Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (ÎN) SUS (PE SCARA)
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 188 pentru (ÎN) SUS (PE SCARA).
... Alecsandri - Margărita Margărita de Vasile Alecsandri 1870 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I În una din serile iernii de la 1850, palatul X din orașul Iași era luminat ca pentru o serbare mai deosebită. Toate ferestrele străluceau pe întunecata lui fațadă, și trecătorii din strada mare zăreau înlăuntru un mare număr de dame și cavaleri înotând în valuri de lumină. Un lung șir de calești elegante se opreau una după alta la scară, și din ele se coborau alte dame și alți cavaleri întârziați, care se suiau repede la rândul de sus, în sunetul armonios al unei orhestre și intrau apoi în salonul cel mare al palatului. Acea sală ornată cu oglinzi nalte cât pereții și cu lăzi de portocali, înșirate de-a lungul colonadei ... contradansului Alexis o duse la locul ei, tânăra mireasă îi zise strângându-l de mână: —Mă încred în cuvântul d-tale. El se închină în tăcere și peste puțin timp ieși din bal, purtând în sufletul lui o comoară de simțiri vesele și dureroase, care îi aduceau în
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... dârjilor ungureni, Hroiot ros de-nverșunarea ce avea pe moldoveni — Care-n multe sângeroase lupte i-au fost arătat Că nume de viteaz mare pe nedrept și-a câștigat — Luând veste cum că Ștefan domnul lor atunci s-afla În ținuturi depărtate, având cu el oastea sa, Socoti că favorabil prilej altul n-a găsi De moldoveni și de Ștefan deodată a ... va scăpa, Și-a sudorei sale roduri va putea înc-aduna; Însă d-odată lăcusta cade toată pe câmpii Ș-într-un clip în praf priface țarini, hoalde-ogoare, vii. Sau după cum primăvara omătul cel adunat Pintre râpi, și d-a lui Febus calde raze săgetat ... vază s-ar fi-ntâmplat L-ar fi socotit că este din ceruri vrun prooroc —„Spânzurați-l! înțepați-l! tăieți-l! dați-l în foc!“ Strigă haiducii, husarii și tot trupul ostășesc. Ș-acum mii de lănci și săbii-pe deasupra-i se-nvârtesc Bătrânul așteaptă moartea fără a se oțări, El pentru tara lui este mulțămit a se jertfi; Dar ... ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... a oprit nicidecum de a admira mai târziu frumosul și mărețul apus al soarelui. Un entuziasm poetic ne-a pătruns pe toți, până și pe judecător; căci priveliștea era vrednică de a încânta sufletele cele mai adormite și vrăjmașii cei mai aprigi ai naturii. În dreapta noastră un lanț de munți, printre care Scăricica se înălța cu mândrie; în stânga alt lanț de dealuri îmbrăcate cu tufari sălbatici; în urmă-ne, ca o strajă depărtată, Pietricica, ce pare că păzește târgulPietrei, culcat la picioarele ei; în fața noastră, un amfiteatru de alți munți acoperiți cu brazi nalți, care se zugrăveau ca o armie întreagă pe cerul înflăcărat de razele cele de pe urmă ale soarelui. Din toate părțile tot înălțimi, și înălțimi adevărate, care te fac și mai mic decât ești și la care trebuie să te ... să mă răcoresc. Cerul era senin; câteva stele luceau deasupra bisericii și unele se iveau printre copacii ce acopereau vârful munților. O tăcere înfricoșată domnea în toată mănăstirea și numai din vreme în vreme se auzea în vale urletul unui câine din sat sau țipete sperioase ale unei bufnițe ascunse în
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... pierdut în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieții mele, rivalul meu în jocul de arșice și în azvârlitura de pietre pe deasupra bisericii Sfântului Ilie din Iași, vecină cu casa părintească. Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul de altul; eu înălțându ... adică o piatră rotundă legată de capătul unui pac de șfară, și când vedea pe deasupra capului înălțându-se vreun zmeu străin, deodată azvârlea piatra în văzduh și o azvârlea cu atâta măiestrie, încât piatra zbura totdeauna pe deasupra sforii zmeului și cădea iar lângă el. — Al nostru-i, cuconașule!... striga Porojan cu glas triumfător; și, în adevăr, trăgând șfara lui încâlcită de acea a zmeului, acesta în curând cădea în mâinile noastre. Ce bucurie!... Nici o comoară nu putea plăti acea izbândă. Tovarășul meu, pe lângă aceste dispoziții de știință strategică, mai poseda și aplecări artistice; el suna din drâmbă cu un talent la care nu am putut ajunge niciodată ... robi, servitori din casa părintească, și anume: Stoica, vizitiul tătâni-meu, care avea mania de a fura tingirile cu bucate din curțile boierești pe unde părintele meu se ducea în ...
