Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CREANGA
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 255 pentru CREANGA.
Mihai Eminescu - Mușat și ursitorile
Mihai Eminescu - Muşat şi ursitorile Mușat și ursitorile de Mihai Eminescu Sub vântul rece-al amorțitei ierne Își pleacă codrul crengile-ncărcate; Sub alba-i haină câmpul se așterne, Cu stele dulci e bolta presărată; Din fundul lumii, ce se pierde-n zare, Prin rumeni aburi luna se arată Iar din bordei ce sta lângă cărare, Prin ochiul prins unei ferești rotunde Se-aude plâns, se vede luminare Și în căldura locuinței scunde O mamă mișc-un leagăn cu piciorul Și la scânciri c-un cântec ea răspunde. Și-au adormit încet, încet feciorul, Â Sub a lui leagăn a împins o piatră Â Gândirea ei spre viitor ia zborul. Mai licuresc cărbuni colo pe vatră, Ea cade-ncet pe-a scaunului spate, Din codri lupii urlă, cânii latră. Ea doarme-adânc cu brațe-n jos lăsate, Dară prin somn stă țintă să privească: Un mândru vis în sufletu-i străbate. Da, când a fost copilul să se nască, Opri Orion ale sale pasuri Ca soarta-n lume el să i-o croiască. Jur-împrejur se auziră glasuri Și s-au oprit Neptun din drumu-i sferic, Muțit-au limba de ...
Mihai Eminescu - Nu voi mormânt bogat
Mihai Eminescu - Nu voi mormânt bogat Nu voi mormânt bogat (variantă) de Mihai Eminescu Nu voi mormânt bogat, Cântare și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Frunzișului veșted Doar vântul glas să-i dea. În liniștea sării Să mă-ngropați, pe când Trec stoluri greu zburând La marginea mării. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Lucească cer senin Eternelor ape, Care din văi adânci Se-nalță la maluri, Cu brațe de valuri S-ar atârna de stânci - Și murmură-ntr-una Când spumegând recad, Iar pe păduri de brad Alunece luna. Reverse dulci scântei Atotștiutoarea, Deasupră-mi crengi de tei Să-și scuture floarea. Nemaifiind pribeag De-atunci înainte, Aduceri aminte M-or coperi cu drag Și stinsele patemi Le-or troieni căzând, Uitarea întinzând Pe singurătate-
Mihai Eminescu - Pe aceeași ulicioară...
Mihai Eminescu - Pe aceeaşi ulicioară... Pe aceeași ulicioară... de Mihai Eminescu Pe aceeași ulicioară Bate luna la ferești, Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai ivești! Și aceiași pomi în floare Crengi întind peste zaplaz, Numai zilele trecute Nu le fac să fie azi. Altul este al tău suflet, Alții ochii tăi acum, Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. Ah, subțire și gingașă Tu pășeai încet, încet, Dulce îmi veneai în umbra Tăinuitului boschet Și lăsându-te la pieptu-mi, Nu știam ce-i pe pământ, Ne spuneam atât de multe Făr-a zice un cuvânt. Sărutări erau răspunsul La-ntrebări îndeosebi, Și de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi. Și în farmecul vieții-mi Nu știam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeia. Vântul tremură-n perdele Astăzi ca și alte dăți, Numai tu de după ele Vecinic nu te mai
Mihai Eminescu - Revedere (Eminescu)
Mihai Eminescu - Revedere (Eminescu) Revedere de Mihai Eminescu  Codrule, codruțule, Ce mai faci, drăguțule, Că de când nu ne-am văzut Multă vreme au trecut Și de când m-am depărtat, Multă lume am îmblat.  Ia, eu fac ce fac demult, Iarna viscolu-l ascult, Crengile-mi rupându-le, Apele-astupându-le, Troienind cărările Și gonind cântările; Și mai fac ce fac demult, Vara doina mi-o ascult Pe cărarea spre izvor Ce le-am dat-o tuturor, Împlându-și cofeile, Mi-o cântă femeile.  Codrule cu râuri line, Vreme trece, vreme vine, Tu din tânăr precum ești Tot mereu întinerești.  Ce mi-i vremea, când de veacuri Stele-mi scânteie pe lacuri, Că de-i vremea rea sau bună, Vântu-mi bate, frunza-mi sună; Și de-i vremea bună, rea, Mie-mi curge Dunărea, Numai omu-i schimbător, Pe pământ rătăcitor, Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămânem: Marea și cu râurile, Lumea cu pustiurile, Luna și cu soarele, Codrul cu izvoarele. ( Convorbiri Literare , XIII, 7, 1 octombrie
Mihai Eminescu - Zboar-al nopții flutur
Mihai Eminescu - Zboar-al nopţii flutur Zboar-al nopții negru flutur de Mihai Eminescu Zboar-al nopții negru flutur Cu-a lui aripi ostenite, Pe când crengile se scutur Pe cărări înțelenite. Iară bolta cea senină Printre ramuri, printre frunză, Aruncând dungi de lumină Cearcă tainic să pătrunză. Prin a ramurilor mreajă, Sună jalnic în urechi Cântec dulce ca de vrajă, De sub teiul nalt și vechi. Iară sunetele sfinte Mișcă jalnic al tău piept: Nu mai cugeți înainte, Nici nu cauți îndărăpt, Ci asculți de păsărele Ciripind în verde crâng, Cum de-amoru-ne-ntre ele Sfătuindu-se ne
Mihai Eminescu - Zboar-al nopții negru flutur
Mihai Eminescu - Zboar-al nopţii negru flutur Zboar-al nopții negru flutur de Mihai Eminescu Zboar-al nopții negru flutur Cu-a lui aripi ostenite, Pe când crengile se scutur Pe cărări înțelenite. Iară bolta cea senină Printre ramuri, printre frunză, Aruncând dungi de lumină Cearcă tainic să pătrunză. Prin a ramurilor mreajă, Sună jalnic în urechi Cântec dulce ca de vrajă, De sub teiul nalt și vechi. Iară sunetele sfinte Mișcă jalnic al tău piept: Nu mai cugeți înainte, Nici nu cauți îndărăpt, Ci asculți de păsărele Ciripind în verde crâng, Cum de-amoru-ne-ntre ele Sfătuindu-se ne
... de mult ce fixam toate tufele unde de câteva ori parcă văzui chiar mișcând blana ursului. Apoi, din vreme în vreme, când se clătina vreo creangă pe copac, un fior rece mi se strecura prin trup și părul mi se ridica măciucă în vârful capului. Dacă vrei să știi, iubite cetitor ... am pus pușca la ochi și... O! Doamne! ce văzui! în loc de înfricoșatul urs, văzui o veveriță mică și sprintenă care sărea de pe creangă pe creangă, se uita galeșă la mine și părea a se strica de râs de fiorii ce-mi dăduse. Iar eu nu tăgăduiesc că în ...
