Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ADEVĂRAT
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 582 pentru ADEVĂRAT.
Alecu Donici - La Ceahlău La Ceahlău* de Alecu Donici Te mai zării odată, te revăzui, gigante, O, dragul meu Ceahlău! Ș-a tale suvenire în inima-mi săpate, Îmi zic că-s june eu. Subt ale tale poale sunt și voi fi tot june, Căci tu nu-mbătrânești, De mii de ani atâta te-nalți ca o minune, Subt boltele cerești. Tu ai văzut în juru-ți popoare felurite, În lupte furnicând; Românul însă singur cu inimă fierbinte Stătu te admirând. El poartă a ta deviză, el vrea să stea ca tine, Ca munte neclintit, Și iată-l că se-nalță, și iată-l că devine A fi în veci unit. Sunt sigur că acuma te uiți cu bucurie La frații din Carpați, Bucecii, Caraimanul**, închinăciune ție Trimit ca niște frați. Ei speră ca și tine, că vreodineaoară Tot va suna o oară Ca munții României de dânsa răzlețiți Să fie toți uniți. * Tu stai de cer aproape și poate câteodată Pe Panaghia*** ta, Vin îngerii să vază Moldova lăcrimată: Atunci nu ne uita. Spune c-acele lacrimi sunt numai o mânie De Iași și București, Căci nu-i român să zică, că ...
Alecu Donici - Vulturul și paingul
... el, cum mreaja a întins. — De unde te-ai luat? Întreabă el mirat. Și cum te-ai târâit? — Să-ți spun adevărat, Paingul au răspuns, Pe coadă-ți am venit, Tu însuți m-ai adus; Cu-a mea putere, eu nici aș fi îndrăznit, Iar ...
... pe jumătate strâns de gât. Să fie un efect al gâtului? Ah! dacă n-am avea gât, cum am râde de spânzurătoare! Rămâne țeapa, e adevărat
Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă
Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă Palatul lui Duca-vodă de Alecu Russo mai 1842 Amice, îți scriu dintr-o ruină care odinioară a fost palat domnesc: de pe o înălțime unde odinioară vegheau cete de ostași viteji, ținând ochii în calea tătarilor, și unde astăzi se îngrașă dormind câțiva călugări în compania buhnelor. Am venit să vizitez palatul lui Duca-vodă în Cetățuie, și iată ce-am găsit: Acest fost palat, ridicat spre partea zidului din față cu Iașii, este întreg de piatră, cu bolți de cărămidă. El nu întrunește proporțiile arhitecturale care dau unei clădiri aspectul de monument, dar posedă un ce misterios, care spune multe imaginației. Ferestrele, prea mici, sunt împrăștiate fără nici o simetrie pe fațada lui, însă pe timpul luptelor, atunci când românul era totdeauna cu zilele în mână, locuințele aveau nevoie mai mult de metereze decât de ferestre largi. Înălțimea lui e ca de două rânduri, dar numai unul, adică cel de sus, apare ochilor, căci partea mijlocie cuprinde tainițe întunecoase, iar sub acestea vin beciuri săpate în pământ. O scară de vreo 12 lespezi, strâmtă și lipită de peretele dinafară al palatului, duce pe un balcon mic, sub care se ...
Alecu Russo - Poetul Dăscălescu
... — și mai mult o broșură tipărită în Îași în anul acesta, au făcut cunoscut publicul cu talentul dlui Dăscălescu — un talent drept și adevărat național, că se tălmăcește cu limba, năravurile și durerile românului. De la ivirea broșurii dlui Dăscălescu au trecut vro șase luni, și în zadar am ...
Alecu Văcărescu - Oglinda cînd ți-ar arăta
Alecu Văcărescu - Oglinda cînd ţi-ar arăta 4 [Oglinda cînd ți-ar arăta] de Alecu Văcărescu Informații despre această ediție Oglinda cînd ți-ar arăta Întreaga frumusețea ta, Atunci și tu, ca mine Te-ai închina la tine. N-ar fi mijloc să te privești Asemenea după cum ești Și idolatrie Să nu-ți aduci tu ție. Ochii în ea cînd ți-i arunci Dă tot să-ntunecă atunci Și dă te și arată Iar nu adevărată. D-aceea nu da crezămînt Oglinzii ce cu scăzămînt Îți face înșălăciune Și tot minciuni îți spune. Ci cîtă ești să știi, dă vei, Oglinzii ce cu scăzămînt Îți face înșălăciune Și tot minciuni îți spune. Ci cîtă ești să știi, dă vei, Da crezămînt ochilor miei, Fiindcă nu te-nșală Nici fac vreo greșeală. În ei te cată să te vezi Întocma pă cît luminezi Și d-într-a lor vedere Vezi cît ai putere. Crede-i săracii cînd îți spun Că numai ție să supun Și că le ești din fire A lor
Alexandru Ioan Cuza - Înalt ordin de zi nr. 274 din 19 martie 1863
Alexandru Ioan Cuza - Înalt ordin de zi nr. 274 din 19 martie 1863 â†�â†� Raport la Domn nr. 2433 din 18 martie 1863 Raport la Domn de Alexandru Ioan Cuza Distribuția steagurilor la oștire, 1 septembrie 1863 →→ Informații despre această ediție 19 martie 1863 Înalt ordin de d Ì— i No. 274. Bucureșci 19 Martie AnulÅ 1863 AvîndÅ în vedere că armele PrincipatelorÅ-Unite nu sunt încă ficsate după noua stare de lucrurÄ. ConsiderîndÅ că convențiunea printr'unÅ anecsÅ alÅ eÄ, prevedea prin banderolă, simbolulÅ unireÄ armateÄ PrincipatelorÅ; dar acĂ©sta în suposiție că ambele țărÄ eraÅ separate. ConsiderîndÅ că în urma unirei definitivă, recunoscută de tĂ³te puterile garante, suntemÅ chemațÄ a hotărî și emblema viitĂ³re a RomanieÄ. Avînd în vedere că de la anulÅ 1861 și pînă acum regimentelorÅ Nr. 6 și 7 și bataliĂ³nelorÅ de geniÅ și vînători nu li s'aÅ datÅ drapele, nefiind hotărîtă nici o emblemă. ConsiderîndÅ că armata, în urma unireÄ nu trebuie să aibă de cât unÅ singurÅ drapelÅ. AvîndÅ în vedere că adevărata emblemă a RomănieÄ nu pĂ³te fi alta de cît acvila Romană. Asupra raportuluÄ, MinisteruluÄ Nostru ...
