Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru EUL

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 2070 pentru EUL.

Constantin Stamati - Mincinosul

... fală și cu mândrie Multe minciuni mari și mici, de cele ce-ar fi văzut. Dar, în sfârșit, au strigat: „Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut Că voi mai vedea în viață, Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald, Iar alteori lângă sobă ... era mare cât un munteâ€�... „Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis, Când pământul este plin de aceste minuni multe; Precum și eu înadins Îți voi arăta acum o minune mai ciudată, Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată. Vezi tu peste acea gârlă ... că la Roma casele sunt așa mici, Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?â€� „Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec, Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec.â€� Atunci călătorul zise: „Și eu mă unesc cu tine, Să trecem prin vad mai bine...â€� Judecați câtă rușine Pate omul mincinos; Deci, oare, nu-i mai frumos Să vorbim ...

 

Dimitrie Anghel - Mama (Anghel)

... vas legănat, ce și-a scris pieritoarea dungă pe cer, te-a adus desigur. Și pe cheiul acesta singuratic, unde întîrzii eu, visînd uneori, au coborît pașii tăi, de bună seamă. Ca și acum, neastîmpăratele talazuri se ridicau ca niște fantome din mare și alergau de-a ... ca în urmă să le dărîme iarăși. După linia aceea ai lăsat tu visurile tale de copilă, întîile tale prietenii, toate dorurile tale, pe care eu astăzi trebuie să le trăiesc din nou, desigur. A rămas ceva departe, o fășie de viață, care a trebuit să te ... le-am bănuit îmi par firești și o sete, o necurmată sete de iubire mă învinge. Fără de vreme tu ți-ai închis ochii, și eu ți-am văzut așa de puțin dragile lumini aplecate peste mine ; fără de vreme mînele tale au încremenit și eu le-am simțit așa de puțin mîngîierea. Gura ta a tăcut așa de curînd și farmecul vorbelor dulci, ce le poate spune o ... tristele și neîngrăditele cimitire, cu norodul lor de pietre îngropate în pămînt, mi-au povestit mai multe decît lespezile noastre... Cu ochii tăi le văd ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Proscrisul

... Cascade murmuroase, și tu, a mea iubită, O, dulcea mea frumoasă, nu te voi mai vedea! Proscris, în a mea țară eu nu mă voi re-ntoarce Și ochii mei în lacrimi va-nchide un străin; Dar către voi adesea gândirea voi întoarce Șoptind al vostru nume ... aicea valea are cascade și verdeață; Dar țara e străină, nu pot să le privesc. Ah! tânăra ghirlandă ce fruntea mea încinge Usuce-se acuma, eu nu simt nici un dor, Căci inima-mi zdrobită nimic n-o mai atinge; Departe d-a mea țară, eu voi acum să mor! Căci am văzut pe frate dând dulce sărutare, Pe frate cu căldură la sânul său strângând; Eu nu aveam un frate să-i spun a mea-ntristare, Eu nu aveam pe nimeni și am trecut plângând. Așa o păsărică pe calea sa pierdută Tot zboară înainte neîncetat cântând, Căci pentru dânsa nu e ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Un ostaș român închis peste Dunăre

... Dimitrie Bolintineanu - Un ostaş român închis peste Dunăre Un ostaș român închis peste Dunăre de Dimitrie Bolintineanu Porumbiță întristată! Eu ca tine sunt străin, Și-ntr-o țară depărtată Tu cânți tristă, eu suspin! Însă tu ai aripioare, Poți te-ntoarce când vei vrea; Iar eu plâng în închisoare După dulcea țara mea! Tu ai poate-o sorioară Ce te cheamă ne-ncetat; Iar eu am o drăgușoară Ce în lacrimi am lăsat. Însă tu ai aripioare, Poți te-ntoarce când vei vrea, Iar eu gem în închisoare După mândrulița mea! Zboară, pasăre curată! Și te-ntoarnă-n țara ta: Iar eu

 

