Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN ORA ÎN ORA
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 220 pentru DIN ORA ÎN ORA.
Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist
... ascunsă, cînd fățișă, o luptă care de fiecare dată se sfîrșea printr-o prefacere revoluționară a întregii societății, sau prin pieirea claselor aflate în luptă. În epocile mai îndepărtate ale istoriei găsim aproape pretutindeni o împărțire completă a societății în diferite stări, o scară variată de poziții sociale. În Roma antică găsim patricieni, cavaleri, plebei, sclavi; în evul mediu: feudali, vasali, breslași, calfe, iobagi și, pe lîngă aceasta, mai în fiecare din aceste clase găsim trepte distincte. Societatea burgheză modernă, ridicată pe ruinele societății feudale, nu a desființat antagonismele de clasă. Ea a creat ... mult în două mari tabere dușmane, în două mari clase direct opuse una alteia: burghezia și proletariatul. Din iobagii evului mediu proveniră tîrgoveții primelor orașe; din acești tîrgoveți se dezvoltară primele elemente ale burgheziei. Descoperirea Americii, ocolirea Africii pe mare au deschis burgheziei în ascensiune un nou cîmp de acțiune. Piața Indiilor orientale și cea chineză, colonizarea Americii, schimbul cu coloniile, înmulțirea mijloacelor de schimb și a mărfurilor ... om de „superiorul său firescâ€� și nu a lăsat altă legătură între om și om decît interesul gol, decît neîndurătoarea „plată în
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies. Prin aerul de noapte, puternic, rece, des, A lunei adormite pătrund razele rare În temnița din pieptu-mi trezind gândiri amare. Când somnul, frate-al morții, pe lume falnic zace Cu genele-i închise, cu visele-i de pace, Când palida ... sămânța celor rele. Ai milă De unul și cu mâna în care i-ai pus pâne Mâni va ridica piatra, ca el întâi s-arunce În tine. Dă-i unuia onoare și mărire, Și va fi cel din urmă spre-a se uita la tine De-i fi căzut.  Ce plan adânc-șiret! Cum în sămânța dulce a răului s-a pus Puterea de viață! Și mai credeți în bine, în basme de copii! O, ridicați în suflet gigantici vijelii Și sfărâmați c-o mândră strigare triumfală Ordinea cea nedreaptă, șireată, infernală, Ce proștii și șireții, unii-nșelați, iar alții Înșelători susțin ... morții nu. Fiindcă tina lumii e rea, fiindcă tină Și praf e universul întreg  fără de vină Ai căzut, geniu mândru, plin de-ndărătnicie În spații făr-de margini, în ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... materială a poeziei 5 II - Condițiunea ideală a poeziei PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 Iluzii pierdute — iată semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează. Numai deziluzionarea să nu treacă în scepticism. Puținii bărbați eminenți ce-i avem au început să se retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir ... antologie, în care toate poeziile să fie, dacă nu mai presus de orice critică, cel puțin insuflate de un simțământ poetic și ferite de înjosire în concepțiune și în expresiuni. Însă din miile de poezii citite, societatea nu a putut alege un număr suficient pentru a compune un volum, și dintr-o colecțiune ... cu cât din ignorarea lui multe din poeziile noastre nici nu intră ...
... și paltonul și, fără nici o vorbă, vine de se așază, stingherit oarecum, la masă. Mincu mai bate cu inelul și poruncește: Un rând! Umbra din colț se-nalță, se clatină din nou pe picioare, se oprește o clipă când Șerbescu adaugă: Trei halbe , apoi aduce iarăși băutură și se topește în fund. Cei doi prieteni privesc pe străin. E un om bălan, cu ochii albaștri; zâmbește fericit; din părul lins de pomadă i se coboară un cârlionț pe frunte. Mincu ridică halba: — În sănătatea dumitale, domnule... Străinul se ridică, uluit, și se-nclină în fața celor doi artiști: — Petru Știucă. — În sănătatea dumitale, domnule Știucă. Mincu și Șerbescu își aruncă o privire veselă pe deasupra halbelor. Petru Știucă bea pe nerăsuflate halba, apoi, cu ochii în ... trei! Șerbescu aprinde altă țigară și întreabă pe noul-venit: — Ce sunteți dumneavoastră? Petru Știucă pare încurcat, se-nroșește, se întoarce pe scaun și, în sfârșit, vorbește: — Nu sunt mai... mai nimic... Vedeți, am avut multe nenorociri... Aș fi vrut să rămân în gazetărie... dar, vedeți, nici în ...
Ion Luca Caragiale - Identitate...
... la ei. Gentlemanul se duce la guichet, ridică un pachet de hârtii de bancă; le vâră pe ne-ndoitele în portofelul lui larg; pune portofelul în buzunarul din partea inimii; se încheie la piept frumos și iese cu pasul demn și măsurat, ca orce gentleman care caută metodic, pe-ndelete, locul din lume unde să-și poată arunca din cârcă povara nesuferitului spleen. După ce, cu oarecare invidie — mărturisesc — privesc pe englez ieșind cu portofelul plin, mă vâr iar la guichet și ... — Dar am hârtii, altele, care probează că sunt român, domnule! cetățean român!... Și iar dau să mă vâr. Aș!... Polițistul îmi dă un brânci în piept, și mă aruncă-napoi, cam departe, pe teritoriul străin, în brațele unui hamal, care, din spate, cu același procedeu, mă restabilește în poziția verticală. „Ei! zic în gândul meu; de acum sunt pierdut! pierdut la pragul patriei mele!... Ce e de făcut?..." Intru, foarte abătut, în restaurantul gării pe teritoriul neutru... Beau o cafea... amară cafeaua în țară străină... prea puțin zahăr și prea mult frank-caffe!... Gustând, foarte dezgustat, din ...
