Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAC��
Rezultatele 1391 - 1400 din aproximativ 1469 pentru DAC��.
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni şi pricinile ei, 26 iulie 1476 Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476 de Mihail Kogălniceanu Una din bătăliile cele mai însemnate din istoria Moldaviei este negreșit lupta eroică de la Războieni, între moldoveni sub Ștefan cel Mare și între otomani sub padișahul Mohamed II. Doi scriitori au tratat această bătălie, domnul Cantemir și aga Asachi; însă și unul și altul s-au înșelat în mai multe locuri. Cel dintâi zice că Ștefan cel Mare a domnit de la 1390 până la 1504, adică 114 ani, pretinde că lupta de la Războieni s-a întâmplat la 1390, în vremea împăratului Baiezit I, pe care-l amestecă cu Mohamed II [2]. Dl aga G. Asachi, cunoscând foarte bine anacronismul lui Cantemir, a căutat să-l dezvinovățească făcând din Baiezet I, dând, cum se vede, toată greșala asupra tipografului, care în loc de II a pus I; însă dumnealui iarăși au văzut că Baiezit II a venit în Moldavia de abia la anul 1484; și, dar, d [umnea] lui a scimbat epoha bătăliei și de la 26 iulie 1476 d [ ...
Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora
Nicolae Filimon - Ascanio şi Eleonora Ascanio și Eleonora de Nicolae Filimon Prolog Castelul De Rosenberg Castelul de Rosenberg este situat în una din cele mai frumoase cîmpii ale Tirolului bavarez. Fațada principală este dominată de doi munți carii, prin înălțimea cea colosală și diferita vegetație ce îi acopere, reprezintă mai toate climele globului pămîntesc: de la căldura tropicală ce face să înflorească portocalul și naramzul, pînă la frigul și zăpezile ce reprezintă natura în dezolațiune. În partea opusă are un parc adornat de cei mai frumoși arbori ai climelor calde și de florile cele mai alese și mai odorifere din tot universul. Pe marginea acestui parc curge giganticul fluviu Innul care, prin zgomotul undelor sale ce formează o mulțime de cataracte și cascade îngrozitoare și prin rozele sălbatice și sălciile plîngătoare ce împodobesc marginile albiei sale, reprezintă, într-un chip misterios și încîntător, tot ce are natura mai frumos și teribil în poezia sa. Pe o stîncă de granit, udată de capricioasele unde ale maiestosului fluviu, este clădit un pavilion chinezesc cu două etaje, din a căruia înălțime cineva poate privi și admira feerica panoramă a acestui cadru delicios. În fine, pozițiunea aceasta este atît ...
Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale
Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale Păgânul cu fiicele sale de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Partea I (Dar amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată, Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă, Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă, În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă, Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară! Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai dat crucea și creștinătatea, Și trai osândit, Iar altora aur și cinstele toate Câte au poftit? N-am adăpost de hălăduință Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință, Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă, Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă. Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată, Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă, Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic Al său băț ciotos, Iar el ...
