Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OH
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 179 pentru OH.
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... La vreme de război, aici domnii Moldovei obicinuiesc a-și trimite averile lor, răspunse Potoțki. — Așa! Să mergem dar să-l luăm. Oh! voi să-mi răzbun pre Cantemir care mă înșălă, și mă făcu să pierd atâța viteji! — Eu aș zice să lăsăm cetatea aceasta, zise ...
... împinge, și vine să mă găsească, Și vrând să m-arunc în mare, el vine să mă propească... Ah, vine! mă cheamă! și mă mântuiește, Oh, îi aud glasul!... ascultați, fecioare! Un zgomot departe aud că vuiește, Parcă despre Lesbos alergând îmi pare. Priviți, o, fecioare! pe Faun zăresc, Din munte ...
... măritată: că Domnul îi va da O fată, drăgălașă, cu ochii de cicoare Ca tată-său, și blândă și vecinic zâmbitoare Ca mă-sa! Puișorul! Oh, bine ce va fi! Și va zâmbi copila când mă-sa va zâmbi, Și una o să-ndemne la râs pe ceealaltă. O vede mică ...
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... de Iancu, diavolul de Alecu. Copiii iau casa în cap și coconița Drăgana strigă: — Tăceți, stâmpărați-vă, diavolilor, bată-vă Dumnezeu! viu la voi! Oh, frățico, mi s-a mâncat de carne cu satanele astea de copii! Hei! ce gândiți? cum să nu meargă bine unei astfel de ...
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... am pățit una ca asta! Începând să verse lacrimi, geme și oftă din greu, Tânguindu-se amarnic, că nu poate sta de rău. În sfârșit: Oh, bărbățele, nu pot sta mă duc acasă, Căci durerea mă topește și junghiul nu mă mai lasă! Doar va ști cumătra Floare ceva leac! mă ...
Mihai Eminescu - Mureşanu Mureșanu de Mihai Eminescu (Mureșanu singur într-o pădure. Pe o muche de deal o biserică veche c-un turn de piatră. Noapte, lună. Orologiul bisericei bate miezul nopții.) MUREȘANU În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă Se zbate miazănoaptea... iar prin a lumei vamă Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies  Și somnul, frate-al morții, cu ochii plini d-eres, Prin regia gândirei nenființate trece Și moaie-n lac de visuri aripa lui cea rece; Cu gând făr- de ființă a lumii frunte-atinge  Îi minte fericirea, mizeria i-o stinge. Când totul doarme-n zvonul izvorului de pace Un ochi e treaz în noapte, o inimă nu tace. Și azi îndrept aceleași crude-ntrebări la soarte Ș-asamăn întreolaltă viață și cu moarte... Și-n cumpăna gândirii-mi nimica nu se schimbă, Căci între amândouă stă neclintita limbă. De mult a lumei vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... așa e! SANDOMIR (repede): Și paza? MOGÂRDICI: Ce? ce?... Nu e adevărat... Zisei eu c-am adormit?... Tu ziseși! SANDOMIR (strânge de mână pe Mogârdici): Oh, ce mai sutaș! MOGÂRDICI: Au!... Adică de ce nu te rogi tu, Sandomir neică, de moș-tău Groza să mă lase chelar, cum porunci Ștefăniță ... mulțimii care se ruga de domn. La al doilea, mă trezii d-a binele. Ieșii din gârlici, alergai și văzui!... (Ș-acoperă fața.) Oh! sunt clipe de la Dumnezeu când ai vrea mai bine să fii orb decât să vezi!... (Dă cu tăișul mâinii.) Eh!... Eh!... Eh!... Capul lui ... un părinte!... Eh! (Dă cu tăiușul palmei.)... N-aș vrea să fiu nici pârcălab, nici hatman, nici vornic, nici logofăt, nici domn!... Dar doamna Tana... Oh! Ce frumusețe și ce nenorocire!... Se zice... SANDOMIR: Ce se zice? MOGÂRDICI: Că ea l-ar fi otrăvit... SANDOMIR: Ș-a plecat nejudecată ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Linişte Liniște de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Mariei Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De trei ori l-am văzut în viața mea și rămăsese neschimbat: aceeași față, aceeași barbă căruntă, același mers oblu și capul plecat tot pe umărul drept. Aceeași liniște adâncă. Și l-am văzut în mijlocul unei naturi așa de mândre, că s-ar fi mișcat sufletul celui din urmă ticălos. Pieptul uriaș al Ceahlăului și Dâmbovicioara, despicând în două creierii munților, pentru ca să-și deșire trâmba apelor sale reci și albăstrii, au descrețit fruntea veștezită a atâtor cartofori, au scăpărat în inima a atâtor zgârciți o veselie străină de sunetul banului ș-au desfătat atâți nerozi de negustori câți brazi și câți mesteceni sunt pe ceafa de piatră a acestor ținuturi fericite. Apele se bat, rostogolesc bolovanii, umplu vultorile și sar peste stâncile lustruite; șipotele țâșnesc și-și azvârlă sulul apelor reci ca niște arcuri de sticlă străvezie; munții se încalecă grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... mo-ment... potrivită... cu caimac și cu romul ei... să viiiie!... — Ești la prima foaie a vieții, continuă Candian, suflând în țigară. Oh! ce bine ai s-o înțelegi! De unde are Mănoiu parale?... Nu știi de unde... Apoi, după o pauză: Cu ce trăiește versificatorul nostru? Cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Trubadurul Trubadurul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință. "Trubadurul" - cum îl porecliserăm noi - trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă. De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice. De la rontul al doilea înainte, ogoarele se întind verzi, îmbrăcate în orz aspru, trifoi creț și ovăz orbotat cu grăunțe cari se clatină pe firișoare la fitece adiere. Ne-ar fi fost peste poate să mai ascultăm acțiunea pauliană, sărurile cuprului, funcțiile ficatului și perechile de pârghii. Ne înțelegeam instinctiv. O pornire vagă, ne prevestea, dis-de-dimineață, călătorie. Soarele cald de pe cerul limpede, bâzâitul albinelor și tolăneala cățeilor de supt ...
... ce-i cuprinde-n brațe somnul, veșnicul amant Dar când ziua se revarsă și cuprinde tot seninul, Fiecare se deșteaptă, rob al tristului destin. Și oh! groază!... două corpuri: ienicerul și creștinul Pentru veci de azi-nainte apărați de orice chin, Și-nfrățiți de mâna morții lângă vasu-n nemișcare, Către ...