Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DECÂT
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 1100 pentru DECÂT.
... acela de care am avut parte până în ziua de astăzi și să dau la sfârșitul vieții mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Voi știți, voi faceți; de mine să nu ascultați. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am petrecut viața și ... a lungul râulețului, cât străbate ochiul, până la câmpia nesfârșită, afară de câțiva arini ce stăteau grămadă din jos pe podul de piatră, nu zăreai decât iarbă și mărăcini. La deal valea se strâmtează din ce în ce mai mult; dar aici vederile sunt multe și deosebite: de-a lungul ... grăsunului pripășit chiar și din oala cu varză. Și dacă lumea zice că locurile de lângă Moara cu noroc sunt rele, n-ai fi avut decât să-l întrebi pe vreunul dintre sămădăi, și el ți-ar fi putut spune pentru ce nu sunt bune și cine le primejduiește; dar sămădăul ... unul dintre porcarii unsuroși mâna caii, stând în picioare, iară ceilalți doi ședeau pe leutrele vopsite în verde, ca și când n-ar fi venind decât de aci din apropiere. "Ăștia nu prea îmi par a oameni buni", își zise Ghiță când îi văzu sărind din căruță și privind ...
... cari pricep tot. Cel puțin când e vorba de espropriarea unei găinării , de insuflarea de respect în cetățeanul măcelari cu măsuri false, oameni mai îndemânatici decât cei doi de sus nu cunosc. Totuși ni se pare — se 'nțelege că nu impunem nimănui părerea — că, afară de cumpene strîmbe și ... căror existență nu se poate nega. Se vede că autorul vrea să 'nceapă de la az buchi . Într-adevăr, lumea cum o vedem nu există decât în crierul nostru. Nimeni nu va tăgădui că este deosebire între gânsac și câne . Privirea cânelui e inteligentă , el pricepe din lumea această o porție ... virgi - sau nevirginale trec pe lângă dânsul fără ca el să-și [fi] ridicat ochii. Cu toate acestea noi presupunem că filozoful e mai cuminte decât un gânsac , ba că în problemele aceluia e mai mult adevăr decât în siguranțele acestuia. Un semn că pentr-o minte mare totu-i problem, iar pentru 75 de dramuri de crier totu-i sigur.\\ E știut ... percepe o taxă pentru îngropăciune și întrucât se adaogă cu unul numărul născuților și al morților. Membrul de la primărie nu vede în acești oameni decât ...
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... Bine? Sunteți voi cuminți?... Â Taci, mătușă, tu mă superi, De-i vorbi mai mult eu fug. Ce se pare că-i iubire Nu-i decât prieteșug. Â De prieteni, se-nțelege, Vă-nșelați cu mult sistem. Și de dânsul nu pe-atâta, Dar de tine mai mă tem. Pân-acum ... Între rariștea de brazi, Voi mergeți când vine sara, Tu ești rumănă-n obraz. Și atâta bucurie Văd în ochii tăi cei mari... Nu lipsește decât nunta C-un taraf de lăutari. În zădar oare Teodor Scrie-a codrului poveste? Și atât de rău îi pare Că băiet el ... Deci în cumpănă pun toate Și le măsor dram cu dram. Ș-am văzut că-i mult mai bine C-un moșneag să mă cunun Decât iar să-mi risc eu sama C-un bărbat ori c-un nebun. Eu susțin că orice casă Din convenție se face: E mai multă ... treabă urmă mintea ș-o ascultă, Judecă întotdeuna, nu se îndărătnicește... MUȚI Minte, minte! să i-o deie dacă-atâta o iubește... BIBI ,,Judecata totdeuna decât dragostea-i mai sus:" Ast-ai zis-o mai deunăzi... vezi, țin minte ce mi-ai spus. ANA ( o sărută) Draga mamei... Ești de treabă ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... sub pompoase numiri! Acest târg a fost odată rezidință domnească; acum însă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede, decât numai o biserică făcută de Ștefan Marele; pe urmă ajunse a fi capitalie de ținut, iar acum nici aceea nu este. Târgul-Frumos ... sfântă te cuprinde privind cea bisericuță cungiurată de morminte îmbrăcate de răcoroasa pajiște. Crucele aste de lemn umbrite de salcii pletoase vorbesc mai mult inimii decât mărețele mausolee de bronz și marmoră ce arată lumei deșertăciunea oamenilor. Toate vestesc aici liniștea sufletului și dulceața vieții câmpești. Să ne oprim aici în ... de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi Forum Romanorum , este catedră episcopală și capitală de ținut. Biserica episcopiei nu se deosebește prin altă decât prin o clopotniță de mulți ani începută și tot nesfârșită. Nimic mai frumos decât situația acestui târg pe un vesel podiș îmbrățoșat de Siret și Moldova, și nimic mai urât și mai trist decât casele lui. Un lanț de dughene le lemn, mucede de vechie, cu lungi și spânzurate streșine, în care pentru toată marfa un rufos judan întinde ... ...
Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î
... de douăzeci de ani, precum aud, și mintea omului la această vârstă este zburdatică, apoi nu cred că într-un an va învăța mai mult decât știe astăzi, deci mai bine să-l însori decât să-l mai înveți. Cu toate aceste, să-l chemăm, ca să vedem ce au învățat. CUCOANA ( către fata din casă ): Fată, mergi de cheamă ...