... la moară; ba se temea să nu răcesc din cauza umezelei, ba, Doamne ferește, să nu mă-nec, tot vorbe fără temei, care-mi intrau pe-o ureche și-mi ieșeau pe cealaltă; iar eu, nebăgător de seamă cum eram, îmi puneam pălăria pe ceafă și mă duceam pușcă la moară. De la un timp observai că de câte ori mă întorceam de acolo, trebuia să întâlnesc pe Ion prin împrejurimi, făcându-și feliurite trebi, însă tot mai trist și mai slăbănogit îmi părea. Oare nu cumva?... gândii eu în mine... Ce vorbă!... Ar pute să-i fie bunic, nu tată!... E cu neputință. Astfel nășteau și pereau, rând pe rând, prepusurile în mintea mea. Într-o zi coborându-mă, după obicei, la iaz, văzui pe Ilinca cum sta într-o mică luntre legată de mal. Atunci, fără să mă gândesc mai departe, sării în luntre, o desprinsei, și din două, trei lopeți, o dusei la adânc. Negreșit, n-am avut nici o precugetare când am făcut toate aceste, căci ... iubeam pe Ilinca, nici ea nu mă iubea, ci eram numai ca niște buni tovarăși din copilărie... Dar acum, fiind așa aproape de dânsa, legănat ...
... mai multă. Știa pe toată lume, și toată lumea îl știa pe el; nu intra în mintea lui gândul că i s-ar pune cineva în drum când îi zice: „Eu sunt Busuioc de la Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar bagă de seamă, răspunse tatăl. Și nici nu ar fi fost ... ce drumurile s-au umplut, i s-a trimis stăpânirii răspuns precum că n-a fost cu putință să-i oprească pe oameni la casele lor. Drumul de țară de pe valea Crișului Alb, ajungând în apropierea șesului, la Maghierat, se despică-n doauă, și o parte din cete o ia prin Pâncota spre mijlocul șesului, iar alta apucă spre Șiria ... să înainteze la Arad și să treacă Mureșul în Banat. Sosind la Șiria, cetele trec de-a curmezișa prin sat și se opresc în bătătura de la marginea Câmpiei. Aici e începutul. Satul se-ntinde la poalele celui din urmă șir de dealuri. Din sus de sat locurile sunt presărate cu vii, și mai sus ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... mi-a lăsat impresia de ceva neînchipuit de frumos și nobil -- și misterios. Când a fost gata casa noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu știu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca niște gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În față satul. Aici, la Poiana lui Iurașcu, am cunoscut întâi natura. Cea dintâi amintire de lună o am de aici. Veneam într-o seară cu ... mai frumoase ce am văzut, cu iarba mai mare decât mine și cu nenumărate feluri de flori, era un ocean fără sfârșit -- ori cu sfârșitul în necunoscut -- care-mi dădea fiori pe care îi simt și acuma, dacă-i rechem în suflet. Când umblam pe ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... e? patruzeci și patru... TIPĂTESCU: Vreo paispce... cinspce. PRISTANDA: Apoi să le numărăm, coane Fănică; să le numărăm: două la prefectură. TIPĂTESCU: Două... PRISTANDA: Două pe piața lui 11 Fevruarie... TIPĂTESCU: Patru... PRISTANDA (căutând în gând): Două la primărie... TIPĂTESCU: Șase... PRISTANDA (același joc): Unul la școala de băieți... TIPĂTESCU: Șapte... PRISTANDA: Unul... la școala de fete... TIPĂTESCU: Opt... PRISTANDA ... mi dă în gând ideea? zic: ia să mai ciupim noi ceva de la onorabilul, că nu strică... și binișor, ca o pisică, mă sui pe