Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru REGE

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 293 pentru REGE.

Dimitrie Bolintineanu - Mărirea lui Mihai

Dimitrie Bolintineanu - Mărirea lui Mihai Mărirea lui Mihai de Dimitrie Bolintineanu I Din trei țări române, cei mai mari s-adună Și cu trei coroane pe Mihai cunună. La prea mândre mese căpitanii-nchin Pentru sănătatea regelui creștin. Dulcile speranțe ce pe toți conjoară Împletesc cu roze timpul care zboară. Mâna verginală, fragedă ca crin, Atrăgea din harpe sunetul divin, Iar accentul vocii cei armonioase Se-ntuna cu-aceste vorbe grațioase: ,,Tu, reunire splendidă, De minte, de tărie, D-amor; cerească glorie! Sublimă armonie! Ce-n coama dalbă-a zorilor Verși valuri auroase Și pe gurița verginei Pui roze grațioase, Unește d-astăzi țările C-o singură cunună! Protege-a noastră patrie Și domnul ce-o rejună! Ascultă rugăciunile-i, Vezi lacrimile-i line Ce zbor cu fumul florilor, Prin spațiu, către tine!" Astfel cântă hora junelor vergine. Dar Mihai revarsă lacrime divine. II Domnul trece noaptea singur în veghere. Inima-i răpită fuge spre durere, Până somnul dulce cu-aripa-i d-eben Vine de-i îmbată sufletul său demn. Printre vise vede o fantasmă dulce. Fața-i ca lumina florilor străluce, Ca torent sub soare râură-ai săi peri; Ochii-i plini de ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mihai și ucigătorul

... Dimitrie Bolintineanu - Mihai şi ucigătorul Mihai și ucigătorul de Dimitrie Bolintineanu În cetatea Clujul, într-un vechi palat, Stă Mihai Viteazul rege coronat. Ungurii, românii, sașii i se-nchină Dacia revarsă vechea sa lumină, Dar atunci s-aduce capul lui Andrei [1] Ce fugind din luptă fu ...

 

George Coșbuc - Anacreontică

George Coşbuc - Anacreontică Anacreontică de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Ca Gyges, sardicul despot, Eu nu-s setos după renume, Nimic nu-nvidiez pe lume Și-a fi gelos defel nu pot. A mele griji și tăinuiri Sunt toate numai să port salbe Și să-mi dedic pletelor albe Ghirlandele de trandafiri. De alte griji alți oameni știu; Eu numai pentru azi port grijă, Căci timpul e cu braț de spijă Și mâine pot să nu mai fiu! II Tu lauzi în cântări mărirea Tebanilor, el cântă firea Și tot ce Thales cunoștea: Eu cânt însă robia mea. Nu flote m-au învins pe mine, Nu regi cu tolbe largi și pline, Altfel de trupe m-au robit: Doi ochi de foc și-un glas iubit. III Unei copile De ce fugi, copilo, de mine? Obrajii tăi, rumeni ca tine, Aprinși par de rumeni și plini, Ca rozele vara-n grădini. De ce fugi? Am crețe pe frunte, Am plete rari și cărunte? Ca părul tău alb de ninsori, Nu-i alb nici un crin între flori. Sunt crin eu, ...

 

George Coșbuc - Cântec ostășesc

... noi venind! Știm cu toții ce ne-așteaptă! Sus spre Domnul mâna dreaptă Ridicați-o dar, jurând! Pentru sfânta noastră lege, Pentru neam și pentru rege Toți c-o inimă și-un gând! Nu mi te mâhni, copile, Cine are-n luptă zile Nu s-atinge plumb de el. Ori aici ...

 

George Coșbuc - Cetatea Neamțului

George Coşbuc - Cetatea Neamţului Cetatea Neamțului de George Coșbuc Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care Neamțul se numea Și-au zidit-o, spune-n cronici, Nemți, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi? Vezi asta-i greu! Cine credeți că sunt eu Ca să știu atâtea fleacuri! Cui va ști, îi dau un leu. Zici că afli-n cărți de școală? Aș! Rămâi cu mâna goală. Deci, în ceasul dimineții, Când prânzesc acei ce au, În cetate-aici erau, Lângă comandantul pieții, Toți străjerii și-așteptau, Povestind și-ntinși pe iarbă, Chisălița să le fiarbă. Dar, pe când Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniță Tăun Sun-afurisit din goarnă. Unu-i strigă: Ești nebun! Altul: Ce-ai tu dacă strigă? I-o fi dor de mămăligă. Dar se-ntorc spre zid plăieșii; Văd pe șes un nor de oști. Măi Istrate, tu-i cunoști: Turcii sunt? Ba, parcă leșii, Vin încoace. Păi, sunt proști? Bat și ei cel drum, ca mânzul, Să ne strice nouă prânzul. Leși erau. Sobiesky-vodă Rătăci p-aici prin văi, Căci pe-atunci era la ...

