Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) PRINDE
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 578 pentru (SE) PRINDE.
Alexei Mateevici - Deasupra Târgului Bârlad
... țara, Grădină, vale, deal și șes, -- Ș-acuma roada am cules. Mai mult de foame nu ni-i frică, Sătui ne ține Muntenia, Degeaba oastea se ridică, Și prinde toată România". Așa hârtie-a fost legată De-un snop de pâine aruncată. O, Doamne, unde-i ispășirea, O, Doamne, unde-i mântuirea ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților ... ca o apă care bate într-un țărm, urcă pînă la el și îl face să-și plece urechea și să asculte. Vii, ochii lui se aprind și licăresc și mîna-i albă, ca și cum ar vrea să culeagă zvonurile împrăștiate în aer, se întinde și dibuiește prin întunerec... Afară însă, dulce, domoală și liniștitoare, noaptea își caută ritmul și se statornicește. Luna, înălțată sus, a chemat ochii visătorului care se privește în ea și se recunoaște cum va fi mai tîrziu, o palidă mască, cu ochii abia însemnați și gura mută închisă pe veci de un zîmbet amar. Spectrala figură ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... călătorilor și pleacă toți bombănind: "Mai bine am fi băut dintr-o mocirlă, zvânta-ți-ar Dumnezeu apele tale amare și spurcate!" Abia când i se mai ținea viața într-un fir de păr, ajunse unchiașul la poarta de argint a Sfintei Vineri. Și cum se apropie de ea, Murga se trase înapoi spăimântată de-așa mândrețe, c-o fi având dobitocul abur în loc de suflet, dar văzul e tot văz. Peste porți, mai dincolo ... spuzeala de stele, nici zorile cu revărsatul lor, nici curcubeiele n-ar fi întrecut acest palat, minunea minunilor. În pragul porții bâzâia o albină, care se roti o dată și trecu în pasăre, se roti a doua oară și se prefăcu într-o ciută, se roti a treia oară și se prefăcu într-o fecioară albă ca laptele, cu părul ca un abur auriu. — Intră, îi zise ea, intră, că trebuie să fii om bun ... mine. Moșul, cioc-boc, până dădu de buzele cazanului. Și când îl scoase de-o șchioapă, părul înflori. Când îl scoase de două palme, părul se scutură. Iar de-l scoase pe de-a întregul, părul legă pere care crescură cât pumnul, ...
Vasile Alecsandri - Fata cadiului
... ți alege-un pui de zmeu Din cincizeci de bahameți, Bahameți cu perii creți, Și-ți fă singur izbânda Ca să-ți capeți dobânda." Tinerelul se scula, Lui Novac se închina, Mâna dreaptă-i săruta [4] Și la grajd se îndrepta. Iar la grajd dacă mergea, El un mânz își alegea, Mânz de fugă sprintenel, Ieșea-n vară pătrărel [5] Mânz ce fuge ca șolcanul ... colea Ca să-mi dai o floricea, Dar mi-o dă cu mâna ta, Ca să-mi dreagă inima." Copila cadiului Din satul Odriului Bujorică se făcea Ș-o garoafă culegea O garoafă ca și ea, Apoi singură-o ducea Celui mândru Novăcel, Avere-ar parte de el! Feciorașul se pleca, De mijloc o apuca, La sânu-i o ridica Și la fugă se-arunca, Și din fugă-o dezmierda, Mii de sărutări îi da. Iar cea roabă medioară Și de minte cam ușoară Spaimă singură-și făcea Și ... turcești port numele de cadâne. ↑ Expresie turcească ce însemnează: Vină până colea. ↑ Adică: încăleca pe o iapă de soi tătăresc. ↑ Acest fapt se găsește raportat în călătoria dlui de Lamartin în Orient. Un arap furând calul altuia, acesta ...
... în carul Marei Urse, Doar voi găsi un astru nespeculat de-un altul. Cuvinte fără noimă urcau, dar, orice vorbe Din gura ta căzute, mi se păreau divine, Puteau să cînte-n pace și harpe și teorbe, Căci n-auzeam nimica, de te-ascultam pe tine. Și-acum e gol salonul ...