uluci și mă pui s-ascult: auzeam și vedeam cum v-auz și m-auziți, coane Fănică, știți, ca la teatru. TIPĂTESCU (interesându-se): Ei ... eu... să-mi aprinz numai țigara..." Și, coane Fănică, se scoală de la joc, aprinde chibritul, trage din țigară și vine să arunce chibritul aprins pe fereastră drept în ochii mei... Mă trag înapoi, alunec de pe uluci și caz pe maidan, peste un dobitoc, care pesemne trecea ori ședea lângă uluci. Dobitocul începe să strige, toți din casă sar năvală la fereastră; eu, cum căzusem ... foncție, coana Joițica, coana Joițica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache... (luându-și seama) babachii... Da' eu, unde? famelie mare, renumerație după buget mică. (șade în
... tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta mănăstirei, cu mâinile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan ... și țese păturile ei de flori asupra întregii vegetații pe care o sugrumă cu încâlciturile ramurilor. Un cerdac lung, umbrit și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirii. În zidul lung și nalt al mănăstirii, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută ...
... boieri din chipul lor cel mare. Și eu adevărat acum mărturisesc, Că la postelnicul nimica nu găsesc Din cele ce-ar putea ceva făgădui Ca pe vre o femeie să poată birui. Măcar că dumnealui către mata arată Că multă dragoste în inima sa poartă Iar totului apoi, o mare neunire La a dumilorvoastre deprinderi și la fire. Mata ești prea tăcută, iar dumnealui limbut ... la vizite să iasă, Și ceasul au sosit în care eu gândesc Cu dumneaei prea larg de toate să vorbesc. CUCOANA NASTASÂICA Haidem mai repede în altă odăiță, Ca să scăpăm de dânsul. ZOIȚA Cu alt chip nu-i putință. ÎNFĂȚOȘAREA III ZOIȚA ȘI POSTELNICUL GURIIANU POSTELNICUL (nevăzând pe Zoița) Da zău că-i curios pe toți să-i ocolești Și pentru două graiuri pe nime să găsești. Am fost la hatmanul și nu era acasă; Iar visternicul, atunce vrând să iasă, Nici nu m-au priimit... ZOIȚA Mă rog ... vistierie; Am fost pe la Divan, am fost prin Sărărie, Am fost prin Tătărași... ZOIȚA Asemene și eu, De astăzi dimineață de când alerg mereu; Pe jos pe la feciori,
... unde e clădit palatul acela e Florența, iar seniorul ghebos și ghiduș e străbunul vostru. Vîntul cald cînd se strecura prin parc scutura roadele coapte, pe cari nimeni n-avea voie sii le culeagă. Anotimpurile aduceau fiecare florile lor, pe cari nimeni n-avea voie să le adune în mănunchiuri ; singure miresmele, pe cari nimeni nu-i stăpîn pe pămînt, rătăceau sub ramuri, se ridicau și treceau peste zidurile mari, împrăștiindu-se în lume. Ici, colo, ramuri spînzurau de copacii bătrîni, ca niște brațe rupte din umori, și seva curgea în neștire, cum picură sîngele dintr-o rană neîngrijită de nimeni, căci fantasticul senior avea drept principiu : că cine se naște într-un loc, acolo trebuie ... o statuie minunată, făcută de un artist dintr-un pămînt obosit și netrainic, s-a năruit curînd, murind pentru cea din urmă oară în tine. • Am întrerupt notele cîteva zile și caut să reiau firul perdut... Cînd le începusem, în vazele japoneze din odaia mea erau cîteva flori. În unul, garoafe, în celălalt, trandafiri. Trandafirii, unul după altul, fețe albe și roșii și-au plecat paloarea și purpura pe ...