Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NOROD
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 226 pentru NOROD.
Garabet Ibrăileanu - Varia Varia de Garabet Ibrăileanu 1. Un prieten cu adevărat, dar cu adevărat bun e acela pe care îl cauți în zadar. 2. Prietenia din tinerețe devine adesea cunoștință veche la bătrânețe. În bătrânețe ideile și mai cu seamă sentimentele se răcesc și rămân ideile, care, pierzând și ele elementul entuziasmului, devin simțăminte de datorie. Slăbindu-se sentimentele și pierzându-se entuziasmul care leagă pe prieteni, se slăbește prietenia. 3. Știința, prin însăși natura sa, e singurul lucru pe care trântorii nu-l pot căpăta prin munca altora. Rodul muncii de a învăța nu poate fi furat de altul. Acest lucru e natural azi; însă când s-ar putea fura și rodul acestei munci, desigur burghezii ar spune că așa e bine, așa e armonie. 4. La unii, întrebuințarea podoabelor se tălmăcește astfel: neavând nimica în sine , pun în schimb pe sine . 5. Altruismul nu-i decât egoismul bine înțeles, priincios individului și unui număr cât mai mare de alți indivizi, a căror bunăstare aduce bine individului de la care purcede fapta. 6. Inteligența nu se poate sulimeni spre a arăta altfel de cum este; deci cei proști n-au nici ...
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
... Urra!... E luna sus... Urra! Ce repede merg morții! Te temi, iubita mea, de morți? — Ah, nu... dar lasă morții! Hei, unde merge-acel norod Și corbii, ce s-adună? Ce-nseamnă ciocli, popi, prohod Și clopotul ce sună? Cântări și bocete-n convoi S-aseamăn laolaltă Cu jalnicul orăcăit ...
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
Grigore Alexandrescu - Viaţa câmpenească Viața câmpenească de Grigore Alexandrescu Dlui V. G. C. Așa, simpla viețuire Eu știu să o prețuiesc Și de acea fericire Voi bucuros să-ți vorbesc. Dar florile și verdeața, Apusul și dimineața, Și fluierul câmpenesc, Cu patimi, cu chinuri grele, Cu starea inimii mele, Nicicum nu se potrivesc. Departe de-acele locuri, Ce poate m-ar fi-nsuflat, De țărăneștile jocuri Ce-adesea m-au încântat, Cuprins de nemulțumire, De grijă și de mâhnire, De soarta mea ocolit, În rele ce mă-mpresoară, Ce gânduri, idei omoară, Duhul își pierde puterea: E greu să descrii plăcerea, Când sufletul e mâhnit. Însă a mea mulțumire Pentru a ta găzduire Eu tot nu o pot uita, Și cât va sta prin putință Voi pune a mea silință Adevăru-a imita; Măcar în vorbele mele Să pot să găsesc vopsele, Să știu să-ntrebuințez Culorile osebite, Tonurile felurite, Care stilu-nsuflețez; S-arăt atâta simțire, Câtă simțeam mulțumire, Când dulcea serii răcoare În preajmă-mi se întindea, Și patimi sfâșietoare, Ca aburi din lac, din mare Deșertul mi le-absorbea. Cuprinsul, unde odată Împreună-am viețuit, Și plăcerea-adevărată ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică
Ion Luca Caragiale - Diplomaţie subţire - Cronică Diplomație subțire - Cronică de Ion Luca Caragiale N-au greșit oamenii pricepuți când au spus, că snoavele și zicătorile sunt înțelepciunea noroadelor... De ce ?... Fiindcă, deși împrejurările în cari se ivesc întâmplările se deosebesc totdeauna, întâmplările nu sunt de atâtea nenumărate feluri cum ni s-ar părea nouă, muritorilor. Noi ne perindăm, azi unul, mâine altul; lumea rămâne tot lume; noi mereu toți alții și alții; și ea, tot ea și ea. Parcă ar fi tot nou și iar nou; și când colo ! tot aia și iar aia; din Paști până 'n Crăciun și din Crăciun până 'n Paști, Ťtoate-s vechi și nouă toateÅ¥ Și așa fiind, când o minte omenească pătrunzătoare prinde pricina și felul unei întâmplări și le poate ticlui, limpede, frumos și scurt, în vreo, zicătoare ori snoavă, acestea trebue să rămână în mintea tutulor oamenilor din neam în neam; căci se potrivesc pe veci de câte ori, fie-n orice împrejurări, li se ivește o întâmplare la fel. Așa bunăoară, iată o întâmplare foarte gravă care s-a ivit, zilele astea, în lumea politică: Rusia dă un ultimatum Chinei. Fiindcă nu toți cititorii noștri pot ...
