Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PICIOARE

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 829 pentru PICIOARE.

Vasile Alecsandri - Sentinela română

Vasile Alecsandri - Sentinela română Sentinela română de Vasile Alecsandri Poem istoric Românul nu piere. I Din vârful Carpaților, Din desimea brazilor, Repezit-am ochii mei Ca doi vulturi sprintenei Pe cea vale adâncită Și cu flori acoperită, Ce se-ntinde ca o ceață Pân în Dunărea măreață Și de-acolo-n depărtare Pân în Nistru, pân în Mare. Iar pe cel amar pustiu Cu văzutul ce-ntâlnii? Întâlnii viteaz oștean, Purtând semne de roman, Falnic, tare ca un leu Și cu chip frumos de zeu. Brațu-i stâng era-ncordat Sub un scut de fier săpat Ce ca soarele sorea Și pe care se zărea O lupoaică argintie Ce părea a fi chiar vie, Și sub fiară doi copii Ce păreau a fi chiar vii. Mâna-i dreaptă ținea pală; Iar pe cap purta cu fală Coif de aur lucitor, Ca un zeu nemuritor. Cel viteaz era călare Pe-un cal alb în nemișcare, Și, ca dânsul, neclintit Sta, privind spre răsărit. Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga, Pe cea zare cenușie, Lungă, tainică, pustie, Unde, ca prin vis trecând S-auzea din când în când Vuiet surd, grozave șoapte Ce veneau din miazănoapte, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Fata moşului Fata moșului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Copiii cutreierau voioși via părăginită. Un șir, ținându-se cu amândouă mâinile de mijloc, se încolăcea, strigând de frică să nu-i înhațe "mama-gaia". Fetele începuseră "de-a ulciorul". — Cum dai ulciorul? — Cum îl vezi, cu ochii verzi, ș-o lingură de păsat, să nu zacă de vărsat. Sub castani, oamenii stau de vorbă. Numai moș Doroftei judecă cel din urmă clondir și-l stoarce, picătură cu picătură. — Așa să se scurgă ochii fetelor după mine. — Ei, aș! ți-ai trăit traiul, ți-ai păpat mălaiul, zise una dintre femei. Mai bine ne-ai spune câte ceva, da mai altfel, nu ca nea Tămădueanu. — Hai să spunem ghicitori, zise Doroftei, începând a cânta, legănând capul, cam fără voie, aci pe-un umăr, aci pe celalt. Și lumea se grăbi a-i da de nimic ghicitorile lui. — Bulgăraș de aur, joacă pe piele de taur? — Soarele. — Nuia vâjâia, ocolii țara cu ea? — Gândul. — Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat? — Șarpele. — Minți, moțato! — Curcubeul. — Ei, așa, așa mai merge. — ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului

... cu gura căscată, adică cu ușa dată de perete. Ce Dumnezeu sfântul, doar nu s-o fi ținând casa după el! Ș-o luă la picior, iute, mai iute, până la curtea ciocoiului. — Poate mâine, că azi nu e de lucru. La taica părintele. — Poate poimâine, că azi nu ... el. Omul, după ce privi în toate părțile, puse mâna pe pungă, îi rupse băierile, o înfășură în ștergar, o băgă în sân, și la picior. Când ajunse într-o câmpie, întinsă și pustie, vru să-și vadă norocul. Desfăcu ștergarul, întinse gura pungii, ș-odată zvâcni din ea un drac ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea) Poveste de Barbu Ștefănescu-Delavrancea O, povești, povești... lumea toată este o poveste, căci ce-a fost odată ca niciodată o fi fost ca și astăzi, și ce este astăzi va fi odată ca niciodată. Câte focuri, câte lumânări și câte văpaițe n-ai ars, poveste, și toate s-au stins, și multe se vor aprinde ca să se stingă iarăși, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om... și numai ăla va ști bine că lumea asta a fost o lungă și aceeași poveste. A fost odată un împărat. Împăratul avea o nevastă. Amândoi aveau o fată. Împărăteasa își iubea fata ca luminile ochilor, dar împăratul se prăpădea după ea. Împăratul, bătrân, bătrân, de câte ori o lua pe genunchi, zicea: — Tu mi-ai deschis pleoapele, că, p-aci-p-aci, era să le închid de veci, fata tatei! Iar peste capul fetei cu cosițe de aur cădea barba lui albă ca niște șuvoaie de apă. Și fata, despicând în două barba mai lungă ca ea, scotea capul, ca prin gura cămășii, și zicea râzând: — Bau, tată... Și împăratul plângea ...