... Vasile Alecsandri - Bogdan I Lăpușneanul cel cumplit [1] Stă pe scaun poleit. Curtea-i plină de boieri, Vornici, hatmani, vistieri Ce se-nchină Domnului Și se tem de ura lui Că ura lăpușnănească E peire boierească. [2] Iată, mări, că deodată Un luceafăr se arată Cu chip vesel și domnesc Și cu mersul voinicesc! Cine-i mândrul tinerel, Care-i tras printr-un inel? E Bogdanul cel glumeț Și ... fie strălucitor. De era el medior, Îi da postav gălbior, Ca să-l prindă binișor. De era el mititel, Îi da postav albăstrel, Ca să se mândrească-n el! III Liteanul se bucura, El în casă că intra, Lui Bogdan că arăta Trei copile tot de-un stat, Tot de-un chip asemănat. Albe gingașe tustrele Ca ... cu dânsa, Culeagă-mi ea inelul, Inelul cu degetul, Căci am sabia-nsetată Ce dorește cap de fată". Din trei două nici mișca, Iar mireasa se pleca, Pe covor îngenunchea, Ca o floare se-ndoia, Și inelul culegea Și-n degețel și-l punea. Ochii mirelui sticlea, Inima-i se-nveselea. El mireasa-și ridica, Pe ochi dulce-o săruta Și pe brațe mi-o purta Și-n rădvan că o punea Și spre țară ...
... părea că doarme ușor, gata să tresară la cel dintâi sunet al deșteptării, pe care nu mai avea să o audă. De pe față i se dusese urma de zbucium ce rămâne după o boală plină de chinuri; în locu-i răsărise zâmbetul acela cuminte ce-l prindea atât de bine ... tine! Băietul mamei, băiet. Iar bătrânul căuta s-o liniștească: — Taci, Mărando, așa a vrut Cel de Sus. Apoi veni lângă ofițer, se opri la o parte și spuse: Să trăiți, domnule sublocotenent, nu vă supărați, așa-s femeile, mai slabe. Cu două zile înainte, se dăduse ordinul de zi prin care Stan Petre era făcut fruntaș. Doi dintre camarazi îi cusură, pe mânecile tunicii, galonul împletit din mătasă: puseseră mână ... gâtul fratelui său. Iar maică-sa, cu degetele ei groase, de-abia îi atinse fruntea și-i așeză capul pe pernă: — Așa, să nu se lovească, dragul mamei. Preotul sluji puțin, apoi patru soldați așezară sicriul pe o năsălie și-l scoaseră afară. Soldații se descoperiră. Ningea des, cu fulgi mari, ce cădeau ca niște flori albe de cununie. Preotul trecu înainte, apoi veneau cei ce purtau năsălia, cei doi ...
... Pe mine?... — Pe tine. — Jurați!... zise Duman, scoțând cuțitul din teacă. — Jurăm!... răspunseră ceilalți, încrucișând cuțitele cu el. Dar n-apucase să se piardă în sânul codrului ecoul acestui de pe urmă cuvânt jurăm, că un tropot de cal se auzi în apropiere, și, iute ca fulgerul, un om descălecă și se înfățișă dinaintea hoților. Era căpitanul. — Ce larmă se aude între voi? Toți muțiră dinaintea lui, văzându-i fruntea încărcată de mânie. — Nu răspunde nimene? adause el cu un glas care răzbătea ca ... calul voinic, îi zise cu un aer de binefăcător: — Haide. — Dumnezeu să-ți scurteze calea și să-ți lungească zilele, răspunse cerșitorul închinându-se adânc. Biciul plesni în aer și calul plecă în trap mare, ridicând valuri de colb în jurul căruței. — Se mai aude vorbind pe aice de Codrean? întrebă, după câtva timp de tăcere, stăpânul căruței. — Se aude și nu prea. — Dar de Șanta? — De Șanta?... Așa ș-așa. — Drept să fie că-i încurcată cu hoțul? — Ha ... — Frate!... zise cerșitorul tresărind. — Frate!... da!... însă frate numai de sânge, dar nu și de inimă. În acest timp căruța înaintase iute, soarele ...
