Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA O PIATRA
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 356 pentru CA O PIATRA.
Mihai Eminescu - Dați-mi arpă de aramă
... de aramă Dați-mi arpă de aramă de Mihai Eminescu Dați-mi arpă de aramă Dar cu strunele de fier Căci să cânt acuma cer Ca un vânt ce se sfaramă Printre stânci de-ngheț și ger. Dați-mi arpă de aramă Pe-a mea frunte crengi de brad ... au zdrobit de stânci bătrâne Ce veghează înc-aici. Câte ginți cu limba slavă Au venit și-au revenit Dar cu toți s-au nimicit, O câmpie de otavă Sub al coastei fier negrit. Dați-mi arpa în rugină Să mai cânt zguduitor De-al românilor popor Și-de-al țărei ... sclavie Și de viață nici un semn. Să cânt țărei... Legei făr' de Dumnezeu! Să cânt frunții de ateu Ce reneagă tată, mamă Și-i ca
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... împrejurul ochilor, și vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghea, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a Maicii durerilor. Înduplecată de ... șiruri de pietre de mori. Cum venea vuind, Făt-Frumos o apucă de mijloc și o trânti cu toată puterea într-o piuă mare de piatră; peste piuă prăvăli o bucată de stâncă, pe care-o legă din toate părțile cu șapte lanțuri de fier. Înăuntru baba șuiera și se smulgea ca vântul închis, dar nu-i folosea nimica. Veni iar la ospăț; când prin bolțile ferestelor, la lumina lunii, văzură două dealuri lungi de apă. Ce ... ei albă și lungă părea un nor de raze și umbre, iar părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de o lână
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
... Să te sărut o dată înainte de-a pleca. — De ce sa mă săruți, mamă, înainte de-a pleca? — Ca să-ți fie cu noroc, ca să câștigi parale, ca să te primească cu bine la casă de oameni. Și după ce-l sărută pe frunte, pe obraji și pe ochi, copilul se uită lung ... încremenit. Auzise ceva. Îl striga cineva? Auzise bine numele lui. Vântul să fi fost? Și vântul era rece, și glasul care-l chemase fusese cald. Ca și vântul se pierduse în depărtare, deși venise de aproape. "Nică!.. Nică!..." Iar? Și acest glas, care ieșea ca de sub o copaie răsturnată, era slab, năbușit, tăiat de tuse, bolborosit într-o hârâială care-l îngheță până la măduva oaselor. — E mama! șopti copilul clănțănind, și se repezi la ușă. Pe când se lupta să deschidă ... a rugat, a plâns, a țipat, că popa n-a voit să-l asculte. Pe mă-sa au pornit-o cu picioarele înainte. Degeaba le-a zis tuturor: "Lăsați-o barem până s-o ...
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
... dinaintea lui. Mai adaugă la acest tablou câteva clopotnițe rotunde sau cvadrate, fără stil cunoscut, câteva cișmele cu înscrieri grecești și turcești, și vei avea o idee destul de lămurită despre acea parte a Iașilor pe care o numesc orientală, neavând alt cuvânt ca să o botez mai bine. Acum, amestecă-le pe toate la un loc în închipuirea ta, aruncă-le ca niște jucării dinaintea ochilor tăi, și de vei produce un totul neregulat și neobișnuit, atunci vei dobândi o icoană adevărată a capitalei noastre și te vei încredința că nu este oraș în lume alcătuit de mai multe contrasturi. Iașii este un ... munți acoperiți de vii îmbelșugate și sub picioarele noastre șoseaua ce duce spre Galați și care, șerpuind printre livezi vesele pân-în vale, se întinde ca o pânză albă pe șesul Bahluiului și merge de se pierde în sânul târgului. Priveliștea de aici este una din cele mai frumoase și mai minunate ... Bahluiului ce se întinde cale de mai multe poște între două șiruri de dealuri, și care se duce de se unește cu șesurile Prutului, pentru ca să coboare împreună pânîn Dunăre. Aici dealurile Repedei și al Socolei se despart fugind într-
Grigore Alexandrescu - Oglindele
... Grigore Alexandrescu - Oglindele Oglindele de Grigore Alexandrescu Am citit altădată, nu mai știu în ce carte, Că într-o țară mare, de aici nu departe, Plăcuta frumusețe trecea de urîciune: Cîți se-ntîmpla s-o aibă se socotea slutiți; Iar frumoși de minune Se socotea aceia ce era mai pociți. Oglinzi ca să se vază nu se afla în țară, Și era poprit lucru să s-aducă d-afară. Așa fieștecine Socotea despre sine Ceea ce auzea ... atît de negre ș-atît de-ntunecate, Încît nu putea omul nici umbra a-și vedea. Dar după multe zile și vreme-ndelungată, O corabie mare, cu oglinzi încărcată, Trecînd pe lîngă țara de care vă vorbesc, O apucă furtuna, o furtună cumplită, Sau ca să zic mai bine, furtună norocită, Pricină de prefaceri, de un folos obștesc; Și pentru-al obștei bine, o pagubă oricare Nu mi se pare mare, Mai vîrtos cînd acesta nu s-atinge de mine. Împinsă de talazuri, corabia slăbită Se sfărîmă, dar marfă ... pietre ș-a se desființa Oglindele acelea oriunde s-ar afla. Multe se sfărîmară, dar ascunseră multe Acei care porunca nu vrură s-o asculte. Și din vremea aceea toți oamenii frumoși Arăt cîte-
