rămas-a omu prost! De patru luni e în cazarmă, Și n-a-nvățat, nătîngu, Nici cum să meargă, cînd sergentu Comandă: „dreptu... stîngu...â€� Dar lui nu-i pasă! — Îl usucă Un dor nebun de-o fată. Frumoasă, vere!... știi, cu ochii S-o sorbi, bat-o s-o bată!... Și cum nu poate să-i trimită O slovă de la el, Soldatul Ion e trist, săracu, Nu rîde mai de fel. Cînd întîlnește-un om din satu-i Îl roagă blînd: „mă, frate, Să spui Ileanei... că sînt bine, Și... multă sănătate!
Traian Demetrescu - Necredincioasa
Traian Demetrescu - Necredincioasa Necredincioasa de Traian Demetrescu Cu trup înalt și mlădios, subțire Ca un salcîm crescut abia de-o vară, Ea pare că sosește dintr'o țară Întrevăzută în închipuire... C'un gest te farmecă de 'nfiorare. Sau de te-atinge cu matasa rochii, Sau de-o zărești zîmbind, sau de-i vezi ochii Primejdioși ca nopțile pe mare... O! glasul ei! — acorduri de cuvinte, — Blajin, duios, ca plînsul unor strune, — Eu îl ascult și'l cred, ori-ce mi-ar spune, Cum cred bătrîniî 'n cărțile lor sfinte... Adese-ori mă ceartă, dar știu bine Mai dulce 'n urmă o să mă desmierde; Și sufletu-mi în sufletu-i se pierde, Precum o rază 'n zările senine... Ce'mi pasă dacă, e necredincioasă!... Urască-mă sau uite-mă... tot una... Ea m'a iubit, — păstrîndu-și tot-de-auna Virtutea ei: să fie 'n veci
Vasile Aaron - Anul cel mănos Anul cel mănos de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment. Drăgălașă primăvară Te ivești veselă iară, Ne dai semn de roadă bună Ca să facem dinpreună Cinste celui preaputernic Mărindu-l cu cuget smernic, Pe cît firea omenească E în stare să-l mărească. Gheața și neoa cumplită În pripă fu risipită, Iarba subt frunză uscată Să ridică deodată Arătîndu-și colțul verde, Cum frigul puterea-și perde, Iată codrul înverzește, Firea toată să clătește, Pomii ceia ce dau roadă Unii de muguri să-nnoadă, Alții după a sa fire, Înfloriți mai cu pripire Dau albinelor hrană Și zburătoarelor mană. Ciocîrlia deșteptată Vrea cătră nori să răsbată, Zburînd să-nvîrte carigă Și veselă pe sus strigă. Cucului, ce amorțise îi vedem gura deschisă Dintr-un loc într-altul zboară, Să suie și să pogoară Cîntînd după a sa fire Prin a capului clătire. Turturica și porumbul, Ce tăcuse mult ca plumbul Pe uscate rămurele Dau glasul cel plin de jele, Și dacă-și află soție Îl schimbă în veselie. Cearcă loc de cuib și unde Îl află bun, se ascunde. Rînduneaua învrîstată Din căpriori deșteptată Însă cînd ...
Vasile Alecsandri - Alba de la munte
Vasile Alecsandri - Alba de la munte ,,Albo, Albo de la munte! Ce-ai pus fesciorul pe frunte [1] Că ți-au ieșit vorbe multe." ,,Las' să iasă că nu-mi pasă, Inima-mi de dor e arsă, Că bădica-i dus de-acasă, Să-mi cosească fân cu rouă, Frânge-i-s-ar coasa-n două, Să vie la alta nouă! Să-mi cosească fân, costrele, Facă-și coasa bucățele, Să vie-n brațele mele! Să-mi cosească fân cu floare, Ca să-mi fie de răcoare La cap și la țâțișoare. Zică lumea, că-i dau pace, Eu m-oi purta și voi face După cum lui badea-i place. Zică lumea ce va zice, Ea n-a putea să ne strice, Dragostea să ne-o ridice; Că mă ține badea bine, Inima lui e la mine Ș-a mea o poartă cu sine. Inima lui îmi grăiește, Ș-a mea lui încă-i șoptește; Una de alta dorește, C-amândouă sunt legate Cu legături înfocate Ș-una pentru alta bate. Acel lanț ce le cuprinde Între ele când se-ntinde Cu mare foc le aprinde, Iar când s-adun amândouă, Atuncea ...
Vasile Alecsandri - Andrii-Popa
Vasile Alecsandri - Andrii-Popa Andrii-Popa [1] de Vasile Alecsandri Cine trece-n Valea-Seacă Cu hamgerul fără teacă Și cu peptul dezvălit? Andrii-Popa cel vestit! Șepte ani cu voinicie Și-au bătut joc de domnie Și tot pradă nencetat, Andrii-Popa, hoț barbat! Zi și noapte, de călare, Trage bir din drumul mare, Și din țară peste tot! Fug neferii cât ce pot, Căci el are-o pușcă plină Cu trei glonți la rădăcină, Ș-are-un murg de patru ani, Care mușcă din dușmani, Ș-are frați de cruce șapte, Care-au supt sânge cu lapte. Și nu-i pasă de nimic, Andrii-Popa cel voinic! Căpitane, frățioare, Ce se vede despre soare? Să zăresc vro patru cai!... N-auziși tu de-un Mihai? Căpitane, te gătește, Mihai mândrul te gonește. Iată-l, vine ca un zmeu! Fă trei cruci la Dumnezeu. Cum îi vede-n depărtare, Popa strigă-n gura mare: „Hai la goană de neferi! Hai la horă de muieri!â€� [2] Au zis! țipă, se aruncă, Trece șes, pâraie, luncă Cu fugarul sprintinel Și cu hoții după el. Mihai mândrul vine iară, Falnic ca un stâlp de pară, Pe-un cal alb ...
Vasile Alecsandri - Badiul Pe luciul Dunării, La scursurile gârlei, La cotitura mării, Ian că se zărea plutind, Cu lopețile vâslind, Cu pânzele fâlfâind, Un caic mare, bogat, Cu postav roș îmbrăcat, Pe-n afară zugrăvit Și pe margini poleit. Da-n caic cine era? Era căpitan-Pașa, Baș-agaua turcilor, Măcelarul frâncilor, [2] Cu cincizeci de brăileni, [3] Și cincizeci de bosnieni, Brăileni din Brăila, Bosnieni din Bosnia. Ei, mări, cu toți veneau Și pe mal se coborau În cel sat mare, serbesc, Jumătate românesc, La casele Badiului, Badiului bulgarului, Frățiorul Marcului. ,,Dalbo, dalbă, jupâneasă! Cu ochi mari de puică-aleasă; De ți-e Badiul tău acasă, Zi-i degrabă ca să iasă, Iar de-i dus în deal la vie, Mergi de-i zi să nu mai vie, Că s-a trecut de glumie!" ,,Nu-i la vie, și-i în casă Cu paloșul gol pe masă. Badiului voinic nu-i pasă Nici de cursă dușmănească, Nici de oaste-mpărătească!" Badiule, te ține bine, Că urdia-ntreagă vine! Turcii vin grămadă, claie, Capul tău să mi ți-l taie Și să-l ducă pe tipsie De peșcheș la-mpărăție. [4] Iată lupta se-ncleșta: Badiul singur ...