Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MULȚUMI
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 430 pentru MULȚUMI.
Mihail Săulescu - Durerea lui Faust
Mihail Săulescu - Durerea lui Faust Durerea lui Faust de Mihail Săulescu Informații despre această ediție « Știu eu?... Poate că 'n clipa asta, Nu știu nimic din câte ar trebui să știu! « Ce valuri se frământă pe-al mărilor pustiu, Și mâna ce le poartă, nu-i nimeni să o știe, Dece le face veșnic spre țărmuri ca să vie, Dece le face veșnic să spumege în soare, De-apururi neoprite și veșnic călătoare !... Ce știu acum, nu este cu-adevărat ce știu? Ce văd pe ceru' albastru — înmărmurit pustiu — Ce văd în floarea asta ce tremură în glastră, În valurile care frământă marea-albastră, În Firea necuprinsă, cu mii și mii de forme, Tot ce e sub puterea acestei vieți enorme, — Cu-adevărat e astfel cum numai pare-a fi, Ori numai un vis-umbră pe care-l voiu sfârși ?... Și toată lumea asta enigmă poate n'are; Ci este-așa cum este — nemărginită, mare, Iar tu, o! biete suflet, tu ești atât de mic, Că nu pot ști nimic, — Că tot ce știi și câte vei ști de-aci 'nainte — Va fi ca o poveste ce pururea te ...
Naum Râmniceanu - Pentru nedreptatea ce i s-au făcut
Naum Râmniceanu - Pentru nedreptatea ce i s-au făcut Pentru nedreptatea ce i s-au făcut de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție O mumă sfîntă dreptate Vino din ceru d-unde ești, Vezi-mi a mea strîmbătate Celor răi să răsplătești, Cerurile din nălțime Rog ca să vă deschideți, Și-a răutății mulțime Ce-i asupră-mi s-o vedeți ; Arătați milostivire La al meu cumplit suspin, Și de este răsplătire Spălați-mi al meu venin. Nu mi-au mai rămas putere Nici alt unde s' năzuesc, M-au pătruns a mea durere Și cunosc că mă topesc. Eu fără zădărnicie Pe streini i-am priimit, Făr-a ști că-s vrăjmași mie Ca pre-ai mei fii i-am iubit Am vrut să fiu hrănitoare La nemernicii barbari, Mumă bună-ngrijitoare, Făr-a ști că sînt tîlhari. I-am priimit părintește Pe flămînd, gol, însetat Și ei acum tîlhărește De tot m-au dărăpănat. I-am ajutat cu mijloace În tot chipul d-ajutori, Socotindu-i fii de pace, Iar nu hoți răzvrătitori. Izgoniți, fugiți de silă D-al lor loc înstrăinați Au aflat la mine milă ...
Nicolae Filimon - M. A. Canini
... cu cheltuiala sa, libretele tutulor operilor italiane cîte s-au jucat și se vor mai juca de aici înainte pe scena teatrului nostru. Nu putem mulțumi îndestul d-lui Canini pentru acest frumos concurs al său la înavuțirea bunelor traducțiuni în limba noastră, și am dori ca publicul nostru bibliofil și ...
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol)
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol) Alexandru Philippide de Paul Zarifopol Aș vrea să mor de două ori, zisese nu demult Alexandru Philippide: după întâia moarte să mă scol o clipă, ca să mă bucur c-am murit. Socrat spunea prietenilor să jertfească, după ce-o muri, un cocoș lui Asclepios. Voia să zică înțeleptul acela că viața ar fi o boală: pentru sfârșitul ei trebuie mulțumit îndeosebi zeului vindecărilor. Pesimist de vocație desăvârșită a fost Philippide. Un mizantrop în iritare permanentă. Nu cred că a cunoscut vreodată disprețul liniștit. Era omul indignării cronice, ca Gustave Flaubert. Lăcomia de studiu, desigur, era patima lui dintâi și din urmă. Sugestibil și inflamabil, ca orice violent candid, putea fi pradă ușoară în mâna celor ce n-au decât patimi de piață. Însă la urma toată Philippide din toată inima dădea dracului, în gândul său ori și în gura mare, tot ce și pe oricine îl supăra de la lucru. Dragostea de adevăr, ca și de frumos, într-un suflet pesimist implică fără îndoială contrazicere. Însă nu de contraziceri ne vom mira doar în fața unei firi aprinse ca filologul mort acum. În liceu, ne făcea apologia omului cu ...
