Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAC��
Rezultatele 1341 - 1350 din aproximativ 1469 pentru DAC��.
George Coșbuc - Dragostea păcurărească
... dezbracă și te tunde Și cătană te răspunde. Iar cătană... n-ar fi greu Și plăcea-mi-ar, plăcea mie Să tot fiu în cătănie, Dac-aș fi-n pământul meu Să trăiesc, cum se trăiește, Cum știm noi, ardelenește! Dar te duc, ca să fii dus Și să nu mai ...
Gheorghe Asachi - Oile Oile de Gheorghe Asachi Apolog Imitație Eu nu știu di ce acuma, ca în timpul cel trecut, Alte vite chiar ca omul nu au dar de limbuție? Căci în epoca străveche, cum făcutu-ni-au știut Esop, Lafonten în Franța și nu-s Cine-n Românie [1] Zburătoare, târâitoare și cvadrupede animale Discutau politici cvestii prin camere și tribunale. Pe atuncea de oi turme cu ai lor berbeci și miei Alegeau acele câmpuri unde ierbele-s mai bune, Rumigau trifoi și cimbru pe podișuri și prin văi, Fără a fi privighete de păstori pe la pășune, Nici de zer și d-a lor lapte n-au fost vasăle umplute Nici de lână dispoiete sau la măcelari vândute. Îns-acea independență și dorita liberta Cătră care ș-oaia aspiră au avut defecte grele, Cum în viața sa putut-au fiecine observa C-orice stare au meserie nu-i scutită de-a ei răle, Noi videm pe toată ziua pentr-a omului pacate Că cu binele și răle deseori sunt îmbinate. C-atunci când lânoasa turmă păștea-n pace, deseori, Îndemnat de foamea cruntă, stând la pândă în pădure, Nempacat ...
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif) Lenore de Gottfried August BĂ¼rger Traducere de Ștefan Octavian Iosif Baladă de BĂ¼rger Din somn Lenore-n zori de zi Tresare tulburată: — O, Wilhelm, m-ai uitat? Ești mort? Veni-vei tu odată? Iubitul ei lupta sub steag În văile boeme Și nu-i scrisese nici un șir De-atât amar de vreme. Țarina și viteazul crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o înfrânse Țipând se tăvăli pe jos, Și plânse, plânse, plânse... Bătrâna o găsește-n drum, O scutură, o cheamă — Ah! mamă, Wilhelm este mort! E mort de bună seamă! Să piară lumea! piară tot! Ar ...
Grigore Alexandrescu - Cozia Cozia de Grigore Alexandrescu Ca la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr umul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor. În cea dintâi intrare, la ușa bisericii, este un tron de piatră, și vulturul cu două capete ține deasupră-i coroana regală. În acel ...
Ion Creangă - Prostia omenească
Ion Creangă - Prostia omenească Prostia omenească de Ion Creangă Povestire publicată prima dată în Învățătorul copiilor... , ed. III, Iași, 1874 A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveștile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de ocă de fer la un picior și tot i se părea că-i ușor. Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilașul meu, copilașul meu!" Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din ...
Ion Creangă - Punguța cu doi bani
Ion Creangă - Punguţa cu doi bani Punguța cu doi bani de Ion Creangă Poveste publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 10, 1 ianuarie 1876 Era odată o babă și un moșneag. Baba avea o găină, și moșneagul un cucoș; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi și baba mânca o mulțime de ouă; iar moșneagului nu-i da nici unul. Moșneagul într-o zi perdu răbdarea și zise: — Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi și mie niște ouă, ca să-mi prind pofta măcar. — Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate și tu cucoșul tău, să facă ouă, și-i mânca; că eu așa am bătut găina, și iacătă-o cum se ouă. Moșneagul, pofticios și hapsin, se ia după gura babei și, de ciudă, prinde iute și degrabă cucoșul și-i dă o bataie bună, zicând: — Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba. Cucoșul, cum scăpă din mânile moșneagului, fugi de-acasă și umbla pe drumuri, bezmetec. Și cum mergea el pe-un drum, numai iată ...
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17 Accelerat no. 17 de Ion Luca Caragiale Un individ purtând pe umeri o șubă largă, cu o căciulă mare pe ceafă, stă la masă în restaurantul Gării de Nord și bea ceai. Are un geamantan de pânză cu cercuri de tinichea alături pe un scaun, și pe masă un sac de piele neagră, prin mănușa căruia își ține petrecută bine mâna stângă până la încheietura brațului. După figură, după maniere și port, trebuie să fie vreun negustor, ori arendaș din provincie. Un domn bine îmbrăcat, blană cu guler de astrahan și căciuliță asemenea, bea cafea la altă masă, fumează și se uită din când în când către provincial, care nu ia seama de loc că-l observă cineva. În același timp, domnul trage cu ochii la ușă: așteaptă desigur pe cineva, și cu nerăbdare. Negustorul plătește ceaiul. Îndată, iată și hamalul vine să-i spună că trenul a tras la peron; îi ia geamantanul de pânză și vrea să-i ia și sacul de piele, ca să-l ușureze pe pasager; dar acesta își trage repede mâna cu sacul și refuză serviciul. Sacul nu e mare, dar trebuie să fie greu, ...
