Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȚI
Rezultatele 1321 - 1330 din aproximativ 2843 pentru AȚI.
Ștefan Octavian Iosif - Planuri de prisos
Ştefan Octavian Iosif - Planuri de prisos Planuri de prisos de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Adevărul ilustrat , 23 decembrie 1896 Toată calea către casă Într-un gînd am petrecut-o: Ce s-aduc eu mamei scumpe? Ce de mult n-am mai vazut-o? Cînd cu drag ea va deschide Brațele, eu ce să-i zic? Ce ales cuvînt acelei Ce mă legănase mic? Și-mi veniră sumedenii De gîndiri frumoase-n minte ! Vremea parcă se oprise... Carul doar fugea-nainte... Și-am intrat în casa mică... Și-mi zbură în brațe mama: Mut... îi atîrnam de buze... Cum de vreji atîrnă
Ștefan Octavian Iosif - Primăverii
Ştefan Octavian Iosif - Primăverii Primăverii de Ștefan Octavian Iosif O, tu, cea mai frumoasă dintre zâne, Cu tot alaiul tău de bucurii, Toți te-așteptăm cu-atâta dor să vii: Dar nimeni, nimeni mai cu dor ca mine! Și ce-mi aduci tu, care pe câmpii Pui flori, și cerului dai zări senine, Și cântec lucitor, și unde line Izvorului, ce daruri tu-mi îmbii? Ce vis cerca-va de isnov s-alinte Un suflet amăgit de-atâtea ori? O, dac-aș ști că visul iarăși minte!... Atuncea poate-aș ramânea cuminte Și m-aș uita cu ochi nepăsători La iarba care crește pe
Ștefan Octavian Iosif - Scrisoare (Iosif-Anghel)
Ştefan Octavian Iosif - Scrisoare (Iosif-Anghel) Scrisoare de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel De când trăiesc la țară, Sacerdote, M-a convertit, ca pe Rousseau, natura. De-aceea de astăzi las literatura Și-azvârl în foc carnetul meu de note. De-acum mă pun serios să adun bancnote, În pod îmi spânzur lancea și armura, Și, cum vă spun, am să vă fac figura, Chiar dac-aș ști că-s Anghel Bounarotte! Ce-atâta artă când în pruni rodește Aperitivul zilelor de mâne, Când am hameiul dospitor de pâne, Și mă-nveșmântă cânepa și inul?! Vezi Sacerdote, astfel se sfârșește Cariera mea…Așa mi-a fost
Ștefan Octavian Iosif - Un vis
Ştefan Octavian Iosif - Un vis Iubesc cum încă om pe lume N-a fost în stare să iubească. Iubita mea e sfântă, mare, Dar nu-i ființă pământească. Iubesc o zeie exilată Din cer, și-n veci o voi iubi: E libertatea. Dar, durere! În vis numai o pot zări. În versurile mele însă Mi-apare falnica iubită. Chiar astă-noapte-a fost cu mine Într-o grădină înflorită. Îngenunchind i-am spus iubirea-mi Și m-am plecat să rup o floare Ca să i-o dau — o mică jertfă... Atunci — cu spada sclipitoare -- La spate-mi apăru călăul, Și capul meu căzu trunchiat... În mâini chiar îmi căzu, și dânsei În loc de floare i l-am
... trist povestea înainte. O notă suavă se înălța lină ca o față de madonă melancolică într-un templu curios. Grădina era un templu, și madona avea
Alecu Donici - Înțeleptul și magnatul
... Și nici nu m-am mutat, Iar greierii de mult În ea s-au așezat. Cercând cu scumpătate A fabulei sujet, Găsești c-avea dreptate Acel om înțelept. Și cum să se numească Gurliii mădulari, Ce nu știu să vorbească În societăți mari, Dar, prin a lor ...
Alecu Donici - Ariciul și cârtița
Alecu Donici - Ariciul şi cârtiţa Ariciul și cârtița de Alecu Donici — Sunt liberă, am dreptul, O cârtiță zicea, Pe sub pământ cu-ncetul, Să scurm cât mi-ar plăcea. Și cine poate oare de mine să se lege, Când eu mă cred în lege? Prefac în țărnă neagră pământul sănătos Și-l fac moșinoios... — Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură, Neîmpăcată ură Asupra tuturor ca tine vietăți, Ce zac în răutăți. Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă, Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori; Văd iarăși o grădină de frumuseți cuprinsă, Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori. Și pentru ce tu oare nu scormolești gunoaie, Ca să lucrezi în ele cât vrei la moșinoaie, Iar nu pământ curat: Cunoaște dar, că dușman îți sunt neîmpăcat... După așa cuvinte, ariciul iată, vede Un moșinoi mișcând; Cu armele-i întinse la dânsul se repede Și cârtița mi-o scoate abia, abia suflând. — A! Îmi căzuși pe ace, Ariciul ei îi zice, — socot că te-am pătruns? -- — Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face. Oftând ea ...
Alecu Donici - Bondarul mizantrop
... zău nu-i șagă, Se tot schimbă lumea-ntreagă. Tot zburam dincolo-ncoace, Păream tare printre-albini; Vezi, pe-atunci, la dobitoace Încă roza n-avea spini. Dar acum s-au schimbat toate, Eu de jale sunt pătruns. Vremi mai rele nici se poate. Vai, ce vreme am ajuns! Merge iute ...
Alecu Donici - Elefantul în domnie
... minte; Dar este rar acel preafericit părinte Să-i iasă buni copiii toți. Și elefantul meu, oricum era de mare, A înțelegerii n-avea îndemânare, Iar blând și plin de bunătate Era, cât nu se poate. Și iată că la domn au dat bietele oi O jalobă, zicând că ...
Alecu Donici - Lupul și lupușorul
Alecu Donici - Lupul şi lupuşorul Lupul și lupușorul de Alecu Donici Un lup pe puiul său voind să-l ispitească, De este vrednic el în breasla părintească, L-au fost trimis odată La margine să vadă: Pe unde-s oile? Cum stau păstorii lor? Și nu cumva ar fi vreun prilej ușor, Măcar cam cu păcat, Să capete vânat? S-au dus și au venit flămândul lupușor, Zicând: "Eu am aflat pe astăzi bună masă: Cole sub deal se pasc mulțime de oi grasă; Putem întru ales vreuna să luăm Și să mâncăm." — Da' bine, de păstor tu nu-mi spui ce-ai aflat? Bătrânul lup au întrebat. — Păstorul, precum spun, E deșteptat și bun, Iar câinii, i-am zărit, sunt slabi și puțintei, Nu-i grijă despre ei. — De este chiar așa, eu tot nu mă unesc La turmă să pornesc — Răspunse lupul — căci de nu-i păstorul prost, Apoi el câini mișei nu ține. Să mergem noi mai bine Pe unde eu am fost, Și știu că sunt câini mulți, dar e păstorul prost. Iar unde e păstorul de nimică, Nici câinii nu-s de
Alecu Donici - Momița și oglinda
Alecu Donici - Momiţa şi oglinda Momița și oglinda de Alecu Donici În oglindă o momiță Chipul își văzu odată. La a sa tovărășiță Face semne și-i arată, Zicând: "Uită-te, privește La acea caricatură, Cum se strâmbă, se sluțește, Parcă-i puhavă la gură. Vezi grimasuri ce întoarce... Eu să fiu așa de slută, Samă singură mi-aș face Și m-aș spânzura de ciudă. Dar cam sunt din surioare Vro trei-patru slutișoare Ca aceasta, și anume Pot pe număr a le spune." — Nu mai cere trebuința -- I-au răspuns tovărășița -- Căci, fără de înșirare, Adevărul de vei vrea, Noi suntem cam din născare Tot ca una, fata mea! Se găsiră o momiță Cu de sine cunoștință; Iară omul niciodată, Precum am văzut în faptă Pe un jacaș domnișor, Căruia i se citea Fabula de pufușor, Iar el prea nurliu râdea, Făcând semne la un alt Judecător