Alexandru Macedonski - Răspuns la câțiva critici
Alexandru Macedonski - Răspuns la câţiva critici Răspuns la câțiva critici de Alexandru Macedonski (Fragment) Nu pot să zbor cu voi pe-o rază... Mi-e frică luna să nu cază, Să ne turtească împreună, Că-n Iadul cel de grozăvie Am merge în tovărășie, Ș-atuncea: Noapte bună! Dar dintr-a mea junie dusă În întristarea mea nespusă Mai am pe neașteptate Ca să-mpletesc încă ghirlante Pe fruntea sfintelor amante Un șir de foi uscate! Voi preferați în lăcrămioare Ca într-o baie răcoritoare Să v-afundați până la gât, Ș-astfel din apa lor căldicică Să dați afară o cărticică Bună de leacuri și de urât. Ei! Zău!... Voi poate c-aveți dreptate Și puteți plânge, în libertate, Dureri pe care nu le-ați simțit! Le puteți pune și pe hârtie... Lumii ce-i pasă?... Ce-mi pasă mie?... Nu vă voi spune ce-am suferit! Marturi zadarnici nu vă voi face A suferinții care-n piept zace, Adevărata durere tace! Și-ascunde fața și plânge-n umbră, O știe numai noaptea cea sumbră, Care-o-nvelește ca-ntr-o manta! Încât de visuri, vă cer iertare, Nu pot să umblu pe nori ...
Alexandru Vlahuță - În întuneric
... s-a oprit !... Vine moartea la fereastră, Și cu degetu-i uscat Bate-n geam să mă deștepte... A, de-ar fi adevărat
Alexandru Vlahuță - Nu-i de-ajuns
Alexandru Vlahuţă - Nu-i de-ajuns Nu-i de-ajuns de Alexandru Vlahuță Publicată în Revista literară , an VI, nr. 17, 9 iunie 1885 Negreșit, ești prea frumoasă. Ce ochi mari !... Ce gură mică !... Cine n-ar putea să-ți zică: Venere din valuri scoasă !... Dar ieșind — sub val viața Ți-ai lăsat-o să se-nece; Căci ca marmura de rece Ți de albă-ți este fața. Și de-aceea nu te mire Că-n serate și petreceri Nici o inimă nu seceri Și nu clatini nici o fire... Cine firea să-și aprindă, Ș-a lui inimă să-și plece La o frumusețe rece, Ca răsfrîntă din oglindă? Cine dorul să-și închine Unei statui ambulante?... Sigur s-o găsi vrun fante Să te-admire, să-ți suspine Și să-și mintă lui și ție; Însă n-ei ști niciodată Dragostea adevărată Ș-a ei dulce nebunie ! Căci n-ai zîmbet, nici privire Dulce, galeșă, fierbinte, Ca să scoți pe om din minte Și să tulburi vreo simțire. Căci atît de nemișcatu-i Chipul tău, și-n ochiu-ți mare Zace-atîta nepăsare, Parcă-i ochiul unei statui ! Orice dor e scris ...
Alexandru Vlahuță - Sonet (Cât ne iubeam, și cum credeam odată)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Cât ne iubeam, şi cum credeam odată) Sonet de Alexandru Vlahuță Cât ne iubeam, și cum credeam odată Că-i un amor ce nu se va mai stânge, Că tot ce-n gândul nostru se răsfrânge E-o lume veșnică ș-adevărată! De multe ori, dorința de-a te strânge La piept, mai caldă, mai pasionată, Îmi deștepta o grijă-ntunecată: Când voi muri... și tu-ncepeai a plânge... Poveste-i azi, și nici măcar nu-i tristă, Căci totul s-a sfârșit pe nesimțite; Nici urmă din ce-a fost nu mai există. Vezi tu, ce de iluzii risipite! Un semn, o fluturare de batistă. Și ca un val uitarea ne