Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IARNĂ
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 381 pentru IARNĂ.
Iacob Negruzzi - În dulcea lună mai
... În dulcea lună Mai când păsările cântă Și armonii divine natura toat-încântă În mine-un glas de jale se plânge disperat Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoșat. În dulcea lună Mai când dulci și calde raze Din soare se coboară și totul înviază Eu palid, in tăcere ...
Iancu Văcărescu - La mincinosul
Iancu Văcărescu - La mincinosul La mincinosul de Iancu Văcărescu Apărută în volumul Colecție din poeziile d-lui marelui logofăt I. Văcărescu , cap. Epigrame (1848) Tu, ce pui cucul în colivie Ș-îl faci și iarna de cîntă ție, Tu îmblînzești lei și orice fiară, O-njugi la caru-ți, și ea nu zbeară; Vel-mincinoase boier preamare ! Preț adevărul te juri că n-
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)
... orfan, plângând, mendicând viață, Când muribund ce n-are nici mormântul, Când june discolor cu moartea-n față, Fără mâine și azi, și fără lumină, Iarnă și vară,-n seară, dimineață; Ori ca om, ori sub forma sa divină, Tot proletar la câmp și la cetate, De la altar și până ...
Ion Heliade Rădulescu - Suvenirul
Ion Heliade Rădulescu - Suvenirul Suvenirul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 Ziua se duce ș-altele vin, Și fără urmă se strecor toate; Dar să te stingă nimic nu poate Dintr-al meu suflet de tine plin. Anii mei repezi, viața-mi trăită Le văz grămadă în urmă-mi stând, Precum stejaru-și vede căzând În preajma-și frunza cea veștezită. Fruntea-mi de vreme toat-a albit, Sângele-mi rece abia prin vine Curge, ca unda ce-n loc o ține Sufletul iernii cel amorțit. Dar chipu-ți tânăr, tot într-o stare, În veci tot tânăr îl voi privi, În veci în sânu-mi n-o-mbătrâni: El, ca un suflet, vârstă nu are. Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit; Și când privirea-mi cea neclintită De tine-aicea fu părăsită, Dodată-n ceruri eu te-am zărit. Acolo-ntocmai ș-acum frumoasă Te văz ca-n ziua ce mă lăsași Și la cerescu-ți locaș zburași Cu aurora cea răcoroasă. Dar, frumusețea-ți, chipu-ngeresc Și-n ceruri încă tot te urmară: Din viață ochii-ți ce încetară De nemurire raze lucesc! Zefirul dulce cu-a ...
Ion Luca Caragiale - Arendașul român
... a fost... — Păi dumneata nu văzuși? — Lasă asta, ailaltă. — Ailaltă întocmai ca și asta, încă una și zac toată vara și la iarnă mor de foame. Mai bine îi fac acele zece zile și Dumnezeu o ști... — Ei, uite așa mai vii d-acasă; măi omule, când ...
Ion Luca Caragiale - Nedescifrabil
Ion Luca Caragiale - Nedescifrabil Nedescifrabil de Ion Luca Caragiale Primim adesea scrisori care ne fac un efect analog cu întâlnirea neprevăzută a Sfinxului antic. Sunt oameni cari au urâtul obicei sau capriciul de a se iscăli așa încât nimeni afară de ei să nu poată citi iscălitura. Le recomandăm următoarea anecdotă istorică, ce se cuvine a le fi dedicată: Împăratul Nicolae Pavlovici primește odată de la guvernatorul general al Siberiei un raport foarte frumos scris, iscălitura generalului însă nedescifrabilă. Numaidecât trimete stafetă să vie generalul la Petersburg în cea mai mare grabă. Peste trei luni sosește generalul. Cere audiență la împăratul, și i se răspunde să plece pe loc înapoi la post. Alte trei luni de drum înapoi. N-apucă s-ajungă la Tobolsk și o stafetă îl ajunge de pe urmă. Îndărăt, la Petersburg. Cum ajunge, cere iar audiență, și iar e trimes urgent înapoi la post. Alte trei luni pe drum. Și iar o stafetă, și iar îndărăt peste Ural și Volga la Neva. În sfârșit zdrobit — cincisprezece luni de plimbare, trei ierni și două veri — ajunge la curte. Împăratul îl admite și cum îl vede: — Cine ești ...
Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului
Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului Norocul culegătorului de Ion Luca Caragiale A fost odată un băiat sărman: și făcându-i-se Maichii Precistei milă de el, s-a prefăcut călugăriță și i-a ieșit înainte când bătea el hoinar drumurile. "Mă băiețele, ce tot umblu tu, de colo până colo, fără rost? Uite, o să vie iarna; tu n-ai părinți, adapost n-ai, haine nu, n-ai de nici unele. Vrei tu să te procopsești? - Vreau, sărut mâna, maică... - Atunci...vino cu mine". Și a plecat băiatul dupa maica starița. Ea l-a dus la o tipografie și l-a băgat ucenic; i-a dat ceva mărunțele pentru covrigi, l-a blagoslovit și s-a dus. A început atunci pentru băiatul sărac frecușul jugului vieții: vânzarea puterilor de azi pe o bucățica de pâine pentru mâine, de mâine pentru poimâine, ș-așa tot mereu, muncă zdrobitoare câtu-i ziulica de lucru, de sărbătoare, ba și de duminică până-n amiezi! asprimea celor mari; ușoare greșeli plătite cu vorbe și lovituri prea grele, și silință niciodată răsplătită cu o ...
Ion Luca Caragiale - Prea sărac
... Stau trist, visând într-un ceardac, Și pițigoiul din grădină Îmi fluieră: „Ești prea sărac!â€� Mă duc la editor c-o carte. E iarnă, frig — voi să mă-mbrac; Dar editorul mă respinge: „Nu te-editez; ești prea sărac!â€� Atunci, voii de disperare Să mă atârn ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul național
Ion Luca Caragiale - Teatrul naţional Teatrul național de Ion Luca Caragiale De vro câteva zile apar, în unele gazete din capitală, mici notițe despre cele ce se petrec la Teatrul Național; nu tocmai pe scenă, căci stagiunea e închisă, ci prin comitetul teatral și prin gândul direcțiunii. Altfel, daca ne-am găsi în plină activitate teatrală, poate că ziarele nu s-ar ocupa de lucru în sine, afacerea aceasta fiind mai serioasă, cerând mai multă bătaie de cap decât aruncarea pe hârtie a patru rânduri — iasă ce-o ieși. Sunt, fără îndoială, doi-trei maniaci care urmăresc mersul teatrului nostru, atunci când se joacă pe scenă, cu multă dragoste și c-o Meosebită luare-aminte; zelul lor este însă fals înțeles, sau înadins luat în nume de rău; adesea, stăruința și patima ce depun în această urmărire sunt explicate și arătate, atât publicului, cât mai ales autorității de la Teatrul Național, ca o pornire răuvoitoare, ca o hotărâre d-a “mâhni degeaba pe bieții actori ș-a descuraja orice entuziasm (!) la cârma Teatrului nostru Naționalâ€�. Dar se uită un lucru: maniacii ăștia, o dată stagiunea închisă, nemaiavând nimic în fața lor ...
... fluturi de zapadă Plutesc în zarea albicioasă, Tu te gîndești la rochii scumpe,— Eu mă gîndesc că-s zdrențuroasă... Și cînd în nopțile de iarnă
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia ...