Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUNA
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 541 pentru SUNA.
Alexandru Vlahuță - D-șoarei G.
Alexandru Vlahuţă - D-şoarei G. D-șoarei G. de Alexandru Vlahuță Publicată în Lyra română , an I, nr. 11, 22 februarie 1880 Te-ador, ș-a mea gîndire în veci neadormită Veghează ca o mamă la gingașul tău sîn, Și-n noaptea cea adîncă, cînd tu dormi liniștită, Cînd trec visuri frumoase prin sufletu-ți senin, Cînd îngerii din ceruri la tine se scoboară Prin somn să te păzească de visuri necurate, Cu drag a mea gîndire se las-atunci ușoară, Și-ți fură de pe buze săruturi înfocate, Și-n dezmierdări nebune se joacă pe-a ta față. Și joacă, și s-alintă pe fragedul tău sîn Cum joacă lin zefirul pe-a cîmpului verdeață, Cum fluturul s-alintă pe-o roză sau pe-un crin. Dar iarba se apleacă alene după vînt Și pare că-i șoptește ceva misterios, Dar roze, crini s-alintă și capetele-și scutur Ca lebedele-n apă, și tainic șoptesc firei Că-i dulce sărutarea zburdalnicului flutur, Că simt și ele focul și farmecul iubirei. Iar tu să nu spui nimica gîndirei înfocate Ce-ai prins-o ca-ntr-o mreajă în gratiele tale, ...
Alexandru Vlahuță - La vatra rece
Alexandru Vlahuţă - La vatra rece La vatra rece de Alexandru Vlahuță I Oblonitu-mi-a fereasta Gerul, cu-a lui flori de gheață, Și, în toată casa asta, Eu sunt singura viață. Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că suntem doi, Aș mai sta cu el de vorbă, Mai uitând cele nevoi; Ne-am pricepe-nde noi plânsul, Eu cenușă el scântei, Câte nu mi-ar spune dânsul Dun poveștile cu zmei! Anevoie vremea trece Când urâtul greu te-apasă. Ce ursuză-i vatra rece! Parc-aș sta c-un mort în casă. II Se aude-n horn nebunul Viscol, aprig vâjiind, Și din strășini, câte unul, Cum cad țurțurii plesnind; Sună-n crengile lovite Uscat zgomot ca de oase, Și vârtejuri, repezite, Bat în ușă mânioase. Se arată-n neguri luna, Albe stelele sclipind; Și de ger s-aud întruna În pod corzile trosnind. Mi-ar prii, pe-o așa iarnă, O-mpietrită amorțire Îndelung să mi s-aștearnă Peste cuget și simțire Să adorm, capul să-mi scutur De povoara cugetării... Cât aș da să văd un flutur Tăind para
Alexandru Vlahuță - Sămănătorul
Alexandru Vlahuţă - Sămănătorul Sămănătorul de Alexandru Vlahuță Pășește-n țarină sămănătorul Și-n brazda neagră, umedă de rouă, Aruncă-ntr-un noroc viața nouă, Pe care va lega-o viitorul. Sunând, grăunțele pe bulgări plouă: Speranța, dragostea lui sfântă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul, Le samănă cu mâinile-amândouă. Trudește, făcătorule de bine, Veni-vor, roiuri, alții după tine, Și vor culege rodul bogăția. Tu fii ostașul jertfei mari, depline: Ca dintr-un bob să odrăslească mia, Cu sângele tău cald stropește
Alexandru Vlahuță - Slăvit e versul
Alexandru Vlahuţă - Slăvit e versul Slăvit e versul de Alexandru Vlahuță În vers e mântuirea când n-ai nimic de spus. Se deapănă pe rânduri, ca firul de pe fus, Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cântec ce sporește, mai larg, tot mai sonor, E opera vrăjită ce din nimic se-ncheagă, Și nu-i nici o nevoie ca lumea s-o-nțeleagă. În vers e mântuirea când n-ai nimic de spus. Pe trepte de dactile vin vorbe mari de sus, Iar critica solemnă, ce-n gol vede-adâncime, Ca un copil adoarme în leagănul de rime. Slăvit e versul cântec, miraj, întraripare E-n Nemurire-o carte de liberă intrare. Tu ia doar la crestarea silabelor aminte, Să nu prea bată-n struna știutelor cuvinte, Ci-n răsuciri de fraze, cu vorbe de la tine, Fă sunetele goale să ni se pară pline, Cum, iscusit dispuse, oglinzile ne mint, Dintr-o-ncăpere-ngustă făcând un labirint. Nici șir, nici sens... Acestea ne-ar dezvăli secretul, Am ști ce spui, ce cugeți. Și, pentru noi, poetul Cu cât mai nențeles e, cu-atât e mai profund. Ce mici devin chiar zeii când nu se mai ascund! ...
