Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 1361 - 1370 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
Ștefan Octavian Iosif - Eroică hotărâre
... Ştefan Octavian Iosif - Eroică hotărâre Eroică hotărîre de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Am doi prieteni, doi ștrengari, Pereche n-au în țara toată. Cînd ne-ntîlnim, la zile mari, Toți ... s-a iscat O mică ceartă — literară, Și nu știu cum s-a întîmplat Că se făcură foc și pară. De altfel, e un obicei Al lor, de cîte ori se-mbată... Dar azi erau ștrengarii mei Mai îndîrjiți ca niciodată. Eu știu să beau și să petrec Și cred că-i cea mai bună artă ; Aștept, și ceasurile trec... Ei nu mai contenesc din ceartă. Deci, chipurile, să-i împac M-amestec nechemat în sfadă, Dar pîn' să prind de veste, zac Întins pe trotuar în stradă. Mă scol și, spre rușinea mea, Mărturisesc, pornesc spre casă. Ei spargă-și capul dac-or vrea, De ...
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
... a ținea cald și acoperi zgomotul cînd mergi pe ele. Nu, dulapuri, console, oglinzi, covoare și celelalte pentru ea erau făcute ca să dea de lucru unei gospodine. Și de aceea mobilele erau într-o veșnică mișcare și stăteau mai mult pe afară decît în casă. Precum persanul stă de-a pururi cu o roză în mînă, turcul cu o narghilea sau cu un șirag de mătănii, așa se identifica și ea cu un pămătuf pe care nu-l părăsea niciodată. Intra cu pasul ei de nălucă, se pleca pe fața străvezie a oglinzilor, cerca cu degetul ei uscat cea mai mică pată și era de ajuns să i se pară ceva, ca să hotărască : "Azi scoatem din salon !" sau : "Mîini afară cu odaia albastră" !... Și bietele mobile abia aciuiate apăreau în ogradă. Tînjitoare ... atîta mișcare într-o zi i-a luat pămătuful din mînă. Ca un viteaz ținînd steagul, așa a murit ea, și de galbenă ce era și uscată, mai galbenă părea acum. Tăcute priveau și stranii oglinzile la ea, reflectîndu-i ...
... Mihai Eminescu - Din Odiseea Din Odiseea de Mihai Eminescu Spune-ne, muză divină, de mult iscusitul bărbat, ce Lung rătăci după ce-au dărâmat Troada cea sfântă. Multe cetăți de oameni văzu și datini deprinse, Multe-n inima lui supărări pe mare avut-au, Chibzuind pentru sufletul lui, alor săi înturnare. Dar pe tovarăși el ... ei gătiră pieirea prin fărădelege, Căci, nebuni, ei boii-au tăiet luminosului fiu al Lui Hyperion, încât le luă a-ntoarcerii ziuă Â De-aste vorbește-ne asemeni puțin a Cronidului fiică. Toți ceilalți precât de pieire-au scăpat, pre acasă Ei erau, mântuiți de războaie și de apele mării. Numai pre el, doritul de patrie și de soție Nimfa măreață-l oprea, minunata zână Calipso-n Peștera cea boltită, râvnind de bărbat ca să-l aibă. În rotitoarea plinire de vremuri trecut-au un an azi, De când zeii-ntoarcerea-n țară îi rânduise În Itaca și tot de nevoie el mântuit nu-i La iubiții lui. Toți zeii-l plâng. Poseidaon Singur ține mânie într-una el lui Odisseus, Celui de-o samă cu zeii, nainte de-a ajunge în țară-i
... Ion Luca Caragiale - Mitică Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1900 - Mitică... și mai cum? - E destul atâta: Mitică - de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni. Mitică este bucureșteanul ... multă stăruință, și-a adus în fine aminte cine sunt: - Scuză-mă, neică - a zis Mitică - te uitasem: e un secol de când nu ne-am mai văzut! * Ceri într-o băcănie: - Băiete, o țuică! - Nu-i da, domnule, c-o bea! zice Mitică. * - Am deseară lojă la operă; mergi cu mine? zice Mitică. - Merg... Ce se cântă? - Relaș, în cinci acte ... el îți răspunde amabil: - Adio! Îl saluți la plecare; el îți răspunde: - Să-mi scrii! * - Ai parale, Mitică? - Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăznet. * - Birjar! slobod? întreabă amicul nostru. - Da, conașule!... - Atunci, du-te-acasă. * - Dă-mi cusurul, zic negustorului. - Nu-i ...
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor
... sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi ... se avîntă cu toate acestea după ea, care ține recordul spațiului. Moartea nu-i decît un cuvînt van, căci e și ea o înălțare. Scăpați de greul lest al lutului, ne vom înălța cu toții și vom pluti ca și Mab, frumoasa regină, în sferile albastre. Fascinați de infinit ori de aurul care strălucește la capătul fiecărei etape, cei ce țin aripele merg fără să întoarne capul înapoi, să vadă dacă moartea li s-a ... la iveală, și atunci numai mi-am putut da seama ce repede pas a făcut civilizația. Era o adevărată procesie, un nesfîrșit monom de lucruri eteroclite, cel mai bizar caleidoscop retrospectiv al tuturor mijloacelor de comunicație. Scuturate
Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan
... portretul acestei coconițe și lumea nu știa nimica despre boierul dumneaei, pentru că nu era așa ieșit la obraze. Trebuie însă sa vorbim ceva și de dumnealui, căci acum e între oameni. Coconul Drăgan e un fel de bădăran boierit, care se ține mereu de moda veacului. În vremea de mai nainte, după cum am zis, era un neiculiță de minune, om al trebii, scotea lapte din piatră, pupa pe român în bot și-i lua din pungă tot; sau, dacă nu vrea hoțul de român să-i dea, atunci... atunci târnuit, scuturat, cu părul vâlvoi ți-l băga (după limba dumnealui) la obedeală, îi da fum de ardei, și lasă-l în pace apoi... De când am scăpat de acele vremi afurisite, după care suspină toți Drăganii din țară, coconul Drăgan se făcu un patriot grozav, năbădăios, numai foc și inimă albastră pentru patrie ... ocăraște , când nu e vremea nici de înfruntat, nici de strigat și când bieții oameni nu s-ar lăsa una cu capul (cu iertăciune) să-i ocărască. Coconul Drăgan zice că știe și carte: nemțește, franțuzește, păsărește, afară ...