 

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... mai bine să vă lăsați pe mâni? — Auzi vorbă!... Și de ce m-aș teme?... Vremea e liniștită, drumul bun, și șargul iute de picior. — Așa este, însă mă veți ierta să vă spun că mâni e Sfântul Andrei. — Ei și?... — Apoi, dă?... nopatea înspre Sfântul Andrei ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII

Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a XII Țiganii la sfat încep gâlceavă; Războiul atuncea li s-arată Cu toată curtea sa cea gubĂ¡ Ș-învrăjbește țigănia toată; Mulți voinici să-ucig în bătălie; Vlad de voia sa merge-în urgie. Așa zisă Goleman și-aștepta Vorbă-înțăleaptă să-i întărească, Dar' alții nu să putea deștepta Din atâte sfaturi să găsască Care-i mai bun, și cei mai cu minte Nu voia să să certe-în cuvinte. Atunci Bobul a să răbda nu poate Și zice: ,,Dă ț-ar hi mintea lungă Ca căciula, Golemane! poate Că-ar nimeri doar sfat să-ți ajungă A ne-îndupleca-întra-aceaiaș' parte, Unde vrei să ne duci pe departe. [1] Dar n-am mâncat încă stregoaie Nici mătrăgună, să nu sâmțim Când ar vra cine să ne despoaie!... Și pentru ce să nu grăbim Așa tare, într-un lucru care Poftește mai multă judecare? Au doară ca să te punem pe tine Vodă, sau doar ban, sau cevaș' altă, Și țiganii ție să să-închine? Iar' tu la dânșii cu sprânceană naltă Căutând în zios, să scĂșpii dăparte, Uitându-ți dă-opincile sparte! Dar nu!... ...

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur Din carnetul unui vechi sufleur de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 NENOROCIREA UNEI REGINE 2 QUIPROQUO 3 EXCES DE ZEL 4 REVANȘĂ 5 DIN CARE SE VEDE CĂ METODA CHINOROZULUI NU-I ATÂT DE RECENTĂ PE CÂT S-AR CREDE 6 LOGICĂ STRÂNSĂ 7 MOMENT DE DISTRACȚIE 8 LUPTĂ DREAPTĂ 9 RUȘINE 10 FERICITĂ IMPROVIZAȚIE 11 EXTEMPORARE 12 UN “LAâ€� NATURAL 13 GLUMĂ PROASTĂ 14 OFERTĂ GRAȚIOASĂ 15 UN CREDITOR TURBAT 16 ÎNDOIT LAPSUS 17 CHESTIE PERSONALĂ 18 BONBON NENOROCIREA UNEI REGINE Seara când are să joace, își aduce fiecare actriță slujnica, s-o aibă de ajutor la costumat — mai coase ici, mai prinde-mă dincoace, ori du-te de-mi adu un ceai, sau cere de a cineva o țigară șcl. Raluca Stavreasca luase de câteva zile o slujnicuță așa de nostimă încât ardeau în foc toți actorii, toți mașiniștii, lampiștii, dulgherii și pompierii; căci este pesemne și aici ca-n toate ale lumii un fel de ironie a soartii: nimini nu s-aprinde mai grozav ca un pompier. Când îi trebuia Stavreaschii “madmazelaâ€�, madmazela ședea la taifas ori se zbenguia pântre culise . ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

Ion Luca Caragiale - Notiţe risipite Notițe risipite de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Exigențe grele 2 Amatorul și artistul 3 Saloanele noastre 4 Solicitudine de stat 5 Ofensă gravă 6 Obligativitatea opiniilor Exigențe grele Sunt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. Se-nțelege că vorbim nu despre părerile pe cari un autor le emite. Acestea pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile, generoase sau infame, puțin importă; e vorba de felul cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului. Vecinic ideile și principiile lui Machiavelli vor fi denunțate de unii ca infame; cât lumea, însă, nu va-ndrăzni cineva să critice opera marelui om ca putere de concepție, ca operă de spirit. În felurite opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... de nevastă. Și înghițiră câteva pahare de vin. Doamna se scobi în dinți; râse pe nas; deschise ochii mari și galeși și îl bătu pe picior. Căpitanul își rezemase capul în mâna dreaptă, privind alene la masa acelui domn tăcut și liniștit. — Vrei tu, Mimi, să-i auzi glasul? â ... vorbi. — Bine, răspunse căpitanul. Făcu semn unui chelner să vină și, când se apropie de dânsul, îi șopti ceva la ureche, îi bătu din picior, îi zâmbi și îi zise: — Nu fi prost, mă, îți dau un bacșiș bun. — Și eu, îngână Mimi, fără să știe despre ce ...

 

Nicolae Gane - În vacanțe

Nicolae Gane - În vacanţe În vacanțe de Nicolae Gane Apărut în 1879 I În sfârșit, iată-mă-s acasă! Cânele Balan sări cel întăi din trăsură și era cât pe ce, în mișcările lui de bucurie, să răstoarne pe baba Ilinca care venea să mă primească în scară. Biata babă Ilinca!... Cum îi sticleau ochii de fericire văzându-mă iarăși sub ocrotirea ei pentru două luni de vacanțe. Ea mă crescuse pe brațe, mă învățase Tatăl nostru și se deprinse a mă privi ca pe copilul ei. — Da nu vedeți, mă rog, zicea ea în dreapta și-n stânga, ce mare și frumușel s-a făcut? I-au răsărit mustețele, nu fie de diochi! Toate slugile din casă, și feciorul, și bucătarul, și chelarul, și moș Toma grădinarul, îmi ieșiră să mă ureze de bună venire; unul îmi apucă pălăria din mâni, altul mantaua de pe umere, un al treilea gemandanul; era în casă o adevărată răscoală. — Hai la boierul cel bătrân, îmi zise baba Ilinca că, Doamne, de mult v-așteaptă! Cu strângere de inimă intrai la tată-meu care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>