Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru JOS (PE SCĂRI)

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 198 pentru JOS (PE SCĂRI).

Ioan Slavici - Pădureanca

... care a pornit, nici dacă va face ori nu ceea ce-și pune de gând. Busuioc însă, bogătoiul, era om care știe ce voiește. Pe vrute, pe muncite, pe chibzuite, el ajunsese gospodar ce ară cu patru pluguri zece zile de-a rândul și seamănă brazdele numai cu grâu bob ales, și ... bine plugar de frunte decât boier de rândâ€�. Însă Busuioc era om însurat, el unul și cu nevasta doi, iar nevasta lui îl avea frate pe popa din Socodor, o avea soră pe preuteasa din Otlaca, mai avea și veri, și verișoare, și e greu lucru să ai neamuri multe și să te temi de gura lor. â ... ani, și mai ales tot timpul secerișului ar fi slabă de tot mintea de douăzeci de ani, prin care nu trece, fie chiar și numai pe fulgerat, și câte un gând zburdalnic. Secerișul era o sărbătoare, și Iorgovan voia ca pentru această sărbătoare el să-i aleagă pe oameni, și cosași, și legători, și fete ce trec de-a lungul brazdei s-adune în urma cosașului mănunchii sub secere. An, lucrul ... ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța

... va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile și chiar fetele nemțești, și, numind pe frumușica mea "Micuța", prin însăși aceasta o românizam și o iubeam oarecum și pe de altă parte. Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi... culoarea și mărimea nu îmi aduc bine aminte. Avea ... socotea capabilă a juca orișicând un rol tânăr; așadar, pentru a vedea dacă sofismul meu e sincer, ea îmi puse mâna pe umăr și, clipind din ochi, zise cu o voce foarte cuasi dulce: - Oare nu șuguiești, amice? ești rece? Am lăsat ochii în jos și m-am închinat cu cea mai mare seriozitate. - Plecăciune, cucoană. - Vă duceți? - Iertați-mă, cucoană; aveți prea mult foc. - Eu? - Nu sunteți naturală. Intrând ... Și ce a răspuns duduca? - A tăcut. - Și ce a răspuns cucoana? - A tăcut. La masă găsii pe cucoana Ana și pe duduca Micuța șezând cu șervetele pe genunchi. - Am auzit, domnule, c-ai fi având o natură foarte rece, începu duduca. - Natura mea nu vă place? - Deloc. - Atunci nu sunteți femeie. - Dați ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... mutra tatei în fața acestei împrejurări, cât mai ales a domnului Stiegler, directorul meu de pension... Iar ploaia țârâia înainte și eu citeam pe Mihail Sadoveanu, care mă îmbia la ducă... Așa țârâia și-n cărțile lui ploaia pe șindrilele acoperișurilor și pe covergile căruțelor mocănești. Apoi mai glăsuia acolo despre zăvoaie și despre poduri umblătoare și alte lucruri multe și minunate, pe care aproape ardeam să le văd. Astfel de lucruri minunate se găseau ele și pe la noi, dar eu vream să le văd departe, căci în depărtare ele trebuiau să fie și mai triste, ca ploaia asta, și mai dragi ... mai mult pe jos. însă la Brăila m-am făcut hamal în port - eram cel mai bun gimnastic din clasa mea și puteam să bat pe oricine din cele două clase superioare ale mele. Chiar de la Brăila mi s-a pierdut urma. Pe urmă, pe unde n-am umblat! Am fost și la Odesa, numai așa, ca să dorm o noapte pe chei și alte vreo două-trei prin stepă; dar mai mult am dormit pe chei, însă ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... mări și descoperă alte țărmuri, alte lumi!...â€� Necăjit de a nu-și putea împlini dorul, el porni din nou cu capul în jos; dar se auzi deodată chemat din urmă: — Adrian! Se întoarse. Pe o bancă, prin apropierea căreia trecuse, sta un om, cu picioarele încrucișate, și fuma. Miopia și întunericul împiedicară pe Adrian să-l recunoască. Omul se ridică, și Adrian se apropie de el oarecum contrariat, când o exclamație de bucurie îi scăpă: — Stavru! Își ... de a înapoia tabachera cu mulțumire, el o băga în propriu-i buzunar, care era spart, de unde ea îndată cădea, rostogolindu-se pe pământ. Atunci se repezea, o ridica, o ștergea, se scuza, și voind s-o bage în buzunarul proprietarului, el o scăpa pe de lături. Biata cutie, care era din metal nichelat ori din carton presat, cădea din nou pe pavaj! — Ah, cât sunt de stângaci! — Nu e nimic, răspundea de obicei păcălitul, examinându-și scula turtită, în vreme ce privitorii se prăpădeau ... știe pe unde. ...

 

Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele

... de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și 'ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta 'mpăratul... — boierii lui de sfat — Pe tronu-i de - aur roșu sta mut și nemișcat. Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-i cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprîncenele-i bătrâne se 'ntunecau stufoase, În mână sceptru de - aur , povara lui cea grea ... vorbă aude și se 'nchină — Un semn că se supune măsurei ce-o destină. S'apropie cu pasuri modeste, line, rare Și umil îngenunche pe treapta de la tron: « Pe mâne, pe când noaptea v'aprinde blându-i soare, Când clopotul va plânge cu-al serei dulce ton, Atunci eu mă voiu duce, pe

 

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...

