Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCRIE PENTRU ALTUL
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 302 pentru SCRIE PENTRU ALTUL.
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... întregindu-le necontenit, și asta ar fi nespus de mulțumitor pentru mine, că te-am avut astfel, la picioarele mele, tot timpul depărtării unul de altul." într-altă scrisoare donna Alba îi imputa lui Tudor Buzescu că într-o societate, în mijlocul căreia se găseau amândoi, el se arătase prea rezervat ... a zilei, în plin zgomot de reuniuni întâmplătoare, recepții, săli de teatru, ori chiar saloane - ah, donna Alba era stăpânită total de pasiunea mea pentru obscur și tainic, Doamne! cum mă va privi ea când îi voi pune în mână comoara trecutului ei! - a făcut-o să-l ... încetul, a tuturor decepțiilor fără aparență gravă, nici serioasă, fără nici un fel de aparență. Toate acestea se cuprind limpede în scrisorile ei, pentru că adesea e muncită de gândul de a-și legitima cu motive rotunjite aventura ei; dar, în fond, de sub temeiul rândurilor, oricât ... argumente și preciziuni, reiese doar, spre marea mea fericire, aplecarea tiranică a sufletului spre necunoscut, atracția de magnet a fiorului aventurii. Pentru că asta ar fi întrebarea ce se pune: de ce n-a divorțat, de ce n-a pus capăt acestei stări ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
... și numita solie Purceasă, ce fu din doao fețe Cele mai harnice-în țigănie, La cuvinte și gânduri istețe: Unul Gârdea, cel cu gura strâmbă. Altul Găvan, cântăreț în drâmbă. Iară ceaialaltă bătrânime Încă mai șezu la sfat, s-aleagă Ce-ar fi mai bun pentru țigănime Și-în ce chip trebile să-ș' direagă, Că-acum îș băgasă-în cap să-ș facă Tocmeală în țigănia săracă. [6] Bălăban voievod ... Când făr' arme ca fără povară Fuga este cu mult mai ușoară?... Aici, Bălăbane,-altă putere Nu este fără sau a te bate Pentru țară, copii și muiere, Cum și pentru dragile bucate, Sau aruncându-ți arme necrunte A fugi gol-golișor la munte." Răzvan era să mai zică, Dar' Vlaicu lingurariu începe A ... ahastă legătură În zioa dă-azi nu să poată face Fără numa prin fermecătură, Care-acum dă multă vreme-încoace Nu s-au mai pomenit, pentru-ahastă Vrând să ne apărăm la năpastă, Nu e-alta-a face făr' a ne-ascunde În hierr, dă la cap ...
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... a poporului nostru." Față de o declarație așa de hotărâtă din partea d-tale, chestia cere să fie examinată mai de aproape, nu numai pentru a recunoaște meritul lui Alecsandri în adunarea și răspândirea poeziilor noastre populare, ci și pentru a ne înțelege asupra marei însemnătăți a acestei manifestări a neamului românesc. Cum se știe, culegerea de Poezii populare ... este o muzică eroică a baladelor ce se cuvine și mai mult să fie scrisă". Dar eu întreb: de ce "și mai mult"? Pentru Alecsandri, ca și pentru unii din noi, se cuvenea tot așa de mult să fie păstrată sentimentalitatea doinelor, căci deși - după luminoasa d-tale cercetare - partea eroică și cumințenia ... o evoluțiune culturală de atâtea veacuri. Îndeosebi elementul eroic în poezia popoarelor din Orient, devenite pe atunci așa de "interesante", era cunoscut, de mai nainte, pentru albanezi, prin imitările - fie și meșteșugite - din Guzla lui Prosper MerimĂ©e, pentru sârbi, prin minunata culegere de poezii populare publicată de Karagici între 1823 și 1833 și prin alte lucrări. Aici e multă voinicie, tot atâta cruzime ... ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... fel de nebunii. D-l Stavrache face tot ce poate ca să-ndatoreze pe bavii tineri. După ce au băut binișor, se aștern unul lângă altul, ticsiți, în cele două odăi mai mari ale hanului. Foarte obosiți, tinerii fără grije dorm buștean. Hangiul, posomorât, stă câteva minute la gânduri adânci; dar ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... izbândă asupra neprietinilor, el nu lipsea a ridica și un monument în care să se mărească Dumnezeul războaielor și a îndurărilor; pentru aceasta în rar târg a Moldaviei nu vei găsi vreo urmă de a lui; și în vreme ce pomenirea multor urmași ... căpitenii, Iordache Olimpioti intrând în Carpați veni cu puțini bravi la Peatră și făcu astă biserică; apoi statornic în cugetul său, merse de se îngropă pentru relege și patrie sub zidurile Secului. Poziția Petrii e foarte poetică. Ea stă între doi ascuțiți munțișori. Cest mai nalt se numește Petricica, celalalt Cozla ... picioarele în apele Huejdului ce șerpuiește în vale, în vreme ce pe malurile lui, juna română culege nu mă uita ca să facă un buchet pentru amorezul ei. Muntele e lasat pentru poet, și poetul pentru munte. Aici privind maiestatea naturii, el se inspiră de a cânta amorul și gloria, nu în zgomotul orașelor unde câte o privighitoare pribagă ... ținut. Abia apucă a se coborî din trăsură, și gloata curioșilor încungiură pre postilion. — Cu cine ai venit? — C-un boier. (Pentru ...
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... zău, dacă din cele patru clase primare îi mai rămăsese altăceva decât știința scrierii și a cetirei și oarecare elemente de aritmetică. Însă pentru oameni ca el cartea nu-i bună decât doar pentru a le strica originalitatea talentului, căci era într-adevăr talentat. Nae Peruzescu. Scria romanuri, poezii și piese de teatru, și nu o dată ... timpul tăcut și ghemuit într-un colț, cu pălăria pe ochi, cu gulerul paltonașului ridicat, păstrând cel mai strict incognito. Îi trebuia acum o trăsură pentru Slănic. Trăsurile însă erau scumpe și Peruzescu sta pe gânduri. Dar numai de noroc să nu se plângă omul. Pe când se târguia el cu ... mică și slabă cum era, risca să fie aruncată ca o minge afară din trăsură. La Cerdac, unde este jumătate de cale, trăsura se opri pentru câteva minute, în care timp Peruzescu se îndeletnici cu cetirea iscăliturilor și a cugetărilor scrise de trecători pe stâlpi și tavanul cerdacului. Două ... își încerca, și, nemaiputând alcătui nimic, renunță la ideea de-a lăsa urme pe stâlpii cerdacului despre trecerea lui. Cu atât mai rău pentru ...
... să facă o epigramă în contra dramelor ce au copleșit scena, dar epigrama avea însăși să se schimbe în dramă adevărată, precum veți vedea, nu pentru spectatori, ci pentru eroi și autor. Aceasta va fi, cred, întâia oară când acei actori se vor fi identificat așa de bine cu eroii ce înfățișau. 26 februarie ... mănușile și biciușca. Toată adunarea lua aminte de noi; curiozitatea sta zugrăvită pe toate obrazele, iar eu, plecând, poruncesc în gura mare să pună masa pentru cină. Eram vesel, ca o ciocârlie. "Russo, — îmi zise un prieten, apucându-mă de mânica hainei, — fii cuminte fără d-a te ... ce am schimbat cu aga; eram departe, foarte departe de ce mi se pregătea și mai ales de locul, de unde aveam a scrie acestea; nu știu să-l fi zărit vreodată pe vreo hartă geografică. Sosim la dl ministru; tindele erau pline de slujitori, de gens-d'armi ... de a tulbura orânduiala! — Mă iartă, domnule ministru; noi toți dorim să fie dreptate și bună orânduială... Dar nu prea cunosc pricina pentru ...
Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18
... geniu trimis să zbor asupra universului, spre a se folosi de mine numai până sunt de față; am trecut odată — trecut sunt pentru toate veacurile. Unde știu să se folosească de mine, zilele cele fericite ce vin după aceasta mă fac neschimbat, și această neschimbare pare că ar ... de dragi numele monarșilor ce au întrebuințat bine a lor putere, pe cât am binecuvântat a lor dragoste părintească și închinare pentru binele supușilor lor, pe atât mi-au fost de scumpe și noroadele care, supuse legilor, au știut a prețui dorul și ostenelile oblăduitorilor ... mea liră În veci n-am atârnat-o la ușă de-mpărați; Când îns-ale lor fapte pe ea o-nsuflețiră, Din veac până la altul în veci au fost cântați. Dar mi-a plăcut adesea cu glasul veseliei Ca să unesc și glasu-mi în sărbători obștești, Ș ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
... și anină ruginita sabie la căpătâiul său, asemine îmi anin și eu pulpele de bumbac la cerceveaua unei ferești. Căci și eu am lepădat cilicul pentru pălărie și purpuriii șacșâri pentru strâmții pantaloni. Când joc câteodată, mă mișc posomorât ca o cârtiță ce se întoarce. Câteodată iarăși zic o vorbă, două la femeile cele bătrâne, și ... pișcat de fetițe și a purta băieții pe genunchi. La nevoie, omul plăcut spune și câte o istorioară. El este un dobitoc prețios pentru educația tinerelor demoazele și pentru mâncarea zarzavatelor. El mănâncă multe legume și nu bea nici cafe, nici vutcă, dar știe foarte bine a tăie la fripturi. Omul plăcut ... mâncare a unui cavaler. Cavalerii ce nu sunt oșteni, care obicinuit se aud de departe, din pricina târâitului săbiei, cavalerii civili, zic, care intră pentru întâiași dată în adunări, poartă neapărat o jiletcă albă, legătura de gât de atlaz neagră și gulerul fracului căptușit cu catife; de abia la al ... sărbări din Halima Balurile cele mari au trecut cu miile lor de lumânări și cu desfătăcioasele mese, dar suarelele dansante trăiesc încă în toată strălucirea, pentru
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... gândisem la Catrina și nici pot zice că-mi era dragă, precum nu-mi era dragă nici o fată din sat, însă cuvintele lui erau pentru mine o tainică poruncă care părea că vine de sus. M-am dus drept la Catrina și i-am spus voia tatei care acum era ... ca o fată mare și vorbele nu-mi ieșeau slobode din gură. Apoi de la Catrina făcui stânga-împrejur și mă dusei drept la căpitanul pentru a-i cere voie să mă însor, însă căpitanul îmi răspunse: — Andrei nu-i vreme acum de însurat; în curând avem să ... căpitan! zisei eu întorcându-mă pe călcăie ca un șurub, și fără mai multă vorbă plecai spre casă. Tot drumul nu putui să deschid gura pentru a zice buna dimineața trecătorilor cu care mă întâlneam. Eram mâhnit cum nu fusesem niciodată... și de ce, nu știu... că doară nici ... astfel ochii lui moș Toader a Paraschivei străluceau și trupul lui răzemat în cârjă se îndrepta ca lumănarea. Ai fi zis că întinerește pentru a doua oară. — Haideți, băieți, cu mine, adause el, să cinstim un pahar de vin. Când vremile se înăspresc, nu-i bine ...
... mine și mai cu seamă ființe îngerești ca Margărita. Privește cât e de frumoasă sub cununa ei de peteală. Ce asemănare poetică ai putea găsi pentru ea? Un înger încoronat cu raze de soare? Un crin zâmbitor sub roua dimineții? Un. . . urmează d-ta, care ești poet, căci eu nu mai ... aș lua soția la finitul balului, m-aș sui cu dânsa într-un cupet de voiaj și m-aș duce întins la Napoli sau aiure, pentru ca să-mi petrec luna numită de francezi luna de miere. Astfel aș realiza un vis plăcut al dnei Margărita și... — Cum, ai petrece ... inimile lor. După figura întâi, Margărita zise lui Alexis: — Adevărat e că ești decis a pleca din țară? — Adevărat. — Și pentru mult timp ai de gând să te depărtezi? — Pentru mai mulți ani. Ea coborî ochii și după o scurtă tăcere întrebă iar: — Când ai hotărât să pleci? — Peste două luni, la primăvară ... Paris? — Nu cred, fiindcă voi merge negreșit la Londra, ca să vizitez palatul expoziției universale, și apoi din Englitera poate că mă voi îmbarca pentru ...