Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂRARE
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 295 pentru CĂRARE.
Nicolae Nicoleanu - Urăsc Urăsc de Nicolae Nicoleanu Publicată în Ateneul român , an I (1866), nr. 2 și 3 (iulie și august) Informații despre această ediție Urăsc noaptea, adîncimea și cărările profunde Apărate d-al puterii glas sălbatic, fioros, Unde leul locuiește, unde trăsnetul s-ascunde Și de unde omul fuge spăimântat și ticălos. Urăsc pompa și mîndria vanitoaselor palate, Ce de lux, de bogăție, și de fală strălucesc, Unde inima de milă nu suspină și nu bate, Pe cînd vițul, risipa și plăcerile domnesc. Urăsc casa ne-ngrijită, infidelă și luxoasă; Mama slabă, imprudentă, și pe fiul cel ingrat, Pe femeia prefăcută, la cuvinte mincinoasă, Ce, de rîde sau de plînge, amăgește ne-ncetat. Urăsc mîna ce cu sila pune legea sub picioare, Și pe judele, ce-și vinde conștiința pentru bani, Pe poet lingău și cîne, fără stimă de onoare, Ce insultă libertatea și se-nchină la tirani. Dar urăsc cu mult mai aspru și cu mult, cu mult mai tare Decît aș urî păcatul cel mai negru, mai cumplit Omul făr' de conștiiță, omul făr' de remușcare Ce nu-și mai iubește țara și sînul ce l-a
Traian Demetrescu - Aceleași locuri
Traian Demetrescu - Aceleaşi locuri Aceleași locuri de Traian Demetrescu Le recunosc aceste locuri: Cărările șerpuitoare Te duc sub tainici bolți de frunze, Te-ascund de lume și de soare... Un lin izvor își face cale Pe lîngă șirul de anini, Iar dintr-un parc aduce vîntul Miros de salcie și crini. Iar seara-n amurgit, pe vale, S-aude clopotul din sat, Înflorind nemărginirea C-un sunet vag și depărtat... Le recunosc aceste locuri, — Și totuși parcă mi s-arată Așa străine... Le lipsește: Inima mea de altă
Traian Demetrescu - Corbii (Demetrescu)
Traian Demetrescu - Corbii (Demetrescu) Corbii de Traian Demetrescu Pe plopii ninși Coboară corbii-n pâlc de doliu, Cernesc al iernei alb lințoliu, Și, triști, de foame par învinși... Cugetători, Privesc pe cer, privesc departe; Pe când un glas de vânt împarte Un cântec care dă fiori... În cimitir, Pribegi, s-au adunat la sfadă; Iar sub uitare și zăpadă S-ascund mormintele în șir... Și pe când trec, În a crepusculului oră, Spre groapa unde doarme-o soră, Și-n suflet plânsul îl înec; În aiurări De spaimă inima mea moare... Acoperite de ninsoare, Pierdute sub orice cărări... Și mă învinge Un gând amar, știind c-odată Și peste groapa mea uitată Vor trece corbii și va
Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă
Vasile Alecsandri - Ştefăniţă Vodă I Frunză verde meri crețești, În oraș la București, L-ale case mari domnești De se văd în Stoienești, Mândră masă e întinsă Și de mari boieri cuprinsă. Tot boieri de-a oștilor, Puterea domniilor Și groaza dușmanilor. Iar în capăt cine șede? Ștefăniță Domn se vede, Dar nici bea, nici veselește, Ci cu ochii lung privește La copila Dihului, Surioara Mihului, Mihului voinicului Din valea Cobiului. Că e mândră ca o floare, Și de ochi fermecătoare, Și de suflet iubitoare, Unde-o vede Domnul moare! ,,Copiliță, drăguliță, Cu sân alb de porumbiță, Umple cupa mea de vin, Ție, dragă, s-o închin Ș-apoi cântă-mi viers de dor Cu glas dulce, răpitor, Cântă-ți, dragă, cântecul, Că mi-e drag ca sufletul!" Copilița se închină Ca o floare de grădină Și-i întinde-o cupă plină, Apoi zice încetișor Un viers dulce, plin de dor: ,,Frunză verde stejărel, Am un frate voinicel Și mă tem amar de el! Frunză verde măr domnesc, Am un Domn care-l iubesc Și de dânsul mă-ngrijesc. Vai de mine' cum să fac Pe-amândoi să mi-i împac, Să-mi fie traiul pe plac!" ...