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite
... îi dete bună ziua, și tăindu-și o bucată din haina sa, îi zise: -Ține asta, leiculiță, de șterge cuptorul. Iară ea, luând-o, îi mulțumi. La spatele cuptorului, fiul împăratului văzu o grădină ca un rai, în care se rătăci câtva timp. În cele de pe urmă văzu cele trei ... noi, și ne vom căuta de treabă. Fiul împăratului, care făcuse întocmai cum îl învățase bătrâna, se întoarse pe la dânsa și după ce-i mulțumi și-i dete și ei câte ceva, plecă să se întoarcă la împărăția tatălui său. Pe drum, ce-i veni lui, văzând că nu mai ...
Petre Ispirescu - George cel viteaz
... strașnică poruncă dete împăratul ca să puie oaste împrejurul fântânei, să păzească și să apere pruncul, când va fi să se ivească tălharii. Nu se mulțumi cu atât, ci mai porunci împăratul de scrise pe niște pietre scumpe câte o slovă; după aceea înșiră pietrele și alcătui numele copilului. Acest șir ...
Urmuz - După furtună (Urmuz) După furtună de Urmuz Ploaia încetase și ultimele rămășițe de nouri se împrăștiaseră cu totul… Cu vestmintele ude și părul în dezordine, rătăcea în întunericul nopții căutând un lăcaș de adăpost… Ajunse, fără să știe, lângă cripta învechită și roasă de vremuri a mînăstirii, de care, apropiindu-se mai cu atenție, o mirosi și o linse de vreo 56 ori în șir, fără să obțină nici un rezultat. Contrariat, își scoase atunci spada și năvăli în curtea mînăstirii… Fu însă repede înduioșat de privirea blîndă a unei găini ce îi ieșise întru întîmpinare și care, cu un gest timid, dar plin de caritate creștină, îl pofti să aștepte cîteva momente în cancelarie… Calmat puțin cîte puțin, apoi emoționat pînă la lacrimi și cuprins de fiorii pocăinței, renunță el pentru totdeauna la orice planuri de răzbunare și, după ce sărută găina pe frunte și o puse la păstrare în loc sigur, se apucă de mătură toate chiliile și le frecă scîndurile cu moloz. După aceea își numără gologanii și se sui într-un copac spre a aștepta sosirea dimineții. “Ce splendoare! Ce măreție!â€� exclama el în extaz în ...
Vasile Alecsandri - Ciocoiul Frunză verde baraboi, Mă-ntâlnii cu un ciocoi: ,,Bună cale, măi române" ,,Mulțumim, ciocoi de câine" ,,Măi mojice, tu ești beat" ,,Latră, ciocoi gulerat, Că eu astăzi n-am mâncat" ,,Măi mojice, mojic rău, Las' că mi te-oi drege eu Când a veni birul greu". ,,Alelei! pui de ciocoi! De te-aș prinde la zăvoi, Să-ți dau măciuci, să te moi, De piele să te despoi. Ca să-mbrac cu pielea ta Pistoalele și flinta, Vântul să nu le pălească, Ploi să nu le ruginească, Ochiul să nu le
Vasile Alecsandri - Dolca Pe câmpul Tinechiei, Pe zările câmpiei, Răsărit-au florile Odată cu zorile? N-au răsărit florile, Ș-a dus Costea oile De-a așezat stânele Pe toate movilele. Azi e luni și mâini e marți, Pleacă Costea la Galați. Să ia sare La mioare, Și bolovani La cârlani, Și tărâțe, La oițe, Și glugi mari La cei zărari, Și opinci La cei voinici. Iară Costea cum mergea Cu Fulga se întâlnea. Fulga cel cu barba neagră Și cu mintea neîntreagă, Necăjit și obosit, De trei zile flămânzit: ,,Alei! Fulgo, dragul meu, Să faci cum ți-oi zice eu: Mergi la stâna mea cu bine Să-ți iei un dar de la mine, [1] Trei mioare de frigare Ș-încă una de căldare Ca să-ți fie de prânzare." Fulga cel cu barba neagră, Dar cu mintea neîntreagă, Sus la stână se ducea Ș-oile cât le vedea, Cârduri, cârduri le rupea, Cu botâul le mâna În codru la Pandina. Iar Costea când se-ntorcea Mare pagubă-și vedea Că lui, mări, nu-i venea Nici laptele la mulsoare, Nici cașul la-nchegătoare, Nici urda la-nvelitoare! Costea mult nu se-ngăima, El ...
Vasile Alecsandri - Păunașul codrilor
Vasile Alecsandri - Păunaşul codrilor I Pe cel deal, pe cel colnic Trece-o pruncă ș-un voinic, Puiculiță bălăioară Cu cosița gălbioară, Voinicel tras prin inel, Mult e mândru tinerel! Și-i tot zice voinicul: ,,Cântă-ți, mândro, cântecul Că mi-e drag ca sufletul." ,,Eu, bădiță, l-oi cânta, Dar codrii s-or răsuna Și pe noi ne-a-ntâmpina Păunașul codrilor, Voinicul voinicilor!" ,,Aurică drăgulică! Nici ai grijă, nici ai frică. Să n-ai grijă pentru tine Cât îi fi tu lângă mine. Să n-ai frică pentru mine Cât oi fi eu lângă tine!" Puse prunca a cânta, Codrii puseră-a suna. lată că-i întâmpina Păunașul codrilor, Voinicul voinicilor. ,,Cale bună, românaș!" ,,Mulțumim, măi Păunaș." ,,Măi băiete, băiețele, Măi voinice, voinicele, Dă-ne nouă pe mândra Ca să scapi cu viața ta." ,,Ba, eu mândra nu ți-oi da Pân' ce capul sus mi-a sta, Că eu când o am luat În cosițe i-am jurat Să n-o las de lângă mine Și s-o apăr de oricine." II Ei de brâie s-apucau Și la luptă se luau. Când în loc mi se-nvârteau, ...
Vasile Cârlova - Înserarea Înserarea de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Publicată în Curierul românesc (29 iunie 1830) de Ion Heliade Rădulescu Pe cînd abia se vede a soarelui lumină În vîrful unui munte, pe fruntea unui nor, Și zefirul mai rece începe de suspină Pîn frunze, pe cîmpie cevași mai tărișor ; P-acea plăcută vreme în astă tristă vale, De zgomot mai de laturi eu totdauna viu, Pe muchea cea mai naltă de mă așăz cu jale, Singurătății încă petrecere de țiu. Întorc a mea vedere în urmă, înainte, În dreapta sau în stînga, cînd sus, cînd iarăși jos, Ș-oriunde priviri multe a desfăta fierbinte Și inimă și suflet găsesc mai cu prisos. Cînd o cîmpie plină de iarbă mi s-arată, Pe care ostenește vederea alergînd, Ș-a căria văzută de flori împestrițată Se-ntunecă cu noaptea pe caru-i-naintînd, Cînd o dumbravă deasă, cu frunte prea măreață Încorunează cîmpul, s-arate mai frumos Și nencetat din sînu-i răvarsă cu dulceață Pă-ntinderea cîmpiii un vînt mai răcoros. Pe de o parte iarăși o gîrlă șărpuiește, Întocmai ca o pînză se vede albă-n jos Și ...