Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTIUT
Rezultatele 1351 - 1360 din aproximativ 1963 pentru ȘTIUT.
Dimitrie Anghel - Scrisoare (Iosif-Anghel)
... mă pun serios să adun bancnote, În pod îmi spânzur lancea și armura, Și, cum vă spun, am să vă fac figura, Chiar dac-aș ști că-s Anghel Bounarotte! Ce-atâta artă când în pruni rodește Aperitivul zilelor de mâne, Când am hameiul dospitor de pâne, Și mă-nveșmântă cânepa ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...
Dimitrie Anghel - Stejarul și vîscul
Dimitrie Anghel - Stejarul şi vîscul Stejarul și vîscul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 9 aprilie 1906 Unui critic Pusese ani de zile să crească nalt stejarul... Rotundă umbră scrie acum sub el umbrarul, Dar dînsul singur știe în lumea lui umilă, Ca un poet ce-adună visînd filă cu filă, Comoara lui de visuri, cît timp a fost să-ndure Mîhnitul întuneric ce doarme în pădure Păn' să-și înalțe fruntea, și-n nopțile cu lună, Să-și potrivească-n creștet frumoasa lui cunună. El singur și-amintește acum duios și cîntă, Căci azi se simte tare, și nu-l mai înspăimîntă, Cumplitele furtune ce-odat' îl cercetară, Senin își pleacă fruntea sub arșița de vară, Lung răbdător stă-n fața suflărilor de ghiață, Căci îndărăt se simte bogat de-o-ntreagă viață De visuri și revolte, de lacrimi și-augurii, Cu care să trezească tăcerile pădurii. Duios își amintește, și crengile lui toate, Asemeni unei harpe cu strune fermecate: Cu viers de păsărele, cu lacrime de ploaie, Cu taina ce și-o spune mereu foaie cu foaie. La cele patru vînturi ce plîng din boltă-n boltă Sonor pornesc să cìnte, cînd imnuri de ...
Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)
Dimitrie Anghel - Tata (Anghel) Tata de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 759, 28 ian. 1911, p. 1. Ca un miraj nălucitor te-a chemat pe tine strălucirea aurului, și tu cel dezbrăcat de toate patimele ai alergat după el pînă ce ai căzut. Negrul neant la tine a fost mărginit de un zid de aur și zidul s-a prăbușit peste tine, îngropîndu-te sub el. Ce urmăreai tu, de ce te-ai zbuciumat, de ce flacăra vie a minții tale a ars fără preget, ca vîlvătăile de foc ce le aprindeau și le hrăneau necurmat întîii oameni în vremuri obscure, ca să se apere de dușmănia fiarelor ? După perdeaua de foc a minții tale, ai stat tu ascuns toată viața, apărîndu-te. Vie, puternică, fantastică, se consuma inteligența ta. Mari, flăcările jucau zvîrlind scîntei orbitoare. Vînturile întîmplărilor o înălțau și o coborau și ghearele lacome așteptau cu răbdare să te sfîșie ; sclipitorii ochi pîndeau din umbră stingerea marelui incendiu, ca să poată prin drumul de cenușă să ajungă pînă la tine. Ce te împingea pe tine, căci din înfrîngeri și dureri, ca la mulți ...
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini Ultimele pagini de Dimitrie Anghel O, misterioasă și tainică pasăre cu nevăzute aripi, suflet, cum știi tu să renaști și să-ți iei zborul din nou ; Phoenix misterios, ce dreptate am avut să cred în tine, cînd am început să scriu primele pagini ale acestui volum ! Ca un Lazăr reînviat, mi-am scuturat giulgiul albelor pagini și am privit din nou viața și n-am blestemat-o ca dînsul, ci cu soarele ce mi-l dăruia primăvara, cu viorelele și toporașii presărați subt pașii mei, cu galbena floare a cornilor timpurii înfloriți, cu sfiosul verde ce abia îndrăznia să mijească în vîrful fragedelor ramuri de liliac, m-am bucurat și am binecuvîntat prisosul de putere ce rămăsese în mine. Albe, zăpezile acum se aștern, mistice roze de jăratec fărîmă focul în gura vetrei, prietenos luminează cercul alb de lumină subt globul lămpii, spre seară, și noile mele visuri laolaltă cu gîndurile vechi, trecutele mele amintiri și cele de mai curînd, se strîng iarăși în jurul meu și mă îmbie să nu le las să piară și să le dau prinosul ce li se cuvine. Tihnitul sanatoriu, cu mobilele lui albe, îmi revine în ...
Dimitrie Anghel - Visul sepiei
Dimitrie Anghel - Visul sepiei Visul sepiei de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 22 iul. 1907 Sunt singură, și casa o am pe-un vîrf de stîncă Și ca să-mi uit urîtul visez lîngă ferestre... Ce mici și ce sărace-s splendorile terestre Pe lîng-acele-ascunse în marea mea adîncă. Semiramida însăși, de-ar fi putut să știe Ce mîndră e o lume de alge plutitoare, Și-ar fi sădit desigur grădinile în mare, Și-ar fi uitat că-i Doamnă pe-o vastă-mpărăție. I-ar fi părut cunună de vicleim, cununa Purtată-n naltul frunții, și c-un surîs pe buze Ar fi zvîrlit-o-n valuri, ca să-și aleagă una Urzită-n curcubeie de mîndrele meduze. Balene monstruoase s-ar fi-nvoit să vină, S-o ieie și s-o plimbe, cînd noaptea stă să-nceapă, S-o plimbe, și să-și joace coloanele de apă, S-arate-n aer calea urmată de regină. Și-ar fi păzit-o crabii cu-armurele lor lucii Și stelele de mare, și mii de lampioane Ar fi aprins pe ape și-n aer noctilucii, Ca-n timpul unei mîndre serbări venețiane. Iar eu aș fi urmat-o ...