... de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ­ boierii lui de sfat ­ Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat. Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprincenele-i bătrâne se-ntunecau stufoase, În mână sceptru de-aur, povara lui cea grea ... aude și se-nchină ­ Un semn că se supune măsurei ce-o destină. S-apropie cu pasuri modeste, line, rare Și ůmil îngenunche pe treapta de la tron: ­ Pe mâne, pe când noaptea v-aprinde blându-i soare, Când clopotul va plânge cu-al serei dulce ton, Atunci eu mă voi duce, pe ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

... o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta mănăstirei, cu mâinile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan ... maluri erau sălbătăcite de fel de fel de buruiene. Brusturi mari, lumânărele, sulcină și măzărichea care-și țese păturile ei de flori asupra întregii vegetații pe care o sugrumă cu încâlciturile ramurilor. Un cerdac lung, umbrit și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirii. În zidul lung și nalt al mănăstirii, privit din grădină, se ... care-ar putea deveni cutezare, expresia lor e un ciudat amestec de vis și rațiune rece. S-apropie de fereastră și se uită în grădină jos la iarba moale, crescută-n umbra virgină a copacilor, la portocale ce luceau prin frunze, apoi luă creionul și desemnă pe ...

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... a spune că în momentul când vroii să mă urc în trăsură, mă pomenii deodată cu Balan care îmi puse, după obiceiul lui, amândouă labele pe piept, cercând numaidecât să mă lingă pe obraz și, plesnind cu coada pe toți câți se îngrămădiseră în jurumi la ziua bună. În trăsură pusei pe Balan din a dreapta mea ca pe un prieten mai vechi al casei, și, cum mergeam prin cotiturile ulițelor, mi se părea că sunt cel mai mare din oraș. Mă uitam cu ... veselă și zâmbitoare, când eu eram așa de trist. Mersei așa mai multe ceasuri cugetând, când la Măriuca cea drăgălașă, oacheșă și subțirică cu flori pe cap, care-mi zisese odinioară cu glas înduioșat: Ce mult e de astăzi pănă-n șase luni; când la Măriuca cea măritată pe care mi-o închipuiam acum încunjurată de copii, învârtind mămăliga, ghilind pânză la părău, sau făcând oblojele dascălului Gheorghie de la strana dreaptă!... La această ... ce-i drept, simțeam potolindu-se întrucâtva flacăra amorului meu, dar în lupta ce se petrecea în mintea-mi tulburată, Măriuca cea drăgălașă cu flori pe cap biruia uneori ...

 

Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea

... aceea? MACOVEI: Boală de balamuc, care seacă toate simțirile șinvră jbește frați cu frați. TOMA: Fie lor acolo!.. MACOVEI: Ș-am mai fost, oameni buni, pe la Sfânta Vineri, pe la Sfânta Joi, pe la Sf. Mercuri, unde m-am întâlnit cu Statu-Palmă-Barbă-Cot, cel care fuge călare pe un iepure șchiop și doarme într-un vârf de plop. TOMA: He! He! asta e și mai gogonată, și mare, cât... cât... MACOVEI: Cât prostia ... acum, se zice că-l poartă de nas fata lui, domnița Sânziana? MACOVEI: O fi!... că-i bună și frumoasă. MĂRICA: Frumoasă, ce-i drept, pe dânsa poți căta, dar pe soare ba, asta... pe soare... MACOVEI: Destul; iar ai sclintit-o, Mărico dragă; dar noi stăm de vorbă și ziua trece. TOMA: Și soarele ne prăjește. ȚĂRANII: Și sămănăturile ... zestre jumătate de-mpărăție... Ce mai trebuie zestre?... Eu m-aș mulțumi numai cu fata, pre legea mea. SCENA II PEPELEA, BABA RADA (ea stă pe pragul ușii, sprijinită pe o cârjă, îi gârbovită și zdrențuroasă, cu plete albe) BABA RADA (auzindu-l, în parte): Auzi pușchiul, pe ...

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

... să-l ție sfântul. Ajunse-o vale mândră și frumoasă ­ Părea că-i chiar grădina lor de-acasă. Și sub un tei el de pe cal se dete, Se-ntinse leneș jos, pe iarba moale ­ Din tei se scutur flori în a lui plete Și mai că-i vine să nu se mai scoale. Și ... stanuri el răstoarnă, Le grămădește crunt peste balaur; Acesta iar se zbate, se întoarnă Și în durerea-i muge ca un taur, Dar el mereu pe dânsul pietre toarnă Pân- nădușit plesni acel centaur. Trecu-nainte ­ două lancii scurte ­ Pân- ce dădu de strălucita curte. Un an de când ... o, scumpul meu odor, Pân- ce să mângâi inima-mi amară Culca-mi-aș capul la al tău picior Și te-aș privi etern ca pe o steauă Frumos copil, cu umerii de neauă. ­ O, geniu mândru, tu nu ești de mine, De-a ta privire ochii mei ... sufletu-i divin: El stă frumos sub bolțile ferestii, Purtând în păr cununa lui de trestii. Blond e-azi și părul lui de aur moale Pe

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem cuprinsul. Știam pe de rost nesărata plachie de sfaturi și de dojane ce mi se slujea de-acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu ... prieten. Mă îmbrăcai și ieșii. Era, spre căderea iernii, o vreme de lacrimi. Deși nu plouase, tot era ud; jgheaburile plângeau, ramurile copacilor desfrunziți picurau, pe tulpine și pe grilaje se prelingeau ca o sudoare rece, stropi groși. Ăsta e timpul care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau prin ... ochilor mei, amintirea lui fiindu-mi scumpă. Deosebit de cutreierătorul culcușurilor de noapte ale destrăbălării bucureștene, în Pașadia, eu am cunoscut un alt om. Dar pe acela îl întâlneam aiurea. La câțiva pași de Podul Mogoșoaiei, într-o uliță singuratică, în umbra unei bătrâne grădini fără flori, se ridica, neprimitoare și ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>