Alecu Russo - Cântarea României
Alecu Russo - Cântarea României Cântarea României de Alecu Russo Dacă dușmanul vostru va cere legăminte rușinoase de la voi, atuncea mai bine muriți prin sabia lui, decât să fiți privitori împilării și ticăloșiei țării voastre. Domnul părinților voștri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale și va ridica dintre voi pe cineva, care va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească) 1 Domnul Dumnezeul părinților noștri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?.. Nu ești îndestul de smerită, îndestul de sfâșiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng și jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soților. 2 Neamurile auziră țipătul chinuirii tale; pământul se mișcă. Dumnezeu numai să nu-l fi auzit?.. Răzbunătorul prevestit nu s-a născut oare? 3 Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pe pământ? care alta se împodobește în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate? 4 Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin cerul tău; ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V Satir și Perierg SATIR: Orice-a vrea Pan să-mi facă, măcar să mă omoare, Cu oamenii prin târguri nu-i chip de viețuire! Năravurile-n lume prea mult s-au felurit. Apoi și cu-a lor haine nu pot să mă-nvoiesc; Frumoși vrând să s-arăte, cu aur se-nfășoară, Întocmai ca măgarii cu scumpele harșele; De gât, de mâini, picioare în ele ferecați, Vrăjmași odihnei, iarna ei tremură de frig, Iar vara de căldură nu pot să se scutească. Departe de la mine podoabe aurite Nerozilor plăcute! Și voi, peruci, lipsiți! Cu-a voastră amăgire destul m-ați necăjit. PERIERG: Bre, ce văd eu! Un Satir cu scump caftan în spate, Cu pantaloni, ciubote ce-a lui picioare strâmbe Le-arată mai ciudate, iar coarne nu se văd! A, ce caricătură! Ce lucru minunat! De unde oare? Cine-i? Și unde se mai duce? — Dă-mi voie, frățioare, să te întreb ce cauți Pe locurile-aceste? Îmi pari a fi străin? De pot să-ți fac vro slujbă, mă rog să-mi poruncești. SATIR: Lipsește, piei din ...
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
Constantin Stamati - Înţelepciunea lui Solomon Înțelepciunea lui Solomon de Constantin Stamati Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni. În tânăra floare a tinerei vârste, Gustăi fericirea unui amor fraged; Dar vai! veșteziră amabila floare, Ce-mi mângâia ochii cu-a sa frumusețe! Deci pierind ca visul acea fericire, Am zis: și amorul e deșertăciune! Când eram în vârstă am iubit răsfățul, Am iubit averea, mă desfătam dulce; Dar tocmai atuncea când trăiam mai bine, Supărări, urâtul îmi amără viața; Deci la bătrânețe m-am lăsat de toate, Și am zis: răsfățul e deșertăciune! Am căutat drumul să afl-adevărul, Am vrut să știu cursul ființelor toate, Dar este dat nouă ca să aflăm cheia Misterului lumii pentru omenire? Când mințile noastre sunt părere numai, Și învățătura — o deșertăciune. De ce se dă nouă glorie, putere. Când n-avem putere pe a noastre soarte, Și pe-a noastre inimi s-avem stăpânire? Apoi suntem oare în starea aceea S-alinăm durerea altora ce sufăr? Deci și soarta noastră e deșertăciune! În palaturi mândre, din chedru durate, În grădini frumoase, verzi și răcoroase, Pe moile brațe sirenilor mele, Ascultam rostirea amorului fraged... Simțeam însă ...
Emil Gârleanu - Înecatul Înecatul de Emil Gârleanu Gheorghe Nicoară, călăraș cu schimbul, și frate-său, un băiețandru căruia nu-i mijise mustața, veniseră să adape caii în Siret. Cum coborau spre vad, băiatul spuse: — Ia te uită, bădiță, colo, sub mal, ce buștean a adus apa! Călărașul privi într-acolo, apoi strânse calul în călcâie și intră până la mijlocul râului. După ce se uită, țipă deodată: — Ira, măi, un om înecat! Băiețandrul încremeni locului. Călărașul îi strigă: — Fugi până ici la moară și cheamă pe moș Vasile. Băiatul lovi cu funia căpăstrului în cal și o luă spre moară. Se întoarse repede înapoi. Morarul nu era acolo. — Atunci repede-te și adu pe tătuca. Luați și o frânghie. Rămas singur, călărașul se apropie să se uite. Privi îndelung. Înecatul fusese izbit de apă în mâncătura malului și se prinsese între niște rădăcini. Șuvoiul îl bătea, mai să-l smulgă, să-l ducă la vale. Călărașul auzi niște glasuri, se întoarse și el și, cunoscând pe cei de pe mal, le răcni: — Măi Toadere... Năstase... Veniți, că-i un om înecat! Hai de l-om scoate! Flăcăii rămaseră puțin pe gânduri, apoi ...
