Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE MAI MULTE ORI
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 237 pentru DE MAI MULTE ORI.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... îl seceră tocmai atunci când crisalida devenea flutur. Pe când toți imberbii din giuru-ne se laudă a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul. Astfel, mă decisei odată pentru totdauna a nu mă baza decât numai pe izvoare, adecă pe mărturii contimpurane ... fie descusut; cele importante să reiasă în relief pe primul plan, cele secundare să se umbrească pe planul al doilea, cele accesoare abia să mijească mai încolo. Tabloul cată să aibă un fond sau un cer: la începutul operei schițarăm în câteva cuvinte generale starea Europei de atunci. Apoi apare figura cea curat românească a eroului; șovăiește din depărtare, crește și se caracterizează din ce în ce mai bine apropiându-se de
Constantin Negruzzi - Parte întăi
... încreminită, zâcându-mi aceste cuvinte: slavă lui Dumnezău, am venit bine; acum mă duc îndatâ acasâ; caută de te vârâ la cineva slugă cât poți mai degrabă: nu gândi că nu-i găsi loc, aici sunt o grămadă, te sfătuiesc să te duci la bureau (Viceai). Pentru mine, de ț-oi găsi, îndatâ te-oi înștiința. Păn atunci, bini-ai faci să-ți tocmești o odăi... îți poftesc mult noroc... am nădejdi câ-i fi totdeauna fată cinstită și nu-i necinsti pomenire părinților tăi. După această frumoasă dăscălie m-au complimentarisât și s ... stăpâna me au început întru a-mi zici că socotința sa era ca noi să trăim cu familiaritate împreună, că ea mă luasă mai mult ca să-i fiu de companii decât să o slujăsc și că, de-oi vre să fiu bună fată, ea va faci pentru mine mai mult decât maicâ-me ce adivărată. La cari eu cu prostime i-am răspuns, făcând vro, vrednici de râs complimenturi, dar atâta îi sunt supusă slugă plecata. După un menunt, bătând în palme, o mari fată dizmățată au venit. Marto, i-au zis ... de
... s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus ... pe țărmurile-i fericite, al acelui frumos Leman care slujește de oglindă Muntelui Alb, ca unei bătrâne cochete, mare și poetic prin el însuși, și mai mare de când, în entuziasmu-i de poet, Voltaire zicea: "Lacul meu e întâiul!" Cine n-a trecut printre însemnările-i de călătorie efectul soarelui în cascada de la Giessbach, cine n-a admirat și n-a descris un asfințit de soare pe Rhighi, cine n-a simțit nimicnicia omului în fața uriașilor Alpi cu piscuri de nea, cu brâul de verdeață întunecoasă, ca un simbol de nelămurit? Mai ...
Antim Ivireanul - Începătură și învățătură pentru ispovedanie
... priimĂ©ște, precum poruncĂ©ște canonul al marelui Vasilie. Iar în câtă vrĂ©me va fi el înpăcat nici nu să socotește canonul lui. Iar de va ținea câtăva vrĂ©me să nu să priceștuiască și apoi iar să va tâmpla de va cădea în păcat, iar să pue începătură canonul dentru-întâi. Iar după ce să va părăsi el de păcat și să va fi oprit den voia lui și de priceștenie, sau de porunca altui duhovnic, atuncea i să socotesc lui și acei ani în canon. Iar de să va afla vreun om cucerit și de să va nevoi el să facă câtăva seamă de metanii, în zi și în noapte, să-i pogori lui un an, mai jos de măsura anilor de priceștenie. Iar de va nevoi el să dea milostenie, pre cât îi va fi putĂ©rea, iar să-i lași lui, și alt an. Iar de va posti el miercurea și vinerea, precum poruncĂ©ște sfânta pravilă, lasă-i lui și alt an; de va ținea lunea, de dulce să nu mănânce, lasă-i lui și alt an. Iar de va fi omul de treizeci de ani, sau și mai jos și alt an să-i
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... „Ignate, gata!" Iarna, îi face semne. De aceea, Caracudi lucrează totdeauna la masa de la fereastră. — Prin urmare — zic — nu te mai țiu... ne-am înțeles: o cronică de Crăciun — „Betleemul, staulul, ieslea, steaua, magii ș. cl." — nici mai lungă de trei, nici mai scurtă ca două coloane... Mi-ai luat măsura, ca un bun ciubotar ce ești, calapodul mi-l cunoști... încalță-mă, iubite confrate, încalță-mă frumos ... Oancea Tureatcă, un bătrân român neaoș, cuminte și vesel, vestit pentru păcăliturile și glumele lui, șapte poștii de jur împrejur — și... cere mâna bujorului de fată. E estetic, fiind natural și logic... Ceea ce se numește le coup de foudre (dragoste ca trăsnetul) se explică mai mult decât la orașe la țară, unde nu se pomenește încă de paratonere... Mâna cerută este, după nazurile de rigoare ale copilei, acordată... Nuntă mare cu descripția amănunțită a tutulor străvechilor datine române, atât de originale și de pitorești... Și eroul e fericit. „Uf! am scăpat de
... sunt oamenii, încât mai răi nici n-ar putea să fie. Chiar și acela pe care toată lumea îl știe de bun își are ceasurile de răutate, și nu avem decât să-l atingem unde-l doare pentru ca să-l facem mai dârz decât alții. Dar nenea Mihu tot om bun rămâne. Se și cuvine însă unui om din oameni, ca dânsul, să fie de bună chibzuială, să cumpănească vorbele și să umble mai mult călare decât pe jos. Acasă, asta-i altă vorbă! Oamenii s-au obișnuit a zice mai bucuros "La Mihu Saftei" decât la "Safta Mihului" fiindcă... așa-i lumea! Când oamenii nu au ce face, ei scormonesc o vorbă și își petrec ... toți unul singur era care ar fi dorit să se puie împotriva gurii satului, dar acesta era tăcut și gânditor. În toate duminicile și zilele de sărbători, dis-de-dimineață, cobora despre munte și intra în sat un voinic curățel. Nimeni nu se întreba de unde vine și unde descalecă; toată lumea știa că este Miron oierul și nimeni mai mult nu dorea să știe. Trecuse un an de
... niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări, roșii, verzi și împestrițate
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... conversați-amorțită. Dar în urmă doamna-ntreabă: Oare avem bun bucatar? Am, drăguță! Ce drăguță? Să-mi dai titlu ordinar. Te rog să n-aud de-acuma niște-asemenea cuvinte, Ce-a răzeșilor la țară complemente-aduc aminte! Am tăcut. E grea tăcerea, dar mai rău-i murmura, Însă ea de bucătarul iar începe a-ntreba: Țigan este bucatariu? Crescut în casă la noi. Vai de mine, und-agiuns-am, să mănânc de la cioroi! Să nu văd la mine-n curte ligheoaiele spurcate! Un francez îmi adu-ndată să-mi lucreze la bucate, Cotelete, blan-manjele, dupre ... scară; doamna iesă cu gaița și cu cățel, Recomând p-al nostru paroh, nici nu caută la el. Unde-i sala? Ce camară! Nu-i de prânz, nici nu-i de cină, Nu încap aicea oaspeți de părechi nici o duzină; Iar salonul de conțerte și acel de convorbit? En să mergem mai departe, unde-i acel de dormit? Cabinet de toaletă, altul pentru camarieră, Bibliotica mea unde-i, să așez un glob ș-o sferă? După cântec, convorbire, în camară ne-om culca. ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... te onora cu loviturile mele, și dacă te-am și amenințat dinioarea, nu spera că-mi voi uita rangul într-atâta încât să mă ating de tine. Știu, slavă Domnului! câtă depărtare este între noi. Familia mea-i de aur și neamul tău de-abia de argint. Cum îndrăznești dar a socoti că eu, care am fost slăvit de cei mari și legănat în sânul lor, eu, care sunt fruntea banilor, eu să mă măsor cu tine? Sărmană! gândește cât ai rămas de neînsemnată-n lume și vezi mai înainte de toate că ești de o mie patru sute douăzeci de ori mai puțin decât mine. PARAUA: Fricosule aristocrat! se vede că ai locuit multă vreme în sânul domnului M. și că de la dânsul ai câștigat simțirile dobitocești sub care îți ascunzi lipsa curajului. Tu, olandez, tu să rostești cuvinte de familie și de noblețe! Rușine, rușine să-ți fie! Am cunoscut mulți compatrioți de-ai tăi în deosebite rânduri și în deosebite pungi, și mărturisesc că i-am aflat curați de fire și de caracter; dar tu, negreșit ești minciunos, calp, bastard, c[...]ți arăți arama fără cât de
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... perpendiculară pe meridian, așa căfațada templului privește drept la răsărit. Mi-ar fi cu neputință să fac o descriere completă a acestui locaș de înălțare sufletească, de mîngîiere, de credință, de rugăciune și inspirațiune. Mă voi mărgini a da puține note fugitive asupra unor amănunte și mai ales asupra emoțiunii profunde ce am simțit acolo. Castelul-templu are două aripe cu cîte un cat și un donjon central, înalt de optsprezece metri. El se ridică mîndru în mijlocul unei curți largi, avînd la dreapta lui, ca de streajă, niște nuci bătrîni, iar la stînga, o grădiniță de flori tinere, scăldate toată —ziua în lumina soarelui. Castelul-templu are de jur împrejur, la fiecare rînd, terase largi, împrejmuite toate cu stîlpi scurți de granit, acoperiți cu table de aceeași piatră, în stil druidic. Fațada e tot de granit cioplit fără lustru. Suindu-te pe terasa de jos, de la picioarele donjonului, dai de intrare. O muche de piatră, lată cam de o palmă, desparte vertical drept în două intrarea deschisă. Această muche e muchea ușii principale: o bucată de granit masiv, grea de cîteva mii de kg, care se deschide cu mare ușurință, învârtindu-se alunecos pe ...
Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
... mă onorează pe mine. Căci acesta e singurul reazim al caracterului meu - mă onorează ura lor și nici nu mă pot închipui altfel decât urât de ei. Dar tu pentru aceasta nu trebuie să mă bănuiești, tu rămâi cum ai fost și scrie-mi. Tendința mea constantă va fi de a-mi împlini făgăduințele curând ori târziu, dar mai bine târziu decât niciodată. Sunt atât de trist și e atât de deșartă viața mea de bucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură. A le suspenda sau a rări scrisorile tale m-ar durea chiar dacă n-ai mai iubi pe Emin Scrie cu degetele pe cari le sărut. (1880 Februar) București 3 Mai 1880 Stimabilă Doamnă și respectata mea amică, Dacă v-am putut trimite atât de repede scrisorile în cestiune, cauza e că ele au fost totdeuna la mine; pentru actele cerute veți binevoi a îngădui una sau două ... presupui că e amor din partea Dtale nu e decât îndărătnicie. Dacă această îndărătnicie s-ar putea înlătura prin declararea că ești frumoasă, inteligentă, demnă de-a fi iubită de alți oameni superiori nimicniciei mele, ți-aș face-o bucuros. Fii bună și nu te crede disprețuită