Vasile Alecsandri - 8 Mart 8 Mart de Vasile Alecsandri Întinde cu mândrie aripile-ți ușoare, O! sufletul meu vesel, o! suflet fericit! Înalță-te în ceruri și zbori cântând la soare, Căci soarele iubirii în cer a răsărit Și-n cale-mi s-a oprit! Veniți, năluciri scumpe, dorinți, visuri mărețe, Ca păsări călătoare la cuibul înflorit. Veniți de-ngânați vesel a mele tinerețe, Căci steaua fericirii în ochii-mi a lucit... Iubesc și sunt iubit! * Sunt ore fericite, sunt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! Atunce falnic omul ridică a sa frunte Și-n ceruri cu mândrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte, Iubirea lui îl schimbă și-l face Dumnezeu! Atunci mai dulce steaua lucește-n miez de noapte, Și-n zori seninul pare mai vesel, mai curat; Ș-a zilei mii de glasuri, ș-a nopții mii de șoapte Îl proclamează-n fală a lumii împărat! Sunt urme prețioase, sunt scumpe suvenire, Ce-n suflet tipărite, ca el au nemurire! Zadarnic timpul trece c-un zbor neobosit, În sânul omenirii ...
Vasile Alecsandri - Barbu ,,Ce cați, Barbule, la noi? Nu sunt fete pe la voi?" ,,Ba sunt, da-s cam mititele, Nu mă pot iubi cu ele. La voi sunt mai năltișoare, Și de chip mai bălăioare, Mi le-a făcut Dumnezeu Tocmai după placul meu!" ,,Barbule de la munteni, De-ai veni la moldoveni, Potoale-ți dorințele Și nu-ți pierde mințile". ,,Mi-oi semăna numele Prin toate cărările Să răsaie flori de dor Cu miros pătrunzător. Să le poarte fetele, Fetele, nevestele, Să le meargă
Vasile Alecsandri - Bradul (Alecsandri)
... Și trimiți moartea cu vântul Și trimiți foamea cu lupii. În zădar a ta suflare Apa-n râuri o încheagă, Șterge urma pe cărare Și de mine țurțuri leagă. În zădar aduci cu tine Corbul negru și prădalnic, Și din codrii cu jivine Faci să iasă urlet jalnic. În ...
Vasile Alecsandri - Buruiana de leac
... apa cu trei vărguțe de alun. Apoi se deșartă cofița descântată pe rana mușcăturii. Descântec de săgetătură Plecat-au nouă fete fecioare Pe cale, pe cărare. Și-ntr-o mândra vale, La mijloc de cale, Maica Domnului le-a întâlnit Și din carul ei de aur astfel le-a ...
... Vasile Alecsandri - Călătorul Trece-un călător și cântă, Trece pe-o cărare frântă Prin câmpia înflorită, Cu inima veștejită. El se plânge că-n cea lume Nime știe de-al său nume, Nime nu se îngrijește De ...
Vasile Alecsandri - Fântâna (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Fântâna (Alecsandri) Fântâna de Vasile Alecsandri Pe cărarea înflorită care duce la fântână, În ștergar și în catrință, merge-o sprintenă română; Ea la brâu-i poartă furcă și la sân un pruncușor, Cu gurița lui lipită de al laptelui izvor. Nevăstuica trece iute, torcând lâna din fuioare Și sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare. Păsărelele-mpregiuru-i zbor voioase și cântând, Ea zâmbește și tot merge, pruncușoru-i sărutând. Iată,-ajunge la fântână, ș-acolo se întâlnește C-un drumeț din lumea-ntreagă, care lung la ea privește, Apoi cumpăna o pleacă, apoi scoate la lumină Și vecinei sale-ntinde o cofiță, albă, plină. Româncuța mulțămește, suflă-ncet peste cofiță Și cu apa nencepută udă rumena-i guriță; Iar drumețul după dânsa bea, fugarul își adapă Și se jură că pe lume nu-i așa de dulce
Vasile Alecsandri - Fratele răzneț
Vasile Alecsandri - Fratele răzneţ Aoleo, frate răzneț! Ce ne treci ca un drumeț Și nu vii să ne mai vezi? Ori ne știi morți între vii Pe la noi de nu mai vii? Ori ceva te am amărât Într-atât de ne-ai urât? Ce ți-am făcut să ne uiți, La noi să nu te mai uiți, Ce te-a tras să te răznești Și să nu ne mai iubești? Vină, vin' încai acum, Te mai abate din drum, Că de când mi te-ai răznit Și la noi n-ai mai venit, Potecile îți privesc, Urmele ți le jelesc, Că pe unde tu călcai Când veneai și când plecai Eu mereu le măturam Și cu flori le presăram, Iar acum, de când nu vii, Au crescut tot bălării, Că de când ne-ai părăsit, Cărările au înverzit, Sufletu-mi s-a amărât, Fața mi s-a veștejit, Soarele s-a