 

George Coșbuc - Fragment epic

George Coşbuc - Fragment epic Fragment epic de George Coșbuc Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin, Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura văii Stau s-aștepte alte gloate câte se vedeau că vin. Unii șterg de iarba udă câte-o sabie-ncruntată, Din pulpana hainei, alții sângele dușman îl storc, Și se laudă cu toții și vorbesc cu toții-odată Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc. Când văzur-această gloată, toți acei ce-ndușmăniră Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră, Și din margini mai spre margini se topeau necontenit. Cu genunchii plini de tremur și cu gheața morții-n gură, Morți erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian Luptătorii din Mikene când îngălbeniți văzură Strălucind prin noapte coiful comandantului troian. Dar ai noștri morți de veacuri, câți pieriră prin războaie, Apărând a lor credință și pământul românesc, Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc: Văd români, și- ...

 

George Coșbuc - Furtuna primăverii

... George Coşbuc - Furtuna primăverii Furtuna primăverii de George Coșbuc Precum aduce-n sîrg cu sine Spre țara de-unde-a fost gonit Un rege-n furie-oștiri străine, Așa vedeam un vînt grăbit Cu norii după el cum vine. Urlînd le cîrmuia cărarea Purtîndu-i în năvală orbi, Părea ...

 

George Coșbuc - Legenda rândunelei

... pomi sunt lațuri mii. Prin aer zboară șoimii, La cuib pândesc copii Și iată! azi răsună De multă voie bună Palatul tot; cu vuiet La rege robii vin. Un pește-au prins în mare Și-n el, în bună stare, Inelul scump al doamnei. I-l dau, de sânge plin! Stăpânul ...

 

George Coșbuc - Mortul de la Putna

George Coşbuc - Mortul de la Putna Mortul de la Putna de George Coșbuc Iar la Putna-n mănăstire, Noaptea, din tăcut mormânt, Iese-n plină strălucire Ștefan cel viteaz și sfânt. Lespedea ce-au pus-o popii Peste groapă,-ncet se dă Îndărăt și-n fundul gropii Ștefan plin de pace stă. Dar se nalță-ncet eroul Deșteptat din lungu-i somn, Luminat e-ntreg cavoul Și sumeț viteazul domn. Albu-i coif străluce-n lună Iar pe zale-i joacă zări De lumini ce se-mpreună Ca-ntr-un basm cu arătări. Lunga suliță și-o poartă Răsucind-o-n mândru chip Eu credeam că-i umbră moartă Ce se mișcă pe nisip, Dar e viu! Acum ridică Ochii săi, parc-ar lăsa Peste-o oaste inimică Toată vrăjmășia sa. Apoi stă plecat și-ascultă; Poate-aude spre Hotin Vuiet și-alergare multă De poloni și turci ce vin, Poate-aude oști tătare Și năvală peste Prut, Ori sosind din depărtare Peste munte i-a trecut Regele Matei! Voi cete De cazaci și de secui, Dumnezeu acum vă dete Gata iar pe mâna lui! Sună zornăit de zale, Strigăt mare de război, Ard Moldova noastră-n ...

 

George Coșbuc - Non omnis moriar

George Coşbuc - Non omnis moriar Non omnis moriar de George Coșbuc La mormântul lui Timotei Cipariu Clădit-au grecii doară cetăți de fală pline Și temple mari și ziduri ciclopice-au zidit, Dar toată măiestria clădirilor eline, Columnele de marmur și templele divine, De mult s-au năruit. Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc: Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea? Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea Poporului grecesc? Nu murii țin pe-o gintă, căci murii pot să cadă; Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc și mor: Bărbații numai poartă putere și dovadă, Dar nu prin fier și lance, ei nu înving prin spadă, Ci-nving cu mintea lor. Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri; Trăiesc, ca să creeze, și trec ca niște regi. Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri, Ei mor deplânși de-o gintă și, chiar să moară-n chinuri. Nicicând nu mor întregi! Aceia sunt bărbații, cari pot s-alunge norii Națiunilor uitate prin noapte și sub fier, Bărbați superbi cari poartă menirile-Aurorii, Au larg avânt de vultur și-n șir, ca ...

 

George Coșbuc - Pentru libertate

George Coşbuc - Pentru libertate Pentru libertate de George Coșbuc Publicată în Universul literar , 1903, nr. 19 (12 mai) Plângem, da, că prea ne doare! Nu pe noi! Crescuți în chin Ne-amintim de-un timp cu soare Și-l cunoaștem cel puțin! PIângem pe copii, sărmanii, Că-ntr-al temniții mormânt Își încep în noapte anii, Neștiind ce-i soare sfânt. Plângem, da, și strâns ne strângem Lâng-olaltă, câți suntem, Dar să știți că nu ne plângem Ca nebunii cari se tem. Robi, meniți prin jocul sorții, Noi ai chinului am fost, Însă nu, și nu, ai morții! Nu cătăm noi adăpost Nici în milă, nici în rugă; Asta cear-o de la voi Cel ursit să fie slugă Dar n-o cereți de la noi! Vom răbda, privind în fața Orișicui, și-a orice chin, Că noi știm că-i multă viață Și în noi, și-n cei ce vin. Blestemați pieri-vor regii Cari s-abat din drumul drept Ne-ați adus stricarea legii Și ne stați cu mâna-n piept. O, și-n loc s-aveți rușine, Vă mândriți cu ce-ați adus: Dar puterea, știți voi bine, Nu vi-a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>