Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru S������������������L������������������������������������LUI
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 1547 pentru S������������������L������������������������������������LUI.
Ștefan Octavian Iosif - Cîntecul lui Sa%C3%AFdjah
... Ştefan Octavian Iosif - Cîntecul lui Sa%C3%AFdjah Cîntecul lui SaĂ¯djah de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 27 iunie 1904 După Multatuli Eu nu știu unde am să mor. Văzui marea cea mare ... întreba: Care din ei să-nghită leșul Ce cade către fund? Eu nu voi auzi. Eu nu știu unde am să mor. Văzui arzînd căsuța lui Pa'ansu, — El însuși puse foc. Și-a fost ieșit din minți. De voi muri în flăcări, Cădea-vor bîrne-aprinse Pe ... voi auzi. Eu nu știu unde am să mor. Văzui căzînd pe micul Si-unah din pom, — El culegea un rod al pomului Să-l ducă maicei sale. De voi cădea din mărul cel înalt, Zăcea-voi mort lîngă tulpina lui, Ca Si-unah, Dar mama nu va plînge, ea e moartă, Ci alții vor striga cu glasul aspru: "Uitați-vă, SaĂ¯djah e mort !" Eu ...
Gheorghe Sion - Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț
... Gheorghe Sion - Corespondenţa lui Gheorghe Sion cu George Bariţ Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț de Gheorghe Sion Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț se păstrează la Biblioteca Academiei Române din București, ms. rom. 1002, f. 232r-274r. Marcăm în paranteze drepte numerotarea filelor ... făcusăm pentru un jurnal ce era să ieasă aice, sub titlu de „Daco-Romănieaâ€�, și care apoi a rămas. Te rog publică-l, de va avea loc în foaiea d-tale. Al d-tale frate și serv, G. Sion. [234v] Scrisoarea 3 Iași, 11. nov. 1849 Scumpul meu ... žGazetaâ€�. Trebui să știi că toți o așteptăm cu dorință. Numai un lucru, frate, este la mijloc, și care mă grăbesc a ți-l comunica. Când s-au oprit gazetele în țeară, știi că categorice au fost numite acea de Transilvania și acea de Bucovina. Aceste două jurnale sânt ... epistola ce mi-ai adresat. S-a împlut inimele tuturor românilor de bucurie văzând că iearăși apare stimabila „Gazetăâ€� a lui Bariț, acel organ care de 12 ani au legănat speranțele și iluziile și viitoriul românului. Însuși acei ce sânt în contra principiilor secolului și a
Alexandru Vlahuță - Sonet (Lăsați-mă singurătății mele)
... inima pustie nu mi-i... Senin mă urc pe-a lor înalte schele, Străbat albastre văi, plutind prin stele, Pământul ducă-și droaia lui de můmii! Tihnit, ascult a gândului poveste, Mă-nșel, și cred că tot ce-a fost mai este. Ce dulce ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză
... să mănânce. Iar din postul cel hotărât pentru folosul cel sufletesc, carele cu pricĂ©perea noastră îl putem face bine și rău, nimeni să nu-l strice, că în ce zi îl va strica, cu moarte va muri; pentru căci că calcă porunca lui Dumnezeu și mai rea moarte, decât a călca neștine porunca lui Dumnezeu, nu iaste alta; că va fi izgonit de dânsul din grădina besĂ©ricii, ca și Adam din raiu. Și dintr-acĂ©ste puține cuvinte ... rugăciune, vorbĂ©ște cu Dumnezeu. Cu postul să ne ușurăm trupul, să ne limpezim mintea și să ne bucurăm cu sufletul, ca să vie darul lui Dumnezeu asupra noastră, care post trebuie să-l facem cu rugăciuni amestecat. Că precum nu sunt dulci bucatele făr de sare, așa nici postul făr de rugăciuni. La a doaoa carte ... și tâlcuesc sfânta Scriptură, făr de vicleșug, să vază cu ce gând l-au zis Ioann acel cuvânt, apoi să gândească rău asupra mea. Gândul lui Ioann iaste acesta: faceț, zice, și voi milostenie din mamonul nedreptății. În ce chip? Cu lacrămi, cu inimă înfrântă și cu gând ca acela ca ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză
... a îmbrățișat cu diavolul și ș-au spurcat trupul, așa iară trebue să meargă la om, adecă la duhovnic, să-ș descopere toate păcatele lui: pentru căci cu omul au făcut păcatul și iară cu omul trebue să-l strice și să-l piarză, precum au făcut și Hristos cu noi; că pentru omul, adecă pentru Adam am eșit din raiu și pentru omul iară, adecă pentru Hristos ... că înaintea lui sunt scrise și cĂ©le nelucrate de noi. Au doară nu știia Dumnezeu unde este Adam, cât s-au ascuns de fața lui, pentru greșala ce au făcut? Ci-l întreba: Adame, unde ești? dându-i pricină că doară s-ar căi și ar zice: Doamne, greșit-am și am călcat porunca ta și m ... chiar că pohtĂ©ște Dumnezeu, nu numai pre dânsul să-l mărturisim înaintea oamenilor, ce și pre noi să ne mărturisim cum că suntem greșiț lui Dumnezeu, pentru ca să ni să iarte păcatele. Și când ne ispoveduim să nu ne rușinăm de duhovnicul și vom ascunde cevaș păcatele noastre, măcar ... trebuiaște să- ...
... plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau. De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau, Accente disperate de-apusă fericire, - Pianul, - sub amare gândiri care-l munceau Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire. Scotea, ca bun tovarăș l-a lui nenorocire, Suspinuri prelungite, ce pieptu-i năbușeau; Mustrări acelei care uită a lui iubire... Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau. Vibrări adânci, sonore și pline de mâhnire, De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau... Scotea ca ... nenorocire... Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau, Fermecător pianul și-n dulce suvenire Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire. Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenoricire, Șoptirile ce-odată cu drag îl mângâiau De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau. De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau, Aproape ...
... Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Hristos se roagă. Sânge cade Din fruntea lui în picături Pentru a lumii răutate, A omului păcate, uri. Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi ... preasfânta judecare... O frică-atunci neputincioasă Intrat-a-n firea lui fricoasă... După aceasta — noaptea toată Închipuirea ațâțată Pe cel vândut i-l arăta; Degeaba Iuda căuta Vedenia ca să alunge: Doritul somn la el nu vine, Și din lucirile senine Hristos vederea îi împunge; Degeaba ochii el ... să fug de negrul gând? Încotro să fug de pedepsire? Îmi fierbe mintea mea arzând Și sufletul de pătimire. În pacea nopții luminoase, În nemișcarea Lui tăcută Hristos în chinuri sângeroase 'Mi trimite-a Lui mustrare mută"... Iar primprejur o noapte blândă Primăvăratică, cu ceață, S-a liniștit cetatea sfântă În frumusețea ei măreață. Lumina lunii gânditoare Se ... jelit Cu plânsul inimii zdrobite; Căci vânzătorul nici n-a vrut Jelinți cu sufletul pierdut. Dar până-n cel din urmă ceas Vedenia
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
... statui de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "La mîndrele vremi de altădată", în Luceafărul [Sibiu], IX, 21, 1 nov. 1910, p. 517—518. Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic ... înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute străjuiesc, și vîntul toamnei tîrzii, trecînd cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți... Peste gîtul încordat al ... iar s-a umplut de lume, și întreaga oștire în haine lucitoare a dus arma pentru onor, și nu e oștirea lui, și cîntecul pe care ei îl cîntă, cu toate acestea, el îl cunoaște, e cîntecul străvechi pe care îl cîntau oștirile
... facă-acele lucruri. Cu drag atunci se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, pahar de aur ia Și-l dă vorbind lui Fulger: Din veci dorința mea A fost măcar o dată să-mi fac voios palatul Cu apă din fântâna lui Negură-mpăratul! Așa-nțeleg din oameni, că-n țara lui Amurg Sunt șepte fântânele și toate șepte curg La Negură-n palaturi; aceste fântânele Port apă fărmecată, căci cel ce bea din ele E sănătos ... eu frâul, așa m-am socotit, Să-ți pun la încercare crăiasca vrednicie. Toiagul meu te-așteaptă; te du, și-al tău să fie! Și-l dă lui Fulger frâul; iar el de nou s-a dus La Salba, pre când nimeni nu l-a zărit, și-a spus Că Volbură departe la Pajură-l trimite, S-aducă cal de aur din stave-întraurite. Și când aude Salba, surâde grațios Și blând ea de pe deget inelul și l-a scos Și-l dă apoi lui
... se păru că nu mai e scăpare, se avântă, sări peste trupuri de oameni și cai, și, în goana nebună, își duse călărețul departe, despărțindu-l de ai lui. Un zid de săbii se înălță deodată împrejurul lui și-l opri. Atunci se ridică în două picioare, se întoarse și se aruncă orbiș înapoi. Simțea că pe urmele lui veneau alții, simțea zbuciumările celui de pe el, dar nici unul nu-l ajunse. Târziu, când se opri la un adăpost, în crupă îl ardea o usturime grozavă. O tăietură de sabie îl crestase adânc. Mâinile stăpânului îi ... spălară rana ușor, o legară și-l mângâiară îndelung pe coamă. Trecu și războiul. Întors acasă, își luă locul în grajd, mulțumit de liniștea dimprejurul lui, de lumina ce i se revărsa pe ferestruia din față, de fânul mirositor ce-l smulgea de deasupra capului. Dimineața mergea la câmp, ca de obicei; serile, arareori. În grajd vara era răcoare; iarna — cald. Și vremea trecea... Vremea ... tot. S-a ridicat repede, dar de atunci îl lua mai rar la câmp și-l purta numai la pas. În urmă, nu- ...
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
... cu o trupă ambulantă de teatru prin Moldova. Am așteptat toamna pe Eminescu în zadar — trupa s-a întors fără dînsul. Părintele lui, de fel din Botoșani, l-a regăsit pe excentricul fugar și, mai cu binele, mai cu de-a sila, l-a luat acasă, și d-acolo l-a trimis la Viena. Am văzut mai tirziu: „Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este...â€� Eminescu își ținea ... a mers la Berlin; în cîteva luni a speriat Academia militară cu talentele-i și a dat un examen care l-a făcut pe mareșalul Moltke [1] să se intereseze foarte de aproape de soarta lui, hotărît să-l ia pe lîngă dînsul. Ca să-și încoroneze succesul, militarul s-a dus acasă și, fără să lase măcar o vorbă, s-a ... de strălucită. În capul cel mai bolnav, cea mai luminoasă inteligență; cel mai mîhnit suflet, în trupul cel mai trudit! Și dacă am plîns cînd l-au așezat prietenii și vrăjmașii, admiratorii și invidioșii sub „teiul sfîntâ€�, n-am plîns de moartea ...