Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RIDICA (LA)

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 535 pentru RIDICA (LA).

Mihai Eminescu - Strigoii

... valurile Volgăi cercam cu spada vad. Domnind semeț și tânăr pe roinicele stoluri, Căror a mea ființă un semizeu părea, Simțeam că universul la pasu-mi tresărea, Și nații călătoare, împinse de a mea, Umplut-au sperioase pustiul pân' la poluri. Căci Odin părăsise de gheață nalta-i domă, Pe zodii sângeroase porneau a lui popoară; Cu creștetele albe, preoți cu pleata rară ... dată-n viață un plâns amar mă-neacă. Zâmbiră între dânșii bătrânii tăi prieteni Și singuri ne lăsară... Te-ntreb într-un târziu, Uitându-mă la tine, privind fără să știu: La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? Ce cauți la barbarul sub streașina-i de cetini? Cu glasul plin de lacrimi, de-nduioșare cald, Privindu-mă cu ochii, în care-aveai un cer, Mi-ai ... Arald atunci coboară de pe-a lui cal. C-o mână El scutură din visu-i moșneagu-ncremenit: - "O, mag, de zile vecinic, la tine am venit, Dă-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit, Și de-astăzi a mea viață la ...

 

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al căror glas războinic făcea să răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai ... sângele din cap. Toate acestea s-au petrecut cât ai clipi. Nici n-am avut vreme să mă înspăimânt. Aproape în aceeași vreme putusem auzi, la spate, glasul mamei: Ce-i aici? Apoi acel al tatei, întrebând pe soldați: Ce e, ce faceți? Când mama se apropie și înțelese ce se ... ei. A doua zi m-am jucat, ca de obicei. Tot ce privisem cu o seară mai înainte se ștersese ca un vis. La întâmplarea din seara trecută nu mai gândeam, cum nu mai gândeam la zgâriiturile care mă usturaseră numai în clipa când mi le făcusem. Dar a treia zi, rânduri-rânduri, soldați treceau în pas domol, cu ... ...

 

Ion Luca Caragiale - D. B. P. Hăsdeu

... mici îi ridică în opinia celor mici pe cei mari și pe cei mici în opinia publică – este un schimb amabil de ridicări reciproce. La aceasta spiritualul academic mi-a răspuns: Reprodu ce vrei, dar scrisoare nu-ți dau. Pentru ce? Unde ai văzut om serios ca mine ...

 

Emil Gârleanu - Demisia

... făcu din ochi lui Mincu, apoi strânse mâna poftitului. — A! atunci suntem între colegi. Păi de ce nu ne-ai spus de la început, dragă? Mincu iar scoală chelnerul să aducă un rând... Chelnerul, necăjit la fiecare zece minute, se trezește de-a binelea. Dă perdelele la o parte. Pe geamul aburit, lumina cenușie nu poate încă pătrunde; dar din uluci se aude cum picură bura de ploaie. Petru Știucă a ... — Cât ai pe lună, domnule? — O sută douăzeci de lei. — Și ca controlor cât câștigai? Funcționarul își vâră cele trei degete de la mâna dreaptă în buzunarul jiletcei, scoate pieptul în afară și dă capul pe spate, de răspunde cu ifos, încâlcindu-se: — Pân la o sută șaapte-șaapte-zeeci de... lei pe lună, bez... bez Vlaașca și Te-Teleorman. Șerbescu se-nfurie: — Păi bine, ce-ai căutat atunci ... se oprește în dreptul unei tutungerii; intră înăuntru, și artiștii, după dânsul. Știucă se clatină câteva clipe în fața tejghelei, parcă a uitat la ce venise, apoi strigă deodată: — O coală de hârtie... mi-ministerială... și un timbru de trzeci. Mincu se uită la ...

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

... VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX ACTUL I (Interiorul unei cârciume, clădire cu grinzi de lemn. În fund, la mijloc, ușa de intrare; la stânga, fereastră mare de prăvălie cu blon; lângă fereastră, taraba. La stânga, planul întâi și al doilea, două uși cari dau în două odăi. La dreapta, planul întâi, chepengul beciului și o ușe care dă în celar. La stânga, în față,o masă de lemn și scaune rustice. Lavițe pe lângă pereți.): SCENA I DRAGOMIR, GHEORGHE și ANCA (Toți trei stau împrejurul mesii ... a citit osânda, râdea... ANCA (cu mult interes): Cum?... De unde ai văzut tu când i-a citit osânda? DRAGOMIR: Am fost la judecată. GHEORGHE: Ai fost? ANCA (din ce în ce mai interesată): La care judecată? DRAGOMIR (contrariat): La jurați, când l-a osândit. ANCA: Ai fost tu la jurați!... și mie atâția ani de zile să nu-mi spui! DRAGOMIR: Ți-am spus... ANCA: Ba nu. DRAGOMIR (supărat): Ei! Așa e, nu, firește ... am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru; pe îl auz când vorbește ea, când mă uit la ...

 

George Coșbuc - Somnul codrilor

... George Coşbuc - Somnul codrilor Somnul codrilor de George Coșbuc Informații despre această ediție La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc Stă singur. E întuneric și plin de spaime locul, Arnulf e însă tare, și vesel arde focul. El și ... frânt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere; Și focul arde vesel, e noapte și tăcere. Dar galbenele flăcări prin codru străbătând Ajung pe la culcușul de iederă uscată A negrei Nopți. Și Noaptea de zare deșteptată Încet ridică ochii, se uită-nspăimântată, S-apropie de flăcări și ... de preot din zilele bătrâne Vorbește rar: „N-am pace de râsul tău, păgâne? Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci! Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ți-o pleci Să dorm și eu de-a pururi, să dormi și tu de veci!â€� N-a ... aleargă-n vânt și-n noapte năuc, și sugrumat De gânduri troienite — și nu mai sunt în cale Nici pietre, nici izvoare; el fulgeră la vale. Și-n zori la poartă bate, dar poarta n-a răspuns, Hatursa-i măritată. Pe cine cați, străine? Arnulf ridică pumnii, s-omoare, dar pe cine? Arnulf

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII

... năravul acel rău, Să dezvelesc că însumi sunt rău și pătimaș. Văzut-ați vreodată un chirurg când sânge Sloboade unui bolnav? Cu ce luare-aminte La mâna cea legată tot pipăie cercând Să afle unde-i vâna; apoi lovește-ncet Păzind cu scumpătate ca rana să nu fie Mai mare decât ... cea ușoară Când slobodă aleargă, se-mpiedică curând; Că îndrăzneala este atunci de lăudat, Când ne slujește-n lupta cu relele năravuri; Când smulgem de la dușman cu dreptul biruința; Când clevetiri urâte văzând le înfruntăm, Sau apărăm dreptatea unui nevinovat. Cred iarăși că acela ce se socoate-n sine Mai ... ntristare c-asemene plecări Îmi sunt vătămătoare, dar nu pot să le las. Și nu mă strică numai că-mi fac împiedicare Să scriu sumeț la versuri, și singur să mă laud, Ades prilejuri bune din mână am scăpat, Căci mi-a lipsit curajul de-a le ... dat obraz de-aramă ca orice legi să calce, Rușinea, sentimentul să le disprețuiască, Să nu-și mai schimbe fața în galben sau în roș La toată ușa bate, se-nchină tuturor, Spinarea își îndoaie, și de refuz nu-i pasă; Supărăcios, obraznic, din casă dat afară, De-o sută de ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei

... este jale, Ci râsuri triumfale, Sunând în deal și-n vale, Ca dracii în sabat! Aduce fiecare Cu sine pe spinare Bucata-i de mâncare La prânzul canibal: Nemăcinate grâne Servind în loc de pâine, Cu vrun ciolan de câine Sau un picior de cal! Apoi voioasa ceată, De stârvuri săturată ... rânjind se pune Cu pompă să-ncunune Cumplita urâciune Cu groaznicul păcat!... Strigați de bucurie, Săltați de veselie, Căci lepra cu urgie Se mișcă pas la pas: Prin târguri și prin sate, Cu ape-nveninate, Ea țările răzbate, Puțin i-a mai rămas! Priviți-o cum pătrunde În turnurile ... tron! Și iacă din nimică Bubosul se ridică Marcheze ori vlădică, Sau cel puțin baron! Și nu visează nime C-o nouă nobilime Se urcă la nălțime Pe feudalul car! O bubă moștenită, De secoli învechită, E cea mai strălucită: Lepros ereditar! În urmă, se-nțelege, Veți născoci o lege, Că ... seamă, Pe pânză și p-aramă, Veți face fără teamă Bubos pe Dumnezeu!!.. III Poporul înconjoară pădurea fără veste Și-i pune foc: Leproșii pân' la unul, bărbați, copii, neveste, Au ars pe loc. Memoria lor însă p-o lespede funebră D-atunci s-a scris, Pe care se

