Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRAGE (ASUPRA, DUPĂ)
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 287 pentru TRAGE (ASUPRA, DUPĂ).
... în judecată pe mama eÄ pentru partea ce i se cuvenia din moștenirea rÄ•masă de la rÄ•posatul eÄ tată, vre-o 400 florinÄ. După ce procesul a fost câștigat și sentința a primit formula executorie, am ieșit la fața locului, ca să pun în vînz ... rĕŠpovățuită, și sînt gata să-Ä las întrĂ©ga avere-mÄ zise el; mÄ• mulțumesc cu asigurarea hipotecară a pretențiunei mele." După grele și îndelungate negocieri am pus dar la cale o învoială, în virtutea căreia vÄ•duva rÄ•mânea stăpână pe întrĂ©ga avere, fiica eÄ ... robia celor ce nu iaÅ parte la durerea obștească, ci trag folos din strîmtorările altora. Acela, care s’a ridicat o-dată de asupra, îÄ înăbușe pe ceÄ rÄ•mașÄ în strîmtorare, și aceștia nu se maÄ pot ridica la aÄer și la lumină. Atât prin sate, cât ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei
... nostru și nouă!" Cincizeci de ani mai târziu, situațiunea devenise și mai rea; și bietul Ion Neculce, aproape de a-și închide ochii, după o lungă viață plină de furtuni, striga în marea sa durere: "Oh! Oh! Oh! Săracă țară a Moldovei! Ce sorți de viață ți ... și a Basarabiei, în fine mai mult decât iminenta ștergere a țărilor române de pe harta Europei! Și, cu toate acestea, după grozavul potop strălucește curcubeul reînseninării orizontului românesc! Marea revoluțiune franceză zice popoarelor, ca și Christ lui Lazăr, Sculați-vă ! Numele lui Napoleon, ca în toată ... Turcia din 1828-1829. Pacea de la Adrianopol se încheie. Autonomia principatelor se consfințește prin acest tratat în chip pozitiv. Domniile române viagere și alese, după datina străbună, se reînființează . Un guvern întemeiat pe anume legi și așezăminte, supus controlului adunărilor obștești , înlocuiește ocârmuirea desfrânată și destructrice a despoților ... și dorințele unei națiuni deșteptată din mormânt! Vântul libertății împrăștie nourii negri de pe orizontul Dunării de Jos. Ce mare, ce frumoasă epocă începe atunci! După secole de despotism și de înjosire națională și socială, toate clasele poporului român se întrunesc în adunările-mume din 1857! Frăția românească renaște! Pe aceleași ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... munți la vânătoare, Ce mândră desfătare! Cu toți să-ncălecăm, În codru să plecăm! STACAN (Recitativ) Să plecăm în codru, da! Dar trebui' mai-nainte După obiceiul vechi și cuminte (arătând cătră public) A ne recomenda. BALTAG Eu sunt hatmanul Baltag, Din strămoși măreți mă trag Reprerestrăbunul meu Cu ... Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a poreclit ... talent vestit, Vodă comis l-a numit Peste buți și poloboace Cu vinațuri busuioace, Roșii, albe, dulci ca mierea, Dându-i toată privegherea Asupra butoaielor Pentru vecii vecilor, Și „Stacanâ€� l-a poreclit. Din așa viță-am ieșit. CORUL și BALTAG Și „Stacan" l-a ... munți la vânătoare, Ce mândră desfătare! Cu toți să-ncălecăm, În codru să plecăm! (Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în ...