... silite ce leagă negreșit între ei vremelnicii locuitori ai băilor, dar tot păstra oarecare depărtare între ea și gloată. Sistemul egalității, ce niciodată nu va prinde de tot rădăcină pe pământ, are însă acolo o părticică deloc neînsemnată unde el domnește în toată puterea sa. Acel loc se numește Lobogo și este o baie rece în care fierbe necontenit gazul carbonic. Șase oameni pot de-abia să încapă în el, dar nenorociții! d ... munți o vizitează poate; iar cum sosește luna lui iunie, atunci, ca o persoană leșinată ce își vine în simțiri, el începe a prinde la suflet sau, mai bine zicând, la suflete. Casele se locuiesc încet-încet, și în puțină vreme el se transformează într-un târgușor viu și plin de tot soiul de figuri străine. Munții de pemprejur pierd sălbătăcimea lor, pentru ca să se prefacă în primblări misterioase, și în locul unde cârâiau cioarele mai înainte, acum o bandă de muzicanți de la Cronstat cântă fel de fel de ... uciși de săgețile sarcasmului. Însă, o! ticăloșie omenească! Vine o vreme, un minut, unde fieștecare luptaș din acel război, până și cel mai mare erou, se vede silit a părăsi câmpul gloriei și a se
Ion Grămadă - O noapte de groază
... ușa cu zăvorul, am tras parul de-a curmezișul și mi-am luat, apoi, colțunul să împletesc. Pe slugă am trimis-o să se culce în grajd. Cina o luasem de cu vreme, încă pe când se zărea afară. Copiii nu dormeau, ci se jucau prin casă cu un cal de lemn, înțepenit pe roate, pe care-l puneau să-l tragă mâța. Stam așa, pe gânduri, și împleteam ... or aduce, a doua zi, părinții de la nuntă. Într-un târziu, deodată, începe câinele să hămăiască așa de furios de gândeai că se sfarmă. Mie mi se tăiară, atunci, picioarele de pe la genunchi și-mi îngheță inima de frică. Copiii se ghemuiră într-un cotlon, lângă sobă, cu ochii mari și cu buzele deschise, aproape-aproape să înceapă a plânge. Mă dau, încet, lângă ... Tâlharii începură să vorbească iarăși și să suduie groaznic, lovind din nou cu muchia toporului în ușă. Erau, însă, cele din urmă izbiri, căci îndată se auziră bocăniturile ciubotelor și omătul trosnind pe gang. Se îndepărtară. De acolo, din pat, căutam să prind cu urechea trosnetul pașilor ca să știu în ce parte
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... Caraimanului, Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului !... II Stă Caraimanul 'nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea sus ; Slăvitul zilei împărat Încet se lasă spre apus. Și cum se uită la moșneag, Se mai oprește-o clipă-n loc : I-azvîrle cu un zîmbet drag Pe frunte-un diadem de foc. Iar după culmi, doi nourași, Urcînd tiptil ... Grăiesc încet... Un scurt popas — Și spre brădet Pornesc la pas Cei trei călări... Sus, peste plai, Tăcutul crai Al nopții reci, Umbrind poteci, Se-nalță-n zări... Și neguri cresc, S-anină-n crăngi ; — Se tînguiesc Și plîng tălăngi Pe căi pustii... Se duc uitați Cei trei fîrtați, Săltînd în șa, Plutind așa, Ca trei stafii... Dar cînd ajung La cotituri, Un chiot lung Din mii de guri ... dată ! Acum o prinde frumușel, Acum o lasă și-o îngînă, Și moare fata după el Cînd o-nvîrtește pe sub mînă... Iar cînd ceilalți se-aruncă-n joc Și-abia se-ndeamnă slab din gură, Tot el aruncă, la noroc, Cea mai frumoasă strigătură... VIII CU FRUNTEA-N MÎNA ALBĂ... Cu fruntea-n mîna albă răzemată ...