Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȚI
Rezultatele 1381 - 1390 din aproximativ 2843 pentru AȚI.
Cezar Bolliac - Clăcaşul Clăcașul de Cezar Bolliac Informații despre această ediție I Oh ! legați pentru vecie De pămîntul uned stăm, Plătim vecinică chirie Și pe apa care bem. Nu avem nimic al nostru ; Tot în preajmă e străin ! Venim rupți din lucrul vostru Și dăm peste-al lipsei chin. Ca un dobitoc de muncă, Ca copaciul roditor, Ca rodirea dintr-o luncă Voi striviți pe muncitor. El și fiii, și soție, Boul, vaca și viței, Toți sunt zestre pe moșie : Robi ai muncii, robi ai ei. Sunteți veseli cînd ne vindeți În arendă la cochinți ! Camătă pe muncă prindeți Pruncilor de la părinți ! Bătrîn, văduvă, copilul Munca-le vă sunt datori ; Și sudoarea lor, suspinul V-aprind setea de comori. După ce, prin asuprire, Stoarceți, ca proprietari, Veniți iar, ca stăpînire, Născociți la biruri mari, Ș-apoi v-așezați pe jețe Jefuind ca dregători ! — Zgripțori cu-ntreite fețe, Jupuiți pe muncitori. II Noi le suntem toat-averea. Munca ne-o măsor cum vor ; Fiii noștri l-e puterea, Ș-aste mîini, comoara lor. Ei trăiesc în nelucrare ; Munca-ne de zece ani Pun p-o haină de purtare, P-un ospăț, cu șarlatani. L-a lor ...
Cezar Bolliac - Deșertul mi-e o lume
Cezar Bolliac - Deşertul mi-e o lume Deșertul mi-e o lume de Cezar Bolliac Deșertul mi-e o lume, cu chipul tău de față, Și lumea mi-e deșertă când vei să nu trăiesc. În tine mi-am speranța, în tine am viață, Și fără tine toate sunt negre, le urăsc; Dar mi-ești etern de față, ș-etern sunt fericit. De sunt în adunare și saltă veselia, Când danțul se răpede pe pasuri de zefir, Când nimfe trec, aleargă, aleargă bucuria, De ești ori nu cu mine, te-aduce-al meu delir Și ești etern în minte-mi, ș-etern sunt fericit. Ș-atuncea, ca un geniu, ca vie zeitate, Cu păru-ți cel de aur în unde resfirat, Într-o mulțime rece, faci pieptul meu a bate; Prin ceruri zbor atuncea, și raiul am aflat, Și mi-ești etern de față, ș-etern sunt
Cezar Bolliac - Un suvenir Un suvenir de Cezar Bolliac Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie. Cineva iubește precum te-am iubit eu; Și blestem pe aceia care, prin viclenie, Mi-au amărât viața și tot amorul meu. Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită, Când ai ști acuma cu ce preț le plătesc, Și cât, sub fața-mi rece, mi-e inima zdrobită, Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc. Aș geme la picioare-ți, mi-aș arăta căirea! Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău! Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău. Și arburile,-ntocmai, ce focul mistuiește Și îi suge sucul cu-ncetul și p-ascuns, - Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbinește, Când cenușa-i zboară, când focul l-a pătruns, - Mai stă tot mândru încă și capul nu își pleacă: Stă cu brațe-ntinse zefirii înfruntând; Privește însă vântul ce-acuma o să treacă, Ș-o s-auzi un trosnet și focu-i
Cincinat Pavelescu - Bradul și firul de iarbă
Cincinat Pavelescu - Bradul şi firul de iarbă Bradul și firul de iarbă de Cincinat Pavelescu Un brad înalt, semeț, voinic, Privind un fir de iarbă mic, Zicea-ngâmfat: În zece ani cât m-am suit, Sărmane fir nenorocit, Și tu ești tot cum te-am lăsat Pe când alături petreceam; În umbra ta necunoscută, Abia c-o palmă te-ntreceam Și astăzi te întrec c-o sută. Și vezi, sunt bun că-mi amintesc Și-am drept să fiu orgolios, Căci ai rămas atât de jos, Abia, abia te mai zăresc. Firul de iarbă îi zise: Bine, Ești mai înalt, e drept, vecine, Și totuși între noi, îmi pare Că e grozavă-asemănare: Oricât te-ai înălța în vânt, Cu fruntea-n nori sau în lumină, O, nu uita ai rădăcină Tot ca și mine, în
Cincinat Pavelescu - Cântecul omului
Cincinat Pavelescu - Cântecul omului Cântecul omului de Cincinat Pavelescu Mă-ntorc zdrobit. Ce drum enorm! Vin dintr-o țară depărtată, Pe care harta n-o arată... Sunt obosit, aș vrea să dorm. Sunt ani, sunt ani de când alerg Tot înainte, înainte! Cu-aceeași întrebare-n minte: De unde viu și unde merg? Și barca-mi nu mai e la fel, Iar pânzele-i imaculate, De la plecare, sunt pătate, Ca și o masă de hotel, O mânam eu sau mă ducea În voia vântului tot anul? Eram sau nu eu căpitanul Sărmanei bărci ce rătăcea? O amintire mi-a rămas: Țara nădejdii-n depărtare, Mi se părea atât de mare Și-am ocolit-o într-un ceas! Un gând mă turbură, mâhnit, Ca un ecou de harfă spartă: E visul meu neîmplinit, E idealul meu de artă! În goana lui, izbit de stânci, Mă-ntorc la mal, mânat de soartă, Pe inimă c-o floare moartă, S-ascunză rănile-i adânci. Și-acum, în drumul spre mormânt, Privind amurgul arămiu, Când simt ce-aș fi putut să fiu, Mă-nduioșez văzând ce
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F
... pe scriitor și-l clarifică. Această colaborare începe cu atenția și continuă cu înțelegerea și se sfârșește prin entuziasmul nestăpânit al aplauzelor. Dacă epigramele vor avea darul să placă și să merite aprobare sonoră, atunci din aplauzele dv. dăruite voi face un buchet și-l voi arunca cu un salut adânc ...
