Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CO������������������������������������������������������
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 231 pentru CO������������������������������������������������������.
George Coşbuc - Pierde-vară Pierde-vară de George Coșbuc Frunziș al pădurii bătrâne, Doinești, o tovarășe-al meu! Doinește și vântul prin grâne, Iar apa-n izvoare murmură Și spune tot, tot spune din gură, Tot spune mereu. Sub paltin aici e răcoare, Ies umbre pe dealuri și pier, Născute din dungi plutitoare De nori ce-n grăbire s-adună Pe munți, aurită cunună La margini de cer. Mă uit la vulturul din zare Cum zboară puternic și lin, Acum e cât corbul de mare, Cât pumnul abia, cât albina, Și-n urmă-l înghite lumina Din largul senin. S-aude pe coasă cum sună Ciocanul; pe margini de râu Poporul de pasări s-adună. E cântec de luncă, pe creste; Flăcăi ce cosesc, și neveste Prin lanuri de grâu. Iar norii-și tot schimbă făptura, Se zbuciumă-ntr-înșii-arătări - Își cască balaurii gura; Văd cuiburi de pajuri măiestre, Și roibii cei fără căpestre Din smârcuri de mări. Prin mare trec zmeii cu-notul; Și, iată-l, târând un copac Piticul cu barba cât cotul, Ies scroafele-mării cu puii, Și sparge-nchisorile Gruii Bâtrânul Novac. Văd Lupul din basme, cu laba; Zmeoaice, și codu ce-l rod. ...
George Coșbuc - Podul lui Traian
George Coşbuc - Podul lui Traian Podul lui Traian de George Coșbuc Colo surele ruine Către Dunăre privesc Cum tot vine apa, vine Martori vremilor trecute, Cât sunt astăzi de tăcute, Numai inimii-i vorbesc. Eu mă uit pe apa sură Încrețit-abia de vânt; Apa lângă mal murmură. Trec și vremile-nainte, Trec și-aducerile-aminte Cum trec toate pe pământ. Au pierit acele glorii, Și-alte-asemeni nu se nasc Ah, dar iată luptătorii Scutul lor cum îl aruncă, Sapă, cum le-a dat poruncă Meșterul de la Damasc. Grinzile de grinzi se leagă Peste munții de granit, Lespezi peste bârne-ncheagă Viaduct pe bolți enorme Și-uriașele lui forme Parc-ajung până-n zenit. Și din câte-avea ținuturi Roma-n stăpânirea sa, Iuți oșteni ascunși sub scuturi Vin ca apa revărsată, Cum potopul tău odată, Iahve, peste lumi vărsa. Podul își îndoaie fierul Sub atâți legionari, Tubele-nspăimântă cerul! Istre,-acum te bați în spume! Mulți văzuși tu tari în lume, Însă nu pe cei mai tari! Cine va mai sta-mpotriva Leului roman de-acum? Care fulger stăvili-va Goana răzbunării sale? Ai voinici tu, Decebale, Să oprești furtuna-n drum? Ori ai ...
George Coșbuc - Poet și critic
George Coşbuc - Poet şi critic Poet și critic de George Coșbuc —"Ce știu nu vreau să țin secret— Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mâi prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să-i furi!" Dar n-a sfârșit, căci Dionis, Ca un al doilea Ajax mitic, A râs de furie și-a-nchis În turn pe critic. P-un biet Omer îl poți nega; Dar când e prinț, e altceva. Orice poet, ca rege-i prost; Dar ca poet e orice rege Un geniu cum puțini au fost! Deci să-nțelege De ce murind fu Nero trist, Nu ca-mpărat, ci ca artist. Și bietul critic, otrăvit D-ale slujbașilor insulte, Trei părți din zi era silit Mereu s-asculte Toți iambii despre cari a zis Că-s cei mai proști din câți s-au scris. Din zori de zi un sclav îi sta La cap, citind până-ndeseară; Așa și ieri, și azi așa Și mâine iară. Și tot tavanul era scris Cu versuri d-a lui Dionis. Dar după ce-a ...