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere Cea dintâi durere de Emil Gârleanu Am crescut pe ulița boierească a Iașului, pe Podul-Verde, cum i se zicea odată, în fața grădinii lui Mihai-vodă Sturza și-n coasta pădurii Copoului. Am crescut pe ulița din capătul căreia privirea pătrundea până departe, spre șesul întins, în fundul căruia Cetățuia se ridica deodată, ca înălțată de niște brațe uriașe, mândre că pot scălda în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcați totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduți în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al căror glas războinic făcea să răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, ...
George Coşbuc - Atque nos! Atque nos! de George Coșbuc Iarna, când e lungă noaptea, s-adun finii și cumetrii Și-apoi povestesc de-a dragul, stând pe lavițele vetrii, Despre crai cu stemă-n frunte, despre lei și paralei... Oh, că mult îmi place mie să mă pun la sfat cu ei Și s-ascult ale lor vorbe, s-admir faptă glorioasă, Să-mi încurc în minte firul din povestea cea frumoasă, Să văd ce destăinuiește frazul cel îndătinat: Cică-a fost, ce-a fost odată, cică-a fost un împărat. Oh, îmi place mult povestea, căci poporul se descrie Singur el pe sine însuși în povești și-mi place mie S-ascult pe popor, ca astfel să observ cum s-a descris; Ascultându-l, fără voie, parcă mă cuprinde-un vis Și-atunci eu mă pierd pe-ncetul pe-ale fantaziei maluri: Văd cu ochii plăsmuirea vecinicelor idealuri Și a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem Și pe-a căror frunte pus-am mitologic diadem ; Văd cu ochii tot aceea, ce-a creat în zeci de veacuri Imaginațiunea noastră: văd ...
George Coşbuc - Fulger Fulger de George Coșbuc Poveste în versuri Feciorul lui Crai-Negru cu drag ascultă sfatul Tătâne-său și pleacă la Volbură-mpăratul, Să ceară de soție pe Salba. Dragul meu Blând Volbură vorbește cunosc în tine eu Pe omul bun și vrednic! Ci-ți dau trei lucruri ție, Pe cari de le vei face, tu vei primi soție Pe Salba și, ca zestre, deplină țara mea! Te cugetă dar, Fulger, și, dacă-ți va plăce Copila, dă-mi cuvântul că stai la toate gata! La fată merge Fulger în turn; și-i place fata, Căci n-a văzut pe lume nimica mai frumos Ca Salba. Ea roșește și pleacă ochii-n jos, Când Fulger îi dă vorba, că dânsul o pețește; Și tot mai mult obrazul copilei se-nroșește, Pre când zicea: Tot pasul, p-al casei noastre prag, Să-ți fie pas de aur! Tu-mi ești atât de drag Și-a ta voi fi eu, Fulger, căci mult de tine-mi place! Tu mergi acum la tata și-i spune, că vei face Trei lucruri, vitejește, precum le va dori Să nu te temi de vorba lui Volbură: vor fi ...
George Topîrceanu - Infernul Infernul - Stanțe apocrife la Divina Comedie de George Topîrceanu I "Allor si mosse, ed io gli tenni dietro." Dante ... Trudit apoi, m-am așezat pe-o stâncă. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastie adâncă. Și străbătând a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină Și-n van mă apăram, cu fața-ntoarsă, De raza lor caustică și fină. Simții atunci că-n juru-mi se revarsă Un pal amurg ce umple de-ntristare Văzduhul mirosind a piatră arsă. Și-n aburi de pucioasă, pe cărare, Văzui venind spre mine fără grabă Un om cu nasul dezolat și mare. Părea că Cerul pe figura-i slabă A pus stigmatul dragostei și-al urii, Eternizând profilul lui de babă: Tristețe-amară-n colțurile gurii, O frunte devastată de furtună Și de-ale vremii nobile injurii. Purta pe cap o veștedă cunună Și-n ochii lui părea că, deopotrivă, Melancolia lumii-ntregi s-adună. Așa, din vasta vremii perspectivă, El cobora-n tăcere către mine, Ținând în gol privirea-i corosivă. — De unde vii și cine ești, străine? L-am ...