Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȘEZAT
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 557 pentru AȘEZAT.
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă Statuia lui Cuza-Vodă de Dimitrie Anghel Publicată în 1907 , I, 39, 18 oct. 1910, p. 791—792. În munții Apeninilor , în masivele de piatră pe care cataclismele străvechi ori nervozitățile epidermice ale coajei noastre terestre zbuciumate de vulcani le-a ridicat și îngrămădit sub bolta cerului veșnic senin al Italiei, dormea de veacuri și un bloc de marmură albă. Dormea acolo piatra aceea îngrămădită între stînci și în somnul ei milenar nici nu visa că odată va fi obiectul atîtor discordii și dispute. Nu știa biata piatră, și cum ar fi putut să bănuiască, că în sînul ei marmorean doarme o formă predestinată, o formă a cărei contururi precise trebuia să poarte pe occiput o coroană. Nu știa că odată se va rostogoli din munte într-un nour de praf, tîrînd după ea o avalanșă de pietriș și nisip, și că va descătușa un rîu negru de cerneală care va curge nepotolit și tulbur. Dar dălți și ciocane au bătut în ea cu vrednicie ; așchii mari și luminoase au sărit din trupul ei, și cel ce sta de veacuri condamnat în alba-i închisoare a reintrat ...
Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)
Dimitrie Anghel - Tata (Anghel) Tata de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 759, 28 ian. 1911, p. 1. Ca un miraj nălucitor te-a chemat pe tine strălucirea aurului, și tu cel dezbrăcat de toate patimele ai alergat după el pînă ce ai căzut. Negrul neant la tine a fost mărginit de un zid de aur și zidul s-a prăbușit peste tine, îngropîndu-te sub el. Ce urmăreai tu, de ce te-ai zbuciumat, de ce flacăra vie a minții tale a ars fără preget, ca vîlvătăile de foc ce le aprindeau și le hrăneau necurmat întîii oameni în vremuri obscure, ca să se apere de dușmănia fiarelor ? După perdeaua de foc a minții tale, ai stat tu ascuns toată viața, apărîndu-te. Vie, puternică, fantastică, se consuma inteligența ta. Mari, flăcările jucau zvîrlind scîntei orbitoare. Vînturile întîmplărilor o înălțau și o coborau și ghearele lacome așteptau cu răbdare să te sfîșie ; sclipitorii ochi pîndeau din umbră stingerea marelui incendiu, ca să poată prin drumul de cenușă să ajungă pînă la tine. Ce te împingea pe tine, căci din înfrîngeri și dureri, ca la mulți ...
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu) Dochia de Dimitrie Bolintineanu Candela licurătoare Strălucește-ncetior, Ascultați?... Un pas ușor!... Luna mai dând o vulvoare Se ascunde într-un nor. Umbra Dochiei ușoară, Pătrunzând închise porți, Vine, -apare, se strecoară În cămara-acestor soți. E frumoasă, biata fată! Însă chipu-i e pălit, Într-un giulgiu e înfășată, Ca un om ce a murit; Umbra, candela aprinse, La oglindă se-așeză, Și din suflet suspină; Apoi fețele ei stinse Ea cu lacrimi le spălă. Domnul se deșteaptă-ndată Și deodată-a tresărit Ca tot omul fericit Ce al morții glas deodată Împrejur a auzit. — ,,Fugi, o, umbră întristată! Fugi! Eu nu te mai iubesc. Ah! mă lasă să trăiesc. Iată, ziua se arată, Umbrele se risipesc!" — ,,Dar eu sunt a ta Dochie; Lângă tine-i locul meu... Scoală, dragă; eu sunt, eu... Pe-a ta viață și junie Mi-ai jurăt, sufletul meu!" — ,,Fugi, o, umbră! și mă lasă; Să nu scoli mireasa mea. Ți-oi da aur cât vei vrea; Dar te du din astă casă Să nu se sperie ea." — ,,Morții nu au trebuință De-avuție pre ...
Dimitrie Bolintineanu - Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru
Dimitrie Bolintineanu - Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru de Dimitrie Bolintineanu Pe un pisc sălbatic și vijălios, Unde urlă-n poale Argeșul spumos, Este o cetate. Armia maghiară Va să o supuie printr-o luptă rară. Acolo românii s-apără cît pot. Dragomir comandă oastea lui Laiot. Dup-o zi de luptă se așează mese Cu plăcute vinuri și bucate-alese. La aceste mese toți românii vin, Varsă vin în cupe și voioși închin. Soarele în aburi îmblă să se culce. Grijile, învinse, las banchetul dulce; Orele se scură împletite-n flori. Și ostașii uită că sunt muritori. Dragomir vorbește către adunare: — "Iată, frați de arme, ultima mîncare ! Nu mai sunt merinde, tot s-a mîntuit; Ce-a rămas, de rîpă eu am azvîrlit. Starea noastră tristă cere mîntuință, Ori prin moartea noastră sau prin biruință. Moartea nu spăimîntă decît pe mîrșavi: Moartea-i logodită cu acei mai bravi. Cela ce nu moare pentru-al țării bine, N-are drept la viață, este mort de sine ! Să ieșim cu arme din cetate-afară, Să murim cu fală pentru sfînta țară !" Zice și ostașii strigă și închin. Ale lunei ...
