Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎL
Rezultatele 1311 - 1320 din aproximativ 1333 pentru ÎL.
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări
... pentru alte două cuvinte. Întâiu: este la noi în țară o sumă mare de străini de deosebitele (sic) confesiuni și naționalități; numărul cel mai mare îl represintă elementul israelit. E știut că toți acești străini se bucură la noi de o ospitalitate cât se poate mai omenoasă: ei au ca străini ...
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)
... că ești prăpădit de drum... Parcă nu ți-am văzut eu podoabele, ghiavole!... Ce crezi?... Hai scoală, să ne plimbăm! n-auzi tu? Și iar îl zgâlțâie... - Astâmpără-te, babo, și mă lasă! - Nu te las, cioflingarule, pân' nu ne plimbăm... num-așa, nițeluș, de colea până colea, doar de mi ...
Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea
... tremurând la masă, caută p-întunerec chibriturile și aprinde lampa; foarte emoționată, încearcă încă o dată ușa, merge în vârful degetelor la dulapul de haine, îl încuie repede, ca și cum ar fi prins pe cineva în el, și ascultă cu palpitație ce se petrece înăuntru; se uită apoi pe sub ...
Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza
... banca senatorială multe zile amare guvernului radical și în deosebi d-lui I. C. Brătianu. Într'una și fără să-i dea pas de răsuflare, îl necăjea cu interpelări și lua o atitudine din ce în ce mai ostilă față cu guvernanții. Radicalii noștri, simțind că se apropie niște zile grele ...
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... răzbit pănă la noi decât după încetarea activității lui Alecsandri. Și nici spre vreo amintire a caracterului latin păstrat în poporul român, cum îl înțelegi d-ta, nu l-a purtat gândul pe atunci. Poet mai întâi de toate, poet național îndeosebi, nu în înțelesul latinității, dar ...
Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română
Titu Maiorescu - În contra direcţiei de astăzi în cultura română În contra direcției de astăzi în cultura română de Titu Maiorescu 1868 Convorbirile literare au publicat un șir de cercetări critice asupra lucrărilor mai însemnate prin care s-a caracterizat cultura română în timpul din urmă, asupra poeziei de salon și poeziei populare, asupra etimologismului d-lui Cipariu și Lepturalului d-lui Pumnul, asupra dreptului public al românilor după școala Barnuțiu și asupra limbei române în jurnalele din Austria. Aceste critice nu au rămas fără răspuns; însă toate răspunsurile, după obiceiul introdus la noi, erau pline de personalități, așa încât, din respect pentru publicitate, au trebuit să fie trecute sub tăcere. Căci ce are a face în asemenea discuții persoana scriitorului! O excepție se poate admite numai în privința ultimului răspuns al Transilvaniei, fiindcă unele observări din el dau ocazie de a caracteriza întreaga cultură română din ziua de astăzi și, prin urmare, merită să fie relevate. Afară de aceasta, Transilvania este organul public al Asociațiunii pentru literatura și cultura poporului român, redactat de din cei mai cunoscuți bărbați ai noștri, de d. Bariț, și, întrucât reprezintă astfel floarea dezvoltării intelectuale din Ardeal, ...
Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri de Vasile Alecsandri Prințului Ion Ghica Mircești, decembrie 1883 Iubite amice, Iată-ne cu iarna în țară! Ea a sosit noaptea, pe furiș, și s-a grăbit să-și scuture cojoacele pe fața pământului pentru ca să afirmeze stăpânirea ei... A doua zi românii s-au trezit vasali acestei regine aspre ai cărei miniștri sunt crivățul și gerul, ai cărei curtezani sunt lupii și corbii, a cărei armată sunt fulgii de zăpadă și țurțurii de gheată, ale cărei palate sunt clădite cu troian. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda râurilor înghețate și poartă pe frunte-i o coroană de briliante ce te pătrunde de fiori când o privești și te preface în sloi când te atingi de dânsa. E timp de a se culege pe acasă și de a se adăposti la gura sobei în așteptarea altei regine mult mai atrăgătoare, Primăvara, care va detrona în curând pe bătrâna uzurpatoare. Sperare drăgălașă!... Ea ne face a răbda despotismul îngrozitor al iernii fără nici ...
Alecu Russo - Cugetări (Russo)
... care în viața lui nu-liubeau casnicii?... Copiii, însă, rudele, vecinii se strâng, privescîncă o dată la el, își aduc aminte de bunele răposatului și îl petrecla groapă cu un frumos și creștinesc: " Dumnezeu să-l ierte ". Să zicem și noi, Dumnezeu să ierte trecutul! Însă, ca vecinii și rudele, să ... urmă. Învremea trecută, boierul vorbea, trăia cu țăranul, precum ar fi vorbitcu alt al său necăftănit ; se înțelegeau amândoi în limbă și în idei;astăzi îl înțelegem cu inima numai, și trebuie să învățăm limba lui.El nu mai este pentru noi decât un capital sau o studie morală saupitorească. Părinții ...
Vasile Alecsandri - Dridri Dridri de Vasile Alecsandri Ziarul francez Teatrul, cu data 25 iunie 1851, conține liniile următoare: ,,O tânără artistă, cea mai frumușică din toate câte le-am zărit pe scenele teatrelor de pe bulevarde, a murit în floarea tinereții! Veselă și grațioasă, ea poseda calitățile inimii și ale spiritului. Toți acei care au cunoscut-o regretă în persoana sa o artistă de talent și un model perfect de eleganță și de istețime pariziană. Ea purta între amici gentila denumire de Dridri, însă numele ei adevărat era: Marie-AngĂ©lique Chataignez!“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Citind aceste rânduri, mulți din românii care au fost emigrați la Paris în anul 1848 își vor aduce aminte de acea drăgălașă copilă atât de pariziană în spiritul său, atât de română în inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirările patriotice ale generației entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viață națională în Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bursierul Bursierul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Din maidanele, vara împodobite cu flori și iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și inimă, să te pomenești închis în niște ziduri înalte, să te izbești de chipuri străine și reci, de inimi domoale și nepăsătoare, de mai-mari cari nu vor să știe de cântece și de basme... iacă cea mai mare nefericire din viața mea! Dezordinea și sclavia liceului, masa bursierilor, soioasă și murdară, duhoarea bucatelor grase, cafelele cu lapte mirosind a câne plouat, plescăitul lacom a optzeci de tovarăși, și pedagogii cu ifosul lor de parveniți, așezați în căpătâiele celor două mese lungi... iacă ce mă înfioară și astăzi când mă gândesc la acea viață de șeapte ani. Eram de doisprezece ani. Nu cunoșteam pe nimeni din tot dormitorul. Când lampa dim mijlocul tavanului cu arabescuri albe și cenușii se stinse, închisei ochii, ascultai răsuflările ostenite și grele ale bursierilor și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Departe, departe Departe, departe de Barbu Ștefănescu-Delavrancea .......... sub castanii din via părăsită. Mai mulți copilași, în cămăși albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, și povesteam. O fetiță îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte și alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari și verzi... Departe, departe, era odată un palat de marmură lângă un lac adânc, limpede și liniștit; și în lac tremura răsturnat palatul și grădina lui cu naramzi și portocali. Și nici o lebădă nu se lăsa pe lac, nici o privighetoare nu cânta în portocali. Nimic nu se auzea în curte, nimic în palat. Ușile nu se deschideau. Porțile curții, totdeauna încuiate. Vântul nu bătea pe-aici, oprit de cine știe cine, departe de aceste locuri în veșnică odihnă. Numai, hei, uneori, la miez de noapte, s-auzea pocnind în porțile de ștejar. Porțile se deschideau țipând, ca și cum ar fi fost vii și le-ar fi bătut cineva. Cine bătea în porți la miezul nopții? Cine deschidea porțile la miezul nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră ...