Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) ÎMPODOBI
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 197 pentru (SE) ÎMPODOBI.
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... plăcerea de a-ți răspunde în acest moment, dar probabil toți colegii noștri din Academie. Căci ne aflăm pe un tărâm unde cercetările se apropie de oarecare exactitate științifică și pot conduce la câteva dovezi convingătoare. Lucrul se schimbă când trecem la aprecierile curat literare, unde dovezile exacte nu sunt cu putință, unde judecata se întemeiază adeseori pe elemente prea subiective și unde e totdeauna greu (iar la noi - cu lipsa unei tradiții literare statornicite - mai greu decât aiurea) să ... Alecsandri a auzit și a înțeles că în murmurul poporului e o muzică naivă și sentimentală a doinelor ce se cuvine să fie notată, că este o muzică eroică a baladelor ce se cuvine și mai mult să fie scrisă". Dar eu întreb: de ce "și mai mult"? Pentru Alecsandri, ca și pentru unii din noi, se cuvenea tot așa de mult să fie păstrată sentimentalitatea doinelor, căci deși - după luminoasa d-tale cercetare - partea eroică și cumințenia politică sunt mai ales ... nu l-ar fi îndreptățit niciodată să introducă în textul baladelor schimbări cari le-ar falsifica. Toate poeziile în adevăr populare, prin urmare foarte răspândite, ...
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o ... adaose: — Pentru a-ți paradosi limba românească după toată rânduiala, ca să o înveți cumsecade, spre a o ști precum se cuvine, trebuie să începem de la început. Vei ști deci că limba românească are patruzeci și una de slove, care se împart în trei soiuri: glasnice, neglasnice și glasnico-neglasnice; și anume, glasnice sunt: Az, Est, Ije, I, On, , Ier (ÑŒ), tiÅ , Io (I– ), ia, Ia ... ...
... vulturul la țintă, pâc, tragi cocoșul și dai foc. Tai, acum, piciorul galiței, îl cureți de măduvă și-l fierbi în lapte clocotit ca să se ducă carnea de pe dânsul. Așa am făcut eu asta. Cărășel scoate, iarăși, trișca din brâu și le-o arată. Băieții se-ndeasă mai aproape, c-un ochi la diac și cu altul la trișca de os alb. Glasul lui Cărășel scade, acum, prefăcându-se într-un șoptit tainic: - În noaptea spre Sfântul Gheorghe, o împli cu vin pelin și-i astupi borțile cu ceară. Dar la ce, măi Piticot ... le sfârâiau picioarele, băgând în groază, cu țipetele lor, toate babele și câinii din mahalaua Precestei… Cărășel era un pezevenchi și jumătate și, măcar că se afla cu un picior în groapă și cu altul deasupra, totuși, nu se lăsa de ghidușii. Într-un rând, cumpărase cu trei lei „sainâ€� o iapă de la un țigan, bătrână și slabă de-i ieșeau coastele ... de la comună îl chemară pe Cărășel printr-o mărcuță, cum era obiceiul pe vremea aceea, ca să-și dea seama de fapta lui. Serafim se duse la comună cu fața smerită ca un călugăr. Iapa cu pricina se ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... mari. Și mama Stanca, ferind-o de scântei, îi zice încetinel: "Dormi puiul mamii, dormi!" Sultănica strecură, printre genele ei de catifea, două lacrămi. Una se întinse pe obraz, iar alta îi încreți gura. Fata Kivului e cum arar se mai află sub soare. Chipul ei parcÂar fi zugrăvit: alb și cu două răsuri pe obraji. Ochi negri ca mura, frumoși de pică, dar ... frânge. Multe capete a sucit. Mulți ochi au jinduit-o. În horă fură toate privirile, și ea s-aprinde d-ai crede că se topește. Și ce vâlnic, și ce năframă, și ce cămașe de borangic, galbenă ca spicul și subțire ca pânza păiajenului, încât i se simte tot sânul, pietros ca poama pârguită, cum se bate când abia răsuflă de osteneală. Să crape de căldură, nu-și sumete mânicuțele în fața flăcăilor. Să se îmbrebenească ea cu gălbenele și bujori, cu creițe și cu ochiu-boului? Nu scrie la dânsa așa țigănie. He, arareori, numai ce-o vezi cu ... Și când biata fată stă-n genuchi, suflând din băirile inimii, odată îi dă brânci și cade pe spate. Sultănica e leită-poleită răposatului. Când se ...
Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti
... romană și un guvern de quatrumvirat, ce diferă foarte puțin de consulat. Dupe căderea imperiului deveni pradă Longobarzilor și altor conchistatori, iar mai în urmă se transformă în republică; dar neputînd să reziste rezbelelor civile din secolii meziani, ce devastau Italia, se supuse Republicei Venețiene și se guvernă de dînsa pînă la 1796, cînd se încorporă cu imperiul austriac. Între monumentele demne de vizitat se numără catedrala cea veche de stil mixt, dar delicat și prea impozant, în care se văd o mulțime de statue, picturi antice în afresco și caustice, și altele mai noi de cei mai renumiți artiști italiani din secolul al XVII ... — Nu, din nenorocire, dar aș dori prea mult s-o cunosc. — Atunci nu ai decît să ordoni supusului sinioriei voastre, și dorința ți se va împlini. — Te rog, venerabile părinte, narează-mi această istorie și mă vei îndatora foarte mult. Călugărul meu se puse pe un scaun față în față cu monumentul despre care ne este vorba, și începu narațiunea în felul acesta: „Celebrul maestru Donizetti s ... născut în orașul Bergamo, la 25 septembrie 1798. Părintele său, trăind din puținul venit al unui post civil ce ocupa, nu putu a
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... lipsească. — Ascultăm!... răspunserăm toți punând mâna la coardă. Apoi ieșirăm din primărie spre a ne duce fiecare la casele noastre. Neculai Drugă se apropie de mine și-mi zise: — Ai auzit, Andrei?... Trebile se-ncurcă. Nu-i a bine. — Bine, rău, n-ai ce face, răspunse Vasile Grăunte; dacă-i poruncă s-a mântuit ... caporalul în frunte. — Pușca la umăr!... Marș!... Atunci cu piciorul stâng înainte plecarăm. O sută de căciulit și de pălării, o sută de năframe se ridicară deodată în aer pentru a ne ura drum bun. Tot satul ne petrecu pănă la poarta țarinei; moș Toader a Paraschivei ... cu vorbe de îmbărbătare în gură veni și el în cârja lui dimpreună cu mulțimea, iar Anton Aghiuță, un pitic ghebos care era caraghiosul satului, se acăță deasupra porții strigându-ne în gura mare: — Mergeți sănătoși, copii! Să-mi aduceți fiecare câte un pistol ca să aflu cum e turcul ... omului pănă a nu intra în nevoie, dar odată intrat, apoi, vorba ceea, își pune capul între umere și merge orb înainte. Așa se
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... rece, în care Murgana se juca cu botul ei dulce, moale și care mirosea a lapte muls numai de-atunci. Murgana, după ce se mai odihnea, iar bea, și bea și bea, și apoi se uita la stăpâna ei și iar bea. Și Smărăndița zicea oftând: — Aide, Murgano, sora mea; aide acasă: ne așteaptă mama... Mama?... Nu!... ne așteaptă ... proprietarul era tânăr. Tânăr de vârstă era el, dar bătrân de suflet și casele erau bătrâne de vârstă, dar trainice și tinere-n ziduri. Și se vedeau... se vedeau bine ori de unde din sat. Dacă ieșeai dimineața în zori, când mugesc vitele spre pășune, ori la nămiez când e soarele-n puterea ... coada, când la dreapta, când la stânga, când în sus, când în jos, tot de ele dai cu ochii; tot pe ele le vezi fudulindu-se tot acolo în vârful dealului și seara după soareapune, când se potolește lumea și se joacă toți copilașii și vin să ceară la mama, din găleată, lapte muls cald, fiecare cu covățica lui și cu bucățica lui de mămăligă, și ... și mai tulbure fericirea blândă care-i alinase sufletul ei chinuit, mâhnit, zdrobit. Smărăndița, fiica Ilinchii, asta era totul în lume pentru Ilinca, mama Smărăndiții. ...