... din ele – și cum moare... E flacăra ce-n taină ființa-mi pustiește, Dar în vrăjitu-mi suflet nu moare, ci tot crește... O creangă pe cărare, s-apleacă somnoroasă; Izvoarele stau mute, iar Noaptea – o crăiasă Pălește aiurită, ca visurile mele, Mișcând, la pasul vremii, hlamida ei de ...
Traian Demetrescu - Fior de moarte
Traian Demetrescu - Fior de moarte Fior de moarte de Traian Demetrescu E pace peste dealuri Și umbre mari pe văi; Visează, dorm și uită Și buni și răi... O margine de lună S-arată printre nori, Și aurul ei cade Pe crengi și flori... Un fîlfîit de aripi S-aude cînd și cînd, Sau murmurul fîntînei Duios și blînd... Și, totuși, de-o tristețe Adîncă mă-nfior: Natura-n veci e-aceeași,- Eu-s
Traian Demetrescu - Simfonie de toamnă
Traian Demetrescu - Simfonie de toamnă Simfonie de toamnă de Traian Demetrescu Lui Const. Misirliu I Cârduri-cârduri ciori de toamnă Pleacă... Desfrunzite crengi de arbori Pe subt vifor se apleacă... Cârduri-cârduri ciori de toamnă Pleacă... II Boi și vaci cu răget umple Valea... Ceața peste deal s-așterne, Cum pe sufletul meu jalea... Boi și vaci cu răget umple Valea... III Ninge! ninge!... Alb e satul Ninge!... Ca un cântec de iubire Soarele în nori se stinge... Ninge! ninge!... Alb e satul Ninge!... IV Câinele sub șoprul putred Urlă... Rar o cucuvaie țipă Într-o dărâmată turlă... Câinele sub șoprul putred Urlă... V În odaie e o pace Sumbră... Greierii – artiști tomnatici - Au tăcut, pitiți în umbră... În odaie e o pace Sumbră... VI Dogoresc cărbunii-n sobă Roșii... Când și când de prin cotețe Aud cum zvonesc cocoșii... Dogoresc cărbunii-n sobă Roșii... VII Iar urâtul, - vechi tovarăș, - Vine... Și în liniște s-așează Pe-ale inimii ruine... Iar urâtul, - vechi tovarăș, - Vine... VIII În pustiul meu de gânduri Caut... Pe la ușă vântul cântă, Ca un solo spart de flaut... În pustiul meu de gânduri Caut... IX Răzvrătit mereu de grele Patimi... Îmi simt tinerețea ...
Urmuz - După furtună (Urmuz) După furtună de Urmuz Ploaia încetase și ultimele rămășițe de nouri se împrăștiaseră cu totul… Cu vestmintele ude și părul în dezordine, rătăcea în întunericul nopții căutând un lăcaș de adăpost… Ajunse, fără să știe, lângă cripta învechită și roasă de vremuri a mînăstirii, de care, apropiindu-se mai cu atenție, o mirosi și o linse de vreo 56 ori în șir, fără să obțină nici un rezultat. Contrariat, își scoase atunci spada și năvăli în curtea mînăstirii… Fu însă repede înduioșat de privirea blîndă a unei găini ce îi ieșise întru întîmpinare și care, cu un gest timid, dar plin de caritate creștină, îl pofti să aștepte cîteva momente în cancelarie… Calmat puțin cîte puțin, apoi emoționat pînă la lacrimi și cuprins de fiorii pocăinței, renunță el pentru totdeauna la orice planuri de răzbunare și, după ce sărută găina pe frunte și o puse la păstrare în loc sigur, se apucă de mătură toate chiliile și le frecă scîndurile cu moloz. După aceea își numără gologanii și se sui într-un copac spre a aștepta sosirea dimineții. “Ce splendoare! Ce măreție!â€� exclama el în extaz în ...