Ion Luca Caragiale - Caut casă...
Ion Luca Caragiale - Caut casă... Caut casă... de Ion Luca Caragiale Caut casă cu chirie, caut și nu găsesc. E absurd ce se petrece la noi, în București! în fiecare an, se clădesc sute de binale, acareturi peste acareturi, și, în loc să scază, chiriile cresc. Și ce construcții! tot cum nu-mi convin mie. — Aide-nainte! strig eu samsarului, care mă poartă de azi-dimineață. Înainte, jidove rătăcitor! — A! iată încă una... Asta e a douasprecea astăzi. — S-o vedem și p-asta. E tăcută parcă numai și numai să fie admirată de dinafară. Firește că în pragul iernei nu caut o casă cu chirie pentru a o admira din curte — adică din uliță, fiindcă n-are curte. Pe dinafară, șease ferestre mari, ciubuce și ornamente monumentale. Înăuntru, trei chichinețe, din cari una n-are lumină decât de la ușa coridorului, ce duce la atenanțe — cocoana, stăpâna casei, zice: independențe. Independențele! Deschid usa să le văz și repede o-nchid, la loc; m-a-necat! E foarte cald în odăițe — o căldură năbușitoare. — Dar — întreb — a fost cineva bolnav ...
Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F
Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluţionar şi om politic...%3F Cum devine cineva revoluționar și om politic...? de Ion Luca Caragiale Un fel de răspuns la această întrebare găsesc în una din vechile mele notițe, care cred că poate interesa pe mulți dintre numeroșii noștri cititori. Din rândurile de mai la vale se va vedea că poate cineva deveni revoluționar și om politic nu numai prin vocațiune, ci și prin noroc. Se va vedea cum, dintr-un copil care era hotărât să se devoteze altarului credinței, poate ieși un brav slujitor al unui altar și mai sfânt — altarul libertăților publice. Pe Niță îl luasem de la mamă-sa, o văduvă săracă, pe procopseală: dorea să se facă popă. Era băiat voinic, blajin și cinstit. Pentru aceasta, câtăva vreme, îmi păru foarte bine că luasem sarcina întreținerii și educației acestui tânăr. Veni însă un moment când nu mă putui căi îndestul că l-am luat de la țară și i-am înlesnit șederea în Capitală. Locuiam în fundul unei mahalale depărtate de centru, tocma spre Obor. Într-o zi îl trimet pe Niță al meu să-mi cumpere cărbuni de la magazia de lângă gară. De la locuința ...
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale 1909 M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cușca ei, și văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele. L-am povățuit să meargă la dentist. - Nu pot, mon cher . - De ce nu poți? ți-e frică?... Cu metodele de astăzi, nu simți nici cât o pișcătură de purece. - Nu de frică; nu pot, că am de lucru; trebuie să dau până-n două ceasuri cronica mea la gazetă. La trei, vine băiatul de la tipografie să mă execute... și cu durerea asta sunt incapabil să scriu un rând măcar. De o sută de ori de aseară m-am așezat pe scaun, am pus mâna pe condei; dar nu e chip să m-astâmpăr... o clipă nuÂmi dă pace... Și iar începe bietul om să se vaite și să se plimbe ca o hienă. La un moment, se oprește răcnind: - E de nesuferit!... mă-mpușc! - Omule - zic eu - du-te la dentist! - Ei! dar cronica ...
Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale) Epigrame de Ion Luca Caragiale Unui senator Cănit? Și crezi că ăsta-i chipul Să-ntinerești în adevăr?... Ca Venerii să fii discipul Mai va ceva pe lângă păr! Unui clubman La cărți, c-un as ești asasin, "Cu spada-n luptă, spadasin; Dar fără spadă, fără as, Tu singur spune: ce-ai rămas? (Moftul Român, 24 Iunie 1901) Doamna cu evantai Pe canapeaua elegantă Se-ntinde doamna nonșalantă Și c-un papyrus se evantă De atmosfera ambiantă. Făt-Frumos cu Moț în Frunte Zi că-i dragoste, și pace ! Te-a vrăjit ? atât ți-a fost : Din pocit, frumos îți face, Și deștept din ăl mai prost. "Convorbiri critice", 1908, 15 decembrie Polemica în epigrame - cu Dimitrie Teleor - Cazu Cuza I Am publicat în numărul trecut o epigramă inedită a popularului Teleor, căruia, precum se știe în cercurile literare de la Berăria Cooperativă, i se zice de către amicii invidioși Țața pentru limba lui prea înțepătoare. Eprigrama țaței era adresată unui burghez parvenit, care cu cât se înalță, cu atât pare poetului mai mic: foarte ingenioasă epigrama țaței! Ce se întâmplă însă, spre marea noastră mirare? Un ...