Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru L��CA��
Rezultatele 1361 - 1370 din aproximativ 2040 pentru L��CA��.
... scenă, chiar de ar fi să cadă moartă de uimire... Orchestra execută uvertura, cortina se ridică, lumina policandrelor inundă teatrul, publicul numeros așteaptă cu nerăbdare ca un judecător aspru care are să-și dea sentința... E un moment îngrozitor, căci de la el depinde succesul sau căderea, adică: viața sau moartea ... adăugă, adresându-se direct la Dridri: „Domnișoară, ați făcut în astă-seară mulți fericiți și totodată mulți nefericiți... Cavalerii v-ar duce în triumf ca pe o grațioasă regină, însă damele v-ar scoate ochii fără milă... și zău! ar comite o mare crimă, căci nu-i nimic mai încântător ... mă astfel a nu mai putea admira grațiile lor“. — Bravo, domnișoară! strigă contele; am să duc damelor răspunsul d-voastră, pentru ca să afle că pe cât sunteți de gentilă, atât sunteți și generoasă. — Adaugă și din parte-mi, observă dna DĂ©jazet, că dumnealor au ... mare, dar va crește în proporție cu rolurile ce veți crea“. Contractul fu subsemnat, și dra Marie-AngĂ©lique Chataignez fu anunțată prin gazete ca una din pensionarele „Varietăților“. Fericită de poziția ce câștigase, Dridri se ocupă cu ardoare de arta sa, și pe fiecare zi atrăgea mai ...
... ce trebue să facem, ca să ne putem lipsi de dânșiÄ. AÄ sădit în grădina ta un pom de soiÅ bun și te bucurÄ urmărindu-l în crescerea luÄ. Dacă pămĂȘntul e bine afĂȘnat și potrivit cu felul rÄ•saduluÄ, dacă pomul are destulă lumină și destulă umezĂ©lă, bucuria îțÄ ... ceÄ ce azÄ ne rÄ•sfățăm într’însa și numaÄ ceÄ ce așa ereaÅ nu avĂ©Å nevoie de EvreÄ. CeÄ l’alțÄ, fiind maÄ ca noÄ, aveaÅ nevoe de EvreÄ și li-aÅ deschis drum largih mișlocul nostru. Satana are viață fără de sfârșit și e pretutindenÄ și în tĂ ... fost slabă, ea ni s’a smintit și zadarnice ne sunt tĂ³te sbuciumările câtă vreme nu ne vom fi venit în fire, ca să înțelegem că greșit e în chiar temeliile luÄ întregul nostru fel de a vedea lumea. Am putea să-Ä alungăm pe EvreÄ ... să-Ä măcelărim, dar, dacă am face-o acĂ©sta, mâine am alerga neastâmpărațÄ în tĂ³te părțile ca să ne căutăm alțÄ, Ă³meniÄ ca ...
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
... poetul făr amor, pentru acel a cărui suflet a fost sfărâmat de chinurile unui amor viclean, aurul e numai aur, metal ca și ferul și plugul. Lauda nu este decât o groasă tămâie ce amețește capul; cununele de flori sunt cununi de spini care acopăr fața lui ... nici lauda nici amirarea nu dasă amorezului ei atâta fericire și trufie precât îi va da cea întăi căutătură a junei fete ce-l aștepta de atâta vreme. Când Heinrich văzu de departe fumul orașului său, s-a oprit cuprins de bucurie și, puindu-se pe iarba ... fiindcă versurile sale era toate în lauda femeilor și mai ales a Măriei, îi zicea Heinrich Frauenlob, adică poetul femeilor. El plecasă sărac ca să cutriere Alemania și să-și caute norocul prin romanțele și talentul său, măcar că nu dorea pentru sine nici aur, nici slavă. Aurul e ... de dorit când poetul poate pune pe o frunte blondă și parfumată cununele ce cad pe fruntea lui, când laudele ce îi dau lui ajung, ca o dulce armonie, până la auzul femeii ce iubește. în momentul acesta, amândoi să primbla singuri pe aleea ce să-ntinde de-a lungul ...
Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte
... să privești mărețul răsărit al soarelui peste înaltele vârfuri ale Carpaților, ca să răsufli curatul aer de pe șesurile Moldovei și a Siretului, ca să auzi desfătăcioasa cântare a filomelei, ca să zici, în sfârșit, cu Văcărescu. La Carpați mi-am dus jalea, Lor am vrut s-o hărăzesc; Răsunetul, frunza, valea, Apele mi-o înmulțesc ... slujnică urâtă și bătrână, îmbrăcată cu straie stremțuroase. — Ei, asta-i? — Ba nu, ba nu; pentru că fiara noastră este cu părul galben ca aurul, cu ochii ca de șoim; dinții ei stau ca mărgelele, buzele îi sunt roșii ca cereșele; la trup este ca o leoaică, la piept ca o gâscă, cu grumazii ca de lebădă. Degetele îi sunt mai delicate decât ceara, și fața mai strălucitoare decât soarele și luna. În sfârșit, părinții, siliți cu arme, își scot ... a firei, că este din sângele său și cum ar fi sie singur omul. Această fericie o mărturisește Sfânta Scriptură, când zice: "Iată femeia ta ca o vie roditoare, întru olaturile casei tale și, vei vede fiii fiilor tăi, ca ...
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel)
... pe cer, te-a adus desigur. Și pe cheiul acesta singuratic, unde întîrzii eu, visînd uneori, au coborît pașii tăi, de bună seamă. Ca și acum, neastîmpăratele talazuri se ridicau ca niște fantome din mare și alergau de-a lungul digului de piatră sură ca să privească portul. O semilună pală, brodată pe un steag, lucea și atunci pe înaltul unui catarg, și tu desigur, cu fața întoarsă peste umăr ... ce dorm în sufletul meu, de acolo mi le-ai adus. Nostalgia ce o resimt în fața marilor ape, cînd văd o pînză albă, fîlfîind ca o aripă de albatros, de la tine trebuie să-mi vie. Îngustele caice, cu șirul lor de vîslași, plecați pe rame, de aceea mă farmecă ... mărei, unde palatele da marmoră coboară cu treptele lor pînă în valuri, de acolo, ca valurile aceste ce călătoresc și murmură necurmat, îmi vin amintirile. Ca o odaliscă, cu fața acoperită, vine trecutul și mă cheamă. De multe ori, tot cîmpul infinit al mărei se acoperă parcă de dănțuitoare ce-și ... tu, și de aci nestatornicia gîndurilor mele, de aci veșnica frămîntare, de aci fantazia de a clădi necontenit, precum clădește marea talazurile ei, ...
Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte
... zadar chipu-ți poartă mâhnirea, Umbra durerii, ce m-amăgi. Sub astă mască văz bucurie, Văz mulțumirea-ți să pătimesc, Și orice-ai zice, vei ca-n vecie Ceas de odihnă să nu găsesc. Cunosc prea bine a mea greșeală, Dar cunoștința nu m-a-ndreptat, Căci ... fiori. Dar nici pustiul, nici depărtarea, Gândiri cumplite n-au biruit: Molizii, brazii, ce port răcoarea, Ei suferința-mi n-au răcorit. Te iubesc astăzi ca mai-nainte, Ca în minutul cel încântat, Când eu de pieptu-ți tânăr, fierbinte, Tremurând, fruntea-mi am rezemat. Minutu-acela-n veci mă muncește, Ca o sentință e-n mintea mea; De ating fruntea-mi, simt că zvâcnește, Focul din sânu-ți arde în ea. Fierul cel roșu, care-l ... chinuri și de nevoi: Unde un tată pe un fiu plânge, Unde nădejdea toată-a-ncetat, Unde se-nalță un fum de sânge, Ca blestem jalnic și necurmat. Mai mult d-atâta nu poți a face: Asta e soarta ce mi-ai gătit, Singurul bine, singura-mi ...
Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci
... O suflare nu întîmpini și să n-o privesti plîngînd. Sate, orașe, ținuturi, mai toate pustiile vezi; Ș-un norod în îngrijire, atâta încât nu-l crezi Povățuitoriu [1] nu crede, n-ascultă mîngăitoriu, Aleargă, neștiind unde, vor liman [2] , cer agiutoriu. Cine să-l povățuiască [3] , căci dregătorii n-au rămas, Cei mai îndrăzneți și vrednici din dregătorii s-au tras [4] Vai, ponorături [5] , prăpăstii, codrii cei înfricoșați ... că oastea trece pe uliță-n sus, Dar c-o paradă ciudată încît nu este de spus. Alerg, mă duc la fereastră, stau și eu ca să privesc, Și văz, ceea ce vrodată a mai vedè nu gândesc. Mai întîi trîmbacii curții, călări mergînd trîmbița După ei, călări doi ... nu sufla, Poți închipui cu mintea, în ce stare se afla ; Din pistoale, zi și noapte, slobozè neîncetat, De fugei, dai peste dracul, unde nu l-ai căutat ; Mulți răniți din întîmplare, alții căzuți morți pe loc, De făceai vro arătare, răspuns era : „Zarar iocâ€�. • • • • â ... • • • • • • • • • • • • • • În niște așa prelejuri, cînd pistoalele juca Cine îndrăznea o strună ...