Dimitrie Bolintineanu - Un tânăr român murind în străinătate

... bate Și zboară spre pământul în care s-a format. Căci am văzut adesea pe muma doritoare Copilului său dulce, o lacrimă ștergând. Eu nu aveam o mumă să-mi șteargă-a mea plânsoare, Eu nu aveam pe nimeni, și am trecut plângând. Dar hora grațioasă a zilelor junele Acum se întrerupe, eu trebuie să mor! Frumoasă rondurelă, pe aripile tele În țara mea iubită, de ce nu pot să zbor! O! moarte, mai așteaptă, căci eu sunt tânăr încă. Pe douăzeci de roze îmi număr anii mei! O! moarte, crudă moarte, abia-am ajuns sub stâncă, Și tu, din vârfu-i ... el a întâlnit, Mai caută să vază d-a mai rămas vro floare, Și dacă nu mai vede, se duce mulțumit. Iar eu a cărui viață fu numai poezie, Ghirlandă împletită de grații și d-amor, Voiam să gust suava-i și dulce ambrozie Și-n ...

 

Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu

... zi noaptea! Dacă către tine îi toată tăria, Ca un strop în marea ce din nouri vine, Ce dar este lumea cunoscută mie? Mai ales eu, omul, Doamne, către tine? Deci în oceanul cerurilor nalte, De-ar fi lumi mulțime, mii nenumărate, Și însutit încă să se mai plodească, Ar fi ... de măsură; Fața ta în mine se închipuiește, Ca raza de soare într-o picătură. Nimică! dar suflet simt că am în mine, Fără saț eu caut spre tine, stăpâne! Mă ridic cu mintea, zbor în înălțime, Căci sufletul știe c-al tău spirit este, Judecă, pricepe și mă dumerește; Că ... fiind, dai firii rang de vrednicie, Și inima-mi spune, și cugetul încă Mă încredințează, și îmi strigă mie Că de ești tu, nu sunt eu de tot nimică!... Sunt o părticică, cu drit oarecare, A toată ființa (precum mi se pare) În a mea planetă sunt ... nici de la sine-mi nu pot fi, îmi pare. Sunt a ta zidire, o, Doamne preasânte! Sunt a ta suflare, eu, multîndurate, Izvor al vieții, mângâietor blânde, Spirit ce mă-nsuflă, Domn și Împărate! Tu fiind stăpânul, au fost a ta vrere Să calce ...

 

George Coșbuc - Anacreontică

... de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Ca Gyges, sardicul despot, Eu nu-s setos după renume, Nimic nu-nvidiez pe lume Și-a fi gelos defel nu pot. A mele griji și ... braț de spijă Și mâine pot să nu mai fiu! II Tu lauzi în cântări mărirea Tebanilor, el cântă firea Și tot ce Thales cunoștea: Eu cânt însă robia mea. Nu flote m-au învins pe mine, Nu regi cu tolbe largi și pline, Altfel de trupe m-au robit: Doi ... Am crețe pe frunte, Am plete rari și cărunte? Ca părul tău alb de ninsori, Nu-i alb nici un crin între flori. Sunt crin eu, tu roză de vară Și flori când așezi tu-n pahară, Ce flori au un farmec mai plin Ca roza lipită de crin? IV Am ... lași se-neacă bietul Pe uscat! VI Câți picuri de rouă pe frunze sclipesc, Atâtea pahare de vin să golesc! Și cânturi atâtea să cânt eu cu drag, Câți muguri în vară pe codru de fag. Și câte steluțe pe cerul azur, Atâtea săruturi de fete să fur. Și câți sunt ...

 

George Coșbuc - Cântece (Coșbuc)

... ta avere Unuia, cărui s-o dai? Unul tace, altul cere; Cest din urmă-i prefăcut Dă-o dar cui n-a cerut! Eu explic cuvântul mamei: Mamă, eu te-am priceput! Tu-mi ești dragă, tu și-o fată! Tu-mi tot ceri să te sărut, Ea nu-mi cere niciodată. Și, după ... scriptura ta, Ghici, pe cine-aș săruta? XXXIV Era în noaptea Învierii, Îngenuncheatului popor I se cânta legenda sfântă A marelui Mântuitor. Nepăsător eu stam de-alături Privind modernii cărturari O copiliță-ngenuncheată Mă tot privea cu ochii mari. Văzând că singur în picioare Așa nepăsător rămân, Mi-a ... Și în genunchi eu am căzut Ca un fricos în fața morții; Și-n clipa asta am crezut! XXXVII Când vii, la pălărie port Și eu o floare; Când îmi zâmbești, în pieptu-mi mort Răsare soare; Neliniștit când te aștept, Ah, cum mă doare; Și când nu vii, simțesc în ... Din ceruri noaptea rece, Și-acum aș fi acolo Privind în urma ei! XLIV Tu, ulciorule de lut, Am avut aceeași soarte Amândoi dintru-nceput Eu ...

 

George Coșbuc - Cetatea Neamțului

... să-i bată vina! Deci, cu oști, vestitul rigă, Cum umbla pe-aici flămând Și simți, prin văi trecând, Aburi calzi de mămăligă, Știu și eu ce-i dete-n gând, Că-și opri deodată pasul, Tot trăgând în vânt cu nasul. E vrun praznic în cetate. Ștefan vodă... El mi ... ar da! Cred că nu, măria ta, Că-i un drac și jumătate, Nu prea dă, că-i el așa. Mie, nu? Să-ncrunt sprânceana! Eu ori el bătu Vieana? Domn ca mine cât trăiește Nu-i deprins să-nghită-n sec. Iar un general zevzec, Răspunzând pe latinește Zise: Dobre ... pierim? Poate-o ploaie să ne-apuce... Nu știm drumul, că ne-am duce. După ce-au citit pitacul, Onofrei ieși pe zid: Măi, poleci, eu vă deschid, Dar să nu vă puie dracul Să mințiți, că vă ucid! Iar de marșuri mi-e cam scârbă, Trageți-mi mai bine-o ... asta-i de poveste! N-ați ascuns prin turn neveste? Noi? Da ce, ni-e mintea slabă? Noi suntem creștini curați: Aștia nu sunt însurați, Eu de zece ani n-am babă, Voi după femei umblați? Zbârlea are-n Huși, săracul, Dar urâtă, goală-dracul! Dar comori ascunse-n oală Și ...

 

George Coșbuc - El-Zorab

... apropie de cal. Cuprinde gâtul lui plângând Și-n aspra-i coamă îngropând Obrajii palizi: Pui de leu, Suspină trist. Odorul meu, Tu știi că eu te vând! Copiii mei nu s-or juca Mai mult cu frunze-n coama ta, Nu te-or petrece la izvor: De-acum smochini, din ... ca să simți sosirea lui Mai mult de-acum tu n-o să pui Urechea la pământ! O, calul meu! Tu, fala mea, De-acum eu nu te voi vedea Cum ții tu nările-n pământ Și coada ta fuior în vânt, În zbor de rândunea! Cum mesteci spuma albă-n ... te-vor flămând! Și te vor bate,-odorul meu, Să mori tu, cel crescut de noi!... Ia-ți banii, pașă! Sunt sărac, Dar fără cal eu ce să fac: Dă-mi calul înapoi! Se-ncruntă pașa: Ești nebun? Voiești pe ianiceri să-i pun Să te de-a câinilor ... Al meu e! Pentru calul meu Mă prind de piept cu Dumnezeu Ai inimă! Tu poți să ai Mai vrednici și mai mândri cai, Dar eu, stăpâne, eu ...

 

George Coșbuc - Fresco-ritornele

... ai fost ca soră, Și prietenă mi-ai fost de când ești fată mare, Iar mama vrea d-acum să-i fi, drăguță, noră ! 11 Eu am de mult scriptura mea și-mi țin scriptura : Gurița fetelor cu sărutări s-astupă, Băieților eu le astup cu pumnul gura ! 12 Vorbim răstit și ne-ngânăm răspunsul, Și-n sat cred toți că asta-i vrajbă veche, Iar seara noi ... știu ei ce știu copiii ? Pe cât smâncești, pe-atât de sus se nalța zmeul   14 Ea râde-n plânsul meu ! Dar ea atâta știe ! Eu știu : Mi-e dragă, și n-aș vrea să-mi fie dragă, Dar dragă dacă nu mi-ar fi, aș vrea să-mi fie ! 15 ... E galben soarele sub nor, și-i galben lanul Prin care treci tu, cea cu galbene cosițe — Știi tu de ce-am îngălbenit și eu sărmanul ? 17 Mai sfântă-i dragostea decât orice psaltire — Când ai drăguță, ești cu ea mai sfânt în cârciumă Decât fără de ea pe ... să nu sfârșească Nebun, când a iubit, dar drept e și aceea Că om cu minte n-am văzut să nu iubească ! 19 ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>