George Coșbuc - Popasul țiganilor
George Coşbuc - Popasul ţiganilor Popasul țiganilor de George Coșbuc (după Geibel) În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit ; Ard galbene flăcări și-n zare de foc Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc. Țiganii, drumeți cei vecinici ei sânt! Cu ochii de fulger, cu pletele-n vânt; La Nilul cel galben departe născuți, Ei arși sunt de soare, de vânturi bătuți Aproape de flăcări, pe pajiște stau Bărbații sălbatici și chiote dau, Femeile-aleargă mâncare făcând Și umplu paharul și-l poartă pe rând. Ei cântece cântä și basmuri își spun Din vremuri mai bune c-un alt cer mai bun Bătrâna țigancă, acolo sub brazi, , Descântece-nvață pe negri nomazi Și oacheșe fete se-nșirä la joc În cerul cel magic al zärii de foc, Răsună ghitara fierbinte și-ntins Și jocul se-ncinge sălbatic și-aprins. În urmă se culcă, odihnă cătând ; Le freamătă brazii s-adoarmă curând. În vis, exilații pământului lor Văd Sudul, o țară, și ei un popor. Dar zorile roșii se varsă pe cer, Frumoasele visuri fantastice pier. Greu scârțâie carul, ei pleacă la pas — Dar unde ? O viață de drum și
George Coşbuc - Poporală Poporală de George Coșbuc Când geme și urlă și tună În martie cerul cu ploi Sosește-n stârnita furtună Din nou primăvara la noi. leri toată mânia naturii Urlat-a-n văzduhul cu nori, Iar astăzi copacii pădurii Stau veseli cu proaspete flori. Dar omul când fost-a sărmanul Strivit de furtunile reci, El nu mai re-nvie la anul, Și nu mai dă muguri în veci! S-au dus primăverile-i, toate, Și iarna-l acopere grea, Nici vânt și nici soare nu poate Zăpezile frunții să-i ia.
George Coșbuc - Povestea căprarului
George Coşbuc - Povestea căprarului Povestea căprarului de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1899, nr. 1 (25 nov.) Când ne-au respins de la movilă, Căzurăm mulți pe-aceste lunci. Și-ntreg un regiment atunci, De ce-a văzut, a plâns de milă. În șiruri strânse și-mproșcând Necontenit cu foc mulțimea, Se da-ndărăt dorobănțimea, Loc turcilor pe șes făcând. Curgea și mult și iute focul, Iar între-ai noștri și vrăjmași Erau cel mult optzeci de pași Dar noi lăsam cu palma locul. Și, iată-n urma tuturor. Un biet căprar, având un frate Ucis, s-opri să-l ieie-n spate, Și-apoi spre șir porni cu zor. Dar, lunecând pe iarba udă Fiind și slab, căzu-n curând, Iar noi strigam să intre-n rând; El a rămas nevrând s-audă. La ochi cu pușca l-am văzut, Îngenuncheat acolo-n cale, Trăgând spre-arapii ce din vale Veneau mereu. O, n-am crezut Că omul în mânie poate S-azvârl-așa de mult omor, Că plumbii-n deznădejdea lor Curg râu! Dar azi le cred pe toate. Iar noi ne-ndepărtam mereu, Și i-am strigat ...
George Coșbuc - Proclamarea independenței
George Coşbuc - Proclamarea independenţei Proclamarea independenței de George Coșbuc Mare pentru noi e ziua, când tu, Mircea, la Rovine Ai strivit păgânătatea ce s-a prins de piept cu tine, Peste Dunăre-azvârlind-o, iar pe morții ei în iad! Mari au fost și-acele zile, când tu, vecinice ștefane, Ai înfrânt în multe locuri groaznicele-oștiri dușmane Și-ai văzut pierind turcimea ca și frunzele ce cad. Ah, dar voi vedea cum vine vântu-n unde, vine-ntruna Tot mai tare, iar în urmă cum se va stârni furtuna, Și porni-se-va potopul cel atoate-necător! Cine să ne fie scutul într-o vreme-așa de-amară, Cui să cerem ajutorul pentru neam și pentru țară, Și al cui vei fi prin veacuri, românescule popor? Și-a venit în urma noastră și furtună-ntărâtată Și potopul larg! Iar mila Celui vecinic câteodată Chiar de ne-nălța pe-o clipă câte-un domn viteaz pe tron, Noi eram ca rândunica în brumar, o prad-a morții! În zadar gemu prin aer, ca să schimbe pasul sorții, Spada lui Mihai Viteazul și-a cumplitului Ion. Dar virtuțile străbune nu s-au ...
George Coşbuc - Profeţie Profeție de George Coșbuc Caligenes sfârșește moșia de arat; O seamănă. Pe urmă roman adevărat Dă goană-n urbea Romei să-ntrebe toți augurii Că da-vor zeii nobili rod bun semănăturii? În Roma, cel mai vrednic augur, Aristofil, E om cărunt, servește de când era copil, Și poate să-mblânzească și viforul cu ruga. La dânsul vine dară Caligenes în fuga, Zicând: Aristofile, să-mi spui tu de va fi An bun și toamnă lungă, de pot nădăjdui, Să secer grâne coapte și pline-n spic? Pășește La scândura-i augurul, ia bobi, îi rânduiește Vrăjind; apoi mai face cu bățul său figuri; Își încruntează fruntea cu-atâtea-ncrețituri, Dă roată prin odaie și numără întruna Pe unghii, roagă cerul cu stelele și luna; Mai face-un hocus-pocus și-odată stă pe loc; Se-ntoarce și grăiește cu tonul de proroc: De cumva e sămânța destul de roditoare Și bine semănată, la caz dacă e soare Și cald, pe câtă vreme sub brazde ea va sta, Pe loc ce ploi mănoase și calde vor uda Câmpiile, îți iese sămânța toată plină; Fii sigur că de cumva nu vei avea neghină Și alte ierbi, grâul ...
George Coșbuc - Puntea lui Rumi
George Coşbuc - Puntea lui Rumi Puntea lui Rumi de George Coșbuc 1893 I Rumi adunase-n creier Toată cumințenia lumii — Și-ntr-o zi regele Gupta Cheamă la palat pe Rumi. î ș„Mâine-i Anul nou, știi bine. Și-obicei din vremuri este Ca-ntr-această zi să fie Sărbătoare de neveste. Și-aș dori vrun lucru mare ! Tu ești sfânt, așa se spune, Faci minuni; și mâine tocmai Ce n-aș da pentr-o minune. Înmulțim splendoarea zilei Vrei ? Găsești tu una-n pripă." Rumi a rămas pe gânduri, Negăsind răspuns o clipă. Și-a plecat. Făcuse dânsul Mari minuni de alădată, Dar acum avea prilejul Pentru cea mal minunată. II P-un șes larg sunt adunate Gințile din Himalaia, Oșteni negri-n coifuri albe, Priricipi, preoți, sclavi și raia. Toți bărbații stau d'oparte, Iar la mijloc stau fecioare Și neveste-n largă horă, Toate-n port de sărbătoare. Iar regina joacă-n frunte Cu optzeci de principese. La un semn s-alină jocul, Și-acum Rumi-n mijloc iese. El avea un cort d'oparte, Iar în cort ? Cine-ar ști spune ! El încet desface cortul Cu ascunsa lui minune. ...
George Coşbuc - Rea de plată Rea de plată de George Coșbuc Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punându-și sacul, iacă Nu-l poate ridica. Ți-l duc eu! Cum? Pe plată! Iar ea, cuminte fată, Se și-nvoiește-ndată. De ce-ar și zice ba? Eu plec cu sacu-n spate. La calea jumătate Cer plata, trei săruturi. Dar uite, felul ei: Stă-n drum și să socoate, Și-mi spune câte toate, Că-s scump, că ea nu poate, Că prea sunt multe trei! Cu două se-nvoiește, Iar unul mi-l plătește, Cu altul să-mi rămâie Datoare pe-nserat. Dar n-am să-l văd cât veacul! Și iată-mă, săracul, Să-i duc o poștie sacul P-un singur
George Coșbuc - Regina ostrogoților
George Coşbuc - Regina ostrogoţilor Regina ostrogoților de George Coșbuc Jalnic vâjie prin noapte glasul codrilor de brad, Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară, Stă pe gânduri o femeie și privește-n noapte-afară. Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei— Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei! E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă; Lacrimile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă. În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat, Ea se-ntoarce tristă, blândă: —"Tu-mi ești rege și bărbat. M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale, Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale? M-ai închis aici în lanțuri; am răbdat în chip păgân, Și mi-am zis: El are dreptul! Mi-e bărbat și mi-e stăpân. Mi-ai ucis pe-ntâiul sfetnic și râdeai că lumea plânge Când de barba lui căruntă spada ți-o ștergeai de sânge. Și-am tăcut, zicîndu-mi iarăși: El a fost supusul tău, De-a făcut vrun rău, tu, rege, trebuie să curmi ce-i rău. Mi-ai ...