Dimitrie Bolintineanu - Întoarcerea lui Mihai
... ascunde-n sine. Planta nu se teme de cei ce-o jignesc, Ca de viermi ce-n sânu-i nasc ș-o veștejesc. De aș ști că sceptrul se robește vouă Și oricui să fie, eu l-aș rupe-n două! Jugul celor barbari oare l-am spart eu, Ca sub ...
Dimitrie Bolintineanu - Aprodul Purice
Dimitrie Bolintineanu - Aprodul Purice Aprodul Purice de Dimitrie Bolintineanu S-aprinsese-n luptă Hroiot cel tiran. Când s-abate calul marelui Ștefan, Purice-i oferă calul său îndată. Domnul nu ajunge scara ridicată. — ,,Doamne! Moviliță mă voi face eu, Ca să poți să-ncaleci după gâtul meu! Zice și se pleacă. Ștefan, fără muncă, Prin mijlocu-acesta pe fugar s-aruncă. — ,,Purice, sărace! De voi câștiga, În movilă-naltă eu te voi schimba. Omul este mare, nu prin al său nume, Naștere, avere, ci prin fapte bune; Faptele sunt nobili, nu țărâna sa Ce deopotrivă viermii-o vor mânca. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și acum, Movilă, aidi a ne lupta! Căci urmașii noștri nu ne-or semăna! Mulți români chiar astăzi la străini aleargă Și prin ei așteaptă țara ca să meargă. Și cum vrei ca viața la ei a afla, Când tu nu o afli în inima ta! Cel străin nu-ți face niciodată bine Fără să câștige drepturi peste tine. Nu zic c-o să piară neamul românesc; Dar sunt timpi în care popolii slăbesc; Cum sunt ani în care pomul ce rodește Nu dă nici o roadă, deși înflorește. Popolii se pleacă când mai- ...
Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur
Dimitrie Bolintineanu - Căpriţa de aur Căprița de aur de Dimitrie Bolintineanu În nori cinși cu roze și cu-aur curat Se culcă ferice al vieții-mpărat. Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară, Cu cornii auriți. Ea fuge-n pădure și cel ce-o preurmă, Lăsându-și fugarul, pe jos o mai urmă Sub arbori frunziți. Iar fiicele nopții pe lume cobor Și-nvăluie toate cu pletele lor. O slabă femeie cu seci oseminte, Cu fețe zbârcite, păru lui nainte Și-așa i-a vorbit: — ,,Te-nturnă,-mpărate, căci mândra căpriță A fost mai nainte frumoasă domniță Cu păr aurit. Un zmeu se răpise de chipu-i dorit, Dar juna fecioară l-a disprețuit. Atunci el îi schimbă popoarele sale În arbori ce formă dumbrava din vale, Dumbrava de chin. Domnița frumoasă cu plete leite Se schimbă-n căpriță cu coarne-aurite, Frumoase străin! Acum e căpriță cât ziua lucește Și dulce fecioară cât noaptea domnește. Acolo-i castelul în care petrece. Dar câți o preurmă, sub paloșu-i rece Ca spicul s-abat. Streine, te-nturnă spre locuri mai bune! Să mori când ...
Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus la dor, Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna ...
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret Consiliul secret de Dimitrie Bolintineanu La senat s-adună capii cei mai bravi, Soli germani, soli unguri, deputați moldavi, Preoți venerabili cu păstorul mare, Nobilă junime plină de-nfocare. Dar Mihai cu fața nobilată-n dor, Cel întâi se scoală și le zice lor — ,,Astăzi turcii calcă drepturile sfinte, Schimbă viața-n moarte, țările-n morminte. D-astăzi peste fața dalbelor câmpii Pe ruine-nalță splendide geamii. Câmpul schimbă fața și se-mbracă-n doliu; După dânșii urmă flăcări, moarte, spoliu. Prin altare sfinte vasele zdrobesc; Intră prin familii, pe copii turcesc; Mume și fecioare rușinos insultă; De nici o putere barbarii n-ascultă. Suflete-njosite ce-n lume trăiesc Ca să rușineze neamul omenesc, În această țară calea lor arată Și de dorul țării fierbântat se-mbată. Neamul nostru piere; dar ce e mai rău, Cade cu rușine pe mormântul său! D-astăzi înainte numai cu arma-n mână Va scăpa de moarte patria română. Între viața sclavă ș-un mormânt fălos Nu-întârzie-un suflet nobil, generos. Astfel totdauna țara liberară Vechi eroi ce-n fală se glorificară. Inima lor mare să vieze-n noi! Să pierim sub arme ca străbunii-eroi!" ...