Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SĂRUTA
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 493 pentru SĂRUTA.
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...
Dimitrie Anghel - Gherghina, 2
Dimitrie Anghel - Gherghina, 2 Gherghina de Dimitrie Anghel Miresmele sunt graiul florilor. Ele călătoresc pe vînt, aleargă de ici-colo, se ridică peste zidurile grădinilor, te întîmpină cine știe unde în pustiuri, te urmăresc și merg cu tine, te lasă apoi la o răscruce și dispar cum au venit, fără să știi de ce. Suflete rătăcite colindă lumea, un norod de fantome de toate culorile călătorește căutînd poarta sufletelor noastre, stăruiesc într-un fald de rochie, se ascund sub adăpostul unei frunze, se strecoară pe ferești și pe uși și umblă pretutindenea fără să le putem vedea. Merg coloratele fantome sub formă de mireasmă, trec umbrele de buchete, alunecă albastrele spectre, aproape de noi, fără să le putem atinge, fără să le putem cuprinde forma, fără să le putem vedea. Trec procesiile dulcelor moarte, își încrucișează calea, se întreabă și își răspund poate, ducîndu-și în brațe urna, în care și-au pus sufletul lor mirositor, spre cine știe ce țintirim tăinuit al întinderilor albastre. Toate își au graiul lor. Gherghina singură, marmoreana și recea floare ce stăruie pînă tîrziu în grădini, cînd vine toamna, ținîndu-și pe frunte sus, pînă și în minutul morții, coroana de petale ca ...
Dimitrie Anghel - Imn (Anghel)
Dimitrie Anghel - Imn (Anghel) Imn de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 23 dec. 1907 Împărecheri ciudate de slove...o, cuvinte! Ce farmec se deșteaptă cînd vă rostește gura... De n-ați fi fost voi oare, atunci cu ce veșminte S-ar fi-mbrăcat pe lume și dragostea și ura? Ce-ar fi făcut un suflet cu tot ce-adună-ntr-însul, Și oare brațul volnic, și buza ce sărută, Și ochii, luminoșii, ce au cu dînșii plînsul, Ar fi putut să spuie ce tace-o gură mută? Cuvinte, juvaere...voi singurele-amante Ce mi-ați păstrat credință, din ce adînci nevoi Ați răsărit, ca-n urmă, ca niște diamante, Din val în val s-ajungeți curate pîn la noi? Subt bolta cărei peșteri ați răsunat voi oare, Ca după vremuri strînse, vers după vers, cu greu, În ganga unei strofe pe veci nemuritoare, Să răsunați prin gura și harfa lui Orfeu? Cuvinte, juvaere, ecouri depărtate Al altor suferințe și bucurii - cuvinte, Cu voi trăiesc trecutul și clipa care bate, Și viața care-ncepe dincolo de
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi O amintire despre Verdi de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , II, 52, 12 oct. 1913, p. 411. Sunt puțini fericiți, cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. Gloria are capriciile ei și cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momește și pierde pe cei mai mulți, pe cei ce n-au fost destul de stăruitori și n-au știut să prindă ceasul potrivit ca să și-o însușească. Ea aprinde însă licăriri de luceafăr în ochii celor aleși și transfigurează pe cei ce s-au lăsat sărutați de ea. Între fericiții aceștia a fost și Giuseppe Verdi, și fiind dat că acum se serbează centenarul lui, voi adăoga și eu o amintire personală. Eram la Roma, prin 1892, mi se pare, și mă reîntorceam spre casa mea din Lațiul vechi, într-o seară tîrziu. Pe străzi, afișe mari colorate, anunțau reprezentația lui Falstaff , ultima operă a bătrînului maestru. Cum o lume neobișnuită forfotea pretutindeni la acea oră și glasuri vesele urcau, m-am apropiat de un grup și am întrebat cărei întîmplări se datorește mișcarea aceasta spontană și am aflat că lumea aștepta venirea ...
Dimitrie Anghel - Reverie Reverie de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 29 ianuarie 1906 Cîntai un cîntec straniu din țările de nord, O melodie blînda și limpede ca gheața; Și eu visam pe gînduri ce dulce-ar fi fost viața Să am cu tine-o casă pe-o margine de fiord. Ca marmura curată, de sus și pînă jos Să fie albă toată, și-n ape să se vadă, Stătînd misterioasă subt gluga de zăpadă Cum stă pe-un vîrf de stîncă un cuib de albatros. S-o-mprejmuie tăcerea eternă de la poli, Să pară-ncremenite de veacuri toate cele Subt mantii somptuoase de albe catifele, Și noi să fim ai vieții cei de pe urmă soli. Să dea ocol cu spaimă corăbiile mari, Și-n locul lor, solemne pe calmul apei noastre, Ghețarii să-și pornească escadrele albastre, Plutind fără de steaguri și fără marinari. Iar soarele fantastic să creasc-atunci și el, Nu-n zări, ci pretutindeni, ș-odată în tot locul Să rumenească cerul, și-n urmă roș ca focul, Să stea deasupra noastră, rotind ca un inel. Așa visam, dar toate cu ultimul acord Au reintrat în noapte, dar nu ți-am spus nimică, Și- ...