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei şi ursitorile Povestea Dochiei și ursitorile de Mihai Eminescu Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vro secure. Cât de naltu-i, cât de mare, Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși, Ci-i rariște de brazi Și un ochi voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată, Pe cărare aruncată. Iar pe prispă, singurea, Văduvioară tinerea, C-un picior îmi legăna Copilaș înfășățel, Ce îi râde frumușel. Și cum codrul se frământă, Ea își cântă, ea-și descântă, Legănând dintr-un picior Îi zicea încetișor: Â Nani, nani, puișor, Nani, nani, copilaș, O poveste spune-ț-aș, O poveste drăgălașă, Ca să-mi crești voinic în fașă. Tată-meu era cioban, Câte clipe-s într-un an Tot atâția baci avea, Cu mii ...
Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri
Antim Ivireanul - Învăţătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinţilor îngeri Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri de Antim Ivireanul Socotiț să nu obidiț pre vreunul dintru acești mici. Mathei 18. Nu să cuvine cinstea și lauda numai oamenilor celor mari și bogaț, că sunt vrĂ©dnici acestui dar și cei mici și smeriț. Că măcar că cei mari strălucesc cu hainele cĂ©le de mult preț și cei mici n-au cu ce să-ș acopere trupul; cei mari să odihnesc pe așternuturi moi și frumoase și cei mici să culcă pe pământul gol și pe pae; aceia însoțiț cu mulțime de slugi, iar aceștea lipsiț, pustii și de ajutoriu și de priiateni; aceia între răsfățări și între bogății și aceștea între primejdii și între întristăciuni. Însă, cu toate acĂ©stia măriri despărțite, nu să cuvine celor mici mai puținică cinste și dragoste decât acĂ©ia ce să cuvine celor mari și bogați, nici iaste cu dreptate celor mari să li să închine lumea și pre cei mici să-i batjocorească: de aceia să se teamă și pre aceștea să-i obidească; de acĂ©ia să se rușinĂ©ze și pre aceștea să-i înfruntĂ© ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II Satira II de Antioh Cantemir , traducere de Alecu Donici Filaret — Eugenie FILARET: Prietenul meu, spune-mi de ce ești întristat? Te văd la față galben, iar ochii îți sunt roși, Pare că noaptea-ntreagă nu ai dormit? Pe gânduri Stai tocmai ca acela, ce vrând a fi episcop Își dărui zadarnic a sale herghelii. [1] Tu poți ca să te primbli cu patru cai în șir, Să porți bogate haine, și slugile să-ți fie Înfășurate-n aur. Au doar vinațe scumpe, Sau cărți pe la dughene n-au mai rămas de joc? Rudeniile, maica-ți se află sănătoși, Norocul te adapă din cornu-mbelșugării, Nimic nu te oprește de-a viețui-n odihnă. De ce dar taci ca muții și nu zici un cuvânt? Nu știi cât prețuiește un sfat prietenesc, Și câtă mângâiere ne-aduce-n mâhniciune Când neopriți de patimi păzim a lui urmare? A! înțeleg pricina de ce ești supărat. Damon în aste zile se-naintă în rang, Trifon primi cordonul, și Tulie o moșie; Iar falnicul tău nume și slava strămoșească Râvnirea-ți acea multă spre binele ...