Dimitrie Bolintineanu - Luarea Hotinului
Dimitrie Bolintineanu - Luarea Hotinului Luarea Hotinului de Dimitrie Bolintineanu I Serascherul vede cetele moldave, Oștile muntene, tinere și brave. Dar a lor splendoare turbură mai rău Fala musulmană și sufletul său. El tânjeste domnii pentru ce să vie În cuprinsul luptei cu puțină-armie. Petricei răspunde pentru-ai lui moldavi — ,,Sunt puțini la număr, însă toți sunt bravi." Pașa se mânie, c-un hanger lovește Domnul peste față - fruntea lui roșește. II Pe dorminda frunte vechiului Hotin Luna plină varsă valuri d-aur lin. Dar sub cortu-i mândru serascherul cheamă Capii ordii sale și le cere seamă. Pe lucioase stofe pașii s-așezau; Numai domnii noștri pe picioare stau. Serascheru-arată planurile sale. Pașii toți se-nchină și găsesc cu cale. Apoi cere vorba domnilor români Și-astfel le vorbește: — ,,Ce tăceți, voi, câini?" Domnul României astfel îi răspunde — ,,Umbrele științei până-a nu pătrunde Este nevoință garde să-nșirați, Căci în somn molatic turcii toți sunt dați." Pașa se mânie și mânia-i crește, Cu măciuca d-aur el pe domn lovește. Ambii domni atuncea cortu-au părăsit; Dorul ce-i pătruride gândul le-a mărit. Petricei vorbește ...
Eduard M%C3%B6rike - Dunărea Dunărea de Eduard Mörike , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 19 august 1907 Baladă, după Mörike Pe Dunăre ușor plutea O barcă, doi copii în ea, El — de o parte, ea — de alta. Ea zice: — Dragă, spune dar, Ce lucru vrei să-ți dau în dar? Ea mînica și-o sufleca Și peste apă se pleca. Băiatul rîse și, la fel Pe apă s-aplecă și el. — Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună, Tu, care ești așa de bună ! O mîndră spadă scoase ea, De mult băiatul o dorea. Băiatul însă-n mîni ce are? O salbă de mărgăritare ! I-o așeză în negru-i păr, Părea-o prințesă-n adevăr ! — Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună. Tu care ești așa de bună ! Copila mai încercă iară Și scoate-un scut de-oțel afară. Băiatul rîde aiurit, Și-i scoate-un piepten aurit. A treia oară ea încearcă, Dar ah ! alunecă din barcă. El sare după ea s-o scape, Dar Duna-i fură între ape. Îi pare rău de comoara ei Și se răzbună acum pe ei. Pustie barca se ...
Emil Gârleanu - Ca soarele! Ca soarele! ... de Emil Gârleanu O casă, o livadă și-o curte mare. În casă stau stăpânii; în livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de păsări. Așa, în curtea aceasta s-au întâmplat multe și mărunte, căci unde-s păsări multe, dragostea-i stăpână. Nu mai departe, acum o lună, un cocoș a fugit, peste gard, cu bogheta altuia. Nu i-au mai văzut deatunci nimeni! Unele păsări spuneau una, altele — alta, gâștele șușoteau, fel și chipuri, pe socoteala celor doi îndrăgostiți. Ei și-au văzut de treabă. Acum o săptămână, o găină, o americancă , zor nevoie după un pichiroi. Au șters-o și aceștia. Iar zarvă, iar șușoteli, nimeni nu mai putea nici dormi, nici mânca; cum se întâlneau două păsări față-n față, se-ntrebau: „Ce-i cu americanca?â€� Cealaltă: „Ce-i cu pichiroiul?â€� Pichiroiul așa; americanca altfel. Și ei doi habar n-aveau de gura lumii! De aceea, când pichirea, stingheră, hotărî să-și caute un soț și-și puse ochii pe păun — pasăre de neam mare — se feri de toți, de frică să nu li se așeze cineva de- ...
Emil Gârleanu - Frunza Frunza de Emil Gârleanu Lui Cristinel S-a desfăcut din mugur, într-o dimineață caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, și apropierea nopții o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei, cântând mereu... Dar într-o dimineață raza ...
Emil Gârleanu - Musculiţa Musculița de Emil Gârleanu În odaie e tăcere. Prin fereastra deschisă soarele scoate sclipiri din sticlăria de pe poliți. În fața iconostasului clipocește candela. Pe masa din mijloc stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinției-sale, un ceaslov vechi, scorojit și unsuros. O musculiță, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind, să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin străchini, se așază pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu fundul în jos și-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roșii, căci e Paștele. Nimic... În sfârșit, dă Dumnezeu și ajunge și la măsuță, drept deasupra ceaslovului. Se lasă ușoară, zbârnâind mulțumită, pe foaia unsuroasă, pe ale căreia colțuri de sus picăturile de ceară stau ca niște peceți. E doar obișnuită cu cărțile bisericești; nu o dată ieșise sătulă din biserica de peste drum. E atâta hrană pe foile îngroșate parcă de urmele degetelor tăvălite prin grâul dulce al colivelor. Iar aici, pe o margine, a dat tocmai peste ce căuta: o pată, ...
Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...
... femeia îi răspunse: — Te-oi aburca, stârchitură! Deschiseră, încet, portița și intrară în grădina publică. Ninsoarea cădea înceată, fâșâind, printre ramurile copacilor, și se așeza ușoară, ca un puf. Țăranii o luară pe aleea cea mare, apoi făcură la stânga. Femeia mergea drept înainte, când bărbatu-său îi strigă din ...