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... a atras aice, am voit să știu cine cântă așa frumos. Nu-ți fie frică de mine. Sunt om bun și nu doresc alta decât să știu cine ești. — Sunt și eu o sărmană lepădată de părinți; trăiesc cum dă Dumnezeu. N-am alt prieten decât fluierul ista căruia spun câteodată necazurile mele și el le spune la cele văi. — Dar ești tânără; tu n-ai trăit încă în lume ... cap în cap cu realitatea și, când se deșteptă, văzu între el și juna fată un întreg abis, toată nemărginirea unui amor adânc, dat altuia decât lui. Juna copilă, retrăgându-se încetinel din brațele necunoscutului ei amic, urmă cu o voce slabă: — Dacă vrei să știi necazul meu, ascultă: Eu ... haine curate. Aveam cordele în cosițe și la gât mărgele; fetele din sat se uitau cam rău la mine, iar flăcăii mă jucau mai mult decât pe ele, fiindcă eram îmbrăcată ca o fată de târg. Era în sat un flăcău Ștefan, nalt și subțirel ca bradul, avea părul negru și ... dau acum pe mâna unui venetic fără loc, nici foc! Dar tu ți-ai ieșit din minte, copila mea! Mai degrabă ți-aș frânge gâtul, ...
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... mai sfântă flacără. Coarda care acum tânjește destinsă de lira sa, întinsă de săgeata ostașului, ar fi încujbat falnicul arc și buzele, ce nu răvarsă decât cânturi de dor, ar fi vărsat în lungi valuri nobilele însuflări inimii iubitoare de patrie! Dar, vai, sărmană patrie! Fala ta a trecut ... ne vom lăsa de zâmbirile tale.Mergi de spune danezilor răpitori că e mai dulce a sângera un veac întreg pe altarul tău decât a dormi un minut în fere. Nu uitați pe tovarășii noștri răniți care s-au înșirat lângă noi în ziua peirei: în vreme ...
Thomas Moore - Melodii irlandeze
... mai sfântă flacără. Coarda care acum tânjește destinsă de lira sa, întinsă de săgeata ostașului, ar fi încujbat falnicul arc și buzele, ce nu răvarsă decât cânturi de dor, ar fi vărsat în lungi valuri nobilele însuflări inimii iubitoare de patrie! Dar, vai, sărmană patrie! Fala ta a trecut ... ne vom lăsa de zâmbirile tale.Mergi de spune danezilor răpitori că e mai dulce a sângera un veac întreg pe altarul tău decât a dormi un minut în fere. Nu uitați pe tovarășii noștri răniți care s-au înșirat lângă noi în ziua peirei: în vreme ...
Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură
... mulți într-una și cale cătră Dumnezeu și vârf tuturor bunătăților, după cum o adeverează și fericitul Pavel la 13 capete cătră corinthĂ©ni, zicând: Decât credința și decât nădĂ©jdia iaste mai mare dragostea. Și iaste și aceasta de 3 fĂ©liuri: una dumnezeiască, alta firească și alta pătimitoare și rea. Dragostea cea ... și nepohtindu-ne binele unul altuia, după porunca lui Dumnezeu, n-avem nici credință, nici nădiajde, nici dragoste și suntem mai răi, să mă ertaț, decât păgânii. Că zice apostolul Pavel: Limbile n-au lĂ©ge și fac ale legii. Iară noi, având lĂ©ge, facem tot împotriva legii și suntem ... și a ne ruga lui Dumnezeu, să ne iarte păcatele, iar noi vorbim și râdem și facem cu ochiul, unul altuia mai rău decât pe la cârciume. Sărbătorile și praznicile nu le ținem, ca o nimica, ci atuncea facem cĂ©le mai rĂ©le, de bucurăm pe dracul și ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... Cum dar în așa vârstă să-ndrept eu barbe albe Și căzături cinstite ce poartă ochelari? Pre cei ce n-au în gură mai mult decât trei dinți, Țiu minte ciuma Moscvei, și spun ca de deunăzi, Campania și lupta la Cighirin [1] urmată? Aș răguși zadarnic vrând să le dovedesc ... a mea voie ca singur să aleg Din două minți pre una, atunci cu bună seamă Aș prefera îndată pre care-ar fi mai simplă, Decât pre cea isteață și ageră, dar rea, Oricare faptă bună aș crede bucuros, La cel ce nu se-ngrașă din binele altora. Deși pe răbuș ... joc vreme; folos n-aduce graba, Și când cu ei ești singur atunci îi sfătuiește. Pre un copil blândețea îndreaptă într-un ceas; Mai mult decât asprimea și frica într-un an; Purtarea aspră seacă curajul de la tineri. Ferice de acela ce știe să deștepte A laudei dorință ... cerce puterea lor în coarne, Rățușca să înoate abia ieșind din ou. Aceste nu se-nvață de cuget sau de sfat; Nimică nu știu altă decât să imiteze. Doi frați sunt într-o casă crescuți toți împreună, Și tot de-același dascăl certați și învățați, Din ei alege unul al faptei ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... n expresie, același trup perfect ale cărui linii mlădioase, moi și pătimașe se împletesc cu atâta noroc și cumpănire, încât marmura nu le poate fura decât pe sfert de sfert din adevărata lor căldură! De câte ori n-au rupt volume întregi, n-au spart pânze cât zidurile și n-au ... descoperise lui Hamlet și o mulțime de taine [1] . Nu-i vorbă, toate aceste neajunsuri sunt mici și arată mai mult dibăcia lui Louis Blane decât vreo greșeală a lui Shakespeare. Dar aici e vorba de Shakespeare! Câteva exemple din literatura critică strâină vor dovedi și mai bine zisele ...