Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MARGINE
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 467 pentru MARGINE.
Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință
Grigore Alexandrescu - O profesiune de credinţă O profesiune de credință de Grigore Alexandrescu Domnilor alegători, mă rog să fiu ascultat, Și după ce m-ăți citi mă rog să fiu deputat. Căci am cuvinte să crez că la Divanul ad-hoc, Bine lumei o să fac și rol nobil o se joc, După cum puteți vedea Din mărturisirea mea. Încă pînă-a nu mă naște, eu am fost patriot mare, Și după ce m-am născut Pentru ale noastre drepturi m-am luptat fără-ncetare Pînă într-acest minut. Cunoscînd că într-o țară fericirea generală Se compune totdeauna din acea particulară, Ca un iconom politic, prin mici slujbe, mici lefșoare, Am îmbogățit eu statul, cumparînd-mi moșioare, Iar guvernul, ce văzuse vrednicia și talentul, Îmi da ranguri pe tot anul, siluind Regulamentul, Pe cînd mulți păcătoși alții, lipsiți de capacitate, Servind țării din pruncie stau cu buzele umflate. Apoi cînd streine armii țara noastră ocupară, De la cine înlesnire întru toate ele-aflară? Cine pentru zece care a făcut ades cinci sute, Numai ca să nu se-ntîmple s-auz vorbe neplăcute? Cînd era în lipsă țara, subt a mea isprăvnicie, Am ...
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana Răsăritul lunii. La Tismana de Grigore Alexandrescu Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază A iubitei mele frunte cu vii umbre colora, O priveliște c-aceea ochii-mi n-au putut să vază, Lun-așa încântătoare n-am avut a admira. Și întâi, ca o steluță, ca făclie depărtată, Ce drumețul o aprinde în pustiuri rătăcind, În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată, Printre frunze clătinate, am zărit-o licurind. Apoi tainicele-i raze dând pieziș pe o zidire, Ce pe muche se ridică, locaș trist, nelocuit, Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire, Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. Apoi glob rubinos, nopții dând mișcare și viață, Se-nălță și, dimprejuru-i dese umbre depărtând, Pe-ale stejarilor vârfuri, piramide de verdeață, Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând, Lumină adânci prăpăstii, mănăstirea învechită, Feudală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc: Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită, Stânca, peștera adâncă, în vechime locuită De al ...
Grigore Alexandrescu - Rugăciunea
Grigore Alexandrescu - Rugăciunea Rugăciunea de Grigore Alexandrescu Al totului părinte, tu, a cărui voință La lumi nenființate ai dăruit ființă, Stăpâne creator! Putere fără margini, izvor de veșnicie, Al căruia sfânt nume pământul nu îl știe, Nici omul muritor! Dacă la cer s-aude glasul făpturii tale, Fă ca întotdeauna pe a virtuții cale Să merg nestrămutat. Când soarta mă apasă, cum și când îmi zâmbește, Când veselă m-ajută, când aspră mă gonește, Sa pot fi neschimbat. Mândria-n fericire să nu mă stăpânească, Mâhnirea în restriște să nu mă umilească, Dreptatea să o știu. Conștiința să-mi fie cereasca ta povață, Prin ea tu mă-ndreptează, și când greșesc mă-nvață Cum trebuie să fiu. Fă să doresc de obște al omenirii bine, Să mă cunosc pe însumi, și altul decât tine Sa nu am Dumnezeu. La oameni adevărul să-l spui fără sfială, De cel ce rău îmi face, de cela ce mă-nșeală Să nu îmi răzbun eu. Și fă ca totdeauna al meu suflet să vază Lumina așteptată, a nemuririi rază, Dincolo de mormânt, Acolo unde viața cea veșnică zâmbește Sărmanului acela ce-n viață pătimește, Gonit pe- ...
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand  romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
... din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit? Este el, cum ...