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade) Gheorghe Lazăr de Ion Heliade Rădulescu Tot era degenerație și amorțeală în ceea ce se atinge de numele de român și patrie , până să nu vie răposatul întru fericire Gheorghe Lazăr în țara noastră. Limba începuse a se corci și a se strica de tot: în sfintele biserici preoții și cântăreții aveau drept fală a face sfânta slujbă într-o limbă necunoscută de dânșii, și prin urmare schimonosită în gura lor nedeprinsă cu dânsa; cântările de slujba sfintei liturghii se tipăreau într-o bucoavnă cu literele slavone în limba grecească; preoții de la mahalale, cum și chiar cei de prin sate, ca să imite pe cei de prin târg, îi vedeai îngâmfându-se cântând: Aghios ofteos Acsion estin Os aliftos ș.c.l.; părinții se bucurau când auzeau pe fiii lor zicând paterimon și pistevo era de jale sfânta religie a auzi cineva domneasca rugăciune, care se zice în auzul tuturor ce se află înaintea Domnului, cerând ca să fie voia lui, precum se face în cer așa să se facă și pe pământ; cerând pâinea cea spre ființă, adică să nu ajungă, dupe cum ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... și gâlceviri. Cântările cu chiot, strigările și zgomot, Pân-și pre surd îl face să-i țiuie urechea. În scurt această larmă și vuiet în norod Mă îndemna a crede că toți au nebunit. Când mă luptam cu gândul să pot afla pricina Turbării tuturora, s-apropie de mine ...
Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î
Constantin Stamati - Cum era educaţia nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioţii în ţară Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții în țară de Constantin Stamati Eu scriu această satiră după idiomul linguei romano-slavonă, ce se vorbea în secolii trecuți și după moralul boierilor acelor timpuri, corciți cu greci, în care barbarism căzuse românii, desființându-se de fanarioții greci școlile naționale din Iași, din Suceava, din Hotin, din Cotnar, din Bacău, așezate de către domnii vechi: Alexandru cel Bun, înțelepții Movilești, elinistul Duca, Iacob Despotul, Vasile Alvanitul, Cantimireștii și alții, în a cărora fericite zile înflorea lingua română; această diplomatică au urmat grecii ca să amorțească patriotismul românilor de care ei se temeau, și ca să înădușe istoria lor, făr’ de care nu este patrie, și să introducă în școale lingua grecească cu dascălii lor (căci lingua grecească trebuia fanarioților, iar nu românească); deci cu acest mod moldovenii rămaseră nici greci, nici moldoveni, pân’ s-au întemeiat iarăși școlile naționale de la 1830, de când vedem propășind învățăturile în lingua română, dezvelindu-se istoria nației și înviind patriotismul. (n.a.) Convorbire între o neneacă, adică mamă cucoană, cu fiul său cuconaș alintat, ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VI Sătana cade-în melanholie Socotind asupra sorții sale; A iadului s-adĂ¹nă boierie Și să sfătuiește cu ce cale Va s-ajute turceștilor gloate; Țiganilor să fârșesc bucate. Acum peste-ochian șoimanul soare [1] Strălucea dositelor ostroave, Noaptea cu neagra sa învălitoare Câmpi acoperisă și dumbrave, Iar' de grele-ostăneli obosita Dulce răpăusa prin staure vita. Numa fieri priveghia răpitoare Și bărbații cu cugete rele; Lupul gonea după căprioare, Buha vâna-în tufe păsărele, Ș-umbla ș-alte jivini stricătoare Ce-întunerec iubind fug de soare. Era vremea tocma-întiaș dată Când cântă cocoșii de cu sară, Ș-încălecând mături sau lopată La Rătezat strigĂ²ile zboară, Când să preumblă cele frumoase Strâmbând oamenilor dreptele-oase. [2] Toate-adecă-odihnea cele bune, Numa cele rele, blăstămate, Umbla după-a lor înșelăciune, Cum sunt duhurile necurate Care nu dorm nice-odinioară, Ci noaptea-în toate părțile zboară. Tocma pe-acea vreme, supt afunda TartĂ¡rului peștere, Sătana Scoțind capul afară din unda Văpăii nestânse, cu tirana Sa privire, pe diavoli învită Să muncească făptura osândită, Iar' el prin aceasta să desfată Ca ș-un craiu tiran ...