Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN ACELAȘI FEL

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 277 pentru ÎN ACELAȘI FEL.

Ion Luca Caragiale - Două loturi

... și noroc! Dar d. căpitan Pandele, mai optimist: - De unde știi dumneata norocul meu? Ș-a pus pe d. Lefter să-i însemneze în carnet numerele biletelor. A trecut mult de la aceasta. Lotăriile, amânate de atâtea ori, s-au tras în sfârșit amândouă în aceeași zi. La prima (Lotăria "Societății pentru fundarea unei Universități Române în Dobrogea, la Constanța"), lotul cel mare de 50.000 lei l-a câștigat numărul 076.384; iar la a doua (Lotăria ... numărul 109.520. D. Lefter, până adineaori, habar n-avea că se trăseseră ieri amândouă lotăriile. Era seară; omul ședea la masă cu consoarta sa în sălița de intrare, vorbind în ticnă despre cum se scumpește viața din zi în zi, când aude o birje oprindu-se-n poartă, apoi pași apăsați în curticică și pe urmă bătând cineva tare grăbit la geamlâcul d-afară. D. Lefter sare să deschidă bănuind în gând: "Hait! iar ne chiamă deseară la serviciu extraordinar turbatul (turbatul e șeful), să ne canonească până la miezul nopții, ca să se recomande ministrului ... tot, peste cămașe, se vede jacheta cenușie. D. Lefter repede o caută-n buzunarul de la piept; chivuța se strâmbă, că se gâdilă la sân. ...

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

... un ceai, sau cere de a cineva o țigară șcl. Raluca Stavreasca luase de câteva zile o slujnicuță așa de nostimă încât ardeau în foc toți actorii, toți mașiniștii, lampiștii, dulgherii și pompierii; căci este pesemne și aici ca-n toate ale lumii un fel de ironie a soartii: nimini nu s-aprinde mai grozav ca un pompier. Când îi trebuia Stavreaschii “madmazelaâ€�, madmazela ședea la taifas ... Într-o seară multregretata artistă juca pe regina într-o melodramă înfricoșată . În actul al patrulea se făcea o revoluție la poarta palatului . Regina, blocată în palat de valurile populare, intra în scenă, care reprezenta o mare sală de recepție, zicea câteva cuvinte pripite, ieșea apoi în balcon ca să vază ce e jos, unde urla mulțimea turbată, și trebuia să se întoarcă în scenă repede, palidă și desfigurată de groază : văzuse cum pe fiul ei iubit îl sfâșiau fiarele scăpate din lanțurile robiei . Pentru ca efectul să fie ... plângă. Catafalcul era așezat lângă fundal tocmai unde venea gaura tabloului — toate tablourile au câte o mică spărtură pe unde se vede de-napoi în

 

Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale)

... în epigrame - cu Dimitrie Teleor - Cazu Cuza I Am publicat în numărul trecut o epigramă inedită a popularului Teleor, căruia, precum se știe în cercurile literare de la Berăria Cooperativă, i se zice de către amicii invidioși Țața pentru limba lui prea înțepătoare. Eprigrama țaței era adresată unui burghez ... se întâmplă însă, spre marea noastră mirare? Un confrate din Iași, „Evenimentulâ€�, vine și ne spune că un oarecare domn Cuza, scrisese mai demult, în epigramele sale, una aproape la fel cu a țaței și o citează întreagă: Iată-le amândouă aceste epigrame: Teleor Țața E lucrul natural, Iubitul meu amic: Cu cât te ... d-l Cuza o publicase demult și care s e găsește în toate antologiile didactice. Dar asta n-a fost destul; se vede în adevăr că o nenorocire nu vine niciodată singură; căci iată că tot amicul meu Teleor s-a supărat de asta. În două numere consecutive ale „Secolului XXâ€� se leagă de mine. Epigramă' lui I.L. Caragiale Și după ce pe la Regie Fuseși atâta timp mai ... noch kleiner ist. urmează epigramele: A.C. Cuza (1886), Teleor (1901). Și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... de diferite densități turnate în același vas. Da, mon cher , în natură știm de mai nainte care va fi deasupra și care va fi dedesubt, în lume, însă, sunt nebuni care conduc pe oamenii cuminte, sunt pungași care împart dreptatea oamenilor cinstiți, sunt arlechini care legiferează pentru popoare serioase. Ei, ce ... după câtva timp, șopti, ca și cum și-ar fi vorbit sieși: A mea ... mă costă... chestie de noroc... Cosmin se uită drept în ochii lui Candian, și în privirea lui era întrebarea: "A ta, te costă? când n-ai de unde, cum te costă?" — Numai eu am fost așa de ... le risipi suflând în ele, capitalul tinereții unora le dă femeie, altora le dă femeie, casă și masă... Cosmin, de felul lui palid, se aprinse în obraji; tuși de câteva ori; răsuci o țigare; sorbi din ceașcă, deși nu mai avea cafea; se căută în buzunare fără a ști ce caută; scoase batista; o puse pe masă; scutură fărâmiturile; aruncă jos șervetul și batista. — Mon cher ... continuă ... nenorociți, care au greșit să se însoare cu femei tinere. Dacă e vorba însă de bărbații care se ridică și se îmbogățesc prin turpitudini... o! ...

 

Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor

... a cărui adâncă cuminție e tipărită într-o mulțime de proverburi, unele mai înțelepte decât altele; a cărui închipuire minunată e zugrăvită în poveștile sale poetice și strălucite ca înseși acele orientale; al cărui spirit satiric se vădește în nenumăratele anecdote asupra tuturor națiilor cu care s-a aflat el în relație; a cărui inimă bună și darnică se arată în obiceiul ospeției, pe care l-a păstrat cu sfințenie de la strămoșii săi; al cărui geniu, în sfârșit, lucește atât de viu în poeziile sale alcătuite în onorul faptelor mărețe. Și spre dovadă: Care din noi nu a fost legănat în copilăria sa cu dulcele cântec de Nani, puiule și cu povești pline de zmei ce alungă pe Făt-logofăt, cu o falcă în cer și cu una în pământ? Care nu a fost îngrozit cu numele de strigoi, de tricolici, de stahii, de rusalii, de babe-cloanțe, care ies noaptea din ... a pozei lui și te vei încredința că un zugrav n-ar putea nicăieri să-și îmbogățească albumul mai mult și totodată mai lesne decât în

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... providenței, Pe mii de miriade de repezi cherubimi. Cerească armonie organe mii răsună; Poeții-eternitătii, serafi întraripați, Sub degete d-auzuri vii arpele înstrună, Răpiți în adorare, de Domnul însuflați. Ființe de simțire, cu totul de vedere, Contemplă în mirare p-eternul Iehova, În marele panhymniu, în sfânta preveghere Întreg nemărginitul răsună: Osana! P-același tron, d-a dreapta, născut în preștiintă În sânu-eternității, de angeli nevăzut, Etern era și Fiul, cu Pater d-o ființă, Ca dânsul fără margini și fără început. Când pater al puterii ... tot mai nainte, din toți mai greu — Satan. Acesta, ca alt soare, și încă și mai mare Și repede ca mintea, cu uiet ajungând, În Tartar urlând cade, s-afundă ca-ntr-o mare, Cât universu-n spațiu deschide volborând. Se varsă, stropesc flăcări, ca insola răsare, Lăut în focul gheenei, ca-n jurământ fatal, Uimit scutură capul, se-neacă de turbare Și grință la cer dinții teribil, infernal. Cu-același zgomult cade și Belzebuth, Astaroh, Talmuth, Hamos, Asmode, Dagon, Mamuth, Baal, Astoret, Isis, Orus, Moloh, Balmol, Briaroh, Brihmuter, Gorgon, Bulhah, Rimnon și Belial. Tartarul zbiară ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... și străvezii, ca niște pâlnioare de ceară... Libertatea mea era fără păcat, frumoasă, cu poteci șerpuite printre ciucuri de flori sălbatece, cu drumuri gălbui adâncite în depărtări, părând că fug și să înfig în fără-fundul cerului... Năluciri fermecătoare. În prima noapte de tortură mă simții înjosit, rob, năbușit de atâtea păreri de rău. Închideți un pui de leu în gratii de fer și îndopați-l cu carne proaspătă... va privi lung îngusta sa încăpere, va închide leneș și ofilit ochii și-și va pleca ... aritmetica, geometria și algebra, cu socotelile lor reci, simbolice, micșorară focul sufletului meu încet-încet, pe nesimțite. O ghiulea înroșită la foc, când o arunci în apă rece, azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab ... Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma dacă ai scoate o singură piatră, -- Iașii, încă o dată, până în 1830 nu era cunoscut lumii decât din buletinele armatelor imperiale rusești și, în cercurile literare, din câteva relații scurte și nu tocmai exacte ale câtorva călători, baronul Trott și alții. Un italian, de numele căruia nu-mi aduc ... câtorva cronici vechi se contrazic fără încetare, și se contrazic mai ales cu un rest de inscripție găsită, nu de mult, pe o marmură ciuntită, în săpăturile vechiului fort roman Caput Bovis , la Galați. Tradițiile duc întemeierea lui la niște vremuri foarte depărtate: Cantemir, care e autoritate în ceea ce privește Moldova, pune obârșia lui în seama lui Ștefan al V-lea cel Mare, și vorbește astfel în capitolul IV al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava, ca să poată apăra ... și țara rămăsese fără apărare. Iașii, ca și atâtea alte târguri, se supune soartei, și așezat fiind la marginile împărăției și a Daciei, ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei

... negațiunea a toată independența, a toată libertatea și legalitatea din lăuntru! Domnii nu se mai aleg de țară; ei se numesc în Constantinopol sau, mai bine zicând, în Petersburg; și nota contelui Nesselrode contestă națiunii române până și glorioasa sa origine! Când prezentul era atât de negru, iată și viitorul ce în 1852 ne aștepta! Principatele erau în ajunul de a fi luate de către Rusia zălog pentru cheia Sfântului Mormânt ! Sub pretext de a se ocroti grecii ortodocși ... la speranță, Francia, Anglia și Italia ridicau mănușa ce Rusia aruncase lumii civilizate. Rezbelul Crimeei naște! Drapelele puterilor aliate fâlfâie pe zidurile sfărâmate ale Sebastopolei. În același timp, o mână de români se fac pelerinii și apostolii naționalității lor. Ei străbat în oficinile presei și în cabinetele diplomaților; glasul lor ajunge până la tronurile monarhilor, arbitrii lumii! Energia și elocvența lor devine stăpâna opiniei publice; și România este copilul de predilecțiune ... în 1821-1828! Pacea de la Paris se încheie în 18/30 martie 1856. Românii sunt chemați de a se rosti înșiși ei în

 

Alecu Russo - Soveja

... pentru mine; îmi povestea mereu la basme în felul Halimalei , și fiecare din povestirile sale, adunate în multîncercata sa viață, cuprindea axiome din morala orientalilor. În ziua dintâi, când ne-am văzut, el, trăgând din ciubuc, îmi zise în chip de mângâiere: "Nu te mâhni; toate acestea vor trece. Supărarea nu este de nici un folos... la astfel de împrejurări trebuie să faci ce ... să meargă să-i taie capul!" La turci, unde-i vorba, acolo-i și fapta... Peste trei zile însă, vizirul fu mazilit și altul veni în locul său. Ei! Spune-mi acuma, rogu-te, nu e mai bine să-și caute omul singur mângâierea?..." N-am de fel ce face; să mă primblu nu pot, căci prea e vremea rea... singurele-mi petreceri sunt de a trage tutun, de a ... dl ministru; tindele erau pline de slujitori, de gens-d'armi (oameni ce sunt astfel numiți, fiindcă niciodată n-au umblat serios cu vreo armă în mână), de comisari și alte felurite fracțiuni ale stăpânirii, însărcinați cu păzirea orânduielii publice. Toate acestea nu mă deșteptară de fel ...

 

Ion Luca Caragiale - Lună de miere

... de trei ori, așa că fără voie mă ridic și mă uit ca la un semnal ce mi s-ar da după-nvoială. O doamnă în vârstă — o văz bine la lumina lămpii din coridorul vagonului; ea a tușit. E un fel de mahalagioaică... N-o cunosc... Mă reașez la loc, și, întorcând privirea înăuntrul compartimentului, văz că domnul a trecut lângă ușă în capătul cestălalt al banchetei, drept în fața mea. Închiz un moment ochii. — Pardon! auz un glas de femeie... Și simț că mă-nghioldește cineva împingându-mi genuchii. Mi-i retrag ... de loc... de loc?... — Nem tudom! — Bată-te Dumnezeu de boanghen! zice tânăra. Pe urmă cu humor: — Mișule! Mișule! ci, haide odată! În același moment domnul care doarme începe să sforăie. Domnul cel tânăr se scoală din fața mea și trece iar la locul unde l-am găsit întâi ... tânără. Cocoana se scoală de lângă mine și-mi trece în față în locul tânărului. — Culcă-te și dumneata, mamițo; e târziu! zice tânăra. În

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>