 

Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F

... d. inspector să cerceteze, nu cumva în învălmășeală se află și un băiat așa ș-așa, unul care se cheamă Niță... Niță al Păunii-văduvii... La prefectură nu se află; dar... poate la vreo secție, fiindcă partea cea mai mare dintre arestați au fost aduși deocamdată la secțiile mai apropiate de locul unde au fost prinși. Se telefonează — și aflu că domnul Niță al meu se află-n adevăr la una dintre secții. Dau fuga. Comisarul respectiv îmi spune că blajinul fecior al Păunei-văduvii a făcut isprăvi mari la revoluție, și acum e ținut la secret sub învinuiri grave... Acum doarme în arest. A avut mare noroc d. Niță cu mine: cunoșteam personal pe comisarul și mă găseam ... complicație cu erisipel ar putea fi primejdioasă. I-am dat eroului supă caldă ș-un pahar de vin negru; l-am oblojit; l-am legat la cap ca pe o jupâneasă care, după baie, și-a cănit părul, și l-am culcat la căldurică. A dormit bravul meu de la zece seara și până a doua zi la ...

 

Vasile Alecsandri - Balaurul

... Vasile Alecsandri - Balaurul La mijlocul drumului, La puțul porumbului Văzui floarea câmpului, Dar nu-i floarea câmpului, Și-i chiar ochiul șarpelui, Șarpe lung cu solzii verzi, Nici să-l vezi, nici ... visezi. Cel balaur din păcate Înghițise jumătate Trup cu arme ferecate, Trupușor de voinicel Ce striga mereu din el: ,,Sai, bădiță ortomane, Că m-ajunge la ciolane! Sai, bădiță, de mă scoate, Că m-apuc' fiori de moarte!" Iată-n lungul drumului La puțul porumbului Că venea, mări, venea Pe balaur de-ntâlnea Un viteaz de ortoman Pe-un cal negru dobrogean. ,,Măi balaur! striga el, Lasă trupul ... Izbea negrul dobrogean Și cu pala lui cea nouă Pe balaur tăia-n două, Apoi trupul înghițit, Plin de rane, otrăvit, El în cârcă-l ridica, Sus, la stână se urca Și în lapte mi-l scălda, De venin îl curățea Și cu viața-l dăruia. Apoi, mări, cât trăia, Frați de cruce ... comori de briliante și de rubine. Superstiția poporală pretinde că de fiecare șarpe ucis, Dumnezeu iartă un păcat . Sunt câteva zile în an, începând de la Sfântul Petru, în care se zice că ies șerpii la

 

Alecu Russo - Holera

... moară și nu-i păsa: "Dar de copile nu gândea..." Românul piere, omul și părintele se ivește, balada nu se încurcă în analiză, trece repede la țelul ei, căci știe marele poet că omul se mișcă întâi la întâmplări, și apoi vin reflecțiile. Gândul, adică reflecția, nu este în obiceiurile românului, balada ne-a spus-o din capul locului. Vâlcu intră ... Oltului" a rămas pustie: "casa Vâlcului"!... Ați văzut canavaua baladei, să vorbim și de omul cinstit, aista-i un episod... dară adevărat. Pe la anul 1838 sau 1839 mă întâmplasem într-o după-masă la polcovnicul M., unde o numeroasă adunare de militari și particulari se îndeletnicea a bea ciubuce pe niște lungi divanuri în odaiacea mare, care ... că ar putea fi vreun leac. Așa-i omul!... când zidirea lumii se sfarmă,omul cel mai tare seamănă (a) copil, necredinciosul aleargă la doctori, pe care înainte și în urma primejdiei îi chemăm șarlatani.Câtu-i viața înflorită, o cheltuim nebunește; când moartea bate laușă, stăruind la leacul hotărât ca un creditor îndărătnic, ne rugămsă mai aștepte o minută. Doctorul îmi dădu râzând un șipușor și-mi prescri să beau tutun: "Holera ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>