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor Unirea principatelor de Grigore Alexandrescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 Note I Pe antice monumente am văzut ades sculptate Acvila ce poartă crucea, zimbrul țării-nvecinate, Sub o mână, o coroană, întrunite figurând; Și în vechea capitală, o măreață mănăstire, [1] După lupte sângeroase monument de înfrățire, De-al Moldovei domn clădită, stă trecutul atestând. II Ce spun aste suvenire? ele-arată că-altădată, Înainte-acelor lupte, în vechimea depărtată, Fii ai Romei cei eterne, acești popoli au fost frați; C-ale lor restriști cumplite au izvor în despărțire, Că la răul ce-i apasă nu pot s-afle lecuire, Decât numai în unirea către care sunt chemați. III Căci de urile interne mult a profitat străinul; Căci în suflete și-n inimi el a infiltrat veninul, Ce corumpe, ce îneacă tot instinctul generos; Căci slăbiți prin moliciune, umiliți prin apăsare, În furtune și în intrigi balotați fără-ncetare, Am uitat noi vechea cale și trecutul glorios. IV Astăzi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge, Virtuți mari de altădată; astăzi ținta vom ajunge Prin credință în ...
Heinrich Heine - În vis... În vis... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 În vis văzui un om gătit, mic de statură, Mergea cu pași de-o schioapă pe labe răschirate; Purta o haină nouă și albituri curate, Ci răsărea-n lumină mojica lui făptură. În fond era nemernic, meschin, — o stîrpitură, Pe dinafară, însă — cu multă demnitate; Răzbunător și țanțoș, trîntea cuvinte late, Cu ifos fără margini vorbind despre bravură. "Știi cine este? Vino și-l vezi !" zîmbind îmi spune Cu viclenie Zeul stînd înaintea mea, Și magica-i oglindă sub ochii mei o pune. Văd un altar și-n față-i stetea piticul famen, Cu draga mea alături; rostiră ambii: "Da !" Și mii de draci strigară rîzînd cu hohot: "
Henry Wadsworth Longfellow - Glontele
... el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază ...
Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea
... o umbră rătăcită: Soarele nu-ncălzește pe cei ce nu mai sânt. Stânce, colnice, dealuri, d-a rând le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu las din lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a ...
Ion Heliade Rădulescu - Toamna (Lamartine)
Ion Heliade Rădulescu - Toamna (Lamartine) Toamna de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc; Singuratica cărare, uitat pășind, o citesc. A! să mai văz înc-o dată soarele îngălbenind, A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat, Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat. În aste zile de toamnă, când natura-și dă sfârșit, Dar! aflu mai mult plăcere l-al ei ochi acoperit: Este al unui prieten tristul rămâi sănătos , Este zâmbirea din urmă genei ce, lăsată-n jos, Moartea vine s-o închiză, mai mult a nu s-ardica. Așa orizonul vieții gata fiind a lăsa, A lungilor mele zile nădejdea slabă plângând, Mă mai întorc înc-o dată și, nesățios cătând, Mă uit l-ale sale bunuri ce încă n-am întâlnit, Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ...
Ion Luca Caragiale - Imaginație, stil și clistir
Ion Luca Caragiale - Imaginaţie, stil şi clistir Imaginație, stil și clistir de Ion Luca Caragiale D. dr. Petrini-Galatz, luând în stăpânire postul de director general al serviciului sanitar, a înaintat o „Circulară — către domnii medici primari de județe, medici de orașe, medici de spitale, medici de plăși și către toți vetermarii oficiali", pe care n-o putem îndestul recomanda și profanilor iubitori de lecturi interesante. Din această admirabilă circulară rezultă adevăruri nouă, necunoscute până astăzi; astfel, rezultă că: „...preocuparea principală a serviciului sanitar a fost întotdeauna scăderea morbidității și mortalității..." Prin ce însă s-ar putea scăde amorbiditatea și mortalitatea? Nimini n-a știut-o până acuma, nici chiar medicii, nici chiar veterinarii. Astăzi toți o putem ști, toți, chiar medicii, chiar veterinarii. Iată prin ce: „...prin îmbunătățirile zilnice în exigențele igienii..." Care va să zică îmbunătățindu-i exigențele, igiena devine mai ușoară de înțeles de oameni și de vite, și prin urmare mai lesne de practicat. Circulara apoi conține maxime și aforisme filozofice de o profunditate în adevărat clisterică. De exemplu: „...Spre a ajunge să fim utili țării și ...