Cincinat Pavelescu - Epitalam Epitalam de Cincinat Pavelescu Unei perechi fericite V-așteaptă barca-mpodobită De flori muiate-n plâns de rouă, Tu și mireasa ta iubită Porniți voioși spre-o lume nouă! Să n-aveți frică-n largul mării; Ca să învingeți valul vieții, Aveți virtutea tinereții Și mângâierea sărutării! Tu ești frumoasă, el cuminte, Râvnesc la fericirea voastră; Dar iată marea e albastră Și pânza-ntinsă. Înainte! Spre ținta vieții-mbrățișați, Zburați pe aripa iubirii, Aș vrea, în țara fericirii, Să
Cincinat Pavelescu - La dna Cantacuzino
Cincinat Pavelescu - La dna Cantacuzino La dna Cantacuzino de Cincinat Pavelescu La dna Cantacuzino născută Brătianu, am fost invitați în anul 1916 să citim din lucrările noastre, pe când doamne și domnișoare din societate lucrau scamă pentru răniți. George Diamandy, pe atunci președinte al Societății Scriitorilor, a propus ca eu să nu citesc, ci să improvizez. Domnișoara :Pia Brătianu mi-a și dat aceste patru rime: ceai, rai, turtă, burtă. Iată cum am ieșit din încurcătură: Chiar dacă nu mi-ați da un ceai, Cu prăjituri, cu rom și turtă, Mă simt aicea ca-ntr-un rai Și sunt doar suflet, fără
Cincinat Pavelescu - Lui Emil Isac
Cincinat Pavelescu - Lui Emil Isac Lui Emil Isac de Cincinat Pavelescu I Întorcându-mă de la șezătoarea literara din Tulcea, cu Galaction, Locusteanu și alții, aflam în Galați de moartea marelui Caragiale. Atunci cineva amintind că de curând Emil Isac plecase la Berlin, ca sa obție un certificat de la maestru, am exclamat Deși momentul prea e tragic, Cu neputință mi-e să tac: Mai bine-ai vrut să mori, maestre, Decât să-l lauzi pe Isac! II Și, cu toată simpatia ce o am pentru poetul Isac, l-am mai bombardat cu încă patru versuri Și destinul ăsta Prea ades greșește: Caragiale moare, Și Isac
Cincinat Pavelescu - Lui N. Dunăreanu
Cincinat Pavelescu - Lui N. Dunăreanu Lui N. Dunăreanu de Cincinat Pavelescu I La o șezătoare literară de la Tulcea scriitorul Dunăreanu citind o frumoasă nuvelă, dar cam lungă, eu am improvizat această glumă după sfârșitul citirii Când a-nceput nuvela Dunăreanu, Era la cârmă încă Brătianu; Dar, când sfârși bucata Dunăr... escu Venise generalul Averescu! II Pentru a satisface pe Dunăreanu, careși dase multă osteneală și cu citirea nuvelei sale, și cu organizarea primirii noastre, i-am mai făcut următorul catren la șezătoarea din Tulcea. Eu v-am citit ca să v-ajungă! Amicul Dunăreanu o să spună. Însă nuvela lui, dacă e lungă, Are o scuză: că e
Cincinat Pavelescu - Reîntoarcerea (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Reîntoarcerea (Pavelescu) Reîntoarcerea de Cincinat Pavelescu Ai vrut să viu, și am revenit. Căsuța albă mă primește Zâmbind din pragu-i înflorit. Și lacul, care oglindește Un colț din cerul infinit, Mă recunoaște, deși chipul Mi-l văd în ape-mbătrânit! Uite, cireșii din livadă, Din umbra-n care stau pitiți, Ce blând s-apleacă să mă vadă! O, câte crăci le-am rupt cu zmeul, Cu câte pietre-n ei n-am dat, Dar toate toamnele trecute O primăvară le-a-ngropat! Și câinele de lângă vatră, Bătrân și el, m-a-ntâmpinat Neliniștit, dar nu mă latră. Pădurea, parcă de aramă În toamna care s-a lăsat, Pe glasul vântului mă cheamă. Ca niște păsări ostenite Se strâng un stol de amintiri, Și-un val de tainice simțiri În ochi o lacrimă-mi trimite... Podoaba florilor e moartă, Dar tot e veselă grădina Amurgu-și tremură lumina În frunza duzilor din poartă. Aici e bine. Simt că viața Mi-ar curge lină și cuminte; Aici e bine. Mă simt tânăr Naiv și bun ca mai-nainte. Da, tot mi-e scump aicea: casa, Grădina, câmpul și pădurea. Dar ce ...