... a fost lipsit de un pic de răutate intenționată vroind oarecum să mă răzbun de timpurile pe când le văscuiam noi cizmele turcilor. Ei!... așa se întoarce câteodată roata lumei. Turcul, după ce îmi făcu o temenea cu tot ifosul lui de ex-suzeran, se așeză dinaintea mea, își scoase periile, șipurile cu vacs și începu să mă facă frumos la picioare. Dar fiindcă orice faptă omenească, cât de neînsemnată ... mărise peste măsură de mult ce fixam toate tufele unde de câteva ori parcă văzui chiar mișcând blana ursului. Apoi, din vreme în vreme, când se clătina vreo creangă pe copac, un fior rece mi se strecura prin trup și părul mi se ridica măciucă în vârful capului. Dacă vrei să știi, iubite cetitor, ce va să zică a aștepta să dai bună dimineață cu trei ... la ochi și... O! Doamne! ce văzui! în loc de înfricoșatul urs, văzui o veveriță mică și sprintenă care sărea de pe creangă pe creangă, se uita galeșă la mine și părea a se strica de râs de fiorii ce-mi dăduse. Iar eu nu tăgăduiesc că în acea clipă de strașnică emoție am simțit o nespusă bucurie, văzând ...
Costache Conachi - Visul amoriului
... Prin prăpăstii, munți și dealuri, ostenit călătoream. Și pe drumuri neumblate pururea ne învîrteam. Mă rătăcisăm cu totul, nu știam unde mai sînt Și mi se părea tot locul pentru mine un mormînt, N-aveam cale hotărîtă, vînturile ne purta Și-ntr-o parte și într-alta și nu mai puteam ...
Anton Pann - Norocul și mintea
... pe loc lepădară Și d-acele pietri scumpe încărcară, Alegînd ei numai cele mai frumoase, Care socotiră că sînt mai prețioase. Nici nu așteptară să se lumineze, Ci plecară-ndată să se depărteze, Lăsînd pe ciobanul cu plosca în mînă Și privind la dînșii răzimat p-o rînă. Iar Norocul care să necăjea tare De a ... n-a fost mai cu minte, A găsit cu cale aceste cuvinte, Și mai vîrtos zise că această treaba Fără-ntîrziere să se facă-n grabă, Ca nu cumva asta mare norocire S-o soape din mînă cu vro preltmgire Deci la prinz poftiră pe neguțătorul Ca să ... duce Să-ntreb de voiește și fiu-ml cel dulce. Ș-în prînzul acesta după ce cinstiră Pe neguțătorul și îl omeniră, Cînd vru să se ducă, îl petrec grămadă Și duce la mare cu mîndră paradă. Aci cum sosește, la fiul său spune De va să se-nsoare și să se cunune. El, nerodul, fuse la vorba lui gată Ca să se însoare, să ia așa fată. Deci dar negustorul, văzînd că voiește Șade lîngă dînsul și îl sfătuiește Ce fel să
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... sosește, cu chiu, cu vai, la București. În urmă — din atâta viață irosită pe meleagurile acelea, unde neam de neamul ei n-avea să se mai întoarcă — nu mai rămânea decât un nume, crestat pe-o cruce de lemn, în cimitirul satului: "Ion Grigorescu". Înainte... se făcea parcă și mai pustiu, și mai întuneric. Trăia în București, în mahalaua Cărămidarilor, o mătușă a ei, văduvă — femeie vrednică, bună ... opt vieți rămase fără nici un căpătâi. Constantin și Elena, care poartă jos semnătura Ghiță Grigorescu și leatul 1853. Cei din sat pretind că ea se datorește lui Ghiță Grigorescu, unchiul marelui pictor, care era și el zugrav de biserici." — Tu ești, Ruxando? Și două brațe se deschid, cu drag, să-i cuprindă pe toți. Ce încăpătoare sunt casele săracilor! Copiii parcă s-au trezit acolo de când lumea. Cu veselia, cu ... au pus numaidecât stăpânire pe casă, pe curte, pe uliță. Numai Nicu sta totdeauna retras. Gălăgia celorlalți îl speria. Mișcările lor violente îl fâceau să se depărteze, înfricoșat ca de o primejdie. Era un copil tăcut, timid, străin pe pământ. El se ...