Alexei Mateevici - Ţăranii Țăranii de Alexei Mateevici Când ziua luminile-și stinge Și cele din urmă-n câmpii le aruncă, Țăranii, veniți de la muncă, Își cântă viața și glasul le plânge. Își cântă necazul cel mare, Își cântă nevoile lor în robie, Și cântecul plânge-n câmpie, Suspină și cântă în versuri amare. Și cântă obidele sale, Iar seara albastră-i ascultă-n tăcere, Și cântecu-i plin de durere, Și inima-n piept ți se zbate de jale. Își varsă tot dorul și focul În plângeri prelungi de robie și chin, Și stelele serii rămân În jale. Și robul își plânge norocul. Și greu deznădejdea se lasă, Și neagră, ca noaptea ce vine, întinde Aripile, satul cuprinde, Și țărănimea-n aripi o apasă. Dar iată de-odată s-aude: Un glas de flăcău din țărani se desparte, Puternic — se duce departe, Deșteaptă câmpiile, văile mute. Și cântecul sună-n ogoare Și, mândru, vorbește de drepturi și voie, Și-ți pare aprinsă a țării nevoie De versuri cu foc arzătoare. Chișinău, 13 februarie
Alexei Mateevici - Sfântul Apostol Petru
Alexei Mateevici - Sfântul Apostol Petru La foc s-a așezat, Ca să se încălzească; Era afară frig. Și gloata evreiască Așa l-a întrebat: ,,Dintr-înșii ești și tu, Din ucenicii Lui?" Și a răspuns el: ,,Nu". Era afară lună, Și gerul era mare... Dar iată prin ogradă A păsării cântare Prevestitoare sună. Și ziua nu-i departe. Dorm slugile-ostenite. Și focul nu mai arde... ,,Unde-i Iacov, Ioann Și unde-s alții ucenici?" El a ieșit. Măcar să strigi, -- Pustiu. Nici un galileean. Și prorocirea lui Hristos În gând îndată i-a venit, Și-ndată el a izbucnit Într-un plâns greu și tânguios. Iunie
Alexei Mateevici - Unora Unora de Alexei Mateevici Noi nu ne înțelegem: voi vreți a noastră limbă S-o înnoiți, surpându-i temeiurile vechi, Și noua latinie, măcar de-ar fi cam strâmbă, Vă pare totuși cântec, sunându-vă-n urechi. Veșmântul firii noastre din pânză strămoșească Cu tivituri de aur, de vechi argint și flori, Războaie-mpodobite de-o mână meșterească Vă par sărăcăcioase mantale de păstori. Noi nu ne înțelegem: acolo unde bate Izvorul veșniciei, frumoasei nemuriri, -- Vă pare că-i pustie, bordeie lepădate -- Și căutați s-aduceți de-ai voștri trandafiri. Dar trandafirii voștri făcuți-s din hârtie Și miroase a leacuri luate din dugheni, În limbă doftorească a voastră latinie Preface graiul slobod din codrii moldoveni. Noi nu ne înțelegem: din sine limba crește, Nevoie nu mai are de ajutor străin, Din sine-și prinde floare, din sine se-nnoiește, Când nu-i atingi temeiul puternic și bătrân. Destulă înflorire păstrat-a limba noastră Din sânul maicii sale cel vechi și sănătos, Și nu-i mai trebui leacuri și nici boia albastră Să zugrăvească cerul cel sfânt și luminos. Noi nu ne înțelegem: povestea nu-i de-aseară ...
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Alphonse de Lamartine - Toamna (Lamartine)
Alphonse de Lamartine - Toamna (Lamartine) Toamna de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc; Singuratica cărare, uitat pășind, o citesc. A! să mai văz înc-o dată soarele îngălbenind, A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat, Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat. În aste zile de toamnă, când natura-și dă sfârșit, Dar! aflu mai mult plăcere l-al ei ochi acoperit: Este al unui prieten tristul rămâi sănătos , Este zâmbirea din urmă genei ce, lăsată-n jos, Moartea vine s-o închiză, mai mult a nu s-ardica. Așa orizonul vieții gata fiind a lăsa, A lungilor mele zile nădejdea slabă plângând, Mă mai întorc înc-o dată și, nesățios cătând, Mă uit l-ale sale bunuri ce încă n-am întâlnit, Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola II
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola II Epistola II - Către versurile mele de Antioh Cantemir traducere realizată de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Văd că vi s-a urât, versuri, de-a mai sta în închisoare Și în umbră de ani zece; văd că vrând să vedeți soare Slobozenie îmi cereți, înșelându-v-a gândi Că la cititorii veseli primire veți găsi, C-aducându-le plăcere, folosință și zăbavă, Vouă vă va face cinste, mie laudă și slavă. Deși știu că prin aceasta în idee ne-amăgim Vă slobod în pace, mergeți; ați vrut să ne despărțim! Când din mână-mi mână-ți trece, veți vedea c-aveam dreptate Să vă țin în întuneric părăsite și uitate; Veți vedea c-a noastre gânduri foarte lesne s-amăgesc; Mulți pentru dorința slavei nasurile își julesc! Încât floarea noutății veți păstra neveștezită, Oamenii ce iubesc noul vor citi cu mulțumită, Căci de-i și gol adevărul la-nțelepți tot e plăcut; Iar îndată ce-acea floare veștezită a căzut, Toți vor judeca că mintea mi-a venit în rătăcire Ș-ale mele bune sfaturi le vor numi ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ştefan şi Radul Ștefan și Radul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Columna lui Traian , an. I, nr. 41, 23 august 1870. Cântec Bătrânesc Bate toba la Craiova Și s-aude în Moldova . Zicătoare oltenească Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ștefan cel Mare, Acela care Păreche n-are Sub sfântul soare, Duce o ceată Moldovenească În loc de plată Să-și dobândească Pradă bogată Și voinicească. Radu cel Mare, Acela care Păreche n-are Sub sfântul soare, I-a pus în cale, Păzind moșia, În deal și-n vale, Câtu-i câmpia, Cetele sale Din Muntenia. Mare-i și-i mare Din ei orcare Și samăn n-are Sub sfântul soare; Dar din păcate, Doi fii d-un tată, Meniți a bate, Lifta spurcată, Frate cu frate Stau să se bată... II Ștefan-Vodă pleacă-n zbor Pe cea iarbă de mohor Denaintea oștilor, Pân' ce iată că-ntâlnește Întâlnește și chitește, Și chitește vitejește, C-un stejar de buzdugan Pe cel Radu, domn muntean; Și-l chitește, mări, drept Lângă inimă în piept: Parcă fulgeră și tună, Sună greu și greu răsună! Radul stă nevătămat, Căci la sân ...