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... dărâmate, Câți văd că mai nainte nu au ce mai spera; Iar eu, ce n-am d-amestec nimica cu pământul, Mă duc foarte ușure, ca frunza ce-o ia vântul; N-am rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ... a mea buză am pronunțat ast nume, Invenție fatală delirului uman. Am stors mult astă vorbă, ș-aflatu-o-am tot vidă, Ș-am azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p ... al meu nume pe pietre cumpărate; Un monument pe suflet e mare greutate! Puțin nisip, ș-atâta, peste țărâna mea. Lăsați abia un spațiu d-o bătătură rece, Ca, dacă pe la groapa-mi vrun svânturat va trece, Să poată sta acolo, să poată-ngenunchea. Adesea în secretul al umbrei ș-al tăcerii Se ... a mea liră. Se sparge și răsună Și plânge ca
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... dărâmate, Câți văd că mai nainte nu au ce mai spera; Iar eu, ce n-am d-amestec nimica cu pământul, Mă duc foarte ușure, ca frunza ce-o ia vântul; N-am rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ... a mea buză am pronunțat ast nume, Invenție fatală delirului uman. Am stors mult astă vorbă, ș-aflatu-o-am tot vidă, Ș-am azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p ... al meu nume pe pietre cumpărate; Un monument pe suflet e mare greutate! Puțin nisip, ș-atâta, peste țărâna mea. Lăsați abia un spațiu d-o bătătură rece, Ca, dacă pe la groapa-mi vrun svânturat va trece, Să poată sta acolo, să poată-ngenunchea. Adesea în secretul al umbrei ș-al tăcerii Se ... a mea liră. Se sparge și răsună Și plânge ca
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... Mă lăsai într-o rână... MOGÂRDICI: Hî-hî! SANDOMIR: ...și, ca omul... închisei ochii, să văd cum îmi șade... MOGÂRDICI: Hî-hî! SANDOMIR: Stelele, reci ca-n nopțile de primăvară... Mă uit la ele, ele se uită la mine... MOGÂRDICI: Tocmai! SANDOMIR: Până mă fură o dulce aromeală... MOGÂRDICI (râzând): A, a, așa e! SANDOMIR (repede): Și paza? MOGÂRDICI: Ce? ce?... Nu e adevărat... Zisei eu c-am ... e de silă de meseria de ostaș! N-aș tăia un pui de găină să mă tai!... Ce râdeți?... Vouă vă vine ușor... Sandomir, nalt ca un stejar, Cremene, lat în spete cât trei, și Corbea, scuipat ostaș, negru, tăcut, ca o stâncă... Eu? Un burduf pe două picioare! Și ce picioare... șontâc... șontâc... CREMENE: Ei, cum trăiși tu cu Ștefăniță, cu acea vijelie care răsturnă tot ... ziseși? CORBEA: Nimic. SANDOMIR: Cocoșii au început să cânte, și luceafărul să se stingă. CREMENE: E steaua care se stinge cea de pe urmă. Uitațivă... ca și cum ar clipi. CORBEA: Mâine iar răsare, ș-apoi iar răsare, și-n veci va răsări. SANDOMIR: Mult o s-o ...
Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite
... trei salbe De mărgăritare albe. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 Note I Înșiră-te, mărgărite, Pe lungi fire aurite, Ca o horă luminoasă, Ca povestea mea duioasă: Fost-a fost în lume-odată Mândruliță, dulce fată, Și la chip fermecătoare De puteai căta la soare, Iar la ... sare Peste munți și peste mare Și înconjură pământul Mai ușor chiar decât vântul! Alta zice: Surioare! Eu i-aș țese-n foc de soare O cămașă-n zece ițe, Cu descânteci prin altițe, Ca să-i fie de noroc Și să-l apere de foc, Și de patimi suflețești, Și de boalele trupești! Iar frumoasa copiliță Zice astfel din ... este: Pe copiii-mbrățișați, Într-un leagăn alb culcați, Trista mamă i-a-ngropat Lângă ea, lângă palat, La fereastra din grădină, Sub o tufă de sulcină. Iar din leagănul de flori Răsărit-au până-n zori Doi brazi gingași de o seamă, Ca doi gemeni dintr-o mamă, Ș-au crescut, crescut-au iară De la zori și până-n seară, Pân-au dat să se lovească De fereastra-mpărătească... Frățioare, frățioare ... ...
... Horaţiu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte Coarde suna ... c-altădată, fără de grai  o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge ... trezindu-și  Scoli să nu-ți dea somnul de veci de unde N-aștepți. Fugi de socru-tău, de surori ce Fără de lege, Ca leoaice cari surprind juncanii, Mirii lor ucid... numai eu mai blândă Nici în tine dau, nici voi a te ține-n Negrele ziduri ...
... Mihai Eminescu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte Coarde suna ... c-altădată, fără de grai  o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge ... trezindu-și  Scoli să nu-ți dea somnul de veci de unde N-aștepți. Fugi de socru-tău, de surori ce Fără de lege, Ca leoaice cari surprind juncanii, Mirii lor ucid... numai eu mai blândă Nici în tine dau, nici voi a te ține-n Negrele ziduri ...