Dimitrie Anghel - Steluța (Anghel)
... spus că strînge în brațe un trup pentru o ultimă îmbrățișare, se pleca cel mai bătrîn peste contrabasul lui ; cu sprîncenele arcate în circonflex își săruta vîrful clarinetului, ca pentru o despărțire, cel ce-și tremura degetele pe clape ; pasionat, asemenea unui amant ce ține pe umăr capul iubitei lui, cercînd ...
Dimitrie Bolintineanu - Cântece și sărutări
... aur și fă să răsune Palatul acesta, d-aure cântări, Iar pentru răsplată pe frunte-ți voi pune Eu dulci sărutări." Apoi copilița cu cât săruta
Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur
Dimitrie Bolintineanu - Căpriţa de aur Căprița de aur de Dimitrie Bolintineanu În nori cinși cu roze și cu-aur curat Se culcă ferice al vieții-mpărat. Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară, Cu cornii auriți. Ea fuge-n pădure și cel ce-o preurmă, Lăsându-și fugarul, pe jos o mai urmă Sub arbori frunziți. Iar fiicele nopții pe lume cobor Și-nvăluie toate cu pletele lor. O slabă femeie cu seci oseminte, Cu fețe zbârcite, păru lui nainte Și-așa i-a vorbit: — ,,Te-nturnă,-mpărate, căci mândra căpriță A fost mai nainte frumoasă domniță Cu păr aurit. Un zmeu se răpise de chipu-i dorit, Dar juna fecioară l-a disprețuit. Atunci el îi schimbă popoarele sale În arbori ce formă dumbrava din vale, Dumbrava de chin. Domnița frumoasă cu plete leite Se schimbă-n căpriță cu coarne-aurite, Frumoase străin! Acum e căpriță cât ziua lucește Și dulce fecioară cât noaptea domnește. Acolo-i castelul în care petrece. Dar câți o preurmă, sub paloșu-i rece Ca spicul s-abat. Streine, te-nturnă spre locuri mai bune! Să mori când ...
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)
... meu iubit!" Ea vorbește cu căldură Și pe sânu-i se pleca, Calde lacrimi revărsa. Iar micuța-i rece gură A lui frunte săruta. Dar cocoșii-n luncă cântă... Umbra-atunci a tresărit... — ,,Ah, te las, al meu iubit! Căci se-arată ziua sfântă Și-n ...
Dimitrie Bolintineanu - Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru
Dimitrie Bolintineanu - Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru de Dimitrie Bolintineanu Pe un pisc sălbatic și vijălios, Unde urlă-n poale Argeșul spumos, Este o cetate. Armia maghiară Va să o supuie printr-o luptă rară. Acolo românii s-apără cît pot. Dragomir comandă oastea lui Laiot. Dup-o zi de luptă se așează mese Cu plăcute vinuri și bucate-alese. La aceste mese toți românii vin, Varsă vin în cupe și voioși închin. Soarele în aburi îmblă să se culce. Grijile, învinse, las banchetul dulce; Orele se scură împletite-n flori. Și ostașii uită că sunt muritori. Dragomir vorbește către adunare: — "Iată, frați de arme, ultima mîncare ! Nu mai sunt merinde, tot s-a mîntuit; Ce-a rămas, de rîpă eu am azvîrlit. Starea noastră tristă cere mîntuință, Ori prin moartea noastră sau prin biruință. Moartea nu spăimîntă decît pe mîrșavi: Moartea-i logodită cu acei mai bravi. Cela ce nu moare pentru-al țării bine, N-are drept la viață, este mort de sine ! Să ieșim cu arme din cetate-afară, Să murim cu fală pentru sfînta țară !" Zice și ostașii strigă și închin. Ale lunei ...
Dimitrie Bolintineanu - Dromichete
Dimitrie Bolintineanu - Dromichete Dromichete de Dimitrie Bolintineanu Lisimac închină toată-oștirea sa Ce-n tărâmul dacic soarta delăsa. Și, bând apă, zice-necat de suspine — ,,Zei prea buni! Ce rele revărsați pe mine! Dintr-un mare rege pe pământul meu, În străine locuri astăzi rob sunt eu!" Dacii, după datini, cer să-omoare prinșii; Însă Dromichete vine printre dânșii Și-astfel le vorbește: — ,,Dacii mei stimați, De vom da noi morții p-ăști străini bărbați, Frații lor veni-vor c-oaste mult mai mare În pământul nostru pentru răzbunare. Dacă, dimpotrivă, viața le-am cruța, Amicie lungă ne vor conserva." Regele vorbește. Popolul consimte. Regii se sărută, cu mândre cuvinte. Dacii cheamă prinșii la splendide mese Unde vase d-aur și bucate-alese, Vinuri generoase pe meseni răpesc Printr-un lux ce farmecă-ochiul omenesc. Însă l-alte mese dacii-atunci s-așază Și din vase simple, simplu ospătează. Lisimac nu știe pentru ce cuvânt Cu-ndoite moduri, două mese sânt. Crede că barbarii vor să-i învenine. Dromichet pricepe și cu vorbe line — ,,Nu luați aminte chipul cum mâncăm. Noi cunoaștem luxul, dar nu-l practicăm. El dă nevoințe cari-aduc în viață Griji ce ...