Vasile Alecsandri - Tunsul (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Tunsul (Alecsandri) Vestea-n țară a ajuns De un hoț cu nume Tuns, Că prin codri a ieșit De șase-ntovărășit, Toți voinici, aleși panduri, Oaspeți ageri de păduri, Ce se port din crâng în crâng, Câți îl văd, de ei se plâng. Că nici unde nu gândești, Cu dânsul te întâlnești Și-l auzi zicând cu bine: ,,De unde vii, măi creștine? Din ce sat, din ce oraș? Luat-ai la drum răvaș Să nu pătimești cevaș? Te jur cu pistolu-n piept ... cu drept, De ai bani mai multicei, Dă-mi jumătate din ei, Că-ți dau la mână răvaș Să nu rămâi păgubaș, Și cu vreme de-oi trăi, Pân-într-unul ți-oi plăti, Dar cumva de-oi muri eu, Ți-i va plăti Dumnezeu!" Vai! sărmanul voinicel! Sărăcuț, amar de el! Căci păcatul l-a gonit, Cu moarte l-a pedepsit! ↑ Istoria Tunsului a fost scrisă de un autor rus și tipărită într-un calendar, după ocupația Valahiei
... pruncă ș-un voinic, Voinicelul hăulind Și pe murgul netezind, Iar pruncuța suspinând Și din guriță zicând: ,,Ia-mă, bădiță, călare Că nu mai pot de picioare. Drumu-i greu și grunțuros, Nu mai pot merge pe jos!" ,,Puiculiță, chip frumos, Eu te-aș lua bucuros, Dar mi-e murgul sprintenel În picioare subțirel ... trântească, Mâna dreaptă să-ți sclintească, Mâna stângă Să ți-o frângă, Să ții dârlogii cu dinții, Să mi te plângă părinții, Să te-nsori de nouă ori [3] Ca să faci nouă feciori. Să te mai însori o dată Ca să faci numai o fată... Ei să treacă șuierând Când ... ș-amară. Tu să bei, să bei mereu Gândind la blestemul meu! [4] [1] Pistoalele, paloșul sau iataganul se purtau înainte într-o chingă lată de curea țintuită ce se numea seleaf (cuvânt turcesc) și care cuprindea mijlocul trupului. [2] Pentru cine înțelege puterea dorului, nu poate fi blestem mai amar ... omului" , zice românul. Partea aceasta a blestemului e cu atât mai cruntă, că ea atinge una din credințele cele mai scumpe românului, menindu-i nouă feciori nepăsători de ...
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu
... a lua oști turcești și se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomșa și să-și ia scaunul, pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap pănă în picioare. — Ce socoți, Bogdane ... știau că norodul îi urăște, și pre domn că nu-i iubește. Îndată ce sosise, Lăpușneanul porunci să împle cu lemne toate cetățile Moldaviei, afară de Hotin și le arse, vrînd să strice prin aceasta azilul nemulțămiților, carii de multe ori, subt adăpostul zidurilor acestora, urzeau comploturi și ațîțau revolte. Ca să sece influința boierilor și să stîrpească scuiburile feudalității, îi despoia de averi sub feluri de pretexte, lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni și corumpe pre norod. Dar nesocotind
Ion Luca Caragiale - O blană rară
... A furat, da. Pentru ce a furat? Pentru copilul ei! În seara când, dintr-un cabinet particular, după un bal mascat, Aglaia, amețită de băutură, a plecat cu arendașul, dându-i amantului ei cu tifla, acesta, în primul moment n-a vrut să crează că-i adevărat. Era și el beat! atâta șampanie! Toată scena de despărțire atât de scandaloasă, acel marș! aruncat cu despreț la plecare, nu aveau aerul destul de serios. El a crezut că e ca todeuna o farsă. El spera că Aglaia are să lase la otel pe bătrânul Cuțopolu și ... regulă, are să se întoarcă a doua zi înapoi, căită, să-i ceară o iertare, despre care erau tacit înțeleși îndestul, și să-i dea jumătate din o sută de franci... Trebuiau bani, mai ales pentru copil, pe care-l creștea nenorocita de Lucreția, sora Aglaii. O zi, două, o săptămână, o lună... Aglaia n-a mai venit. Unde era Aglaia? Era în Țopârleni, la arendașul ... era foarte urâtă și posacă. Căpitanul ar fi căzut în cea mai neagră mizerie, dacă nu găsea pe prietinul tatălui său, pe Psaridi, mare om de ...
Ștefan Octavian Iosif - Singur (Iosif, 2)
... Ştefan Octavian Iosif - Singur (Iosif, 2) Singur de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Te simți mai singur astă-sară, Mai mohorîtă-i azi odaia... Auzi cum șiruie afară, De-a lungul streșinilor, ploaia ! Trist, ca o plîngere-necată, Răsună-n noaptea cea pustie, În noaptea asta-ntunecată Ce-ți pare-un veac ...