Cincinat Pavelescu - Unui căpitan
... mânca la masă de obicei numai pește De ce mănâncă Nicu pește La orice masă cu-atât zel? Ar vrea pe toți să-i devoreze Ca să rămâie numai el! II Aceluiași Gras și roșu de sudoare, Privind Dunărea în soare, Căpitanul se gândește: Parcă tot mai bine-i pește! III ... a murit Am fost la cimitir, cernit; Și Nicu-n veci palavragiu Mi-a spus că sunt pomanagiu. Pe dânsul însă pașii-l poartă De șapte ori pe săptămână, Ca
George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale
... care întotdeauna a iubit și a prețuit pe Caragiale, că a venit și de astă dată în număr mare ca să sărbătorească niște piese atât de cunoscute. Publicul acopere cu aplauze entuziaste cuvântarea dlui Sadoveanu, căruia i se fac ovații de simpatie, ca director și ca scriitor — și pânza se ridică asupra primului act din Scrisoarea pierdută . Pristanda și cu Tipătescu vorbesc. Avem în fața noastră două personagii foarte deosebite ... a fost odinioară prea viu. Că un personagiu viu împărtășește și soarta noastră: moare. Să nu ne înșelăm însă. Pristanda a murit ca tip , dar trăiește și va trăi ca om. Strigătul lui: „famelie mare, renumerație micăâ€� e atât de omenesc, atât de puțin special! Grija lui pentru soarta acestei “fameliiâ€�, dragostea lui ... ele. Cavaleri medievali nu mai există de 5 veacuri, dar Don Quijote trăiește. Doctori ca Argan nu mai sunt pe nicăieri, dar Argan trăiește. Tipuri ca exageratul Tartarin sunt foarte speciale și se găsesc numai într-o provincie din Franța, dar Tartarin trăiește... Aceștia, firește, nu sunt tipuri din „comedii ... ...
... sait, ma chère. Voltaire Prieteni! priviți zidul acela chinezesc, Și templii, elefanții, colosuri egiptene, Pagode suterane, pagode indiene, Ce se mai lupt cu timpul ca neamul omenesc, Și spuneți, unde-i omul ce-odată le-a zidit? Priviți Memfis, Efesul, priviți Babilonia, Cetățile gigantici din Indii și Asia ... ruina! A! este prefăcută 'N acele elemente din care s-a creat! Oari unde e mulțimea ce-atuncea le mărea? Și unde l-e comerțul? Unde le e oștirea? Unde le este legea? Ce s-a făcut mărirea, Știința, avuția ce-atunci le înflorea? Mirați-vă ... Râdeți d-a lor credință, de epopeea lor! Trei mii de ani vor trece si alți pitici turbați Vor popula deșerturi acuma neumblate. Ca mâine Paris, Londra pe pietrele surpate, 'Și vor spune epopeea la altfel de-nvățați. ................................................... ................................................... ................................................... ................................................... Ca mâine-n aste templuri, palaturi și cetăți, Locaș al veseliei, al pompei, al trufiei, Săracul unde-ațintă p-ăl beat de bucurie Și unde desfrânarea ...
Ion Luca Caragiale - O ședință la "Junimea" în ajunul Anului Nou
... exclamând cu regret: Putere!... oh! puterea, Ioc, puterința mea. Marghiloman , copilul Eyolf al lui Titu, intră călare pe băț: Frunză verde de susai, Oh! vai! Ca mâni vine luna mai Și-alergările de cai, Hi, hai! Tache Laurian apare cântând: Nevastă, bărbatul tău Prăpădi-l-ar Dumnezeu, Căci p-acasă nu-l mai ții, Și se ține de prostii. No, frache, No! Ștefan Mihăilescu: S-au dus Tachii amândoi, Vai de noi! În comisii n-om mai ... n-om mai întâlni, Candidate durdulii, Cu ochi negri, ochi căprii... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Orologiul cu cuc, hărăzit clubului de conu Lascar, cântă 12 ore. Carp proorocul intră ca un duh și văzând fața junimei, o infierează cu cuvintele poetului: Du-te, du-te, du-te de unde-ai ieșit, Pasăre de pradă, ziua ...