Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRE

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 398 pentru PRE.

Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii

... posturi ce sunt poruncite și legate: al Nașterii lui Hristos, al Paștilor, al Sfinților Apostoli și al Maicăi PrĂ©cistii. 3. A cinsti pre părinții cei duhovnicești carii să roagă pentru noi la Dumnezeu ca niște slugi ai lui Dumnezeu și trebue să ne sfătuim cu dânșii pentru cĂ ... 4. A ne ispovedui păcatele noastre de 4 ori într-un an în vrĂ©me de post înaintea părintelui celui duhovnicesc, carele va hirotonit pre lĂ©ge creștinĂ©ște, iară cei mai cu evlavie de 12 ori, iară cei mai proști măcar o dată într-un an. Și care vor ...

 

Antim Ivireanul - Pentru taina ispovedaniei sau a pocăinței

... iaste putĂ©rea ce au dat mântuitoriul nostru numai sfinților lui ucenici și apostolilor, după cum zice la Mathei, în 8 capete: Câte veți lega pre pământ i proci (pentru aceasta vom arăta mai pre

 

Antim Ivireanul - Versuri la blazonul mitropolitului Antim

... Antim Ivireanul - Versuri la blazonul mitropolitului Antim Versuri la blazonul mitropolitului Antim de Antim Ivireanul 1713 Toată suflarea, zice prorocul, Cânte pre Domnul peste tot locul. Și melcul, încă, coarne înalță, Ca să-l lăudăm, pre

 

Antim Ivireanul - Versuri la stema lui Constantin Brâncoveanu

... Antim Ivireanul - Versuri la stema lui Constantin Brâncoveanu Versuri la stema lui Constantin Brâncoveanu de Antim Ivireanul 1703 Patru sunt râuri denu Raiu ce cură, Pre cumu grăiaște sfânta Scriptură. Patru evanghelii den Ceriu ne tună Și la credință pre toți adună. Patru suntu seamne tot îndoite, Și ale țărâi foarte slăvite, Cu care seamne să-ncoronează Domnul Constandin tot omul crează Că se numeaște ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola I

... I - Cătră cneazul Nikita Iurievici Trubețkoi de Antioh Cantemir traducere realizată de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Tu, care în câmpul slăvii pre Bellona ai văzut, Cu fruntea încununată de laure sângerate, Eu credeam c-o nouă viață liniștită-ai început Și culegi în pace rodul trudelor îndelungate ... Conștiința ta curată și dulci virtuțile tale, Câtă mângăiere l-asupriți ele făgăduiesc! La acei ce de-a șicanei viclenii se împilează Și pre carii oarba zeie îi scârbește ne-ncetat! Acum văd că iar răsare a adevărului rază Și de hobotul minciunei văd că iarăș au ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda II

... Nekita, cum neamul zburător Nici seamănă, nici ară, nici seceră vrodată, La vreme îi împarte o hrană-mbelșugată Cu darnica Sa mână Înaltul Creator! Privește pre câmpie aceste mii de flori, Acești crini nalți și mândri, aceste viorele, Nici Solomon în slavă-i nu se-mbrăca ca ele, Deși întâi în ...

 

Antioh Cantemir - Cămila și vulpea

... Donici Cămila mult geloasă văzând un țap odată Cu coarnele cum bate de câini înconjurat, A început în sine a blestema pre soartă Zicând: ce ticăloasă eu parte am luat! Un trup frumos și mare să fie fără coarne, Să nu aib eu o armă ca slava ... cu cruzie o prinde de urechi. Ea trage, el nu lasă, pân-ce-n sfârșit scăpând. Acasă se întoarce urechile lăsând. O, iubitori de slavă! Pre voi v-am arătat, Ființa de cămilă spre laudă v-am dat. Cunoașteți că acela ce fala tot gonește Cu râsul și ocara ades se ...

 

Antioh Cantemir - Stigletul și canarul

... Antioh Cantemir - Stigletul şi canarul O față schimbătoare ș-un grai meșteșugit Sunt chipuri lesnicioase pre om de amăgit; Dar prin așa mijloace Nu-nșeli pre dobitoace Ce nu știu vorbă dulce, nici zâmbet iscusit. Cu un stigleț canarul îmblând după mâncare, Sosi-ntr-un loc, pe care Sta lațuri coperite ...

 

Anton Pann - Ce zic oamenii de mine

... Pacală, Flecar fără de zăbală, Lumea o sâ se pornească Ca să te ponosluiască ! Asta, cum zice cuvîntul, Este de cînd e pămîntul, Cel slab, pre cel cu putință, Cel prost pre cel cu știință A-l defăima totdauna, Ca cîinii cum latră luna. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece ...

 

Cezar Bolliac - Carnavalul

... ea un june măreț, voios și tare, Cu fața vie, plină, cu fruntea-ntinsă, mare, Și șed p-un scăunaș; Când vă vedeți într-înșii pre voi miniatură, Și gest, organ, accente, oricare a lor trăsură E-a voastră, - îi iubiți! Își vede muma soțul, și tata ... e în vânt! Gândit-ați vre o dată c-aci-n astă cocioabă, O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă, Cu șase copilași, Stau în ocol pre vatra abia cu un tăciune! L-e frig, l-e somn, l-e foame și pic de slăbiciune, O, mult sunt drăgălași! Când unul dintre ...

 

Gheorghe Asachi - Clopotul și limba lui

... De-am lovit, am ascultat. Clopotul de la frânghie Di se mișcă vra să știe, Di ce trage cu amar? Dar frânghia răsucită Zice că pre ea învită Însetatul palamar. Palamarul de-altă parte Zice: Popa știe carte Ș-a suna m-au rânduit. Dar, aleu, de-atâta sunet ... vuiet și răsunet Bietul popa-au asurzit. Di-l întrebi di ce, de unde? El n-aude, nici răspunde, Ce din cap semne făcea, Și pre

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>