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... munți la vânătoare, Ce mândră desfătare! Cu toți să-ncălecăm, În codru să plecăm! STACAN (Recitativ) Să plecăm în codru, da! Dar trebui' mai-nainte După obiceiul vechi și cuminte (arătând cătră public) A ne recomenda. BALTAG Eu sunt hatmanul Baltag, Din strămoși măreți mă trag Reprerestrăbunul meu Cu ... Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a poreclit ... talent vestit, Vodă comis l-a numit Peste buți și poloboace Cu vinațuri busuioace, Roșii, albe, dulci ca mierea, Dându-i toată privegherea Asupra butoaielor Pentru vecii vecilor, Și „Stacanâ€� l-a poreclit. Din așa viță-am ieșit. CORUL și BALTAG Și „Stacan" l-a ... munți la vânătoare, Ce mândră desfătare! Cu toți să-ncălecăm, În codru să plecăm! (Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... caz pentru mine pricina hotărâtoare a decepționismului ori pesimismului e alta. În articolul meu Decepționismul etc. am formulat în căteva rânduri părerea mea asupra cauzei ori cauzelor pesimismului. Și aceste rânduri, pentru mai mare siguranță, le-am subliniat. Iată-le: „Pricina decepționismului nostru, a decepționismului poeților ... așteptări mari, iluziuni — optimismul, fie deziluziuni — pesimismul. Așa am gândit eu și așa am scris. Iar dl Petrașcu și alții au înțeles că, după mine, pricina optimismului și pesimismului la noi n-a fost organizația socială, ci așteptările, iluziunile de o parte, deziluziunile de altă parte. Ar ... pe larg și mai deslușit cauzele pesimismului în literatură și viață. Înainte de a trece la cercetarea cauzelor pesimismului, trebuie să ne înțelegem asupra cuvântului pesimism . După cum am arătat în articolul trecut, definițiunile date acestui cuvânt sunt atât de nesigure și de elastice, încât după unii ar urma că mai toți oamenii au fost pesimiști, iar după alții — că pesimiști sunt numai Schopenhauer și ciracii săi. Așa, spre pildă, pentru unii un semn caracteristic al pesimismului e nemulțumirea în privința condițiunilor ... ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... scenă într-un costum abracadabrant; pornește să cânte, s-aprinde, face gesturi prea-prea și la refren, Eh! allez-y, mon petit chien… etc., îi trage un chiot apilpisit și niște tifle... cu piciorul. Toată lumea scandalizată; grecul se reazimă de un felinar să nu cază. Refrenul se repetă cu mai ... la cari n-a așteptat mult ca să le dea de lucru. Într-o seară juca directorul Mihaileanu pe un nobil cavaler rătăcitor. După ce-l omoară vrăjmașii într-o întâlnire, frații de arme îl aduc pe năsălii, îl întind pe catafalc, și amanta vine să-l plângă. Catafalcul ... a stins sufletul cel mai generos, s-a oprit din bătăile ei inima cea mai fidelă!â€� se vaită amanta dezolată. Iorgu îi trage câteva bolduri; răposatul șoptește: — Ce-i asta, bre? Cine-i acolo? „S-a pierdut floarea cavalerismului! s-a frânt ... Mihaileanu turbat, aleargă pe scenă, află cine fusese „mișelulâ€� și-i arde lui Iorgu cu sete câteva perechi de palme de-i strămută căpriorii. După aceea mai vine și celălalt director, Costache Caragiale, și-i ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... și vuia ca o harpă cerească ce părea că cheamă sufletele la pocăință. Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate... După vro câteva minute petrecute în cea mai dulce extazie, mă apropiai de mormintele lui Brunellesco și al lui Giotto, arhitecții acelei biserici; vizitai cu de ... Boschetto. La începutul acestui parc este o piață mare unde se ridică Palazzo delle Cascine, adică palatul lăptăriilor al ducăi de Toscana. În toate serile, după ce se culcă soarele, aristocrația Florenței își oprește echipajele strălucite dinaintea acelui palat, și damele se desfătează prin convorbirea tinerilor cavaleri, care saltă călare împrejurul ... știu și eu. -- Nu-ți pasă; vină. Și apucă printr-un câmp împrejurat de copaci nalți și vechi, care, oprind razele soarelui, își întindeau umbra asupra gingașelor dame ce se primblau pe iarbă. Pe urmă intrarăm într-o luncă deasă, și după vro jumătate de ceas ajunserăm pe un mal ridicat și plin de flori, care se înaintează ca un promontoriu între curgerile line a lui ... aer și lăsa liberă fruntea sa largă și genială. -- ,,Privește, el zise deodată cu un glas puternic; privește, iubite, cu ce mărime soarele se ascunde ...