... veni pe biserica schitului. A doua zi, pe Ceahlău... Bolta imensă de azur, acoperind priveliștile scânteietoare... Monștrii pietrificați de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale târându-se spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile și oprinduse brusc, halucinate. Când vineți, când roșii, munții înalți de pe Bistricioara, strălucind în soare cu toate stâncile lor... Departe, în singurătăți adânci, munții cei din urmă -- aproape nori, albitranslucizi -- încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorând ,,voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii, Borca, cu diminețile care sunau cristalin, cu zilele înalte și luminoase, cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă... Și imagini răzlețe dintr-o vără sau alta, unele greu de localizat în timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos de umbra picioarelor mele. Un nor de smoală ...
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
... Ploești, pân straja Bucureștilor, pe la 6 trecute seara... O diligență făcea o dată pe zi cursa de poștă între cele două orașe; astfel, scriai din Capitală o scrisoare luni după-prânz; o aducea marți seara diligența, și o primea adresantul în Ploești miercuri la amiază. Și totuși, serviciul de reportaj îl făcea cocoana Luța, de la Sf. Voievozi din Ploești, cu o celeritate și cu o exactitate, care ar putea face gelos pe cel mai neadormit dintre confrații noștri speciali în materie. Niciodată provincialii nu eram jinduiți de știri de senzație din țară și din Capitală mai ales; și firește că cei dântâi care le aflam eram noi, mahalagiii de la Sf. Voievozi, vecinii coanei Luței. Văduvă; posedând o avere ... seamă asupra știrilor cocoanei Luței. Acele hârtii — un dosar gros, învelit într-o cămașă de mucava și legat cu sfoară — le-am găsit din întâmplare în podul unei case dărăpănate de la Sf. Voievozi din Ploești. Sunt toate scrise cu slovă popească; iar dasupra cămeșii, stă însemnarea: Catastiful cocoanei Luței. În ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei
... destructrice a despoților străini; și gintea română nu piere . Dară noi nenorociri vin să apese vechile colonii ale lui Traian. Protectoratul rusesc degenerează în proconsulat. Domnii nu sunt decât niște locotenenți ai consulilor țarului. Tot simțământul de naționalitate și de libertate este interzis și înăbușit! Revoluțiunea franceză din 1848 își află răsunetul — ca în toată Europa — în Iași și în București! Însă mișcarea este în curând reprimată. Ocupațiunea turco-rusească vine în ajutorul reacțiunii din lăuntru. Autonomia țării redevine un simplu cuvânt, garanțiile naționale și constituționale ale tratatului de la Adrianopol se înlocuiesc prin hidoasa convențiune de la Balta-Liman ... negațiunea a toată independența, a toată libertatea și legalitatea din lăuntru! Domnii nu se mai aleg de țară; ei se numesc în Constantinopol sau, mai bine zicând, în Petersburg; și nota contelui Nesselrode contestă națiunii române până și glorioasa sa origine! Când prezentul era atât de negru, iată și viitorul ce în 1852 ne aștepta! Principatele erau în ajunul de a fi luate de către Rusia zălog pentru cheia Sfântului Mormânt ! Sub pretext de a se ocroti grecii ortodocși ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuţa Micuța de Bogdan Petriceicu Hasdeu (trei zile și trei nopți din viața unui student) Lumina din Moldova , Iași, II, 1862 nr. 9, 10, 11, 13, 14, 15, 18, 19. Versiunea nouă în Aghiuță , 1864, nr. 5-21. Cuprins 1 Ziua întâia 2 Ziua a doua 3 Ziua a treia 4 Epilog Ziua întâia ... eram student în drepturi la o universitate germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de... domnișoare. Eu o numeam "Micuța", deși era nemțoaică, ba chiar poate pentru că era nemțoaică: pe de o parte ... într-un real urât. Dintru întâi trebuie să-i faci un prezent anonim, lăsându-mă pe mine a-i dezvălui la ureche, parcă în secret, numele galantului adorator, adăogând din parte-mi un lung comentariu despre ilustrele tale merite. - Minunată idee! Vino, Spițerule, să te strâng în ...
Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie
... adevărurile poeziei (cu toate că proza este asemenea de minciunoasă, cu osebire numai că minciunile celei dintâi mângâie inima și înalță sufletul, iar ale celei din urmă sunt amare și păgubitoare), mă hotărâi în fine să scriu voiajul meu în limbajul dlui Jourdain, și începui astfel. Din copilăria mea auzeam vorbindu-se de mănăstirile de peste Olt, de poziția lor, de munți înalți, de peșteri minunate, și simțeam un fel de rușine ... poate mulțumi privit de departe; însă cele mai multe case, după pozițiunea lor, sunt un fel de baterii care trebuie să le iei cu asalt, în pericol de a-ți frânge gâtul, dacă din întâmplare vei avea acolo vreun amic pe care să dorești a-l vedea. Pe la anul 1530 trăia în acest oraș un boier, anume Vintilă, ce ocupa postul de jude sau de judecător, după cum se zicea în idioma părinților noștri. Simțămintele lui religioase și patriotice erau în genere cunoscute, căci nu era sărbătoare să lipsească el de la biserică, și nu era ocaziune în care să nu declame împotriva tiranilor lui Moise I. După moartea acestui din urmă, și după luptele interne din Transilvania. "Tiraniile" de care vorbește Alexandrescu sunt uciderile de boieri din ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus , înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare ... redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie — și toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca și azi. ...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul ...