Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE ATUNCI

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 1094 pentru DE ATUNCI.

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte. Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a ... n-a fi proastă. Dar dă, cearcă și tu, să vezi cum ți-a sluji norocul. Vorba ceea: "Fiecare pentru sine, croitor de pâine". De-i izbuti, bine-de-bine, iară de nu, au mai pățit și alți voinici ca tine... Atunci feciorul cel mijlociu, pregătindu-și cele trebuitoare și primind și el carte din mâna tată-său către împăratul, își ia ziua bună de la frați, și a doua zi pornește și el. Și merge, și merge, până se înnoptează bine. Și când prin dreptul podului, numai ... și neputincioasa! Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce mi-a ieșit din gură! Luminate crăișor, miluiește baba cu ceva! Fiul craiului, fermecat ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi

... în care Un trăsnet locuiește! VII A patruzecea iarnă, a patruzecea vară S-au dus p-a vremii roată, De când prin mii de echuri suspinului din țară Răspunse țara toată; Căci sunt anume timpuri în care o idee Își află un răsunet, Ș-atunci, ori niciodată, ia foc dintr-o scânteie, Suspinul naște tunet! VIII Așa cea sfântă carte a Bibliei ne spune, Prin tainice cuvinte, C ... iar în lume să-nfrunți cumplita jale Cu fața triumfală? XIII Sau poate că natura, sărind din căi bătute, Din legile-i eterne, Când teancul de verdeață, din mii de flori țesute, Pe țarină s-așterne, Și filomela cântă, și soarele zâmbește, Și dragostea visează, Atunci d-odată ninge... dar neaua se topește Sub călduroasa rază! XIV Un mort, ce-n cursul vieții a secerat blesteme, Poporul povestește Că ... și cu pete, Întocmai ca-n vechime!... XVII Nu s-a schimbat nimica! Aceeași fudulie De nașteri venetice Din oameni fără nume, goniți de prin Grecie Și pripășiți aice. Aceeași goliciune la inimă, la minte, La cugete române; De jafuri lăcomie, dispreț ...

 

Mihai Eminescu - Ondina

... capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare,        Cum danță ușor        Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie        Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare,        Cu nara arzând,        Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten ... sufletu-i june, tot scumpu-i eres Îl pierde în coardele sale.        Vărsându-l cu dor,        Plângând râzător, El cântă cu buze de miere        Durere: ,,De ce nu-s o floare uscată de vânt Și pală ca fruntea pe moarte, Ce mila o pierde prin cruci de mormânt Cu miros strivit, fără soarte,        C-

 

Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)

... capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare,        Cum danță ușor        Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie        Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare,        Cu nara arzând,        Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten ... sufletu-i june, tot scumpu-i eres Îl pierde în coardele sale.        Vărsându-l cu dor,        Plângând râzător, El cântă cu buze de miere        Durere: ,,De ce nu-s o floare uscată de vânt Și pală ca fruntea pe moarte, Ce mila o pierde prin cruci de mormânt Cu miros strivit, fără soarte,        C-

 

Grigore Alexandrescu - Inima mea e tristă

... după-atât bine! Așa furtuna vine, Când soarele zâmbește, când cerul e senin. Adio! N-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte, În astfel de minuturi, mâhnit sufletul meu, E o durere mare, Și suferinți, pe care A le simți pot numai; a le descri mi ... A oricărei zi rază, Noi lacrimi o să vază, Când pe străine țărmuri străin o sa trăiesc! Spune-mi însă, iubită, Când inima-ți lipsită De-un credincios prieten cu el nu va mai fi, Vei putea uita toate Plăcerile gustate? Simțirea se va stinge, și nu-l vei mai dori ... mare Nu poate să omoare: Pe-a mea care-a-ntrecut-o? Dar tot nu pot să mor! A! de-i mai ținea minte Atâtea jurăminte, Îmi vei mai păstra, poate, o urmă de amor! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când seara tu vei merge Pe câmpuri, a culege Flori tinere ca tine, s-acoperi fruntea ta, Dacă din întîmplare Vei nimeri ... floare, Ce poartă un scump nume, ce-i zic nu-ma-uita , Atunci, atunci gândește De

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII

... Vlad Vodă! Vlad Vodă! l-aduc iacă!" Iară Vlad fiind aproape caută, Să tĂ¹rbură, stă și ce să facă Nu știe, că în miejloc de gloată Să-afla. El sâlea la larg afară, Dar' gloata striga iară și iară. Acum era de supt haină să scoață Fierrul ascuns moarte să-și aducă, Când zărește-o ceată călăreață Ducând pe-un rob. Chiotul apĂșcă De nou, ca mai nainte, și gloată S-adĂșnă-împrejur nenumărată. Atunci Vlad cunoscu sminteala Și mestecându-să-întru mulțime, De prilej luând nerânduiala, De-acolea nepreceput de nime Ieși la locurile știute, Unde-l aștepta de-ai săi trii sute. [6] Însă robul acela să știe Că-au fost Argineanul viteaz, care După ce beusă-apă dulcie Îndată-l cuprinsă-o ... Iar' de te vei mai arăta mie, Ț-oi tăia, să știi, limba-îndrăzneață." Și zicând spre dâns' calu-înțetește. Argineanul stă, nici să clătește. Atunci turcul aprins cu mănie Lucind sabia vru să-i zboare Capul, nici Argineanul să-îmbie Mai mult, ci puindu-să la stare De-a sprijini lovitura păgână, S-Ă¡pără cu groaznica prăjină. Ș-izbindu-i sabia-într-o lovită, Alta-i întoarsă de ...

 

George Topîrceanu - Infernul

... perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină Și-n van mă apăram, cu fața-ntoarsă, De raza lor caustică și fină. Simții atunci că-n juru-mi se revarsă Un pal amurg ce umple de-ntristare Văzduhul mirosind a piatră arsă. Și-n aburi de pucioasă, pe cărare, Văzui venind spre mine fără grabă Un om cu nasul dezolat și mare. Părea că Cerul pe figura-i slabă A ... apuce pe la spate?... Așa vorbii, cu ochii spionându-l; Iar la sfârșit cedarăm fiecare, Când el, când eu, să stăm privind cu rândul. Văzui atunci, aproape de intrare, Un pudel gras și plin de panglicuțe, Cu scabie canină pe spinare. O lebădă și câteva maimuțe Înconjurau dihania neroadă, Ce se lăsase moale pe lăbuțe. Cu gingiile neputând să roadă ... spinare, Venind pe sub colină într-acoace? Acela este tipograful care, În primul tău poem, din zăpăceală, ți-a mutilat trei strofe lapidare. Atunci la borta cheii, cu sfială, Urmând ilustrei mele Călăuze, Văzui o mutră plină de ...

 

Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar

... Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar Accident parlamentar de Ion Luca Caragiale D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe ... Domnii din opoziție mi le sustrag! Astea sunt farse neomenoase! În timpul acesta, domnul Urdăreanu ia cuvântul: — Eu, domnilor senatori, aș fi avut multe de zis în chestia comunală, dar fiindcă mi s-au prăpădit notele... — Și dumitale? întrerupe ministrul. A! atunci e o sistemă: s-o știm ! — Dar cine poate să le fi luat? adaogă ministrul privind fulgerător pe un senator din opoziție care zâmbește ... i și care-i răspunde dând din umeri: — Știu eu? — D-ta, desigur. Fii bun și dă-mi notele! nu umbla cu mofturi

 

Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi

... și o chemau la ele, S-alerge pe sub bolta bătrânilor arini, Cercând să prindă-n iarbă a razelor lumini, Să fugă rătăcită de-a lung, de-a lung pe maluri Atrasă-n cursul apei de-a râurilor valuri, Și-n cale-i să s-oprească, uimită, încântată De dulcea armonie naturii deșteptată. Atunci pe nesimțite un glas de zburător Îi tot fura auzul șoptindu-i, plin de dor: Atât ești de frumoasă la chip și la făptură, Că nopții dai lumină, și iernii dai căldură, Și orbilor din umbră dai ochi să te admire, Și morților ... o fanfară! Copila cu grăbire din valuri iese-afară. Ah! unde-i e rochița și unde-al ei noroc?... Ea vede zburătorul cu ochii mari de foc Ce vine ș-o cuprinde cu brațele-ntr-o clipă; Dar grabnic se aude un freamăt de aripă, Și dalba-mpărăteasă, din brațe-i dispărând, Se schimbă-n rândunică și fuge-n cer zburând! Atunci ș-a ei rochiță, nălțându-se în vânt, Topitu-s-a în ploaie de raze pe pământ, Și pân-în faptul zilei crescut-au flori din ele, Odoare-a primăverii: Rochiți-

 

Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului

... ai fost măreț, stăpâne, Când jefuind regeștile morminte Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa, Și oaselor bogatele veșminte; O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna De năvăliri, de-ai zguduit pământul, Dacă-al tău nume îl săpase runa Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul, L-a șters neîmpăcată ... pierdută e-n vâltoarea, De ani supuși ce vremea-a spulberat, Dar umbra ta le mohorăște zarea, Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat, Cuprins de flăcări pe căzânde turle, Cu pieptul gol luptând însângerat, Beat de măcel. Asurzitoare surle Cu spijele se întreceau turbate, Și-ades făceai îngrozitor să urle De buciumări pădurile carpate, Vânând călare zimbrul și vierul Și săgetând jivine-înspăimântate. În sumbri nori ce trec încomând cerul În zori, goniți de aspra vijelie, Le mai zăresc cum fug mugind de fierul Ucigător. Zburau cu veselie Deasupra-ți corbii, și de-atâta sânge Răsar și astăzi roșii flori din glie. Dar, îndelung nu ți-a fost dat a-nfrânge Pe-aceea ce ... poată strânge, Și ai pierit, trădat într-o strâmtoare. Amar te-a plâns, pletoasa seminție Ea, ce pe-o culme-într-un apus ...

 

Ion Luca Caragiale - Căldură mare

... domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit se apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată... nimic; de două, de trei... iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică... În sfârșit, un fecior vine să deschidă. În tot ce ... asta. D.: Nu. F.: Ba da. D.: Eu caut din contra strada Sapienții, 11 bis, strada Sapienții, d. Costică Popescu. F.: Așa? D.: Așa. F.: Atunci, nu e aici. D.: Foarte bine. Domnul pleacă și merge la birje. Birjarul doarme pe capră. Caii dorm la oiște. Domnul: Haide, birjar! Birjarul: Nu ... roc. O babă trece. Domnul oprește birja. Domnul: Mă rog, jupâneasă, știi dumneata unde e strada Pacienții? Baba: Asta e, măiculiță. D.: Ei, aș!... Teribil de ramolită!... Mână-nainte, birjar ! Birja pornește. Domnul face semn să oprească la o băcănioară în colț, unde pe prag moțăie la umbră un băiat cu ... șorțul verde. Domnul: Tânărule, ce stradă e asta? Băiatul: Strada Pacienții... D.: Ești un prost!... înainte, birjar! Birja merge încă o bucată bună... Un sergent de stradă stă pe o bancă la poarta unei curți mari. S-a descălțat

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>