Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CĂ

 Rezultatele 1381 - 1390 din aproximativ 2894 pentru .

Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822

... se tot lățește; Iar deasupra pe cetate negură de fum mocnește.     Și trăsnetele clocotesc,     Și chiar ca uliul chitesc,     Să cadă peste cetate,     Unde zici sunt păcate. Bătrânul Pe Domnul, copile, roagă când fulgeră și când tună, Și să nu ai nici o grijă de volbură și furtună,     Pentru ... greci, au pârjolit orașe și sate ale României și au prădat poporul, întocmai și grecii au urmat asemenea ca și turcii, ca să răzbuneze românilor nu i-au ajutat în contra turcilor, acei greci ce s-au oploșit și s-au înavuțit din averile românilor și cărora li se cuvine ...

 

Constantin Stamati - Crucelița soției mele

... său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum ... șoptit? Au doar pe al său înger ruga să mijlocească, Ca Domnul să-i primească sufletul pocăit Și-n cer să-l locuiască? Au doar pentru mine atunci se ruga poate? Acelui pus pe cruce între doi aprigi hoți Să ierte cu-ndurare și grelele păcate A văduvului ... și suflețelul său Cu-al meu din împreună. Ah! de ar fi atuncea de patul meu aproape, O rudă, un amic să-mi facă jurământ luând de la gură-mi crucea să o îngroape Cu mine în mormânt. Pân’ când îngerul morței, morții va învia, Atunci eu cu copiii, cu ...

 

Constantin Stamati - Dorul de patrie

... Cu fugarii lor pohodnici, Ce ca pasărea zbura Și ca fiarele zbiera, Când buciumul chema oaste, Când măzdracele lucea, Și când simțea pe la coaste pintenul împungea? Toți acești cai iuți ca focul Ce sub dânșii arde locul, Bugeacului fii sirepi Și mândri ca niște cerbi, Au pierit cu călărașii ... Oițele se umbresc, Și călătorul ascultă Fluierașul păstoresc... Și unde odinioară Bistrița se încruntară De sângele dușmănesc, Oh! acolo ce zăresc!!! Văd de român copilițe se scaldă, șuguiesc, Și apoi, împletind gâțe4, Pe pajiște dănțuiesc. Însă una dintre ele Saltă ca luna prin stele, Fiind gigâtă la stat Ca molidvul ... au deschis cu solemnitate secțiile corpurilor legiuitoare ale Principatelor Unite... (Înțelegeți, neamuri, și vă plecați, cu noi este Dumnezeu). V Mă uit și văzui deodată cerul ne-au triimes Protecție neașteptată Din a Europei congres, Ce au urzit cu-ndurare A românilor scăpare, Și stima lor ...

 

Constantin Stamati - Luntrea pe uscat

... Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare     Gingaș o dezmierda, Încât părea toate i se supun, se pleacă, Și vor ca a lor grații numaidecât să-i placă,     Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă ... Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, toate sunt nălucă,

 

Dimitrie Anghel - În Luxemburg

... ramuri, de viața moartelor regine Înmărmurite-n piatra rece de-o biată mână peritoare? Deasupra lor porumbii vineți roteau voioși din vreme-n vreme! Părea lor li este dată grădina asta toată-n pază, Și-arar o lacrimă de ploaie, ca un diamant aprins de-o rază, Se desprindea, vuind ... și moarte după zece zile ... Pe zilele acele însă cine din noi nu și-ar da anii? Curgea nedumerită vremea, și-ntr-un târziu, vestind -i sară O darabană-ndepărtată suna ca după bătălie, Și-atuncea, tresărind din visuri, vedeam grădina -i pustie Și ne porneam și noi pe-acasă rentineriți de primăvară. O vorbă îndemna o alta, ș-un gând chema o amintire Și-n ...

 

Dimitrie Anghel - Șipotul

... ascultat de-a ta chemare, Și tu, surprinsă, cu sfială, ți-ai coperit frumoasa gură, Și-ai stat nedumerită parcă, nevrînd să crezi in natură Îți poate sta ceva-mpotrivă, cînd i-așa dulce-o sărutare.   Și-atunci, abia atunci, prin minte ți-a dat ...

 

Dimitrie Anghel - A. D. Holban

... dînsul citind într-un ziar recent reflecțiile sale pline de răutate la adresa artiștilor noștri de astăzi. Îl cunosc de cînd eram copil; pot zice m-am trezit cu el în casă, căci, cît timp a trăit tatăl meu, nelipsit a fost din casa și de ... podele. În păreți, panoplii cu arme vechi, trombloane, vincesteruri, iatagane, pistoale de duel și alte obiecte cari fac bine în casa unui polemist... E incontestabil , printre această lume simplă de burgheji blajini, acest om veșnic irascibil și vehement era o figură aparte. Pentru el se punea mînă de la mînă ... așteptat ca să spuie cuvîntul decisiv care să răstoarne pe "sanguinarii care domneau în Capitala Bandei Negre". Celebritatea lui creștea, și nimeni nu se îndoia acest om va fi într-adevăr un viitor "om mare". Și anii au trecut, s-au dus bătrînii unii după alții, bunii burgheji blajini și ...

 

Dimitrie Anghel - Călătorii

... îngînă zîmbind vezeteul, Și murgii acum pășesc mai cu greul, Și vorbele noastre, prietene bune, Se fac tot mai rare, mai triste, de-ai spune fieștecare din noi își dă seamă -n urma trăsurei ceva se distramă, Și-aceea nu-i drumul, ci-i biata viață; dulcea mireasmă, prin noapte drumeață, Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul Ce-l ia pretutindeni cu el călătorul, Oriunde s-ar ...

 

Dimitrie Anghel - Excelsior! (Iosif-Anghel)

... de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Cunosc atâți netrebnici care zic: „Să nu pui preț pe anii care zboară!â€� Ei nu pricep viața-i o comoară Și nu prevăd în moarte-un inamic. Lor li se pare natural să moară, după moarte nu mai e nimic: Nu știu firea e un alambic, În care tot renaște-a doua oară. Sub care formă viața-o să te cheme Ca s-o trăiești ...

 

Dimitrie Anghel - Hefaistos

... ca să caute aer și să respire. Aerul însă, pătrunzînd, răzbi înapoi norii de fum, și șăgalnicul zeu, cu toată obișnuința plămînilor lui încercați, simțind se covîrșește, își înfipse creștetul și, ridicînd cu totul coperișul, ieși afară sub cerul liber, uimind cu strălucirea lui nenumăratul norod al celor de sus ... nou, ca un deluviu de decorații în întuneric. Cuprins ca de un ultim orgoliu de podoabe inutile, cel batjocorit de fete voia să arate lumii prin puterea și voința lui însăși, răscolind jăratecul ce doarme în sufletul lui, poate ieși și se înălța atunci cînd vrea sub marele cer liber ... a rotundelor bucăți de sticlă colorate ale prezentului, nu ar fi putut lua cunoștință niciodată de frumusețea lor trecătoare și nu ar fi știut

 

Dimitrie Anghel - Măgheranii

... fată. Dar cum mor formele spre seară, și crește luna fără veste, Un miros blînd, cum nu-e altul, pătrunde-atît de cald și dulce, fetele, uitînd de noapte și e ceasul să se culce, Rămîn pînă tîrziu pe gînduri, oftînd cu dor lîngă fereste. Oftează fetele, și nu știu, a doua zi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>