Ion Luca Caragiale - Un nou plagiat Zola
... s-a «documentat». «A se documenta», în limba particulară a școalei naturaliste, este a căpăta asupra cutărui sau cutărui subiect — fie vorba de căi ferate, de marile magazinuri, de poduri și șosele, de tutunuri sau de mine — o știință ... lui Charles Benoist, Souverains, hommes d’État, hommes d’Église, din cari Zola a făcut un miș-maș de mahalagisme, obținute (după propria lui mărturisire) “prin bacșișuri potriviteâ€�? căci se știe că Zola, neputând obține de la Leon [al] XIII-lea o audiență, pe care-o ... sat, dacă ar ciupi din beteala de metal prost a unei icoane, ar înfunda, ras și tuns, pușcăria, iar pe î.p. sfinția-sa, după nenumărate clasice plagiaturi, nici sinod, nici guvern, nici vodă n-ar avea de unde să-l apuce, cu toată barba-i cea lungă. Dacă toată ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... cea din urmă oară ea îmbrăcase albele podoabe și vălul de beteală ale miresei, ca să ducă pe soțul ei la vecinicu-i lăcaș, căci după ziua aceea văduva nu mai scotea veșmintele cernite. Așa era obiceiul vechimii. La dreapta ei umblau doi coconi tineri, ca de 14 și 15 ani ... decât frații lor, dar îmbrobodite în marame negre, ce le ascundeau cu totul obrajii, dovedeau numai prin suspine și prin plânsori năbușite adânca lor durere. După tânguioasa familie, alaiul se prelungea cu toți oamenii casei, amestecând, cu sunetul jalnic și slăbănogit al tobelor, văietările lor, cu călărașii domnești, ce se îngrijiseră ... a îngropat. Toți pe rând intrară în sfântul lăcaș; năsălia fu așezată jos, chiar lângă strana domnească; se zise prohodul, și slujba se urmă toată după rânduiala sa; dar când, pe la sfârșit, începură arhiereii, apoi slujbașii cei mari și cei mici să se apropie de mort și să-i sărute ... dulăii, la pradă?! Ce?! Oare socotit-ați voi că, unde a răposat Ciobanul, o să rămână turma în ghearele voastre, ca să jefuiți după cum vă place? Hei! măre băieți, mai va până atunci! Mircea s-a dus, dar fiul său a rămas, și Chiajna ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... mâne toți o hulea! Într-acea de sfadă și gâlceavă Nu era mai nice-o zi deșartă, Ba ș-alte lucruri fără ispravă Să scornea după-adunarea spartă, Căci mergând pe-acasă-într-adevăr Unii cu-alții să lua de păr. Puțin lipsea ca să nu să bată Câteodată toată țigănia ... cetașii săi, cercetând bine, O persoană s-aleagă cinstită Carea să le fie solitoare La cea mare și deobște-adunare. În puține zile toate fură După-această poruncă făcute; Tot oameni cu mare-învățătură Și cunoscuți de bună vărtute, Din dirept sfatul a tuturor S-au trimis la deobștele ... să cârmeze, Așa, buni bărbați, vă sfătuiesc, Și de-ar fi pănă mâne să vă-ureze Cineva pentru-altă stăpânire, N-eți afla mai bună, după fire. Unde unul trebile direge, Toate merg în bună rânduială: Voia lui pentru toți este lege, La toți e poruncă-a lui clipeală ... în Atina, Cui dreptatea i-au fost toată vina. Deci, care poporului în mână Lasă cârma și puterea-întie, Acel unirea deobște dejghină, Pierde țara, după-a mea părere!... Dă sabia-în mână la turbat Și cuțit pruncului neînțărcat. În scurt, la macar ce repĂșblică Tu n-afli liniște ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... artistice sunt altfel explicate de o teorie, și altfel de cealaltă, uneori în mod cu totul opus. Dl Roman, după cum se vede, face parte, după credințele sale literare, din școala modernă, însă, ca foarte mulți alții, nu și-a explicat lămurit o mulțime de chestii literare, estetice, și ... fundamentale, înșirate în câteva cuvinte mai sus, putem foarte bine să luminăm acele câteva chestii foarte însemnate pe care le ridică dl Roman și care, după d-sa, îl deosebesc de mine. Așa e, de pildă, chestia folositorului în artă. Estetica metafizică se răscoală împotriva întrebuințării cuvintelor folositor și vătămător. ,,Folositor ... întrebuințate, și față cu dânsa, vorbele noastre negustorești: folositoare ori vătămătoare", ziceau și zic cu indignare vitejii apărători ai Madame feu l'esthĂ©tique [2] , după expresia scriitoarei Barbe Gendre. Alții, mai transigenți, sunt gata să spuie că arta e folositoare, dar totuși, și după dânșii, ea rămâne o categorie metafizică, prin aceea că e numai folositoare . După ei, arta nu poate să fie decât folositoare, a-i zice vătămătoare ar fi o ocară. După ...