Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN EA
Rezultatele 1301 - 1310 din aproximativ 2045 pentru DIN EA.
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
... Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VII Vlad pe-ascuns tabăra cercetează Turcească.-Arginean la minte-ș' vine, Apoi scapă cu mână vitează Din mijlocul oștilor păgâne; Vlad noaptea pe turci face năvală, Sân Mihai frânge-a Sătanei fală. Unde sunt vitejii cei din zile, Eroii cei cu vărtute rară, Carii-înlibovindu-să-în copile Călătoriea întins din țară-în țară Luptându-să cu lei și gligani, Curățind pământul de tirani, Ce nu răbda ca-asuprit să fie Cel mai slab de cătră ... pădure, A doao zi cătră dimineață Timpină pre-un țăran cu săcure Și purtând o prăjină pe brață: Amândoi tocma era să iasă Din pădurea cea nenărocoasă. Cât voinicul din dumbravă-afară Păși, iacă-începu-a-ș' vini-în sine; Mintea i să-însărinează iară, Toate i să par lucruri streine Văzându-să ... Deci ascultați cuvintele mele: [7] Ascultă, ceriule și pământe. Ba tartĂ¡rul negru-încă s-asculte Că mă jur pe cele ce-s mai sfinte: Din umeri mânile-mi fie smulte Cu capul, din cap ochii să-mi sară, De nu-mi voi izbândi pănă-în sară! Nici un alt văștmânt, nici armătură Pănă-atuncia voi lua pe mine ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... de iarbă, ca să se pornească o undoiere ; nici o pietricică nu se desprindea dintr-un mal, ca să rupă funerara pace. Era o liniște din acelea care nu se lasă decît în urma zăpezilor mari, după ce-a fulguit îndelung, și nu știu pentru ce, ridicat pe un ... singurătatea aceea mare ce mă împresura, simțeam că mi-era lesne să mor. Cu fața în sus, pîndind întîiele licăriri ale stelelor, așteptam niclintit clipa din urmă și, nu știu cum, simțeam chiar un fel de voluptate, știind că nimeni nu se va apleca pe agonia mea și că voi muri ... chemă după ajutor. O plîngere lungă urcă, se tîrî în aerul adormit, se apropia de mine, trecu mai departe, negăsind parcă ce căuta și tăcu din nou ca și cum n-ar fi fost decît o părere. Înfiorat, mai întîi am crezut că poate-i ecoul propriului meu glas, al propriei ... viață, răsuflînd îndelung, am răspuns cu o altă plîngere, cu un alt strigăt de ajutor, la care glasul nevăzutului muribund s-a trezit din nou, simțind și el desigur ca și mine că nu e singur în fața morții și că o durere necunoscută se înfrățește cu a ...
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
... comune, găseam că disprețul lui pentru disciplina socială e o dovadă cum că omul acesta trebuie să fie scos dintr-un tipar de lux, nu din acela din care se trag exemplarele stereotipe cu miile de duzine. Deși în genere teoria de la care plecam eu ca să gîndesc astfel — că adică ... Luceafărul. A pornit înainte, tot înainte, pînă ce a căzut sub loviturile vrăjmașului pe care-l purta în sînu-i încă din sînul maicii sale. Copil al unei rase nobile și bătrîne, în el se petrecea lupta decisivă între flacăra celei mai înalte vieți și germenul distrugerii ... n-am plîns de moartea lui; am plîns de truda vieții, de cîte suferise această iritabilă natură de la împrejurări, de la oameni, de la ea însăși. Acest Eminescu a suferit de multe, a suferit și de foame. Da, dar nu s-a încovoiat niciodată ... întregi or să suie cu pompă dealul care duce la Șerban-vodă, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, și o bucată din ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... alții, veniți de prin satele vecine de dor să joace cu dânsa... El, transportat, supunându-se unei mișcări „lăuntrice", îi face un compliment — ea, asudată, îi arde o palmă; el se vâră s-o ia-n brațe — ea îi trage un pumn în falcă; el se-ndeasă mereu s-o sărute — ea îi zice: „O! călca-te-ar!" și-i dă un brânci de-l aruncă grămadă în șanțul drumului... El se scoală d-acolo zdruncinat ... m-au înzestrat zânele ursindu-mă carierii pline de-nalte răspunderi, nobilei misiuni de publicist român. Cu toate astea, niciodată n-am simțit sub coastele din stânga dureroasa (după cât văd la alții) rozătură a viermelui invidiei. Slavă ție, doamne ! în inima mea destule rele au putut încăpea; dar ... e cronica, nene? — E dată la tipografie. — Adevărat? — Pe onoarea mea!... Și zicând acestea, mă priveste cu acel zâmbet și acea clipire din ochi caracteristice, cari, de câte ori le întâmpini, te fac să gândești: dacă ăsta nu este imbecil, atunci mă crede pe mine că sunt. De ... ...
... George Topîrceanu - Broaştele Broaștele de George Topîrceanu Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă. Buchetele de trestii dormeau cu foșnet lin. Era o lună plină în fiecare baltă, Și-n fiecare undă o piatră de ... zefiri, Nălța mănunchi în aer tremurătoare săbii, Prin pânza de lumină a undelor subțiri. Și broaștele semețe cântau cu glasuri multe Pe când, din înălțime, privindu-și fața-n lac, Un nour singuratic stătea uimit s-asculte Cum bat ca toaca toate și-o clipă toate tac. Se ridicau ... în larma lunaticei orchestre Și rugă arzătoare în tainicul ei zvon. Spuneau Nemărginirii durerile terestre Cu imnul lor zadarnic, solemn și monoton... Cum le-ascultam din umbră acvatica fanfară, Sub cerul vast al nopții cu ele-am retrăit O noapte luminoasă din
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... puse streji la poduri și drumuri și zise: «Dați-mi dijma !» Într-un târziu, după ce se isprăvise-mpărțeala, iată vine și Poetul din depărtări... Nimic nu mai rămăsese de apucat; pretutindeni toate aveau stăpân. — Vai! eu singur — strigă el cu mâhnire — eu singur fusei uitat ... i-a adăogat domnul cu multă bunătate: — Ei, acuma, mai du-te pe pământ și te mai plimbă. A mulțumit Poetul din fundul sufletului și a plecat măgulit de atâta frumoasă atenție din partea domnului. S-a coborât pe pământ... Acolo toată lumea forfotea în sus și-n jos, alergând fiecare fără astâmpăr după treburile sale ... iar măsculița Poetului i se smulge de la braț și se repede la negustor strigând: — Unchiule! Iar „unchiul" zice: — Sufletu-meu! nepoțico ! Ea îl ia de gât cu aceleași mâini subțiri și reci și pupă-l... Poetul se repede să-i despartă; unchiul îi dă brânci încoace, nepoțica ...
Vasile Alecsandri - Altarul mănăstirii Putna
... Ei ades cu-a lor săgeată repezită sus, în nor, Printre-a fulgerelor focuri au oprit vulturu-n zbor. Multe fiare din cei codri, mulți dușmani tineri, semeți, Drept în inimi, drept în frunte au simțit a lor săgeți, Căci ei sunt arcașii vrednici ai ... departe locul unde se coboară. "Ura!-n ceruri se ridică! Urlă dealul, clocotește! Să trăiți, copii! le zice Ștefan, ce-acum se gătește. Zbârnâie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vânt, Piere, trece mai departe, șî-ntr-un paltin vechi s-a frânt. Acolo fi-va altarul! zice ...
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului
... răpus pe scutul de aur cu care ne iubim pînă la sînge destrămarea totul a început se pare într-o zi care venea din viitor descompusă dintr-o eroare perfectă dintr-un echilibru absurd geometriei castrat pe toate laturile deopotrivă mai inventînd cîte ceva sub soare mai deschizînd cîte ... interzis vagi amintiri despre o ființă incertă pe o planetă incertă într-un timp incert slăvind un punct despovărat de sens fără curaj mai mult din lașitate un timp fără culoare fără miros fără gust care capătă contur în spațiul gol de-atîta alergare care te amiroase numai prin văile cernitelor ... riduri și mătreață un număr calculat la infinit poemul iarba și dilema cosașului ochiul tău (cel nenăscut) cel clădit înăuntru lucrurilor văzut (iar nu făcut) din afară cu migală și trudă cuibărește în spirale rotunde țîța luminii flămînde maria lu’ tănase mutul potcovarul din capul satului intrase singură în grădină pe furiș (cu mînecile suflecate și picioarele goale înainta sfioasă spre căpițele de fîn proapăt cosit) luna ca un ...
Ștefan Octavian Iosif - Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă...
... 1895 Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă Cu flori, — s-a desprimăvărat... Voioasă ciocîrlia cîntă Sus, în văzduhul fermecat. Tresare inima-mi pustie Din toropeala-i de mormînt, Și tu mă faci, o ! ciocîrlie, Să plîng încet, și trist să cînt... Ea-mi strigă gingaș din tărie: — ce tot îngîni acolo-ncet? — un cîntec, dragă ciocîrlie, Și-s ani de cînd îl tot repet ! Îl cînt pe cîmpuri vara ...
Heinrich Heine - Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă...
... 1895 Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă Cu flori, — s-a desprimăvărat... Voioasă ciocîrlia cîntă Sus, în văzduhul fermecat. Tresare inima-mi pustie Din toropeala-i de mormînt, Și tu mă faci, o ! ciocîrlie, Să plîng încet, și trist să cînt... Ea-mi strigă gingaș din tărie: — ce tot îngîni acolo-ncet? — un cîntec, dragă ciocîrlie, Și-s ani de cînd îl tot repet ! Îl cînt pe cîmpuri vara ...
... Căpitan râmlean, [3] Că mi se ivește, Pe mal se oprește, Cu Cerna grăiește: ,,Neră limpezie, Stai de-mi spune mie Despre trei surori Plecate din zori." ,,Sora cea mai mare S-a dus către mare Pe Dunăre-n jos La un plai frumos. Sora cea mezină S-a ... stâncă La umbră adâncă". Ercul Erculean, Căpitan râmlean, Își repede calul De răsună malul, Ș-ajunge-ntr-un zbor La stânca cu dor. ,,Ieși, fată, din piatră Să te văd odată!" ,,Cum să ies din piatră, Că sunt goală toată Și mă tem de soare... Nu m-a soarbe oare?" ,,Să n-ai nici o frică, Fată sălbățică ... și de soare, De-a lor sărutare." ,,Bădiță, bădiță, De-ți sunt drăguliță, Soție de vrei, De vrei să mă iei, Mă scoate din stâncă, Din umbră adâncă, Să-ți ies la lumină Cu inima plină." Ercul Erculean, Căpitan râmlean, Calcă peste piatră Și iată că-ndată Lumii se arată O ... Dacia, pe când băile astăzi cunoscute sub numele de Mihadia purtau numirea latină de: Pontes Herculi și ad media acquae sacrae . Chiar acum încă unul din